Frana împotriva României

Comunicată la 4 februarie 2020 Publicată la 24 februarie 2020 SECȚIUNEA a patra Cerere nr. 58219/16 Marius-Aleluia FRANA împotriva României introdusă la 27 septembrie 2016 OBIECTUL L A fost condamnat la o pedeapsă de opt luni de închisoare pentru acte de violență împotriva K.A.D., precum și la plata despăgubirilor în valoare de 1 000 EUR părții vătămate. Tribunalul de Primă Instanță l-a achitat, în schimb, pe reclamant de faptele de distrugere a bunurilor părții vătămate. La apelul Parchetului, printr-o hotărâre din 11 aprilie 2016, Curtea de Apel din Timișoara ( Curtea de Apel a condamnat reclamantul atât pentru fapte de violență, cât și pentru distrugere și a majorat valoarea despăgubirilor la 5 000 EUR care trebuie plătite părții vătămate.

Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție , reclamantul se plânge că, în ceea ce privește faptele de distrugere, instanța nu a examinat în mod direct elementele de probă sau de probă noi și l-a condamnat pe baza acelorași dovezi care au servit Tribunalului de Primă Instanță pentru a-l achita. se plânge că hotărârea Tribunalului de apel de a majora daunele nu este motivată de noi dovezi.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Procedura penală împotriva reclamantului a fost echitabilă în sensul articolului 6 din Convenție În special, Tribunalul de apel din Timișoara a examinat în mod direct elementele de probă examinate de Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara și/sau elementele de probă noi pentru a justifica condamnarea reclamantului pentru fapte de distrugere (a se vedea în acest sens Găitanaru c. România, nr 26082/05, § 35, 26 iunie 2012) ? Hotărârea Tribunalului de apel din Timișoara de a majora valoarea prejudiciilor care trebuie plătite părții vătămate a fost, de asemenea, motivată de noi dovezi sau de fapt

Communiquée le 4 février 2020 Publié le 24 février 2020

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 58219/16 Marius-Alexandru FRANA contre la Roumanie introduite le 27 September 2016

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’équité de la procédure pénale menée à l’encontre du requérant. Par un jugement du 25 janvier 2016, le tribunal de première instance de Timișoara (« le tribunal de première instance ») a condamné le requérant à une peine de huit mois de prison pour des faits de violences envers K.A.D. ainsi qu’au paiement des dommages d’un montant de 1 000 euros à la partie lésée. Le tribunal de première instance a acquitté en revanche le requérant des faits de destruction des biens de la partie lésée. Sur appel du parquet, par un arrêt du 11 avril 2016, la cour d’appel de Timișoara (« la cour d’appel ») a condamné le requérant tant pour des faits de violence que pour destruction et a majoré le montant des dommages et intérêts à 5 000 euros à payer à la partie lésée.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention , le requérant se plaint que, s’agissant des faits de destruction la cour d’appel n’a pas examiné directement les éléments de preuve ou de preuves nouvelles et l’a condamné sur la base des mêmes preuves qui avaient servi au tribunal de première instance pour l’acquitter. Sous l’angle du même article , il se plaint que la décision de la cour d’appel de majorer les dommages et intérêts n’est pas motivée par de nouveaux éléments de preuve.

QUESTIONS AUX PARTIES

La procédure pénale menée à l’encontre du requérant a-t-elle été équitable au sens de l’article 6 de la Convention ? En particulier, la cour d’appel de Timișoara a-t-elle examiné directement les éléments de preuve examinés par le tribunal de première instance de Timișoara et/ou des éléments nouveaux de preuve pour justifier la condamnation du requérant pour des faits de destruction (voir, en ce sens, Găitănaru c. Roumanie , n o 26082/05, §§ 29 ‑ 35, 26 juin 2012) ? La décision de la cour d’appel de Timișoara de majorer le montant des dommages et intérêts à payer à la partie lésée était ‑ elle en outre motivée par de nouveaux éléments de preuve ou de fait ?