SECȚIUNEA A PATRA CAUZA FRANA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 58219/16) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 martie 2023 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Frana c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( din secțiunea f.f. Având în vedere cererea (n 58219/16) adresată României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Marius-Alenderu Frana, născut în 1988 și rezident la Caransebeș, reprezentat de M R.S. Crișan, avocat la Timișoara, a sesizat Curtea la 27 septembrie 2016, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Convenția, având în vedere decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român, reprezentat de agentul său, dl O.F.
Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, având în vedere observațiile părților, După ce a intenționat în camera Consiliului la 7 februarie 2023, Renunță la arestarea sa, adoptată la această dată Această cerere se referă la condamnarea penală a reclamantului la 2 septembrie 2014 a șefilor de atacuri și de violență și de distrugere a bunurilor, precum și la condamnarea sa, în cadrul aceleiași proceduri, la plata unor despăgubiri. Tribunalul din Timișoara l-a trimis înapoi la judecată pe reclamant, arătând că, în noaptea de 16 aprilie 2010, după ce a fost implicat într-o bătaie în interiorul unui bar, la mai târziu, în afara acestuia, a lovit K.A.D. cu un obiect contondent care a cauzat acestuia o rană care a necesitat nouă zile de îngrijire medicală.
A fost, de asemenea, acuzat de ruperea ochelarilor victimei prin strivirea lor sub picioarele sale. În cadrul anchetei penale care a precedat decizia de trimitere, procurorul a ascultat pe reclamant, victima K.A.D., precum și mai mulți martori care au fost prezenți în timpul incidentului, fie la sediul barului, fie în afara acestuia. Reclamantul a contestat faptele care i-au fost reproșate, a încercat să se apere după ce K.A.D. l-a lovit în cap cu o sticlă în interiorul barului. El a recunoscut că ar fi putut lovi ochelarii K.A.D. în timpul incidentului, dar a negat orice intenție de a le sparge. Martorul ocular M.G.R. a raportat că l-a văzut pe K.A.D. atacându-l pe reclamant după ce s-a plâns de degradări cauzate de ochelarii săi, martorul M.C.R., în compania căruia victima era dusă la bar, a afirmat că reclamantul se ocupase de ochelarii K.A.D.
și îi călcase în picioare. În cele din urmă, trei prieteni ai reclamantului, care au fost însoțiți în seara incidentului, au declarat că au participat la bătaia care a avut loc în interiorul barului, dar nu au fost dezlegați ulterior. În plus, în dosarul de anchetă au fost depuse o expertiză medico-legale și procese-verbale de recunoaștere a suspecților prin fotografie. La data de 27 noiembrie 2015, la dosar a fost adăugat un nou raport de expertiză medico-legală la data de 27 noiembrie 2015, care a fost examinat în primă instanță de Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara, care a avut loc la audierea reclamantului și a victimei, precum și la audierea martorilor care au fost deja ascultați de Parchet (punctele 5-7 de mai sus).
Prin hotărârea din 25 ianuarie 2016, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de opt luni de închisoare pentru acte de violență împotriva K.A.D., precum și la plata unei despăgubiri de 1 000 EUR victimei. În ceea ce privește această ultimă încălcare, a menționat că dl G.R., care a declarat în cursul anchetei că a auzit victima plângându-se că ochelarii săi au fost tăiați și apoi a precizat, în fața instanței, că se referea atunci la spargerea ochelarilor de către reclamant, nu a avut în vedere în ce moment acesta a scos ochelarii de la K.A.D. Pe de altă parte, pe de o parte, martorul M.C.R. a menținut în fața instanței declarațiile pe care le-a făcut în fața Parchetului și conform cărora reclamantul era în posesia ochelarilor K.A.D.
și le-au călcat în picioare și, pe de altă parte, că, atunci când victima a fost auzită în mod deschis, în conformitate cu principiul contradictoriu, ea și-a modificat declarațiile, susținând că reclamantul a scăpat ochelarii pe jos și a călcat pe ea, fără a putea totuși să precizeze dacă acesta din urmă a acționat cu intenția de a le sparge. În lumina tuturor acestor elemente, Tribunalul a considerat că nu era posibil să se ajungă la o concluzie dincolo de orice îndoială rezonabilă că elementul intenționat al infracțiunii de distrugere era stabilit în șeful reclamantului. 11. Parchetul, K.A.D. și reclamantul au luat fiecare apel de judecată. În memoria sa, K.A.D.
