MERKURIY-R LTD v. AZERBAIJAN

HOTĂRÂREA TERZĂ DECIZIE Nr. 15905/15 MERKURIY-R LTD împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 27 mai 2025 în calitate de comitet compus din: Oddný Mjöll Arnardóttir , Președintele Lṣtif Hüseynov , Canòlic Mingorance Cairat , judecători și Olga Chernishov , secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (n. 15905/15) împotriva Republicii Azerbaidjan depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 23 martie 2015 de Merkuriy-R Ltd („societatea reclamantă”), o societate cu sediul în Baku, reprezentată de dl F. Mammadov, un avocat cu sediul în Azerbaidjan; hotărârea de a anunța guvernul azerbaigian („guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl Ç. δsgęrov, plângerile în temeiul articolului 6 din convenție (întârziere a procedurii) și art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, și de a declara restul cererii inadmisibil; observațiile părților; după deliberare, hotărăsește după cum urmează: OBIECTUL CAUZEI Între 1996 și 1998 societatea reclamantă a construit magazine pe o parcelă de terenuri alocate de către Autoritatea Executivă a orașului Baku („BCEA”) pentru utilizarea sa pentru construcția unui centru comercial, în conformitate cu ordinele emise în 1995 și 1996. Nu și-a înregistrat titlul în aceste magazine. La 23 mai 2007, reprezentanții Autorității Executive de District Nizami („NDEA”), BCEA și Ministerul Transporturilor au demolat magazinele pe baza Ordinei nr. 1255 a BCEA din 1 Februarie 2006, care a aprobat un plan de acțiune în vederea redezvoltarii largi pentru îmbunătățirea sistemului de transport din Baku. Planul de teren alocat societății reclamante a intrat în zona desemnată pentru redezvoltarea planificată și a fost expropriat. Într-o dată neespecificată în octombrie 2007, societatea reclamantă a depus o plângere la Curtea Administrativă-Economică Baku nr. 2 împotriva Ministerului Transporturilor, BCEA și NDEA. Manaturi azeriene (AZN) în ceea ce privește demolarea 277 de magazine care măsoară un total de 3.800 m mp, AZN 120.000 în ceea ce privește profitul pierdut și AZN 5.551.040 în dobânzi pentru plata întârziere. Societatea reclamantă a cerut, de asemenea, instanței să ordone BCEA și NDEA să-i aloce o parcelă de teren de aceeași dimensiune și calitate în schimbul parcelei expropriate de teren. Azeryolservis Open Joint-Stock Company („Azeryolservis OJC”) și Ministerul Finanțelor au fost implicați în proceduri în calitate de terți. Societatea reclamantă a prezentat două rapoarte de evaluare care a evaluat clădirile de pe teren (277 magazine de 3,800 m mp) la AZN 9.375.000 și plot de teren la AZN 12.160,000. Prin o hotărâre finală din 24 septembrie 2014, Curtea Supremă a modificat o hotărâre a unei instanțe mai mici, acordând în parte cererile societății reclamante prin atribuirea AZN 1.431.000 în ceea ce privește prejudiciile materiale (inclusiv un 20% suplimentar în compensare, în conformitate cu decretul prezidențial nr. 689 din 26 decembrie 2007), care urmează să fie plătit în comun de Ministerul Transporturilor și Azeryolservis OJSC. Curtea a remarcat că, în absența documentelor de proprietate în ceea ce privește magazinele și parcela de terenuri în cauză, societatea reclamantă a prezentat, ca dovadă a existenței proprietăților demolate, acordurile de închiriere în ceea ce privește doar 36 de magazine care măsoară un total de 1.192.5 mp. Prin urmare, societatea reclamantă are dreptul la compensare numai în ceea ce privește proprietatea respectivă. Considerând că trei rapoarte de evaluare de experți comandate de instanțele inferiore și două rapoarte de evaluare prezentate de societatea reclamantă, Curtea Supremă a considerat că compensarea pe baza AZN 1000 pe metrou pătrat este adecvată, având în vedere condițiile de proprietate. Tribunalul intern a luat notă, de asemenea, de faptul că, prin ordinul din 27 februarie 2009, BCEA a alocat o parcelă de teren de 1.400 m mp societății reclamante pentru utilizarea acesteia și i-a dat permisiunea de a construi o clădire comercială în schimbul plăcii de teren în cauză. Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că dreptul la un proces a fost încălcat într-un timp rezonabil. De asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție se plânge că compensația acordată de instanțele interne nu a fost adecvată. Jurisprudența Curții privind conceptul de „posesiuni” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost rezumat, printre altele, în Akhverdiyev c. Azerbaidjan (nr. 76254/11, § 73, 29 ianuarie 2015) și Aliyeva și alții c. Azerbaidjan (nr. 66249/16 și altele 6 §§§ 102-04, 21 septembrie 2021). Proprietăți nerezidențiale Guvernul a susținut că societatea reclamantă nu a prezentat niciun document valabil care să-și stabilească drepturile de proprietate asupra magazinelor în cauză și nu a putut dovedi existența unor proprietăți nerezidențiale care măsoară 1.192.5 mp. m. Societatea reclamantă a susținut că deține 277 magazine cu o suprafață totală de 3.800 mp. m. Curtea constată că societatea reclamantă nu și-a înregistrat titlul la magazinele în cauză și nu a avut, prin urmare, documente de proprietate. În astfel de circumstanțe, nu există elemente care ar conduce Curtea să ignore concluziile factuale ale instanțelor interne făcute pe baza acordurilor de leasing (a se vedea punctul 4 mai sus). Prin urmare, nu se poate stabili că suprafața nerezidențială dincolo de 36 de magazine care măsoară un total de 1.192.5 m mp se ridică la „pozițiile” societății reclamante în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Rezultă că partea plângerii referitoare la această suprafață nerezidențială este incompatibilă ratione materiae în conformitate cu dispozițiile Convenției în sensul art. 3 lit. (a) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 4 (compară Rahimov v. Azerbaidjan [Comitet] (dec.), nr. 40026/09, §§ 14 și 17, 7 iulie 2022). În ceea ce privește încălcarea plângerii, aceasta se referă numai la inadecvarea compensației acordate de instanțele interne. 10. Curtea reiterează că instanțele interne beneficiază de o anumită marjă de apreciere și sunt mai bine plasate decât Curtea pentru a rezolva problemele tehnice în ceea ce privește evaluarea faptelor și evaluarea compensației corespunzătoare. Curtea nu înlocuiește instanțele interne în determinarea valorii proprietăților expropriate și a sumelor care urmează să fie atribuite, cu excepția cazului în care există arbitrare manifestă în procesul de stabilire a compensației (compară Yıltaș Yıldız Turistik Tesileri A. Ș. c. Turcia , nr. 30502/96 , § 38, 24 aprilie 2003; Gezer c. Turcia , nr. 18704/04, § 39, 6 octombrie 2009; și Yükseller Ltd. Ști v. Turcia . [Comitetul] (dec.), nr. 27530/09, § 59, 19 ianuarie 2021. Reafirmă, de asemenea, că nu este de competența Curții să evalueze elementele de fapt care au condus instanța internă să adopte o decizie mai degrabă decât alta, altfel s-ar înființa ca instanță a treia sau a patra instanță (a se vedea Andiçi c. Turcia , nr. 27796/03, § 14, 4 martie 2008). 11. Curtea constată că instanța internă a investigat pe deplin circumstanțele cauzei și a ajuns la deciziile lor pe baza numeroaselor rapoarte de evaluare a experților, precum și a informațiilor și documentelor furnizate de părți (a se vedea alineatele (3) și (4) de mai sus). În ciuda înregistrării titlului său la proprietatea în cauză, societatea reclamantă a fost acordată compensații de către instanțele naționale în ceea ce privește 36 de magazine care măsoară un total de 1.192.5 mp. În plus, nu a fost justificată de societatea reclamantă că suma atribuită de instanțe nu a corespuns în mod rezonabil valoarea proprietății la data expropriației (a se vedea Andiçu) , citat mai sus, § 15, și compară Alaloğlu și alții c. Turcia [Comitetul], nr. 42019/06, § 21, 4 februarie 2020, și Tarhan c. Turcia [Comitetul] (dec.), nr. 23831/19, § 19, 27 septembrie 2022). 