- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 iunie 2025
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Ancuța împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere n 33586/19 Teodor ANCUȚA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 24 iunie 2025 într-un comitet compus din Ana Maria Guerra Martins, președinta Anne Louise Bormann, Sebastian Rădulețu, judecători și Crina Kaufman, adjunctă a secțiunii f.f.
cererea nr. 33586/19 împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, dl Teodor Ancuța, născut în 1947 și rezident în Sibiu, a sesizat Curtea la 11 iunie 2019 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-82/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-82/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-82/08, C-82/08, C-C-0090/08, C-C-C-C-80/08, Rec., p. respectarea principiului contradictoriei în cadrul unei plângeri împotriva ordonanței de clasare a plângerii sale penale cu constituirea unei părți civile.
Reclamantul a depus o plângere penală cu constituirea unei părți civile împotriva T.F. și D.C. și a altor persoane pe care le-a acuzat de asociere a făptașilor, de înșelăciune, de evaziune fiscală și de spălare de bani în legătură cu încheierea unui contract de vânzare și cu administrarea societății P. Printr-o ordonanță din 4 mai 2018, Parchetul a clasat cauza în măsura în care aceasta se referă la T.F. și D.C. a tuturor acuzațiilor, pe motiv că faptele care le erau reproșate nu au fost prevăzute de legea penală. Prin aceeași ordonanță, Parchetul a disociat restul cauzei, pe care l-a trimis la Parchet în apropierea tribunalului departamental din Sibiu pentru a continua procesul.
În urma unei contestații din partea reclamantului, printr-o ordonanță din 11 iunie 2018, procurorul-șef a confirmat hotărârea din 4 mai 2018. La 21 iunie 2018, Parchetul a comunicat reclamantului ordonanța din 11 iunie 2018. La 22 iunie 2018, reclamantul a primit scrisoarea de la Parchet și a trebuit să semneze confirmarea de primire înainte de a verifica conținutul acestei scrisori. La 25 iunie 2018, reclamantul a informat instanța de judecată cu privire la eroarea din comunicarea ordonanței. În aceeași zi, Parchetul Comunicat a informat reclamantul cu privire la ordonanța din 11 iunie 2018. La 17 iulie 2018, reclamantul sesizează instanța de cameră preliminară a Tribunalului de apel din Alba-Iulia (attențiul de apel din Alba-Iulia) cu privire la o plângere împotriva temeiniciei ordonanțelor din 4 mai 2018 și 11 iunie 2018 (punctele 3 și 4 de mai sus).
În plângerea sa, acesta menționa faptul că ordonanța din 11 iunie 2018 îi fusese comunicată la 25 iunie 2018. În fața instanței judecătorești, părțile au dezbătut legalitatea și bunul fundament al hotărârilor contestate. Problema întârzierii plângerii reclamantului nu a fost supusă dezbaterii lor. Printr-o hotărâre definitivă din 12 decembrie 2018, Curtea de apel a respins contestația reclamantului ca fiind tardivă. Comisia a remarcat că, potrivit înscrisurilor din dosar, reclamantul primise comunicarea ordonanței procurorului-șef din 11 iunie 2018 la 22 iunie 2018, așa cum o dovedise confirmarea de primire depusă la dosar și semnată de acesta.
Aceasta a indicat apoi că termenul de 20 de zile, prevăzut la art. 340 alineatul (1) din Codul de procedură penală pentru depunerea unei plângeri împotriva ordonanței procurorului-șef, a început să curgă la data comunicării ordonanței în cauză și a expirat, în speță, la 13 iulie 2018. În iulie 2018, aceaceasta a fost întârziată. 10. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii desfășurate în fața instanței judecătorești care și-a respins plângerea pentru întârzieri fără a fi supus această excepție dezbaterii contradictorii a părților. EVALUARE A CURȚII 11. Părțile sunt de acord că art. 6 din convenție se aplică plângerii penale cu constituirea unei părți civile a reclamantului.
Retraiesc principiile privind aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din convenție sub aspect civil în contextul unei proceduri penale (a se vedea Fabbri și alții c. San Marino [GC], n 6319/21 și 2 altele, §§ 88-93, 24 Septembrie 2024), Curtea subscrie, în principiu, la această apreciere. 12. În ceea ce privește excepia în ceea ce privește guvernul întemeiat pe neobosirea de către reclamant a căilor de atac interne, Curtea nu consideră necesar să se rețină, dat fiind că cererea este inadmisibilă din motivele următoare.
