CAUZA CANTEMIR / ROMANIA (Declarația nr. 9915/19) art. 3 (procedural) • Lipsa unei investigații eficace privind tratamentul bolnav al reclamantului în timpul demonstrațiilor împotriva regimului în decembrie 1989 Pregătită de Registru. Nu leagă Curtea. STRASBOURG 16 septembrie 2025 FINAL 09/02/2026 Prezenta hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. În cazul lui Cantemir c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Lado Chanturia , Președintele Faris Vehabović, Lorraine Schembri Orland, Anja Seibert-Fohr, Anne Louise Bormann, Sebastian Rădulețu, András Jakab , judecători și Simeon Petrovski, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (n. 9915/19) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Tiberiu Cantemir („reclamantul”), la 8 februarie 2019; hotărârea de a anunța cererea guvernului român („ Guvernului”); observațiile părților; După deliberarea în particular la 26 august 2025, pronunța următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: INTRODUCȚIE Cazul se referă la presupusa ineficacitate a anchetei efectuate în cadrul maltraturilor la care reclamantul a fost supus în decembrie 1989. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție. Faptele prezentului caz sunt similare cu cele din cadrul Asociației “21 decembrie 1989” și altele c. România (n. 33810/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 Mai 2011) și se referă la același context istoric și se referă la aceeași procedură penală internă FACTE Reclamantul s-a născut în 1964 și trăiește în București. El a fost reprezentat de doamna E. Arjoca, un avocat practicant la București. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dna O.F. Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe. În seara 21 decembrie 1989, la ora 21:00, împreună cu soția sa, reclamantul a decis să se alăture manifestațiilor din București. În timp ce pe stradă și se apropie de Piața Universitară, el și soția sa, împreună cu alți participanți la demonstrații, au fost opriți și bătut (îngropați cu obiecte brusce pe cap și corpul) de forțele militare (miliția) ). Reclamantul și soția sa au fost ulterior arestați, împinși forțat într-un autobuz și transferați ulterior într-o dubă care le-a dus la secția de poliție centrală ( Miliția Capitalei ). Odată ce a fost acolo, reclamantul a continuat să fie tratat rău în timpul nopții 21-22 Decembrie 1989 (dinții lui au fost rupt și el a fost legat cu frânghii în timp ce el a sângerat). În acest timp reclamantul a pierdut contact cu soția sa. El a fost ulterior adus la închisoarea Jilava, unde a primit pentru prima dată atenție medicală. El a fost eliberat în jurul 16:00, la 22 decembrie 1989, potrivit Guvernului, împreună cu alți manifestanți, și a fost reunit cu soția sa. În 1990, procurorul militar atașat Curții Înalte de Cassare și Justiție a deschis anchete, din propria sa propunere, în tratamentul bolnav și prejudiciul reclamantului și al altor participanți în cursul evenimentelor din decembrie 1989. Principala anchetă penală a fost înregistrată sub dosarul nr. 97/P/1990. În paralel, o altă anchetă privind infracțiunile de privare ilegală de libertate, arestarea ilegală și ancheta abuzivă împotriva unui număr mare de persoane culminate în comisionul pentru procesul de oficiali militari și publici de rang înalt și condamnarea lor ulterioară prin decizia Curții Supreme de Justiție din 10 mai 1991, care a devenit finală la 14 Noiembrie 1991. Hotărârea Curții Supreme nu a indicat dacă reclamantul a participat la aceste proceduri (a se vedea, în scop ilustrativ, Bănuțoiu și Ștefoglu v. România [Comitetul], nos. 64752/13 și 54607/14, § 7, 3 iulie 2018, și Giurcanu și alții v. România [Comitetul], nos. 30365/15 și altele 2, § 7, 16 octombrie 2018). Cazul reclamantului a fost examinat în cadrul principalei anchete penale (a se vedea punctul 6 de mai sus). La 22 octombrie 1992, Hotărârea Procurorilor Militari (Hotărârea procuraturilor militari ) a informat reclamantul că „datorită anchetelor efectuate până în prezent, s-a stabilit că [el] a fost