12. Rezultă că această parte a plângerii este manifestament nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 literele (a) și 4 din Convenție. Guvernul a susținut că parcela de teren în cauză nu constituie posesia societății reclamante. Societatea reclamantă nu este de acord, susținând că terenul a fost alocat ei pentru utilizarea sa permanentă și a constituit astfel posesia sa în temeiul dreptului intern. Cu toate acestea, Curtea nu consideră necesară soluționarea acestei chestiuni, ca și presupunând că acest articol 1 din Protocolul nr. 1 se aplică faptelor prezentului caz, această parte a plângerii este, în orice caz, inadmisibilă din cauza următoarei motive. 14. Este clar din dosarul că BCEA alocase o altă parcelă de teren companiei solicitante pentru utilizare a acestuia și i-a acordat permisiunea de a construi o clădire comercială în schimbul terenului expropriat (a se vedea punctul 4 mai sus). Societatea reclamantă nu a furnizat niciun argument justificat care să demonstreze că alocarea terenului respectiv nu a constituit o compensare adecvată în circumstanțele cazului său. 15. Rezultă că această parte a plângerii trebuie, de asemenea, respinsă în temeiul articolului 35 §§ §§ §§ §§ §§ și 4 din Convenție. Guvernul a susținut că procedurile înainte de primul instanța de judecată a fost suspendată de trei ori datorită neapărării societății reclamante în fața instanței. De asemenea, au susținut că mai multe rapoarte de evaluare a experților au fost comandate de către instanțe și că societatea reclamantă nu le-a contestat. Societatea reclamantă nu a fost de acord fără a răspunde acestor cereri. 17. Principiile generale relevante privind durata excesivă a procedurilor au fost rezumate recent în Ramiz Jafarov c. Azerbaidjan (nr. 40424/12, § 55, 16 iunie 2022, cu alte referințe). 18. Curtea observă că, în acest caz, procedurile civile la trei niveluri de jurisdicție au durat aproape șase ani și unsprezece luni și că Curtea Supremă a trimis cazul de două ori instanțelor de judecată pentru reevaluare. Curtea observă, de asemenea, că acțiunea a fost în mod admis complexă, implicând mai multe rapoarte de evaluare a experților și numeroase părți, și anume societatea reclamantă, trei respondenți și două părți interesate (a se vedea alineatele (3) și (4) de mai sus și tabelul anexat). Societatea reclamantă nu a susținut că au existat perioade relevante de inactivitate completă din partea instanțelor naționale. Pe de altă parte, se pare că societatea reclamantă însăși nu a reușit să apară în fața instanțelor în trei ocazii, ceea ce a condus la suspendarea procedurii (a se vedea punctul 16 mai sus). 19. În circumstanțele specifice ale prezentului caz, durata generală a procedurii nu poate fi considerată excesivă (compară Ordukhanova c. Azerbaidjan [Comitet], nr. 27741/13, §§ 19-21, 23 și 27 mai 2023). Prin urmare, această plângere este, de asemenea, vădit nefondat și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 19 iunie 2025. Olga Chernishova Oddný Mjöll Arnardóttir Președintele adjunct al grefierului APENDIX Cerere nr. Locată pe numele societății reclamante Anul de înregistrare Numele de reprezentant Locație Tipul de locație și mărimea proprietății Hotărâri/decizii instanțelor interne Compensarea acordată/plățită la nivelul intern 15905/15 23/03/2015 Merkury-R Ltd 1999 Baku Famil MAMMADOV Baku 36 magazine de 1.192.5 mp pe o parcelă de teren Baku Curtea Administrativă-Economică nr. 2, 01/07/2011 Curtea de Apel Baku, 21/11/2011 Curtea Supremă, 25/04/2012 Curtea de Apel Baku, 19/12/2012 Curtea Supremă, 29/05/2013 Curtea de Apel Baku, 12/03/2014 Curtea Supremă, 24/09/2014 AZN 1.431.000 pentru magazinele demolate; o parcelă de teren de 1.400 m mp alocat companiei solicitante pentru utilizarea și permisiunea de construcție a unei clădiri comerciale pe care le-a făcut-o, în schimbul parcelei expropriate de teren.