13. În timp ce obiectivul principal al articolului 6 alineatul (1) în materie de procedură civilă este de a asigura un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești competente să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil Cu toate acestea, art. 6 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) se aplică în cazul în care victima este parte civilă în cadrul procedurilor penale, chiar și în cursul etapei de anchetă penală preliminară luată în mod direct ( Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC], n 41720/13, § 207, 25 iunie 2019). 1 din Convenție trebuie să fie aplicată în stadiul acestei anchete depinde de particularitățile procedurii în cauză și de circumstanțele cazului (Mihail Mihailescu c. România, 3795/15, § 80, 12 ianuarie 2021, cu alte referințe.
Astfel, Curtea va evalua dacă măsurile luate în cursul anchetei penale au slăbit poziția reclamantului cu privire la cererea sa civilă într-un punct în care toate etapele ulterioare ale procedurii penale sau ale unei proceduri civile separate ar fi devenit inechitabile încă de la început (a se vedea în acest sens, Victor Laurențiu Marin c. România, n 75614/14, § 138, 12 ianuarie 2021, Mihail Mihailescu, citată anterior, § 81, și mutatis mutandis Haarde c. Islanda, n 66847/12, § 79, 23 noiembrie 2017). În temeiul cadrului juridic național, reclamantul ar fi putut să își exercite drepturile și obligațiile civile fie în cadrul unui proces penal, fie în cadrul unui proces civil separat (a se vedea descrierea cadrului juridic aplicabil Nicolae Virgiliu Tănase) , citată anterior, punctul 70. El a ales să se constituie parte civilă în cadrul procedurii penale; aceasta din urmă a dus la clasificarea plângerii sale penale (punctul 3 de mai sus).
Plângerea împotriva ordonanței de clasificare se referea la legalitatea și temeinicia clasificării componentei penale a acțiunii (punctul 8 de mai sus), procedură care nu se referea la cererea civilă a persoanei vizate. 15. Desigur, în funcție de circumstanțe, o decizie prin care se dispune clasificarea componentei penale a unei plângeri penale ar putea avea un efect mai mult sau mai puțin semnificativ asupra examinării părții civile a procedurii, indiferent dacă aceaceasta a fost sau nu anexată la procedura penală. Cu toate acestea, în speță, prin confirmarea ordonanței de clasificare a cauzei, instanța de judecată a menținut motivul de clasificare conform căruia faptele imputate T.F. și D.C.
nu erau prevăzute de legea penală (punctul 3 de mai sus. În opinia Curții, o astfel de decizie, care nu punea sub semnul întrebării existența faptelor, nu putea avea efect asupra modului în care o instanță civilă, chemată să se pronunțe separat asupra unei proceduri civile, ar fi examinat cauza și probele necesare, ținând cont de circumstanțele, cum ar fi cele din speță, în care procedura penală fusese abandonată (a se vedea, mutatis mutandis Victor Laurențiu Marin, citată anterior, punctul 144. 16. În sfârșit, în loc să se constituie parte civilă în procedura penală, astfel cum a făcut-o, reclamantul ar fi putut sesiza instanțele civile cu privire la o acțiune separată împotriva T.F. și D.C.
( Nicolae Virgiliu Tănase, citată anterior, § 70). În plus, în aprecierea faptului că persoana care a comis actul ilegal a fost prejudiciată sau vinovată, instanța civilă națională nu este legată nici de dispozițiile dreptului penal, nici de o hotărâre definitivă pronunțată sau de nejudiciară (ibidem) În plus, odată ce a fost notificat cu privire la hotărârile definitive ale instanțelor penale prin care se confirmă hotărârea instanței judecătorești de a renunța la urmărirea penală împotriva T.F.
și D.C., nimic nu l-a afectat pe reclamant să sesizeze instanța civilă cu privire la o acțiune separată împotriva acestora (a se vedea mutatis mutandis Nicolae Virgiliu Tănase, citată anterior, §§ 70 și 20017). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că decizia luată în cursul procedurii referitoare la plângerea reclamantului împotriva ordonanței de clasificare nu a slăbit poziția de la … mutatis mutandis Victor Laurențiu Marin, citată anterior, § 150, și Mihail Mihailescu , citată anterior, § 89). 18. În consecință, acest litigiu este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 § (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
Făcută în franceză și comunicat în scris la 28 august 2025. Crina Kaufman. Ana Maria Guerra Martins Grefier adjunct f.f. președinte
QUATRIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 33586/19 Teodor ANCUȚA contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 24 juin 2025 en un comité composé de : Ana Maria Guerra Martins , présidente , Anne Louise Bormann, Sebastian Rădulețu , juges , et de Crina Kaufman, greffière adjointe de section f.f. , Vu : la requête n o 33586/19 contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Teodor Ancuța (« le requérant ») né en 1947 et résidant à Sibiu, a saisi la Cour le 11 juin 2019 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), la décision de porter à la connaissance du gouvernement roumain (« le Gouvernement »), représenté par son agente, M me O.F.