arestat în noaptea 21-22 decembrie 1989 ... din cauza participării [și] la demonstrațiile depuse împotriva regimului în decembrie 1989”. Scrisoarea se referă la dovezi, cum ar fi declarațiile martorilor și înregistrarea camerei de închisoare Jilava (fișă camera penitenciar 10. La 2 ianuarie 2006, biroul procurorului militar de la High Court of Cassation and Justice a informat reclamantul dosarului de anchetă după cum urmează: „În urma cererii dumneavoastră, vă informam că, în conformitate cu dosarul nr. 97/P/1990, la 21 Decembrie 1989 ați fost demonstrat în Piața Universitară împotriva regimului comunist, atunci când ați fost bătut și privat ilegal de libertate de către forțele de represiune și deținute la Stația Centrală de Poliție Miliția Capitalei și închisoarea Jilava până la 22 decembrie 1989. Vă trimitem copii de documente din dosar.” 11. Reclamantul a fost auzit în cursul procedurii în mai multe ocazii, inclusiv la 21 februarie 1990, 20 octombrie 1992 și 16 ianuarie 2006, ca parte rănită. La 16 ianuarie 2006, reclamantul a cerut să se alăture procedurii ca parte civilă. 13. La 3 mai 2007, pe baza Legii nr. 341/2004 răsplătindu-i pe eroii martiri și luptători care au contribuit la victoria Revoluției României din decembrie 1989 ( Legea recunoștițină față de eroii marțiri și luptări care au contribuit la victoria Revoluții Române din decembrie 1989 ), reclamantul a fost numit printr-o decizie administrativă a Comitetului Parlamentar relevant ( Comisia Parlamentară a Revolutionarilor din Decembrie 1989 ) „Combatent pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989” în categoria de „combatent repornit”. La 18 octombrie 2010 și 15 octombrie 2015, deciziile procurorului au indicat că reclamantul a fost „arestat în seara 21 decembrie 1989 în apropiere de Piața Universitară de mai multe militare (miliția) Ofițerii” și a afirmat că a fost tratat rău înainte de a fi dus la închisoarea Jilava. La 10 august 2018, reclamantul a formulat o altă declarație cu privire la evenimentele din decembrie 1989, la sfârșitul acesteia, menționând că nu mai dorește să participe la procedura penală ca parte rănită sau ca parte civilă. Prin urmare, declarația sa a fost clasificată de autoritățile judiciare ca declarație de martor. În ocazia audierii reclamantului la 10 august 2018, procurorul a redactat două tranșe (proces verbale), într-una dintre care el a referit reclamantului ca fiind o „persoană lezivă” și în cealaltă ca „testig”. Pasele procedurale relevante luate în cadrul principalei anchete penale au fost descrise în Asociația “21 decembrie 1989” și altele (citate mai sus, §§ 41). La 5 aprilie 2019 biroul procurorului militar a întrerupt ancheta cu privire la 627 de persoane rănite, inclusiv reclamantul. Potrivit acestei decizii, ancheta a fost urmărită în legătură cu trei persoane, foste oficiale civile și militare de rang superior, și în legătură cu faptele avute în întreaga țară între 22 și 30 decembrie 1989 (a se vedea Lupu și alții v. România [Comitetul], nr. 3107/19 și altele 16, § 6, 17 ianuarie 2023). În contextul prezentului caz, părțile nu au informat Curții cu privire la orice evoluție suplimentară. (citat mai sus, §§ 95-100). Dispozițiile relevante ale fostului Cod de Procedură Penală (în vigoare până la 1 februarie 2014) privind participanții la procedurile penale au declarat după cum urmează: art. 15 „O persoană rănită poate adera la procedura ca parte civilă împotriva acuzată sau a inculpatului și împotriva partidului care are răspundere civilă. Alăturarea procedurii ca parte civilă poate fi întreprinsă fie în timpul anchetei penale, fie în instanță, înainte de a fi citită acuzațiile ...” art. 82 „Persoana rănită poate fi auzită ca martor dacă nu aderă la procedura ca parte civilă sau nu participă la procedura respectivă ca parte rănită.” Noul cod de procedură penală (în vigoare în prezent) conține următoarele dispoziții: art. 20 § 1 „Participarea în cadrul procedurii ca partid civil poate fi inițiată până la începutul anchetei judiciare. Autoritățile judiciare au