a criticat concluziile Tribunalului cu privire la infracțiunea de distrugere a bunurilor, indicând faptul că nu a avut nicio modificare a declarațiilor sale în niciun moment și pe care le-a susținut încă de la începutul anchetei, precum și în opinia sa că procesul-verbal întocmit de polițiștii care s-au mutat la fața locului în noaptea incidentului a fost retras în mod intenționat de către reclamant înainte de a le zdrobi. În plus, acesta contestă aprecierea pe care instanța a făcut-o cu privire la declarația martorului M.G.R. (punctul 10 de mai sus), potrivit căreia acest martor declarase, în cursul anchetei, precum și în fața instanței, că a asistat la evenimentele în întregime. 12. Reclamantul a indicat în fața instanței de apel a lui Timișoara (attenționat la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la Curtea din Timișoara) pe care și-a menționat declarațiile anterioare.
13. Prin hotărârea definitivă din 11 aprilie 2016, tribunalul l-a condamnat pentru fapte atât de violență, cât și de distrugere a bunurilor. În ceea ce privește a doua încălcare, Tribunalul a considerat că Tribunalul a reținut o interpretare eronată a elementelor de probă. În opinia sa, aceștia arătau, fără îndoială, că elementul intenționat solicitat de lege era constituit în timpul spargerii de către reclamant a ochelarilor K.A.D. pentru a ajunge la această concluzie, aceasta a luat în considerare termenii plângerii penale depuse de K.A.D. și procesul-verbal care a fost întocmit în noaptea evenimentelor, care conținea declarații care mergeau în același sens ca cele ale K.A.D. și declarația M.C.R.
A fost, de asemenea, responsabil de faptul că dl.G.R. a declarat în cursul anchetei penale că K.A.D. i-a spus că reclamantul și-a scos ochelarii, dar că a explicat tribunalului că K.A.D. i-a spus că a sunat la poliție pentru că reclamantul și-a rupt ochelarii. 15. Curtea de apel a revăzut valoarea despăgubirilor care trebuiau plătite părții vătămate, și le-a dus la 5.000 EUR. Pe baza documentelor depuse la dosar, Comisia a luat în considerare, în acest scop, consecințele pe termen lung ale agregării comise de reclamant împotriva K.A.D. și faptul că o anumită incertitudine rămânea în ceea ce privește ameliorarea cicatricilor rezultate din aceasta. Ea a precizat că această sumă reprezenta o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de victimă.
16. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară mai întâi, cu privire la faptele de distrugere a bunurilor, că instanța de apel nu a examinat și nici nu a examinat în mod direct elementele de probă și nici nu a recurs la dovezi noi și îl reproșează că l-a condamnat pe baza acelorași dovezi pe care le-a servit instanței pentru a-l achita. În al doilea rând, acesta susține că decizia Tribunalului de Primă Instanță de a majora valoarea daunelor nu a fost întemeiată pe noi elemente de probă. EVALUARE A CURȚII PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 17. Constatând că nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că este admisibil.
18. Curtea remarcă d … În această privință, Comisia observă că atât tribunalul, cât și tribunalul au condamnat reclamantul de lovituri și răniri și concluzionează că, din acest punct de vedere, nu se pune nicio problemă de echitate în ceea ce privește această infracțiune. Curtea face trimitere la principiile generale care reglementează modalitățile de aplicare a articolului 6 din Convenția privind procedurile de recurs (Găitanaru c. România, n 26082/05, § 26-27, 26 iunie 2012 și Júlíus ήór Sigurþórsson c. Islanda, n 38797/17, § 30-38, 16 iulie 2019). 20. Comisia observă că, pentru a-l plăti pe reclamant, instanța a considerat că nu era posibil să se ajungă la concluzia dincolo de orice îndoială rezonabilă că elementul intenționat al dreptului de distrugere a bunurilor era stabilit în funcția de șef al acestuia.
În acest scop, acesta se bazează pe declarațiile unui martor ocular și ale unui martor prin audiție (în partea lor referitoare la acest aspect specific al cauzei). De asemenea, el a subliniat faptul că, atunci când a auzit victima în conformitate cu principiul contradictoriu, acesta a subliniat faptul că, atunci când a auzit victima în conformitate cu principiul contradictoriu, în cazul în care reclamantul a acționat în mod intenționat sau nu pentru a-și sparge ochelarii (punctul 10 de mai sus). 21. Tribunalul a infirmat decizia de a se pronunța, înlocuindu-și propria apreciere a faptelor cu cea a primei instanțe, pe baza acelorași părți ale dosarului, fără a administra alte informații. În plus față de declarațiile martorilor oculari și ale martorilor prin e-mail, aceasta a luat în considerare plângerea penală depusă de K.A.D.