Ezer, du ministère des Affaires étrangères, le grief concernant l’article 6 § 1 de la Convention (principe du contradictoire) et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus, les observations des parties, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : OBJET DE l’AFFAIRE
La requête concerne les allégations du requérant concernant le non ‑ respect du principe du contradictoire dans le cadre d’une plainte contre l’ordonnance de classement de sa plainte pénale avec constitution de partie civile.
Le requérant porta une plainte pénale avec constitution de partie civile contre T.F. et D.C. et d’autres personnes qu’il accusait d’association de malfaiteurs, de tromperie, d’évasion fiscale et de blanchiment d’argent en lien avec la conclusion d’un contrat de vente et la gestion de la société P. 3 . Par une ordonnance du 4 mai 2018, le parquet classa l’affaire pour autant qu’elle concernait T.F. et D.C. de tous les chefs d’accusation, au motif que les faits qui leur étaient reprochés n’étaient pas prévus par la loi pénale. Par la même ordonnance, le parquet disjoignit le restant de l’affaire, qu’il envoya au parquet près le tribunal départemental de Sibiu pour poursuivre l’instruction. 4 . Sur contestation du requérant, par une ordonnance du 11 juin 2018, le procureur en chef confirma l’ordonnance du 4 mai 2018.
Le 21 juin 2018, le parquet communiqua au requérant l’ordonnance du 11 juin 2018 par lettre avec accusé de réception. Le 22 juin 2018, le requérant reçut le courrier du parquet et dut signer l’accusé de réception avant de vérifier le contenu de ce courrier. L’accusé de réception fut versé au dossier de l’affaire. Lorsqu’il ouvrit le courrier, le requérant constata que l’ordonnance contenue dans l’enveloppe ne concernait pas son affaire.
Le 25 juin 2018, le requérant informa le parquet de l’erreur dans la communication de l’ordonnance. Le même jour, le parquet communiqua au requérant l’ordonnance du 11 juin 2018.
Le 17 juillet 2018, le requérant saisit le juge de chambre préliminaire de la cour d’appel de Alba-Iulia (« la cour d’appel ») d’une plainte contre le bien-fondé des ordonnances des 4 mai 2018 et 11 juin 2018 (paragraphes 3 et 4 ci-dessus). Dans sa plainte, il mentionnait que l’ordonnance du 11 juin 2018 lui avait été communiquée le 25 juin 2018. 8 . Devant la cour d’appel, les parties débattirent de la légalité et du bien ‑ fondé des ordonnances contestées. La question de la tardivité de la plainte du requérant ne fut pas soumise à leur débat.
Par un arrêt définitif du 12 décembre 2018, la cour d’appel rejeta la contestation du requérant comme tardive. Elle nota que, d’après les pièces du dossier, le requérant avait reçu la communication de l’ordonnance du procureur en chef du 11 juin 2018 le 22 juin 2018, comme le prouvait l’accusé de réception versé au dossier et signé par l’intéressé. Elle indiqua ensuite que le délai de vingt jours, prévu à l’article 340 § 1 du code de procédure pénale pour porter plainte contre l’ordonnance du procureur en chef, avait commencé à courir à la date de la communication de l’ordonnance en cause et avait expiré, en l’espèce, le 13 juillet 2018. Dans la mesure où la plainte du requérant n’avait été enregistrée auprès de la cour d’appel que le 17 juillet 2018, celle-ci était tardive.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du défaut d’équité de la procédure menée devant la cour d’appel qui avait rejeté sa plainte pour tardivité sans avoir soumis cette exception au débat contradictoire des parties.
APPRÉCIATION DE LA COUR
11. Les parties s’accordent à dire que l’article 6 de la Convention est applicable à la plainte pénale avec constitution de partie civile du requérant. Renvoyant aux principes concernant l’applicabilité de l’article 6 § 1 de la Convention sous son volet civil dans le contexte d’une procédure pénale (voir Fabbri et autres c. Saint-Marin [GC], n os 6319/21 et 2 autres, §§ 88-93, 24 septembre 2024), la Cour souscrit en principe à cette appréciation.
Quant à l’exception soulevée par le Gouvernement tirée du non ‑ épuisement par le requérant des voies de recours internes, la Cour n’estime pas nécessaire de s’y attarder, étant donné que la requête est irrecevable pour les raisons qui suivent.