obligația de a informa persoanei rănite că au acest drept.” art. 22 „Partia civilă poate renunța la reclamațiile sale civile, în întregime sau în parte, cel târziu la închiderea argumentelor din procedura de recurs. Renunțarea poate fi făcută fie în scris, fie oral în fața instanței. Partea civilă nu poate restituire renunțarea și nu are dreptul de a iniția o procedură civilă separată în ceea ce privește aceleași afirmații”. art. 81 § 2 „Persoana care a suferit un prejudiciu fizic, material sau moral ca urmare a unei infracțiuni penale pentru care procedurile sunt desfășurate de către autoritățile judiciare din proprie inițiativă și care nu dorește să participe la procedura penală ca parte rănită trebuie să informeze autoritățile judiciare cu privire la această decizie, ceea ce, dacă consideră necesar, poate auzi persoana ca martor.” HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 A CONVENȚIEI Reclamantul s-a plâns că principala investigație penală efectuată până la 10 august 2018 (a se vedea punctul 16 de mai sus) în tratamentul bolnav la care a fost supus în decembrie 1989 nu a fost eficace, astfel cum se prevede la art. 3 din convenție. „Nimeni nu trebuie să fie supus torturii sau unor tratamente sau pedepsei inumane sau degradante.” Admisibilitate Observațiile părților 23. Guvernul a formulat o obiecție preliminară de incompatibilitate ratione temporis de la prezenta cerere și de la o altă obiecție preliminară privind lipsa statutului de victimă al reclamantului, care au susținut că ancheta penală privind reclamantul a fost închisă înainte de 20 Iunie 1994, data ratării Convenției de către România. Au făcut referire la investigația încheiată în 1991 și a culminat cu condamnarea mai multor persoane de către Curtea Supremă de Justiție (a se vedea punctul 7 de mai sus), ca motiv pentru care reclamantul și-a pierdut statutul de victimă. Reclamantul a susținut că nu a participat la cele de mai sus a menționat ancheta închisă în 1991, în timp ce el a fost parte la principala anchetă penală, care încă se desfășoară la momentul introducerii prezentei cereri în fața Curții la 8 februarie 2019 (a se vedea punctele 7 și 8 de mai sus). Evaluarea Curții și-a definit deja jurisdicția ratione temporis în cazuri similare (a se vedea Asociația “21 decembrie 1989” și alții c. România , nr. 33810/07 și 18817/08 , §§ 114-18, 24 mai 2011, și Mocanu și alții c. România [GC] , nr. 10865/09 și altele 2, §§§ 207-11, CEDH 2014 (extracte) concluzionând că este competent să examineze plângerile referitoare la ineficacitatea anchetelor penale cu privire la evenimentele din decembrie 1989, atunci când majoritatea procedurilor în ceea ce privește un caz și cele mai importante măsuri procedurale au fost efectuate după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește România. Prin urmare, Curtea respinge obiecția preliminară a guvernului și consideră că este competentă să examineze partea investigației care a avut loc după 20 iunie 1994 (a se vedea Mocanu și altele) , citat mai sus, §§ 205–11). 27. În ceea ce privește obiecția Guvernului cu privire la statutul de victimă al reclamantului, Curtea reiterează că prezentul caz se referă la principala anchetă penală și nu la cea închisă în 1991, așa cum a susținut Guvernul (a se vedea punctul 22 de mai sus). Ineficacitatea principalei anchete penale) sau a oricărui recurs acordat de autoritățile interne în acest sens.28. Curtea constată, de asemenea, că ancheta a fost deschisă de către autoritățile din proprie moțiune (a se vedea punctul 6 de mai sus) și reclamantul a participat activ la această anchetă până la 10 august 2018, când a fost auzit ultima dată (a se vedea punctele 9-16 de mai sus). În această ocazie, în conformitate cu posibilitatea prevăzută de legislația internă (a se vedea punctele 20 și 21 de mai sus), reclamantul a declarat că nu mai dorește să participe la procedura penală ca parte rănită sau ca parte civilă. Curtea consideră că derogarea reclamantului din 10 august 2018 nu a afectat statutul de victimă în temeiul articolului 