MITITELU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Comunicată la 23 ianuarie 2020 Publicată la 10 februarie 2020 a doua secțiune Cerere nr. 1283/11 Simion MITITELU împotriva Republicii Moldova introdusă la 16 decembrie 2010 CU PRIVIRE LA LEFFAR Cererea se referă la acuzații de motivare insuficientă a deciziilor interne și de decădere nejustificate dreptului de proprietate. În 2009, societatea E. a inițiat o acțiune civilă împotriva reclamantului în scopul de a obține recuperarea unei creanțe care s-ar fi născut din colaborarea lor în 2004-2005. În cursul procesului, reclamantul a excipat de neobservarea de către societatea E. a termenului legal de prescripție de trei ani pentru introducerea acțiunii. Fără a răspunde acestui motiv, instanțele au acordat societății E câștig de cauză.

și au dispus reclamantului să plătească acesteia suma de 10 104 dolari americani. Decizia finală este cea a Curții Supreme de Justiție din 17 iunie 2010. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că instanțele interne nu au răspuns la argumentul său întemeiat pe obligația de a acționa civil împotriva sa. În plus, afirmă că, în speță, a existat o încălcare disproporționată a dreptului său la respectarea proprietăților sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În special, tribunalele naționale și-au motivat în mod corespunzător hotărârile pronunțate în speță ( Ramos Nunes de Carvalho e Sác. Portugalia [GC], nr. 55391/13 și alte două, § 185, 6 noiembrie 2018) A fost încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr? În special, procedura internă a oferit reclamantului garanțiile procedurale necesare pentru a-și exercita dreptul la respectarea bunurilor sale (Anheuser-Busch Inc.

c. Portugalia [GC], n 73049/01, § 83, CEDH 2007

Communiquée le 23 janvier 2020 Publié le 10 février 2020

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 1283/11 Simion MITITELU contre la République de Moldova introduite le 16 décembre 2010

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne des allégations de motivation insuffisante des décisions internes et d’atteinte injustifiée au droit de propriété. En 2009, la société E. engagea une action civile contre le requérant aux fins d’obtenir le recouvrement d’une créance qui serait née de leur collaboration en 2004-2005. Au cours du procès, le requérant excipa de la non-observation par la société E. du délai légal de prescription de trois ans pour introduire l’action. Sans répondre à ce moyen, les tribunaux donnèrent gain de cause à la société E. et ordonnèrent au requérant de payer à celle-ci la somme de 10 104 dollars américains. La décision définitive est celle de la Cour suprême de justice du 17 juin 2010. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint que les juridictions internes n’aient pas répondu à son argument tiré de la forclusion de l’action civile dirigée à son encontre.

Il allègue en outre que, en l’espèce, il y a eu une atteinte disproportionnée à son droit au respect de ses biens, garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La contestation sur les obligations de caractère civil du requérant a ‑ t ‑ elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, les tribunaux nationaux ont-ils dûment motivé leurs décisions rendues en l’espèce ( Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugal [GC], n os 55391/13 et 2 autres, § 185, 6 novembre 2018) ? 2. Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? En particulier, la procédure interne a ‑ t-elle offert au requérant les garanties procédurales nécessaires pour faire valoir son droit au respect de ses biens ( Anheuser-Busch Inc. c. Portugal [GC], n o 73049/01, § 83, CEDH 2007 ‑ I) ?