Syndicat National des Fabricants D'Isolants En Laines Minérales Manufacturées împotriva Franței

Comunicarea din 13 decembrie 2019 a celei de-a cincia SECȚIUNI de solicitare nr. 47499/12 SINTEDICAT NAȚIONAL AL PRODUCĂTORILOR DE DEȘEURI ÎN LÂNGĂ MINUALE MANUALE FURNIZATE împotriva Franței, introdusă la 15 iunie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Sindicatul Național al Producătorilor D'Isolanți En Laines Minerale Manufacturate (filMM), este un sindicat profesional de drept francez cu sediul la Paris. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul R. Ferla, avocat la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un sindicat profesional format din întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul izolațiilor termice pentru construcții.

Acesta regrupează industria producătoare de izolatoare pe bază de lână minerală și, în acest context, le reprezintă în fața autorităților publice și a profesioniștilor din construcții și participă la standardizarea produselor din construcții. Întreprinderile aderente ale sindicatului reclamant se confruntă cu concurența izolatorilor subțiri multistraturi reflectorizante, a căror societate A. este unul dintre principalii producători. Sindicatul reclamant a inițiat, printre altele, o acțiune împotriva societății A. în fața Tribunalului de Comerț din Versailles pentru practici comerciale înșelătoare (a se vedea punctul 4 de mai jos). La 8 aprilie 2009, Ministerul Economiei a informat Autoritatea pentru Concurență (denumită în continuare Autoritatea) cu privire la faptele care ar putea constitui practici anticoncurențiale în sectorul împăduririlor subțiri multistrate cu reflecție.

La 16 aprilie 2010, societatea A. sesizează, de asemenea, Autoritatea. Comisia s-a plâns de practicile aplicate în sectorul produselor de izolare termică a clădirilor, destinate să-i interzică piața izolației termice în beneficiul industriei producătoare de produse izolante tradiționale pe bază de lână minerală, iar sesizarea sa și cea a ministrului economiei au fost anexate la 21 mai 2010. La cererea Autorității, judecătorul pentru libertăți și detenție al Tribunalului de Mare Instanță din Paris a autorizat, la 3 iunie 2009, efectuarea de vizite și confiscări la sediile mai multor întreprinderi și organisme, inclusiv sindicatul solicitant.

În cursul acestor operațiuni, au fost prezentate numeroase documente, dintre care unele referitoare la procedura dintre sindicatul reclamant și societatea A. La 14 august 2009, sindicatul reclamant a adresat Autorității, în temeiul articolului L. 463-4 din Codul comercial, protecția în temeiul secretului comercial al unora dintre documentele confiscate. La 27 februarie 2012 și 20 iunie 2014, după ce a primit observațiile sindicatului solicitant, raportorul general adjunct al autorității a decis să elimine secretul cauzelor în ceea ce privește mai multe documente suplimentare. În temeiul articolului R. 464-29 din Codul comercial, în versiunea sa în vigoare la momentul faptelor, deciziile adoptate de raportor în acest domeniu nu puteau face obiectul unei căi de atac decât prin decizia Autorității privind fondul.

La 28 iulie 2014, Autoritatea a comunicat părților interesate o notificare privind obiecțiunile, inclusiv sindicatul solicitant. Cu această ocazie, documentele care au făcut obiectul deciziilor de refuz sau de ridicare a secretului au fost comunicate părților, inclusiv societății A. care a sesizat Autoritatea. Prin decizia din 22 septembrie 2016, Autoritatea a trimis dosarul la dosar pentru a analiza dacă practicile constatate ar putea fi considerate de natură să elimine producătorii de izolanți subțiri de pe piața de izolare. Procedura este în prezent în curs de desfășurare. La Tribunalul Consiliului de Stat din 10 octombrie 2014 și urmările sale La 17 decembrie 2012, sindicatul reclamant i-a solicitat prim-ministrului să abroge articolul R. 464-29 din Codul comercial și, la 17 aprilie 2013, să sesizeze Consiliul de Stat cu privire la anularea refuzului implicit care rezultă din tăcerea reținută la cererea acestuia.