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 15905/15

MERKURIY-R LTD

against Azerbaijan

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 27 May 2025 as a Committee composed of:

Oddný Mjöll Arnardóttir

, President

,

Lətif Hüseynov,

Canòlic Mingorance Cairat

, judges

,

and Olga Chernishova,

Deputy

Section Registrar,

Having regard to:

the application (no. 15905/15) against the Republic of Azerbaijan lodged with the Court under Article

34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 23 March 2015 by Merkuriy-R Ltd (“the applicant company”), a company based in Baku, which was represented by Mr F. Mammadov, a lawyer based in Azerbaijan;

the decision to give notice to the Azerbaijani Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr

Ç. Əsgərov, of the complaints under Article 6 of the Convention (length of proceedings) and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, and to declare the remainder of the application inadmissible;

the parties’ observations;

Having deliberated, decides as follows:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

Between 1996 and 1998 the applicant company constructed shops on a 0.7 ha plot of land allocated to it by the Baku City Executive Authority (“the BCEA”) for its use for the construction of a shopping centre, pursuant to orders issued in 1995 and 1996. It did not register its title to those shops.

2.

On 23 May 2007 representatives of the Nizami District Executive Authority (“the NDEA”), the BCEA and the Ministry of Transport demolished the shops on the basis of Order no. 1255 of the BCEA of 1

February 2006, which approved an action plan envisaging extensive redevelopment work to improve the transport system in Baku. The plot of land allocated to the applicant company fell within the zone designated for the planned redevelopment and was expropriated.

3

.

On an unspecified date in October 2007 the applicant company lodged a complaint with Baku Administrative-Economic Court no. 2 against the Ministry of Transport, the BCEA and the NDEA. It subsequently amended that complaint, seeking compensation in the amount of 17,347,000

Azerbaijani manats (AZN) in respect of the demolition of 277 shops measuring a total of 3,800 sq. m, AZN 120,000 in respect of lost profit and AZN

5,551,040 in interest for late payment. The applicant company also asked the court to order the BCEA and the NDEA to allocate it a plot of land of the same size and quality in exchange for the expropriated plot of land. Azeryolservis Open Joint-Stock Company (“Azeryolservis OJSC”) and the Ministry of Finance were involved in the proceedings as third parties. The applicant company submitted two valuation reports which valued the buildings on the land (277 shops measuring 3,800 sq. m) at AZN

9,375,000 and the plot of land at AZN 12,160,000.

4

.

By a final judgment of 24 September 2014, the Supreme Court amended a judgment of a lower court, granting the applicant company’s claims in part by awarding it AZN 1,431,000 in respect of pecuniary damage (including an additional 20% in compensation, in accordance with Presidential Decree no. 689 of 26 December 2007) to be paid jointly by the Ministry of Transport and Azeryolservis OJSC. The court noted that, in the absence of any ownership documents in respect of the shops and the plot of land in question, the applicant company had submitted, as proof of the existence of the demolished property, the lease agreements in respect of only 36 shops measuring a total of 1,192.5 sq. m. It held that the applicant company was therefore entitled to compensation only in respect of that property. Relying on three expert valuation reports commissioned by the lower courts and two valuation reports submitted by the applicant company, the Supreme Court considered compensation on the basis of AZN

1,000 per square metre to be appropriate, in view of the property conditions.

The domestic courts also took note of the fact that, by an order of 27 February 2009, the BCEA had allocated a 1,400 sq. m plot of land to the applicant company for its use and had given it permission to construct a commercial building thereon in exchange for the plot of land in question.

5.

The applicant company complained under Article

6 of the Convention that its right to a trial within a reasonable time had been breached. It also complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the compensation awarded by the domestic courts had not been adequate.

THE COURT’S ASSESSMENT

Alleged violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention

6.

The Court’s case-law on the concept of “possessions” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention has been summarised,

inter alia

, in

Akhverdiyev v. Azerbaijan

(no.

76254/11, § 73, 29

January 2015) and

Aliyeva and Others v. Azerbaijan

(nos. 66249/16 and 6

others, §§ 102-04, 21 September 2021).

Non-residential properties

7.

The Government argued that the applicant company had failed to submit any valid document establishing its ownership rights over the shops in question and had only been able to prove the existence of non-residential property measuring 1,192.5

sq.

m. The applicant company argued that it had owned 277 shops with a total surface area of 3,800 sq. m.

8.

The Court notes that the applicant company failed to register its title to the shops in question and did not therefore have any ownership documents. In such circumstances, there are no elements that would lead the Court to disregard the domestic courts’ factual findings made on the basis of the lease agreements (see paragraph 4 above). It cannot therefore be established that the non-residential area beyond the 36 shops measuring a total of 1,192.5

sq. m amounted to the applicant company’s “possessions” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. It follows that the part of the complaint relating to that non-residential area is incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention within the meaning of Article

35

§

3 (a) and must be rejected in accordance with Article 35

§

4 (compare

Rahimov v. Azerbaijan

[Committee] (dec.), no.

40026/09, §§ 14 and 17, 7

July 2022).

9.

As to the remaining complaint, it concerns solely the inadequacy of the compensation awarded by the domestic courts.

10.

The Court reiterates that the domestic courts enjoy a certain margin of appreciation and are better placed than the Court to resolve technical issues as regards the evaluation of facts and the assessment of appropriate compensation. The Court does not replace the domestic courts in determining the value of expropriated property and the amounts to be awarded, unless there is manifest arbitrariness in the process of fixing the compensation (compare

Yıltaș Yıldız Turistik Tesisleri A.Ș. v. Turkey

, no.