3 din Convenție, cel puțin nu pentru perioada anterioară acesteia a fost reclamată de reclamant (a se vedea punctul 22 de mai sus). Cazul ar trebui, prin urmare, să fie distins de Matei și Badea c. România (dec.) [Comitet], nos. 30357/15 și 30411/15, §§ 16-17, 9 octombrie 2018), Cristian c. România ((dec.) [Comitet], nr. 39663/15, 4 septembrie 2018) și Adam c. România (dec.) [Comitet], nr. 30474/15, §§ 9-13, 25 septembrie 2018), în care reclamanții nu s-au aderat niciodată personal și oficial la proceduri ca părți rănite, precum și de la Cristian (citat mai sus, § 7), în care au renunțat în mod expres la mai mult de zece ani înainte de a prezenta cererea Curții, dreptul lor de a fi tratat ca o parte rănită sau o parte civilă, dar au fost auzite doar ca martor. 29. Curtea reiterează, de asemenea, că, în contextul anchetei principale pentru evenimentele violente din 21-30 decembrie 1989 în România, a considerat că o cerere a reclamanților de aderare la ancheta principală nu ar trebui să aibă nici un efect asupra poziției reclamanților (a se vedea Alecu și alții c. România , nr. 56838/08 și 80 altele § 31, 27 ianuarie 2015, și Ecaterina Mirea și alții c. România , nr. 43626/13 și 69 altele, §§ 30, 12 aprilie 2016). 30. După examinarea tuturor materialelor care îi sunt prezentate, Curtea respinge obiecțiile preliminare ale Guvernului. Prin urmare, aceasta concluzionează că cererea nu este nici în mod evident nefondată, nici inadmisibilă din alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Principiile generale privind eficacitatea unei anchete cu privire la acuzațiile de netratament sau prejudiciu au fost rezumate în Labita c. Italia ([GC], nr. 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV) și Mocanu și alții (citate mai sus, §§ 320-26). 32. Reclamantul și Guvernul nu au contestat că a fost tratat rău în timpul evenimentelor din decembrie 1989 (a se vedea punctul 320-26). În opinia Curții, acuzațiile sale au fost, cel puțin, credibile pentru a declanșa obligația procedurală a statului în temeiul articolului 3. 33. Principala investigație a fost deschisă în 1990 și a continuat după 20 iunie 1994 (a se vedea punctele 6-17 mai sus), data care marchează jurisdicția Curții ratione temporis (a se vedea punctul 26 de mai sus). Curtea a constatat deja că a fost defect în mod procedural, nu numai din cauza lungii și lungi perioade de inactivitate, ci și din cauza numeroaselor deficiențe procedurale și a lipsei de informații oferite publicului cu privire la progresul anchetei (a se vedea Asociația “21 decembrie 1989” și altele , citată mai sus §§ 133 45; Mocanu și alții , citat mai sus, §§ 335-48; și Alecu și alții , citat mai sus § 39 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În consecință, Curtea consideră că ancheta penală din acest caz nu a îndeplinit standardele procedurale necesare, în special deoarece nu a fost efectuată cu expediția rezonabilă solicitată de Convenția. 34. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că reclamantul a fost privat de o anchetă eficace în cazul său. În consecință, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție în cadrul membrului său de procedură. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEII 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 20.000 de euro (EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare. 38. Având în vedere documentele în posesie, Curtea consideră că încălcarea articolului 3 din Convenție în temeiul elementului său de procedură a provocat daune substanțiale nepecuniare, cum ar fi suferința și frustrarea. 12.500, plus orice impozit care poate fi taxabil. Costuri și cheltuieli 40. Reclamantul nu a făcut nici o cerere sub acest cap. În consecință, Curtea nu face nicio atribuire. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție în cadrul membrului său procesual; Deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 12,500 EUR (douăzeci de mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește nerespectarea prejudiciu material, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) cea de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe valoarea de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 16 septembrie 2025, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de Curte. Președintele adjunct al grefierului Simeon Petrovski Lado Chanturia