Prin hotărârea din 10 octombrie 2014, Consiliul de Stat a considerat că deciziile prin care raportorul general al Autorității a refuzat protecția secretului comercial sau a acordat ridicarea secretului comercial erau susceptibile de a aduce atingere părților ale căror monede au fost emise, doar prin faptul că nu permiteau să se conteste legalitatea acestora decât cu ocazia unei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de Autoritate pe fond, dispozițiile articolului 464-29 împiedică exercitarea unei căi de atac sau a unei acțiuni în fața judecătorului competent și, având în vedere potențialul ireversibil al efectelor acestor decizii, aceste dispoziții aduceau atingere în mod excesiv dreptului la o cale de atac judiciară efectivă.

Consiliul de Stat a reținut că deciziile de respingere sau de ridicare a secretului raportorului, care puteau fi dezlegate de procedura urmată în fața Autorității, intră sub incidența jurisdicției administrative și a competenței în primă instanță a Consiliului de Stat. 464-29 erau pătate, a anulat refuzul implicit al prim-ministrului și i-a cerut acestuia din urmă să procedeze la abrogarea acestora în termen de trei luni de la notificarea hotărârii. Decretul nr. 2015-521 din 11 mai 2015 a abrogat dispozițiile în cauză. Legea din 18 noiembrie 2016 a transferat judecătorului judiciar, în speță primul președinte al Tribunalului de apel din Paris, examinarea căilor de atac împotriva acestor decizii (a se vedea mai jos (a se vedea dreptul și practica internă relevantă).

Procedura dintre sindicatul reclamant și societatea A. Sindicatul reclamant a inițiat în 1999 o acțiune împotriva societății A. în fața Tribunalului de Comerț din Versailles pentru practici comerciale înșelătoare, în speță prezentarea produselor sale ca fiind la fel de performante sau mai performante ca izolatorii tradiționali în lâna minerală. Prin hotărârea din 20 septembrie 2002, Tribunalul și-a respins cererile. După ce a dispus o expertiză și un supliment de competență, Tribunalul de Primă Instanță al Versailles a confirmat această hotărâre prin hotărârea din 10 ianuarie 2017. În cursul procedurii în fața Tribunalului de Primă Instanță, societatea A. a prezentat documente confiscate în cadrul procedurii desfășurate de Autoritate.

Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante din Codul comercial sunt astfel redactate Articolul L. 463-4 Cu excepția cazurilor în care comunicarea sau consultarea acestor documente este necesară pentru exercitarea dreptului la apărare al unei părți în discuție, raportorul general al autorității de concurență poate refuza unei părți comunicarea sau consultarea documentelor sau a anumitor elemente conținute în aceste documente care pun în pericol secretul afacerilor altor persoane. În acest caz, îi sunt accesibile o versiune neconfidențială și un rezumat al documentelor sau elementelor în cauză.

Articolul R. 463-15 În cazul în care raportorul consideră că una sau mai multe documente în versiunea lor confidențială sunt necesare pentru exercitarea drepturilor la apărare ale uneia sau mai multor părți sau că acestea trebuie să ia cunoștință de acestea în vederea dezbaterii în fața autorității, acesta informează prin scrisoare recomandată cu solicitare de aviz de primire persoana care a solicitat protecția secretului cauzelor conținute în aceste documente și stabilește un termen pentru a-și prezenta observațiile înainte ca raportorul general să ia o decizie.

Decizia raportorului general este notificată părților interesate (...) În versiunea sa în vigoare în momentul faptelor, art. R. 464-29 din Codul comercial dispunea de deciziile adoptate de raportorul general al l Ca urmare a hotărârii Consiliului de Stat din 10 octombrie 2014, versiunea acestui articol care rezultă din Decretul nr. 2015-521 din 11 mai 2015 se citea astfel: Deciziile adoptate de raportorul general al Autorității pentru Concurență în temeiul articolului L. 463-4 care acordă protecția secretului comercial sau care refuză ridicarea secretului comercial nu pot face obiectul unei căi de atac decât prin decizia Autorității cu privire la fond. Prospectul anterior decretului precizează că deciziile de refuzare a protecției secretului comercial sau de ridicare a acestuia intră în sfera de competență a Consiliului de Stat.