30502/96, § 38, 24 April 2003;

Gezer v. Turkey

, no. 18704/04, § 39, 6

October 2009; and

Yükseller Ltd. Ști. v. Turkey

[Committee] (dec.), no.

27530/09, § 59, 19

January 2021). It further reiterates that it is not up to the Court to assess the factual elements which led the domestic courts to adopt one decision rather than another, otherwise it would be setting itself up as a court of third or fourth instance (

see

Andiçi v. Turkey

, no. 27796/03, § 14, 4

March 2008).

11.

The Court notes that the domestic courts fully investigated the circumstances of the case and reached their decisions on the basis of numerous expert valuation reports, as well as information and documents provided by the parties (see paragraphs 3 and 4 above). Despite having failed to register its title to the property in question, the applicant company was awarded compensation by the domestic courts in respect of 36 shops measuring a total of 1,192.5 sq. m. Moreover, it has not been substantiated by the applicant company that the amount awarded by the courts did not reasonably match the value of the property at the date of expropriation (see

Andiçi

, cited above, §

15, and compare

Alaloğlu and Others v. Turkey

[Committee], no.

42019/06, § 21, 4

February 2020, and

Tarhan v.

Turkey

[Committee] (dec.), no.

23831/19, § 19, 27

September 2022).

12.

It follows that this part of the complaint is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

Plot of land

13.

The Government submitted that the plot of land in question did not constitute the applicant company’s possession.

The applicant company disagreed, arguing that the land had been allocated to it for its permanent use and thus constituted its possession under domestic law. However, the Court does not find it necessary to resolve this matter, as even assuming that Article

1 of Protocol No. 1 is applicable to the facts of the present case, this part of the complaint is in any event inadmissible for the following reason.

14.

It is clear from the case file that the BCEA had allocated another plot of land to the applicant company for its use and had granted it permission to build a commercial building thereon in return for the expropriated land (see paragraph 4 above). The applicant company failed to provide any substantiated arguments showing that the allocation of that land had not constituted adequate compensation in the circumstances of its case.

15.

It follows that this part of the complaint must also be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

Alleged violations of Article 6 § 1 of the Convention

16

.

The Government submitted that the proceedings before the first

‑

instance court had been adjourned three times owing to the applicant company’s failure to appear before the court. They further submitted that several expert valuation reports had been commissioned by the courts and that the applicant company had not objected to them. The applicant company disagreed without addressing those submissions.

17.

The relevant general principles concerning the excessive length of proceedings have been summarised recently in

Ramiz Jafarov v. Azerbaijan

(no.

40424/12, § 55, 16 June 2022, with further references).

18.

The Court observes that in the present case the civil proceedings at three levels of jurisdiction lasted almost six years and eleven months, and that the Supreme Court remitted the case twice to the lower courts for reassessment.

The Court further observes that the proceedings were admittedly complex, involving several expert valuation reports and numerous parties, namely the applicant company, three respondents and two interested parties (see paragraphs 3 and 4 above and the appended table). The applicant company did not argue that there had been any relevant periods of complete inactivity on the part of the domestic courts. On the other hand, it appears that the applicant company itself failed to appear before the courts on three occasions, which resulted in the proceedings being adjourned (see paragraph 16 above).

19.

In the specific circumstances of the present case, the overall length of the proceedings cannot be regarded as excessive (compare

Ordukhanova v.

Azerbaijan

[Committee], no.

27741/13, §§ 19-21, 23 and 27, 9

May 2023).

Accordingly, this complaint is also manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 19 June 2025.

Olga Chernishova

Oddný Mjöll Arnardóttir

Deputy Registrar

President

APPENDIX

Application no. Lodged on

Applicant company’s name

Year of registration

Location

Representative’s

name

Location

Type and size of property

Domestic courts’ judgments/decisions

Compensation awarded/paid at the domestic level

15905/15

23/03/2015

Merkuriy-R Ltd

1999

Baku

Famil

MAMMADOV

Baku

36 shops of 1,192.5 sq. m on a 0.7 ha plot of land

Baku Administrative-Economic Court No. 2, 01/07/2011

Baku Court of Appeal, 21/11/2011

Supreme Court, 25/04/2012

Baku Court of Appeal, 19/12/2012

Supreme Court, 29/05/2013

Baku Court of Appeal, 12/03/2014

Supreme Court, 24/09/2014

AZN

1,431,000 for the demolished shops;

a plot of land of 1,400 sq. m allocated to the applicant company for its use and permission for construction of a commercial building thereon, in exchange for the expropriated plot of land.