FOURTH SECTION
CASE OF CANTEMIR v. ROMANIA
(Application no. 9915/19)
Art 3 (procedural) • Lack of effective investigation into the applicant’s ill
‑
treatment during the demonstrations against the regime in December 1989
Prepared by the Registry. Does not bind the Court.
16 September 2025
FINAL
09/02/2026
This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention.
It may be subject to editorial revision.
In the case of Cantemir v. Romania,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:
Lado Chanturia
, President
,
Faris Vehabović,
Lorraine Schembri Orland,
Anja Seibert-Fohr,
Anne Louise Bormann,
Sebastian Rădulețu,
András Jakab
, judges
,
and Simeon Petrovski,
Deputy
Section
Registrar,
Having regard to:
the application (no.
9915/19) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Romanian national, Mr
Tiberiu Cantemir (“the applicant”), on 8 February 2019;
the decision to give notice to the Romanian Government (“the Government”) of the application;
the parties’ observations;
Having deliberated in private on 26 August 2025,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case concerns the alleged ineffectiveness of the investigation carried out into the ill-treatment to which the applicant has been subjected in December 1989. The applicant complains under Article 3 of the Convention. The facts of the present case are similar to those in
Association “21 December 1989” and Others v. Romania
(nos. 33810/07 and 18817/08, §§ 12-41, 24
May 2011), and they concern the same historical context and relate to the same domestic criminal proceedings
2.
The applicant was born in 1964 and lives in Bucharest. He was represented by Ms E. Arjoca, a lawyer practising in Bucharest.
3.
The Government were represented by their Agent, Ms
O.F. Ezer, of the Ministry of Foreign Affairs.
4
.
At around 9 p.m. on the evening of 21 December 1989, together with his wife, the applicant decided to join the demonstrations in Bucharest. While on the street and approaching the University Square, he and his wife, together with other participants in the demonstrations, were stopped and beaten (struck with blunt objects on the head and body)
by military forces (
miliția
). The applicant and his wife were subsequently arrested, forcibly pushed into a bus and later transferred to a van which took them to the Central Police Station (
Miliția Capitalei
). Once there, the applicant continued to be ill-treated during the night of 21-22
December 1989 (his teeth were broken and he was tied with ropes while he bled). During this time the applicant lost contact with his wife.
5.
He was subsequently brought to the Jilava prison, where he received medical attention for the first time. He was released at around 4 p.m. on 22
December 1989, according to the Government, together with other demonstrators, and was reunited with his wife.
6
.
In 1990 the military prosecutor’s office attached to the High Court of Cassation and Justice opened investigations, of its own motion,
into the ill
‑
treatment and injury of the applicant and of other participants during the events of December 1989. The main criminal investigation was registered under file no. 97/P/1990.
7
.
In parallel, another investigation concerning the offences of illegal deprivation of liberty, illegal arrest and abusive investigation against a large number of persons culminated in the committal for trial of senior military and public officials and their subsequent conviction by a decision of the Supreme Court of Justice of 10 May 1991, which became final on 14
November 1991. The Supreme Court’s decision did not indicate whether the applicant participated in those proceedings (see, for illustrative purposes,
Bănuțoiu and Ștefoglu v. Romania
[Committee], nos.