388586), judecătorul din cadrul Consiliului de Stat, sesizat de o societate de o cerere de suspendare a deciziilor raportorului din cadrul Autorității care elimină confidențialitatea anumitor documente, a arătat că aceste decizii au fost executate în întregime din momentul în care documentele au fost comunicate în cadrul notificării privind obiecțiunile de către Autoritate și, în consecință, a declarat inadmisibilă cererea de suspendare. Legea nr. 2016-1547 din 18 noiembrie 2016 privind modernizarea justiției în secolul XXI a adăugat la articolul L. 462-7 din Codul comercial un 3 care prevede că decizia raportorului general al autorității de a refuza protecția secretului comercial sau de a ridica protecția face obiectul unei căi de atac.

Noul articol L. 464-8-1 din Cod, instituit prin lege, precizează că deciziile în cauză pot face obiectul unei căi de atac în fața primului președinte al Tribunalului de Primă Instană din Paris, iar ordonana pronunțată de acesta din urmă asupra acestei căi de atac este susceptibilă să dea un recurs în casation. GRIEF Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, sindicatul reclamant se plânge că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă împotriva deciziilor raportorului Autorității care refuză să acorde secretul afacerilor sau să le ridice. Acesta susține că articolul R. 464-29 din Codul comercial, în redactarea sa în vigoare în momentul faptelor, prevedea că aceste decizii nu pot face obiectul unei căi de atac la fel de bine ca și decizia Autorității privind fondul.

Or, această decizie poate să nu mai vorbim decât după mulți ani, în timp ce documentele pentru care secretul a fost refuzat sau ridicat sunt comunicate tuturor părților mai a căror parte înștiințată în momentul notificării obiecțiilor. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Sindicatul reclamant a beneficiat, în conformitate cu cerințele articolului 1 din Convenție, recurs efectiv împotriva deciziilor raportorului general adjunct al Autorității Concurenței de a refuza sau de a ridica, pentru anumite documente, secretul afacerilor

Communiquée le 13 décembre 2019

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 47499/12

SYNDICAT NATIONAL DES FABRICANTS D’ISOLANTS EN LAINES MINÉRALES MANUFACTURÉES

contre la France introduite le 15 juin 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, le Syndicat National Des Fabricants D’Isolants En Laines Minérales Manufacturées (le FILMM), est un syndicat professionnel de droit français ayant son siège à Paris. Il est représenté devant la Cour par M e R. Ferla, avocat à Paris. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le contexte Le requérant est un syndicat professionnel composé d’entreprises opérant dans le domaine des isolants thermiques pour le bâtiment. Il regroupe les industriels fabricant des isolants à base de laine minérale. Dans ce cadre, il les représente auprès des pouvoirs publics et des professionnels de la construction et participe à la normalisation des produits de la construction.

Les entreprises adhérentes du syndicat requérant sont confrontées à la concurrence des isolants minces multicouches réfléchissants, dont la société A. est l’un des principaux fabricants. Le syndicat requérant a notamment engagé une action contre la société A. devant le tribunal de commerce de Versailles pour pratiques commerciales trompeuses (voir point 4 ci-dessous). La procédure devant l’Autorité de la concurrence Le 8 avril 2009, le ministre de l’Économie saisit l’Autorité de la concurrence (ci-après l’Autorité) de faits susceptibles de constituer des pratiques anticoncurrentielles dans le secteur des isolants minces multicouches réfléchissants. Le 16 avril 2010, la société A. saisit également l’Autorité.

