STĂNESCU v. ROMANIA

Comunicat la 24 octombrie 2019 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 3861/16 Ionela STĂNESCU împotriva României depusă la 11 ianuarie 2016 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la confiscarea (pentru confiscarea ulterioară) a proprietății reclamantului în cursul unei anchete penale împotriva unei alte persoane. Aceasta se referă, de asemenea, la imposibilitatea pentru reclamantul – care rezultă din practica instanțelor interne – de a contesta convulsiile separat în cursul anchetei. Convulsiile în cauză, ordonate de procuror la 30 mai 2012, a avut ca obiect trei mașini deținute de reclamant. Măsurile sunt încă valabile pe măsură ce ancheta este în curs de desfășurare. În conformitate cu art. 168 din Codul de Procedură Penală în vigoare în momentul respectiv, convulsiunea ar putea fi contestată în fața procurorului sau a instanțelor. În decizia sa nr. 71/2007, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a susținut că atacul nu poate fi contestat decât în fața procurorului, în timp ce ancheta a fost în curs de desfășurare și în fața instanțelor, după încheierea anchetei, iar cazul a fost trimis la judecată. În aplicarea prezentei decizii, reclamația reclamantului împotriva ordinului de criză a fost respinsă ca fiind inadmisibilă de către Curtea județului Iași la 13 iulie 2015. Reclamantul plânge că dreptul ei de acces la instanță a fost încălcat și că, în absența unui remediu intern eficace, confiscarea excesiv de lungă a proprietății sale constituie o încălcare a dreptului ei la bucurarea pașnică a bunurilor. Hotărârea din 13 iulie 2015 a Curții județului Iași, respingând, ca inadmisibil, plângerea reclamantului împotriva ordinului de confiscare din 30 mai 2012, în încălcarea dreptului de acces al reclamantului la instanță, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenție? A existat o ingerință în dreptul reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? Dacă da, această interferență a fost legală și a avut un echilibru echitabil între protecția dreptului de proprietate al reclamantului și cerințele interesului general? Are reclamantul la dispoziția ei un remediu intern eficient pentru plângerea sa împotriva ordinului de confiscare din 30 mai 2012, conform articolului 13 din Convenție?

Communicated on 24 October 2019

FOURTH SECTION

Application no. 3861/16

Ionela STĂNESCU

against Romania

lodged on 11 January 2016

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the seizure (for the purpose of subsequent confiscation) of the applicant’s property in the course of a criminal investigation against another person. It also concerns the impossibility for the applicant – arising from the practice of the domestic courts – of contesting the seizure separately during the investigation. The seizure in question, ordered by the prosecutor on 30 May 2012, concerned three cars owned by the applicant. The measure is still valid as the investigation is currently ongoing.

According to article 168 of the Criminal Procedure Code in force at the relevant time, the seizure could be contested before the prosecutor or the courts. In its decision no. 71/2007, the High Court of Cassation and Justice held that the seizure could be contested only before the prosecutor while the investigation was ongoing and before the courts once the investigation was concluded and the case was sent to trial. In application of this decision, the applicant’s complaint against the seizure order had been rejected as inadmissible by the Iași County Court on 13 July 2015.

The applicant complains that her right of access to court had been breached and that, in the absence of an effective domestic remedy, the excessively lengthy seizure of her property constitutes a breach of her right to the peaceful enjoyment of possessions.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Was the judgment of 13 July 2015 of the Iași County Court, rejecting as inadmissible the applicant’s complaint against the seizure order of 30

May 2012, in breach of the applicant’s right of access to court as provided for by Article

6 §

1 of the Convention?

2.

Has there been an interference with the applicant’s right under Article

1 of Protocol No. 1 to the Convention?

3.

If so, was that interference lawful and did it strike a fair balance between the protection of the applicant’s right to property and the requirements of the general interest?

4.

Did the applicant have at her disposal an effective domestic remedy for her complaint against the seizure order of 30 May 2012, as required by Article

13 of the Convention?