64752/13 and 54607/14, § 7, 3
July 2018, and
Giurcanu and Others v.
Romania
[Committee], nos. 30365/15 and 2
others, § 7, 16 October 2018).
8
.
The applicant’s case was examined in the main criminal investigation (see paragraph 6 above).
9
.
On 22 October 1992, the Directorate of Military Prosecutor’s Offices (
Direcția procuraturilor militare
) informed the applicant that “according to the investigations conducted to date, it was established that [he] was arrested on the night of 21-22 December 1989 ... because of [his] participation in the demonstrations held against the regime in December 1989”. The letter referred to evidence, such as witness declarations and the Jilava Prison room record (
fișă camera penitenciar
).
10.
On 2 January 2006, the military prosecutor’s office at the High Court of Cassation and Justice informed the applicant of the investigation file as follows:
“Following your request, we inform you that, according to file no.
97/P/1990, on 21
December 1989 you were demonstrating in the University Square against the communist regime, when you were beaten and illegally deprived of liberty by the repression forces and held at the Central Police Station
Miliția Capitalei
and Jilava Prison until 22 December1989. We are sending you copies of documents from the file.”
11.
The applicant was heard in the course of the proceedings on several occasions, including on 21 February 1990, 20 October 1992 and 16 January 2006, as an injured party.
12
.
On 16 January 2006 the applicant asked to join the proceedings as a civil party.
13.
On 3 May 2007, on the basis of Law no. 341/2004 rewarding the heroes martyrs and combatants who contributed to the victory of the Romanian Revolution of December 1989 (
Legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989
), the applicant was named by an administrative decision of the relevant Parliamentary Committee (
Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989
) “Combatant for the victory of the Romanian Revolution of December 1989” in the category of “arrested combatant”.
14
.
On 18 October 2010 and 15 October 2015, decisions by the prosecutor indicated that the applicant had been “arrested on the evening of 21
December 1989 near the University Square by several military (
miliția
)
officers” and that he alleged that he had been ill-treated before being taken to Jilava Prison.
15
.
On 10 August 2018, the applicant gave another statement about the events in December 1989, at the end of which he mentioned that he no longer wanted to participate in the criminal proceedings as an injured party or as civil party. Consequently, his statement was classified by the judicial authorities as a witness statement.
16
.
On the occasion of the hearing of the applicant on 10 August 2018, the prosecutor drafted two transcripts (
procese verbale)
, in one of which he referred to the applicant as an “injured person” and in the other as a “witness”.
17
.
The relevant procedural steps taken in the main criminal investigation were described in
Association “21 December 1989” and Others
(cited above, §§
12
‑
41).
18
.
On 5 April 2019 the military prosecutor’s office discontinued the investigation in respect of 627 injured persons, including the applicant.
According to this decision, the investigation was pursued in relation to three
persons, former top-ranking civilian and military officials, and in connection with facts occurred across the country between 22 and 30
December 1989 (see
Lupu and others v. Romania
[Committee], nos.
3107/19 and 16 others, §
6, 17 January 2023). In the context of the present case, the parties did not inform the Court of any further developments.
19.
The domestic legal provisions relevant to the criminal proceedings instituted in connection with the events of December 1989 are set out in
Association “21
December 1989” and Others
(cited above, §§ 95-100).
20
.
The relevant provisions of the former Code of Criminal Procedure (as in force until 1 February 2014) regarding the participants in criminal proceedings stated as follows:
Article 15
“An injured person may join the proceedings as a civil party against the accused person or the defendant and against the party that bears civil liability.
Joining the proceedings as a civil party may be undertaken either during the criminal investigation or in court, before the charges are read out ...”