Alors que l’objectif principal de l’article 6 § 1 en matière de procédure civile est d’assurer un procès équitable devant un « tribunal » compétent pour statuer sur les « droits et obligations à caractère civil », l’article 6 § 1 sous son volet civil est applicable dès lors que la victime se constitue partie civile dans le cadre de la procédure pénale, même pendant la phase d’enquête pénale préliminaire prise isolément ( Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumanie [GC], n o 41720/13, § 207, 25 juin 2019). Toutefois, la manière dont l’article 6 § 1 de la Convention doit être appliqué au stade de cette enquête dépend des particularités de la procédure en cause et des circonstances de l’espèce ( Mihail Mihăilescu c. Roumanie , n o 3795/15, § 80, 12 janvier 2021, avec d’autres références). Ainsi, la Cour appréciera si les mesures prises au cours de l’enquête pénale ont affaibli la position du requérant concernant sa demande civile à un point tel que toutes les étapes ultérieures de la procédure pénale ou d’une procédure civile distincte auraient été rendues inéquitables dès le départ (voir, en ce sens, Victor Laurențiu Marin c. Roumanie , n o 75614/14, § 138, 12 janvier 2021, Mihail Mihăilescu , précité, § 81, et mutatis mutandis , Haarde c. Islande , n o 66847/12, § 79, 23 novembre 2017).
En vertu du cadre juridique national, le requérant aurait pu faire valoir ses droits et obligations civils soit dans le cadre d’un procès pénal, soit dans le cadre d’un procès civil distinct (voir pour la description du cadre légal applicable Nicolae Virgiliu Tănase , précité, § 70). Il a choisi de se constituer partie civile dans la procédure pénale. Cette dernière a abouti au classement de sa plainte pénale (paragraphe 3 ci-dessus). La plainte contre l’ordonnance de classement portait sur la légalité et le bien-fondé du classement du volet pénal de l’action (paragraphe 8 ci-dessus), procédure qui ne concernait aucunement la demande civile de l’intéressé.
Certes, selon les circonstances, une décision ordonnant le classement du volet pénal d’une plainte pénale pouvait avoir un effet plus ou moins important sur l’examen du volet civil de la procédure, que celle-ci fut jointe ou non à la procédure pénale. Toutefois, en l’espèce, en confirmant l’ordonnance de classement de l’affaire, la cour d’appel a maintenu le motif de classement selon lequel les faits imputés à T.F. et D.C. n’étaient pas prévus par la loi pénale (paragraphe 3 ci-dessus). De l’avis de la Cour, une telle décision, qui n’avait pas remis en cause l’existence des faits, ne pouvait pas avoir d’effet sur la manière dont un tribunal civil, appelé à statuer séparément sur une procédure civile, aurait examiné l’affaire et les preuves nécessaires, compte tenu des circonstances, comme celles en l’espèce, où la procédure pénale avait été abandonnée (voir, mutatis mutandis , Victor Laurențiu Marin , précité, § 144).
Enfin, au lieu de se constituer partie civile dans la procédure pénale, comme il l’a fait, le requérant aurait pu saisir les juridictions civiles d’une action distincte contre T.F. et D.C. ( Nicolae Virgiliu Tănase , précité, § 70). Qui plus est, dans l’appréciation de l’existence du dommage ou de la culpabilité de l’auteur de l’acte illicite, la juridiction civile nationale n’est liée ni par les dispositions du droit pénal ni par un jugement définitif d’acquittement ou de non-lieu ( ibidem ). En outre, une fois qu’on lui avait notifié les décisions définitives des juridictions pénales confirmant la décision du parquet d’abandonner les poursuites pénales dirigées contre T.F. et D.C., rien n’empêchait le requérant de saisir la juridiction civile d’une action distincte contre ces derniers (voir, mutatis mutandis , Nicolae Virgiliu Tănase , précité, §§ 70 et 200).
Compte tenu de ce qui précède, la Cour considère que la décision prise au cours de la procédure concernant la plainte du requérant contre l’ordonnance de classement n’a pas affaibli la position de l’intéressé à un point tel que toute procédure ultérieure qu’ouvrirait le requérant devant les tribunaux visant à déterminer le bien-fondé de ses demandes civiles soit inéquitable dès le départ (voir, mutatis mutandis , Victor Laurențiu Marin , précité, § 150, et Mihail Mihăilescu , précité, § 89).
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 28 août 2025. Crina Kaufman Ana Maria Guerra Martins Greffière adjointe f.f. Présidente