în procedură, precum și procesul-verbal întocmit în noaptea evenimentelor, care conținea declarația de la K.A.D. potrivit căreia reclamantul a acționat cu intenția de a-și sparge ochelarii (punctul 14 de mai sus 22. Astfel, rezultă din motivarea hotărârii definitive a instanței de apel că declarațiile martorilor și ale victimei care fuseseră colectate în diferite etape ale procedurii au contribuit în mod decisiv la formarea convingerii instanței de apel. Curtea constată că aceasta din urmă se bazează numai pe declarațiile pe care K.A.D. le-a formulat. a formulat la locul incidentului și în fața Parchetului, fără a lua în considerare declarația pe care a făcut-o, în conformitate cu principiul contradictoriui, în fața instanței.
Cu toate acestea, declarațiile victimei în fața primilor judecători au fost tocmai cele care au luat decizia instanței de a-l achita pe reclamant. Cu toate acestea, instanța de apel le-a respins fără a preciza motivele pentru care aceasta a considerat că nu sunt fiabile. 23. În aceste condiții, Curtea consideră că, înainte de a exclude declarațiile formulate de K.A.D. în fața instanței, instanța de apel ar fi trebuit să se interogheze asupra necesității de a-l asculta pe acesta, precum și, dacă este cazul, pe ceilalți martori. În acest context, trebuie amintit faptul că autoritățile cărora le revine responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăție sau la inocența unui inculpat trebuie, în principiu, să audieze martori în persoană și să evalueze credibilitatea lor.
L. Evaluarea credibilității unui martor este o sarcină complexă, care nu poate fi realizată în general prin simpla citire a declarațiilor scrise ( Dan c. Moldova , 8999/07, § 33, 5 iulie 2011). 24. Prin urmare, Curtea consideră că, în ceea ce privește dreptul de distrugere a bunului, faptul de a nu fi ascultat martorii înainte de a declara pârâtul vinovat a redus semnificativ drepturile la apărare ale acestuia (a se vedea, mutatis mutandis Dan, citată anterior, § 35). 25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 26. Având în vedere această concluzie, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat partea referitoare la o lipsă de motivare a deciziei Curții privind majorarea cuantumului despăgubirilor.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. Reclamantul solicită 5 200 EUR (EUR) în ceea ce privește prejudiciul material pe care îl consideră a fi suferit. Acesta arată că această sumă corespunde sumei pe care a plătit-o K.A.D. în cadrul executării hotărârii Tribunalului din Timișoara. De asemenea, solicită 30 000 EUR pentru prejudicii morale și nu formulează nicio cerere pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 28. Guvernul consideră că reclamantul nu este justificat să primească o despăgubire pentru prejudicii materiale și consideră, de asemenea, că o constatare a încălcării ar constitui o despăgubire suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant și că suma solicitată de acesta în acest sens este excesivă în lumina jurisprudenței Curții.
29. Curtea observă că, în speță, singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în faptul că reclamantul nu a beneficiat de garanțiile unui proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. În ceea ce privește prejudiciul material pretins, Comisia nu poate specula asupra rezultatului la care s-ar fi ajuns procedura în cazul în care încălcarea convenției nu ar fi avut loc (a se vedea mutatis mutandis Alexe c. România, nr. 66522/09, § 48, 3 mai 2016). Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire pentru prejudicii materiale. Curtea acordă reclamantului 1 500 EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă.
PE CES, CURȚIA, ÎN L nu este cazul să se ia în considerare temeinicia … 500 EUR (mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale, pentru a fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 7 martie 2023 în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
Crina Kaufman Faris Vehabović Modulul adjunct f.f. Președintele
AFFAIRE FRANA c. ROUMANIE (Requête n o 58219/16) ARRÊT STRASBOURG 7 mars 2023 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Frana c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de : Faris Vehabović , président , Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda , juges , et de Crina Kaufman, greffière adjointe de section f.f. , Vu la requête (n o 58219/16) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Marius-Alexandru Frana (« le requérant »), né en 1988 et résidant à Caransebeș, représenté par M e R.S. Crișan, avocat à Timișoara, a saisi la Cour le 27 septembre 2016 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), Vu la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain (« le Gouvernement »), représenté par son agente, M me O.F.