Article 82
“The injured person may be heard as a witness if he or she does not join the proceedings as a civil party or he or she does not participate in those proceedings as an injured party.”
21
.
The new Code of Criminal Procedure (as in force at the present time) contains the following provisions:
Article 20 § 1
“Participation in the proceedings as a civil party may be initiated until the beginning of the judicial inquiry. The judicial authorities have the obligation to let the injured person know that they have this right.”
Article 22
“The civil party can waive its civil claims, in whole or in part, no later than the closure of the arguments in the appeal proceedings.
The waiver can be done either in writing or orally before the court.
The civil party cannot revert the waiver and is not entitled to institute separate civil proceedings in respect of the same claims”.
Article 81 § 2
“The person who has suffered a physical, material or moral injury as a result of a criminal offence for which proceedings are conducted by judicial authorities of their own motion and who does not wish to participate in the criminal proceedings as an injured party must inform the judicial authorities of that decision, which, if they find it necessary, may then hear the person as a witness.”
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION
22
.
The applicant complained that the main criminal investigation conducted until 10 August 2018 (see paragraph 16 above) into the ill
‑
treatment to which he had been subjected in December 1989 was not effective, as provided for in Article 3 of the Convention. Article 3 reads as follows:
“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
Admissibility
The parties’ submissions
23.
The Government raised a preliminary objection of incompatibility
ratione
temporis
of the present application and another preliminary objection concerning the lack of victim status of the applicant. They argued that the criminal investigation in respect of the applicant had been closed prior to 20
June 1994, the date of the ratification of the Convention by Romania. They referred to the investigation which had been closed in 1991 and had culminated in the conviction of multiple persons by the Supreme Court of Justice (see paragraph 7 above), as the reason that the applicant has lost his victim status.
24
.
The applicant submitted that he had not participated in the above
‑
mentioned investigation closed in 1991, whereas he had been a party to the main criminal investigation, which had still been ongoing at the time of the introduction of the present application before the Court on 8 February 2019 (see paragraphs 7 and 8 above).
The Court’s assessment
25
.
The Court has already defined its jurisdiction
ratione temporis
in similar cases (see
Association “21 December 1989” and Others v. Romania
, nos. 33810/07 and 18817/08, §§
114-18, 24
May 2011, and
Mocanu and Others v. Romania
[GC], nos.
10865/09 and 2 others, §§
207‑11, ECHR 2014 (extracts)), concluding that it is competent to examine complaints relating to the ineffectiveness of criminal investigations into the events of December 1989 when the majority of the proceedings in respect of a case and the most important procedural measures were carried out after the Convention’s entry into force in respect of Romania.
26
.
It finds no reasons to hold otherwise in the present case, which concerns the same main criminal investigation (see paragraphs 8-12, 21 and 24 above). Therefore, the Court dismisses the Government’s preliminary objection and considers that it has jurisdiction
ratione temporis
to examine the part of the investigation which occurred after 20 June 1994 (see
Mocanu and Others
, cited above, §§ 205‑11).
27.
As regards the Government’s objection concerning the applicant’s victim status, the Court reiterates that the present case concerns the main criminal investigation and not the one which was closed in 1991, as argued by the Government (see paragraph 22 above). It also notes that there is no evidence indicating an acknowledgment of the violation claimed by the applicant (namely
the ineffectiveness of the main criminal investigation) or any redress afforded to him by the domestic authorities in that regard.
28.
The Court further notes that the investigation was opened by the authorities of their own motion (see paragraph 6 above) and the applicant actively participated in that investigation up to 10 August 2018 when he was last heard (see paragraphs 9-16 above). On that occasion, in accordance with the possibility provided for by the domestic law (see paragraphs 20 and 21 above), the applicant stated that he no longer wanted to participate in the criminal proceedings as an injured party or as civil party. In result, his status in the proceedings as from that moment onwards changed to a witness (see paragraph 15 above). The Court considers that the applicant’s waiver of 10
August 2018 did not affect his victim status under the procedural limb of Article 3 of the Convention, at least not for the period prior to that date complained of by the applicant (see paragraph 22 above). The case should accordingly be distinguished from
Matei and Badea v. Romania
((dec.) [Committee],
nos.
