MYAKOTIN v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
MYAKOTIN v. RUSSIA (CtEDO, 2020)
Comunicat la 16 ianuarie 2020 Publicat la 3 februarie 2020 THIRD SECTION Cererea nr. 58879/14 Gennadiy Ivanovich MYAKOTIN împotriva Rusiei depusă la 7 august 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Gennadiy Ivanovich Myakotin, este un național rus, care s-a născut în 1949 și locuiește în regiunea Shebekino, Belgorod. La 25 septembrie 2013, poliția rutieră a constatat că reclamantul este responsabil pentru încălcarea reglementărilor privind traficul și a ordonat să plătească amendă în valoare de 1.500. Ruble ruse. Conform deciziei, reclamantul a fost informat cu privire la dreptul de a (1) a avea acces la asistență juridică, (2) a formula contestații, (3) recurs împotriva deciziei relevante, (4) a prezenta dovezi, (5) a studia materialele dosarului și (6) cereri de dosar. Reclamantul a recunoscut vina sa. La o dată neespecificată, reclamantul a apelat împotriva deciziei de 25 de ani. Septembrie 2013 argumentând, printre altele , că el nu a fost informat cu privire la dreptul de a rămâne tăcut sau privilegiul împotriva autoincriminației. La 16 decembrie 2013 Curtea de District a Shebekino din regiunea Belgorod a susținut decizia din 25 septembrie 2013 privind recursul. Curtea a remarcat că decizia emisă de poliție a rămas tăcută cu privire la faptul că reclamantul a fost informat cu privire la dreptul de a rămâne tăcută și la privilegiul împotriva autoincriminației și a respins acuzațiile reclamantului care se bazează pe declarația formulată de ofițerul de poliție care a susținut că a informat oral reclamantul cu privire la aceste drepturi de a rămâne tăcută și pe privilegiul împotriva autoincriminației. La 7 februarie 2014, Curtea Regională Belgorod a susținut hotărârea din 16 decembrie 2013. Curtea a remarcat că, având în vedere faptul că reclamantul nu a formulat niciun argument în ceea ce privește infracțiunile pe care le-a fost acuzat, faptul că nu a fost informat cu privire la dreptul de a rămâne tăcut sau că privilegiul împotriva autoincriminației nu ar putea servi drept bază pentru anularea condamnării sale. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că nu a fost sfătuit de dreptul de a rămâne tăcut sau de privilegiu împotriva autoincriminației. A fost interzisă procedura penală împotriva reclamantului, atunci când este considerată în ansamblu, să vindece nevoia poliției de a-l notifica dreptul de a rămâne tăcut sau privilegiul de a se autoincrimina, atunci când înființarea procedurii împotriva acestuia, conform articolului 1 din Convenție?