Elle se plaignait de pratiques mises en œuvre dans le secteur des produits de l’isolation thermique des bâtiments, destinées à lui interdire le marché de l’isolation thermique au profit des industriels fabricant des produits isolants traditionnels à base de laine minérale. Sa saisine et celle du ministre de l’Économie furent jointes le 21 mai 2010. À la demande de l’Autorité, le juge des libertés et de la détention du tribunal de grande instance de Paris autorisa le 3 juin 2009 des opérations de visites et saisies dans les locaux de plusieurs entreprises et organismes, parmi lesquels le syndicat requérant. Au cours de ces opérations, de nombreux documents furent saisis, dont certains relatifs à la procédure opposant le syndicat requérant à la société A. Le 14 août 2009, le syndicat requérant demanda à l’Autorité, en application de l’article L. 463-4 du code de commerce, la protection au titre du secret des affaires de certains des documents saisis.

Par décision du 1 er septembre 2010, le rapporteur général adjoint de l’Autorité ne fit que partiellement droit à cette demande. Les 27 février 2012 et 20 juin 2014, après avoir recueilli les observations du syndicat requérant, il décida de lever le secret des affaires relativement à plusieurs documents supplémentaires. En vertu de l’article R. 464-29 du code de commerce, dans sa version en vigueur au moment des faits, les décisions prises par le rapporteur dans ce domaine ne pouvaient faire l’objet d’un recours qu’avec la décision de l’Autorité sur le fond. Le 28 juillet 2014, l’Autorité adressa une notification des griefs aux parties concernées, dont le syndicat requérant. À cette occasion, les pièces ayant fait l’objet des décisions de refus ou de levée du secret furent communiquées aux parties, dont la société A. qui avait saisi l’Autorité.

Par décision du 22 septembre 2016, l’Autorité renvoya le dossier à l’instruction en vue d’examiner si les pratiques constatées pouvaient être qualifiées d’entente de nature à évincer les fabricants d’isolants minces du marché de l’isolation. La procédure est actuellement pendante. L’arrêt du Conseil d’État du 10 octobre 2014 et ses suites Le 17 décembre 2012, le syndicat requérant demanda au Premier ministre l’abrogation de l’article R. 464-29 du code de commerce et, le 17 avril 2013, saisit le Conseil d’État d’un recours en annulation du refus implicite résultant du silence gardé sur sa demande.

Par arrêt du 10 octobre 2014, le Conseil d’État considéra que les décisions par lesquelles le rapporteur général de l’Autorité refuse la protection du secret des affaires ou accorde la levée de ce secret étaient susceptibles de faire grief aux parties dont émanaient les pièces, qu’en ne permettant de contester leur légalité qu’à l’occasion d’un recours contre la décision rendue par l’Autorité sur le fond, les dispositions de l’article R. 464-29 faisaient obstacle à l’exercice d’un recours ou d’une action en référé devant le juge compétent et que, eu égard au caractère potentiellement irréversible des effets de ces décisions, ces dispositions portait une atteinte excessive au droit à un recours juridictionnel effectif.

Le Conseil d’État retint que les décisions de refus ou de levée du secret du rapporteur, détachables de la procédure suivie devant l’Autorité, relevaient de la juridiction administrative et de la compétence en premier et dernier ressort du Conseil d’État. Il jugea que les dispositions critiquées de l’article R. 464-29 étaient entachées d’illégalité, annula le refus implicite du Premier ministre et enjoignit à ce dernier de procéder à leur abrogation dans le délai de trois mois à compter de la notification de l’arrêt. Le décret n o 2015-521 du 11 mai 2015 a abrogé les dispositions en cause.

La loi du 18 novembre 2016 a transféré au juge judiciaire, en l’espèce le premier président de la cour d’appel de Paris, l’examen des recours contre ces décisions (voir ci-dessous « Le droit et la pratique interne pertinents »). La procédure opposant le syndicat requérant à la société A. Le syndicat requérant engagea en 1999 une action contre la société A. devant le tribunal de commerce de Versailles pour pratiques commerciales trompeuses, en l’espèce le fait de présenter ses produits comme autant ou plus performants que les isolants traditionnels en laines minérales. Par jugement du 20 septembre 2002, le tribunal rejeta ses demandes. Après avoir ordonné une expertise et un complément d’expertise, la cour d’appel de Versailles confirma ce jugement par arrêt du 10 janvier 2017. Pendant le cours de la procédure devant la cour d’appel, la société A. produisit des documents saisis dans le cadre de l’instruction menée par l’Autorité.