30357/15 and 30411/15, §§ 16-17, 9 October 2018),
Cristian v. Romania
((dec.) [Committee], no.
39663/15, 4 September 2018) and
Adam v. Romania
((dec.) [Committee], no. 30474/15, §§ 9-13, 25
September 2018), in which the applicants never personally and formally joined the proceedings as injured parties, as well as from
Cristian
(cited above, § 7) in which they expressly waived, more than ten years before they brought the application to the Court, their right to be treated as an injured party or a civil party, but were only heard as a witness instead.
29.
The Court further reiterates that, in the context of the main investigation for the violent events of 21 to 30 December 1989 in Romania, it considered that an application by the applicants to join the main investigation should have no effect on the applicants’ standing (see
Alecu and Others v.
Romania
, nos. 56838/08 and 80 others, § 31, 27
January 2015, and
Ecaterina Mirea and Others v. Romania
, nos. 43626/13 and 69
others, §§
24
‑
30, 12
April 2016).
30.
Having examined all the material submitted to it, the Court dismisses the Government’s preliminary objections. It concludes therefore that the application is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any other grounds listed in Article
35 of the Convention. It must therefore be declared admissible.
Merits
31.
The general principles concerning the effectiveness of an investigation into allegations of ill-treatment or injury have been summarised in
Labita v. Italy
([GC], no.
26772/95, § 131, ECHR 2000-IV) and
Mocanu and Others
(cited above, §§ 320-26).
32.
The applicant submitted, and the Government did not contest, that he had been ill-treated during the events of December 1989 (see paragraph
4 above). In the Court’s view, his allegations were, at least, credible to trigger the State’s procedural obligation under Article 3.
33.
The main investigation was opened in 1990 and continued after 20
June 1994 (see paragraphs 6-17 above), the date which marks the Court’s jurisdiction
ratione temporis
(see paragraph 26 above). The Court has already found that it was procedurally defective, not only by reason of its excessive length and long periods of inactivity, but also because of numerous procedural shortcomings and of the lack of information afforded to the public about the progress of the inquiry (see
Association “21 December 1989” and Others
, cited above, §§
133
‑
45;
Mocanu and Others
, cited above, §§
335-48; and
Alecu and Others
, cited above, § 39). It sees no reasons to hold otherwise in the present case, notwithstanding the applicant’s decision not to pursue his participation in the criminal proceedings twenty-eight and a half years after the beginning of the investigation. Accordingly, the Court holds that the criminal investigation in the present case did not meet the required procedural standards, in particular since it was not conducted with the reasonable expedition required by the Convention.
34.
The foregoing considerations are sufficient to enable the Court to conclude that the applicant was deprived of an effective investigation into his case.
35
.
There has, accordingly, been a violation of Article 3 of the Convention under its procedural limb.
APPLICATION OF ARTICLE
36.
Article
41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
Damage
37.
The applicant claimed 20,000 euros (EUR) in respect of non
‑
pecuniary damage.
38.
The Government contested that amount as unsubstantiated.
39.
Having regard to the documents in its possession, the Court considers that the violation of Article 3 of the Convention under its procedural limb has caused the applicant substantial non-pecuniary damage, such as distress and frustration. Ruling on an equitable basis, it awards the applicant EUR
12,500, plus any tax that may be chargeable.
Costs and expenses
40.
The applicant made no claim under this head. Accordingly, the Court makes no award.
Declares
the application admissible;
Holds
that there has been a violation of Article 3 of the Convention under its procedural limb;
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 12,500 (twelve thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non
‑
pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 16 September 2025, pursuant to Rule
77
§§
2 and
3 of the Rules of Court.
Simeon Petrovski
Lado Chanturia
Deputy Registrar
President