Paslavičius împotriva Lituaniei

Comunicat la 5 noiembrie 2019 SECȚIUNE Cerere nr. 15152/18 Tadas PASLAVIČIUS împotriva Lituaniei depusă la 21 martie 2018 OBIECTUL CAUZEI Reclamantul a lucrat ca avocat intern la municipalitatea districtului Trakai. El a fost respins din cauza faptului că municipiul a avut deja patru avocați interne pe personalul său care era suficient pentru a satisface nevoile sale. Procesul reclamantului pentru reintegrare a fost respins de către instanțe. El subliniază că municipalitatea avea deja un număr adecvat de avocați în cadrul personalului său care, în loc de un avocat angajat extern, ar fi putut reprezenta efectiv interesele municipiului în instanță în cele care nu sunt proceduri de litigiu de muncă deosebit de complexe.

Cu toate acestea, reclamantul a fost șomer în timpul acestei litigii și nu a avut niciun avocat care să-și reprezinte interesele. Cererea se referă la plângerea reclamantului că nu avea dreptul de a avea acces la instanță din cauza hotărârilor instanțelor interne de a-l obliga să compenseze costurile juridice ale avocatului – mai mult de 2.000 de euro – suportate de municipalitatea districtului Trakai în procedurile de litigiu de muncă pentru ridicarea sancțiunilor disciplinare ale reclamantului și pentru reintegrarea sa. În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că el, ca parte mai slabă, nu trebuia să suporte aceste costuri, care au depășit mai mult de cinci ori salariul lunar la acea municipalitate înainte de concediere.

Curtea a impus obligația de a suporta costurile de litigiu ale municipalității l-a plasat astfel în situație financiară deosebit de gravă și a fost disproporționată. Întrebarea părților a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a avea acces la instanță, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenție, având în vedere faptul că instanțele i-au ordonat să compenseze cheltuielile juridice suportate de municipalitatea districtului Trakai în timpul procedurii de instanță administrativă atunci când concurează cu licențiarea reclamantului din acea municipalitate și în alte proceduri administrative conexe pentru sancțiuni disciplinare (a se vedea, mutatis mutandis Steel și Morris v. Regatul Unit , nr. 68416/01, § 59-62, CEDO 2005 II, și Handölsdalen Sami Sami și alții c. Suedia , nr. 39013/04, §§ 51-59, 30 martie 2010)?

Communicated on 5 November 2019

SECOND SECTION

Application no. 15152/18 Tadas PASLAVIČIUS against Lithuania lodged on 21 March 2018

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicant worked as an in-house lawyer at the Trakai district municipality. He was made redundant on the ground that the municipality already had four in-house lawyers on its staff which was sufficient to meet its needs. The applicant’s lawsuit for reinstatement was dismissed by courts. He points out that the municipality had already had an adequate number of in-house lawyers on its staff who, instead of an externally hired advocate, could have effectively represented the municipality’s interests in court in those not particularly complex labour litigation proceedings. The applicant, however, had been unemployed during that litigation, and had no advocate to represent his interests.

The application concerns the applicant’s complaint that he had not had the right of access to court on account of the domestic courts’ decisions to oblige him to compensate the advocate’s legal costs – more than 2,000 euros – incurred by the Trakai district municipality in the labour litigation proceedings for lifting the applicant’s disciplinary penalties and for his reinstatement. The applicant complains, under Article 6 § 1 of the Convention, that he, as a weaker party, was not supposed to bear those costs, which more than fivefold exceeded his monthly salary at that municipality before his dismissal. The court imposed obligation to bear the municipality’s litigation costs had thus placed him in particularly grave financial situation and had been disproportionate.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been a breach of the applicant’s right to access to court, as provided for in Article 6 § 1 of the Convention, on account of the fact that the courts ordered him to compensate the legal expenses incurred by the Trakai district municipality during administrative court proceedings when contesting the applicant’s dismissal from that municipality and in other related administrative proceedings for disciplinary penalties (see, mutatis mutandis , Steel and Morris v. the United Kingdom , no. 68416/01, §§ 59-62, ECHR 2005 ‑ II, and Handölsdalen Sami Village and Others v. Sweden , no. 39013/04, §§ 51-59, 30 March 2010)?