Ezer, du ministère des Affaires étrangères, Vu les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 février 2023, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date :
1. La présente requête concerne la condamnation pénale du requérant des chefs de coups et violences et de destruction de bien ainsi que sa condamnation, dans le cadre de la même procédure, au paiement de dommages et intérêts.
2.Par un réquisitoire du 2 septembre 2014, le parquet près le tribunal de première instance de Timișoara renvoya le requérant en jugement, exposant que dans la nuit du 16 avril 2010, après avoir été impliqué dans une rixe à l’intérieur d’un bar, l’intéressé, une fois à l’extérieur, avait frappé K.A.D. avec un objet contondant qui avait causé à celui-ci une blessure ayant nécessité neuf jours de soins médicaux. Il était également reproché au requérant d’avoir cassé les lunettes de la victime en les écrasant sous ses pieds.
3.Dans le cadre de l’enquête pénale ayant précédé la décision de renvoi, le parquet avait entendu le requérant, la victime K.A.D. ainsi que plusieurs témoins qui étaient présents lors de l’incident soit dans les locaux du bar soit à l’extérieur.
4.Le requérant avait contesté les faits qui lui étaient reprochés, soutenant qu’il avait essayé de se défendre après que K.A.D. l’eut frappé à la tête avec une bouteille à l’intérieur du bar. Il avait admis avoir pu heurter les lunettes de K.A.D. au cours de l’incident mais avait nié toute intention de sa part de les casser. 5 . Le témoin oculaire M.G.R. avait rapporté avoir vu K.A.D. attaquer le requérant après s’être plaint de dégradations causées à ses lunettes. 6 . Le témoin M.C.R., en compagnie duquel la victime s’était rendue au bar, avait affirmé pour sa part que le requérant s’était emparé des lunettes de K.A.D. et les avait piétinées. 7 . Enfin, trois amis du requérant, qui l’accompagnaient le soir de l’incident, avaient déclaré avoir assisté à la rixe qui avait eu lieu à l’intérieur du bar mais ne pas être sortis par la suite. Une expertise médicolégale ainsi que des procès-verbaux de reconnaissance des suspects sur photo avaient en outre été versés au dossier d’enquête.
8.L’affaire fut examinée en première instance par le tribunal de première instance de Timișoara (« le tribunal »), qui procéda à l’audition du requérant et de la victime, ainsi qu’à celle des témoins déjà entendus par le parquet (paragraphes 5-7 ci-dessus). Un nouveau rapport d’expertise médicolégale fut ajouté au dossier le 27 novembre 2015.
9.Par un jugement du 25 janvier 2016, le tribunal condamna le requérant à une peine de huit mois de prison pour des faits de violences envers K.A.D., ainsi qu’au paiement d’une indemnité de 1 000 euros à la victime. Il l’acquitta en revanche du chef de destruction de bien appartenant à K.A.D. 10 . Concernant cette dernière infraction, il nota que M.G.R., qui avait déclaré au cours de l’enquête avoir entendu la victime se plaindre que ses lunettes avaient été rayées et précisé ensuite, devant le tribunal, qu’il se référait alors au bris des lunettes par le requérant, n’avait pas pour autant vu à quel moment celui-ci avait retiré les lunettes à K.A.D. Il releva par ailleurs, d’une part, que le témoin M.C.R. avait maintenu devant le tribunal les déclarations qu’il avait faites devant le parquet et selon lesquelles le requérant s’était emparé des lunettes de K.A.D. et les avaient piétinées et, d’autre part, que lorsque la victime avait été entendue à l’audience, dans le respect du principe du contradictoire, elle avait modifié ses déclarations, affirmant que le requérant avait fait tomber les lunettes par terre et avait marché dessus, sans toutefois pouvoir préciser si ce dernier avait agi avec l’intention de les casser. À la lumière de tous ces éléments, le tribunal jugea qu’il n’était pas possible de conclure au-delà de tout doute raisonnable que l’élément intentionnel du délit de destruction était établi dans le chef du requérant.
