STĂNESCU v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
STĂNESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2019)
Comunicat la 24 octombrie 2019 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 3861/16 Ionela STĂNESCU împotriva României depusă la 11 ianuarie 2016 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la confiscarea (pentru confiscarea ulterioară) a proprietății reclamantului în cursul unei anchete penale împotriva unei alte persoane. Aceasta se referă, de asemenea, la imposibilitatea pentru reclamantul – care rezultă din practica instanțelor interne – de a contesta convulsiile separat în cursul anchetei. Convulsiile în cauză, ordonate de procuror la 30 mai 2012, a avut ca obiect trei mașini deținute de reclamant. Măsurile sunt încă valabile pe măsură ce ancheta este în curs de desfășurare. În conformitate cu art. 168 din Codul de Procedură Penală în vigoare în momentul respectiv, convulsiunea ar putea fi contestată în fața procurorului sau a instanțelor. În decizia sa nr. 71/2007, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a susținut că atacul nu poate fi contestat decât în fața procurorului, în timp ce ancheta a fost în curs de desfășurare și în fața instanțelor, după încheierea anchetei, iar cazul a fost trimis la judecată. În aplicarea prezentei decizii, reclamația reclamantului împotriva ordinului de criză a fost respinsă ca fiind inadmisibilă de către Curtea județului Iași la 13 iulie 2015. Reclamantul plânge că dreptul ei de acces la instanță a fost încălcat și că, în absența unui remediu intern eficace, confiscarea excesiv de lungă a proprietății sale constituie o încălcare a dreptului ei la bucurarea pașnică a bunurilor. Hotărârea din 13 iulie 2015 a Curții județului Iași, respingând, ca inadmisibil, plângerea reclamantului împotriva ordinului de confiscare din 30 mai 2012, în încălcarea dreptului de acces al reclamantului la instanță, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenție? A existat o ingerință în dreptul reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? Dacă da, această interferență a fost legală și a avut un echilibru echitabil între protecția dreptului de proprietate al reclamantului și cerințele interesului general? Are reclamantul la dispoziția ei un remediu intern eficient pentru plângerea sa împotriva ordinului de confiscare din 30 mai 2012, conform articolului 13 din Convenție?