B. Le droit et la pratique internes pertinents Les dispositions pertinentes du code de commerce sont ainsi rédigées : Article L. 463-4 « Sauf dans les cas où la communication ou la consultation de ces documents est nécessaire à l’exercice des droits de la défense d’une partie mise en cause, le rapporteur général de l’Autorité de la concurrence peut refuser à une partie la communication ou la consultation de pièces ou de certains éléments contenus dans ces pièces mettant en jeu le secret des affaires d’autres personnes. Dans ce cas, une version non confidentielle et un résumé des pièces ou éléments en cause lui sont accessibles.

» Article R. 463-15 « Lorsque le rapporteur considère qu’une ou plusieurs pièces dans leur version confidentielle sont nécessaires à l’exercice des droits de la défense d’une ou plusieurs parties ou que celles-ci doivent en prendre connaissance pour les besoins du débat devant l’Autorité, il en informe par lettre recommandée avec demande d’avis de réception la personne qui a fait la demande de protection du secret des affaires contenu dans ces pièces et lui fixe un délai pour présenter ses observations avant que le rapporteur général ne statue. La décision du rapporteur général est notifiée aux intéressés (...) » Dans sa version en vigueur au moment des faits, l’article R. 464-29 du code de commerce disposait : « Les décisions prises par le rapporteur général de l’Autorité de la concurrence en application de l’article L. 463-4 ne peuvent faire l’objet d’un recours qu’avec la décision de l’Autorité sur le fond.

» À la suite de l’arrêt du Conseil d’État du 10 octobre 2014, la version de cet article résultant du décret n o 2015-521 du 11 mai 2015 se lisait ainsi : « Les décisions prises par le rapporteur général de l’Autorité de la concurrence en application de l’article L. 463-4 qui accordent la protection du secret des affaires ou qui refusent la levée de ce secret ne peuvent faire l’objet d’un recours qu’avec la décision de l’Autorité sur le fond. » La notice précédant le décret précisait que les décisions refusant la protection du secret des affaires ou levant celui-ci relevaient de la compétence du Conseil d’État.

Dans un arrêt du 18 mars 2015 (n o 388586), le juge des référés du Conseil d’État, saisi par une société d’une demande de suspension de décisions du rapporteur de l’Autorité levant la confidentialité de certains documents, a relevé que ces décisions avaient été entièrement exécutées dès lors que les documents avaient été communiqués à l’occasion de la notification des griefs par l’Autorité et a en conséquence déclaré irrecevable la demande de suspension. La loi n o 2016-1547 du 18 novembre 2016 de modernisation de la justice au XXI e siècle a ajouté à l’article L. 462-7 du code de commerce un 3 e qui dispose que la décision du rapporteur général de l’Autorité de refuser la protection du secret des affaires ou de lever la protection fait l’objet d’un recours.

Le nouvel article L. 464-8-1 du code, créé par la loi, précise que les décisions en cause peuvent faire l’objet d’un recours devant le premier président de la cour d’appel de Paris et que l’ordonnance rendue par ce dernier sur ce recours est susceptible d’un pourvoi en cassation. GRIEFS Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le syndicat requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un recours effectif contre les décisions du rapporteur de l’Autorité refusant d’accorder le secret des affaires ou le levant. Il fait valoir que l’article R. 464-29 du code de commerce, dans sa rédaction en vigueur au moment des faits, prévoyait que ces décisions ne pouvaient faire l’objet d’un recours qu’avec la décision de l’Autorité sur le fond.

Or cette décision peut n’intervenir qu’après de nombreuses années alors que les documents pour lesquels le secret a été refusé ou levé sont communiqués à toutes les parties – dont la partie saisissante – au moment de la notification des griefs.

QUESTION AUX PARTIES

Le syndicat requérant a-t-il bénéficié, conformément aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention, d’un recours effectif contre les décisions du rapporteur général adjoint de l’Autorité de la concurrence de refuser ou de lever pour certains documents le secret des affaires ?