11.Le parquet, K.A.D. et le requérant interjetèrent chacun appel du jugement. Dans son mémoire, K.A.D. critiquait les conclusions du tribunal concernant le délit de destruction de bien, indiquant qu’il n’avait à aucun moment modifié ses déclarations, et qu’il avait soutenu dès le début de l’enquête – ainsi qu’en attestait selon lui le procès-verbal dressé par les policiers qui s’étaient déplacés sur les lieux la nuit de l’incident – que le requérant lui avait intentionnellement retiré ses lunettes avant de les écraser. Il contestait en outre l’appréciation que le tribunal avait faite de la déposition du témoin M.G.R. (paragraphe 10 ci-dessus), exposant que ce témoin avait déclaré, au cours de l’enquête comme devant le tribunal, avoir assisté aux événements dans leur intégralité.
12.Le requérant indiqua devant la cour d’appel de Timișoara (« la cour d’appel ») qu’il maintenait ses déclarations antérieures.
13.Par un arrêt définitif du 11 avril 2016, la cour d’appel le condamna pour des faits tant de violence que de destruction de bien. 14 . Concernant la seconde infraction, la cour d’appel estima que le tribunal avait retenu une interprétation erronée des éléments de preuve. À ses yeux, ceux-ci montraient indubitablement que l’élément intentionnel requis par la loi était constitué lors du bris par le requérant des lunettes de K.A.D. Pour parvenir à cette conclusion, elle prit en compte les termes de la plainte pénale qui avait été déposée par K.A.D. et le procès-verbal qui avait été dressé la nuit des événements, lequel contenait des déclarations allant dans le même sens que celles de K.A.D. ainsi que la déposition de M.C.R. Elle releva en outre que M.G.R. avait déclaré au cours de l’enquête pénale que K.A.D. lui avait dit que le requérant avait rayé ses lunettes, mais qu’il avait expliqué au tribunal que K.A.D. lui avait indiqué avoir appelé la police parce que le requérant avait cassé ses lunettes.
15.La cour d’appel réévalua le montant des dommages et intérêts à payer à la partie lésée, et les porta à 5 000 EUR. Se fondant sur les documents versés au dossier, elle prit en compte à cette fin les conséquences à long terme de l’agression commise par le requérant contre K.A.D., et la circonstance qu’une certaine incertitude demeurait quant à l’amélioration des cicatrices qui en étaient résultées. Elle précisa que cette somme constituait une réparation équitable du dommage moral subi par la victime.
16.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue d’abord, concernant les faits de destruction de bien, que la cour d’appel n’a ni examiné directement les éléments de preuve ni recouru à des preuves nouvelles et il lui reproche de l’avoir condamné sur la base des mêmes preuves que celles qui avaient servi au tribunal pour l’acquitter. Il soutient ensuite que la décision de la cour d’appel de majorer le montant des dommages et intérêts n’était pas fondée sur de nouveaux éléments de preuve.
17. Constatant que le grief n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour le déclare recevable.
18.La Cour note d’emblée que la première branche du grief porte sur la condamnation pénale du requérant sur la base des mêmes éléments de preuve que ceux qui ont conduit le tribunal à prononcer un acquittement. À cet égard, elle observe que tant le tribunal que la cour d’appel ont condamné le requérant du chef de coups et blessures, et conclut qu’aucune question d’équité ne se pose, de ce point de vue, en ce qui concerne cette infraction. Il reste à examiner le grief relativement à la seule infraction de destruction de bien.
19.La Cour renvoie aux principes généraux régissant les modalités d’application de l’article 6 de la Convention aux procédures d’appel ( Găitănaru c. Roumanie , n o 26082/05, §§ 26-27, 26 juin 2012 et Júlíus Þór Sigurþórsson c. Islande , n o 38797/17, §§ 30-38, 16 juillet 2019).
20.Elle note que, pour acquitter le requérant, le tribunal a estimé qu’il n’était pas possible de conclure au-delà de tout doute raisonnable que l’élément intentionnel de l’infraction de destruction de bien était établi dans le chef de l’intéressé. Pour ce faire, il s’est fondé sur les déclarations d’un témoin oculaire et d’un témoin par ouï-dire (dans leur partie relative à cet aspect particulier de l’affaire). Il a en outre mis en exergue le fait que lorsqu’il avait entendu la victime dans le respect du principe du contradictoire, celle ‑ ci avait modifié ses déclarations, expliquant ne pas pouvoir préciser si le requérant avait agi avec l’intention ou non de casser ses lunettes (paragraphe 10 ci-dessus).
21.La cour d’appel a infirmé la décision d’acquittement, substituant sa propre appréciation des faits à celle de la première juridiction, en s’appuyant sur les mêmes pièces du dossier, sans en administrer de nouvelles. En sus des déclarations du témoin oculaire et du témoin par ouï-dire, elle a pris en compte la plainte pénale qui avait été déposée par K.A.D. dans la procédure ainsi que le procès-verbal dressé la nuit des événements, qui contenait la déclaration de K.A.D. selon laquelle le requérant avait agi avec l’intention de casser ses lunettes (paragraphe 14 ci-dessus).
22.Ainsi, il ressort de la motivation de l’arrêt définitif de la cour d’appel que les déclarations des témoins et de la victime qui avaient été recueillies à différents stades de la procédure ont contribué de manière décisive à former la conviction de la juridiction d’appel. La Cour observe que cette dernière s’est appuyée uniquement sur les déclarations que K.A.D. avait formulées sur les lieux de l’incident et devant le parquet, sans prendre en compte la déposition qu’il avait faite, dans le respect du principe du contradictoire, devant le tribunal. Or, les déclarations de la victime devant les premiers juges sont précisément celles qui ont emporté la décision du tribunal d’acquitter le requérant. La cour d’appel les a toutefois écartées sans préciser les raisons pour lesquelles elle considérait qu’elles n’étaient pas fiables.
23.Dans ces conditions, la Cour estime qu’avant d’exclure les déclarations formulées par K.A.D. devant le tribunal, la cour d’appel aurait dû s’interroger sur la nécessité d’entendre celui-ci ainsi que, le cas échéant, les autres témoins. Dans ce contexte, il est à rappeler que les autorités auxquelles il incombe de décider de la culpabilité ou de l’innocence d’un accusé doivent en principe entendre les témoins en personne et évaluer leur crédibilité. L’évaluation de la crédibilité d’un témoin est une tâche complexe qui ne peut généralement être menée à bien par la simple lecture de déclarations écrites ( Dan c. Moldova , n o 8999/07, § 33, 5 juillet 2011).
24.Dès lors, la Cour estime que, concernant l’infraction de destruction de bien, le fait pour la cour d’appel de n’avoir pas entendu les témoins avant de déclarer le requérant coupable a sensiblement réduit les droits de la défense de celui-ci (voir, mutatis mutandis , Dan , précité, §§ 31 ‑ 35).
25.Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
26.Eu égard à cette conclusion, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le volet du grief relatif à un défaut de motivation de la décision de la cour d’appel concernant la majoration du montant des dommages et intérêts.
27. Le requérant réclame 5 200 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’il estime avoir subi. Il expose que ce montant correspond à la somme qu’il a versée à K.A.D. dans le cadre de l’exécution de l’arrêt de la cour d’appel de Timișoara. Il sollicite également 30 000 EUR pour préjudice moral et ne formule aucune demande au titre des frais et dépens.
28.Le Gouvernement considère que le requérant n’est pas fondé à recevoir une indemnité pour dommage matériel. Il estime par ailleurs qu’un constat de violation constituerait une réparation suffisante du dommage moral éventuellement subi par le requérant, et que la somme sollicitée par celui ‑ ci à ce titre est excessive au regard de la jurisprudence de la Cour.
29.La Cour note qu’en l’espèce la seule base à retenir pour l’octroi d’une satisfaction équitable réside dans le fait que le requérant n’a pas bénéficié des garanties d’un procès équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. En ce qui concerne le dommage matériel allégué, elle ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure aurait abouti si la violation de la Convention n’avait pas eu lieu (voir, mutatis mutandis , Alexe c. Roumanie , n o 66522/09, § 48, 3 mai 2016). Il n’y a dès lors pas lieu d’accorder au requérant une indemnité pour dommage matériel. La Cour octroie en revanche au requérant 1 500 EUR pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Déclare la requête recevable ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention à raison de la condamnation du requérant sur la base des mêmes preuves que celles qui ont été jugées insuffisantes par la juridiction qui l’a acquitté en première instance ; Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner le bien-fondé du grief formulé sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention et tiré d’un défaut de motivation de l’arrêt rendu par la cour d’appel de Timișoara le 11 avril 2016 relativement aux dommages et intérêts ; Dit , a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois mois, la somme de 1 500 EUR (mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 mars 2023, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Crina Kaufman Faris Vehabović Greffière adjointe f.f. Président