AFFAIRE RĂDULESCU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable)
AFFAIRE RĂDULESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2020)
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA RADULESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 9812/13) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 mai 2020 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Radulescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care face parte dintr-un comitet compus din: Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, ginere adjunctă de secțiune, Văzută: cererea menționată anterior (nr. 9812/13) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, M. În conformitate cu art. 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la 4 februarie 2013, reclamantul a sesizat Curtea cu privire la decizia președintelui secțiunii, acționând în calitate de judecător unic, de a declara inadmisibilă o parte a cererii, observațiile părților, decizia prin care Curtea a respins opoziția din partea statului membru în cauză de către un comitet, După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 martie 2020, Rend hotărârea adoptată aici, adoptată la această dată: INTRODUCERE 1. Cererea se referă, sub aspectul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, la condamnarea în apel a reclamantului care a fost pronunțată pe baza unor dovezi care au fost considerate insuficiente de către instanța de primă instanță și fără a fi avut loc o nouă audiere a martorilor. Aceasta se referă, de asemenea, la durata procedurii penale în cauză. De fapt, doi. Reclamantul s-a născut în 1956 și locuiește în București. A fost reprezentat de ME O. Budușan, avocat în București. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl C. Brumar de la Ministerul Afacerilor Externe. 4. La 16 septembrie 2004, Parchetul din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție l-a acuzat pe reclamant de malversații în gestionarea societății comerciale M., al cărui consiliu de administrație îl prezida. O anchetă a fost inițiată în urma unei plângeri depuse de N.D., fost director general al societății, și de autodeliberare a M.E., fostul său director executiv. În cadrul acestei anchete, reclamantul a fost reținut provizoriu timp de aproximativ patru luni. În cele din urmă, procurorul a modificat acuzația și a continuat investigația pentru abuz de bunuri sociale. 5. Parchetul dispunea de o expertiză contabilă la nivelul căreia expertul concluzionează că reclamantul a instituit un sistem de facturi false în cadrul societății M. Și a profitat de asta personal. În plus, societatea comercială W., a cărei soție a reclamantului era în principal acționar, a fost unul dintre furnizorii societății M. El a adăugat că compania W. a facturat ilegal societății M. prestarea de servicii și lucrări, profitând astfel de beneficii ilegale. Compania W. Ar fi folosit apoi acești bani pentru a achiziționa acțiuni ale societății M. și să devină acționar majoritar. 6. Parchetul a interogat 14 martori, inclusiv N.D. și M.E., care își mențin declarațiile. Doi directori ai companiei M., B.R. și B.M., au declarat că o parte din lucrările facturate de societatea W. De fapt, au fost efectuate de alte societăți. Doi oameni de afaceri, J.F. Și S.A., au indicat că reclamantul le-a pus la curent cu presupusul sistem de facturi false. 7. În rechiziționarea sa din 11 noiembrie 2011, Parchetul l-a trimis pe reclamant în judecată pentru abuz de bunuri sociale. Societatea M., pe care nu a suferit nici un prejudiciu, nu s-a constituit o parte civilă. 8. Tribunalul de Primă Instanță din București a ordonat o nouă expertiză contabilă. Noul expert desemnat concluzionează că toate facturile au fost autentice și că corespund unor prestări de servicii și unor lucrări care au fost efectuate efectiv de societatea W. în numele societății M. În plus, a afirmat că societatea M. au făcut obiectul mai multor controale fiscale care au validat aceste facturi. 9. Tribunalul a interogat 25 de martori, inclusiv N.D., M.E., B.R. și B.M. (punctele 4 și 6 de mai sus). Primele două au declarat că prestațiile societății W. au fost supraevaluate, iar ultimele două au confirmat realitatea lucrărilor efectuate de societatea W. în numele societății M. În ceea ce privește ceilalți martori, angajații societății M. și societăți partenere ale acesteia, au confirmat realitatea acestor lucrări. 10. Prin hotărârea din 24 aprilie 2012, Tribunalul de Primă Instanță din București a pronunțat relaxarea reclamantului. Având în vedere concluziile celei de-a doua expertize contabile, confirmate de declarațiile majorității martorilor, și de lipsa de prejudiciu ale societății M., care nu era constituită din partea civilă, s-a considerat că Registrul nu era constituit. 11. Parchetul a formulat un recurs în fața instanței de apel din București. 12. Prin hotărârea din 16 octombrie 2012, Curtea de apel a primit recursul, a clasat hotărârea pronunțată în primă instanță și, hotărând pe fond, l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru abuz de bunuri sociale. 13. Pentru a se pronunța astfel, Comisia a respins concluziile celei de a doua expertize (punctul 8 de mai sus). Comisia a remarcat că cel de-al doilea expert și-a bazat pe documente care nu fuseseră prezentate primului expert (punctul 5 de mai sus). Prin urmare, Comisia a considerat că există îndoieli cu privire la fiabilitatea celei de a doua expertize. 14. Curtea de apel a considerat că concluziile primei expertize au fost confirmate de declarațiile pe care N.D., M.E., B.R., B.M., J.F. și S. A. au fost efectuate în cursul anchetei Parchetului (punctul 6 de mai sus). Comisia a considerat că aceste declarații erau relevante pentru stabilirea faptelor și, în special, pentru modul de operare al reclamantului. Având în vedere primul raport de expertiză și declarațiile menționate mai sus, Curtea concluzionează că facturile în litigiu erau false. 15. În ceea ce privește declarațiile martorilor care fuseseră audiați de instanța de primă instanță și care confirmaseră realitatea lucrărilor (punctul 9 de mai sus), tribunalul de apel le-a îndepărtat pe motiv că erau subiective sau foarte puțin grave și irelevante, în măsura în care acești martori erau pentru majoritatea salariaților sau foștilor salariați ai societății M. sau alte societăți controlate de solicitant. CADRUL JURIDIC INTERNAȚIONEAZĂ 16. Dispozițiile Codului de procedură penală (CPP), astfel cum sunt în vigoare înainte de 1 februarie 2014, care sunt relevante în speță și care definesc domeniul de competență și de competență al instanțelor cu privire la o cale de atac, sunt descrise în Hotărârea Găitanu c. România (nr. 26082/05, § 17-18, 26 iunie 2012). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA LA Recurentul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în cadrul procedurii penale împotriva sa: el reproșează instanței de apel că a condamnat instanța fără să fi administrat ea însăși dovezile pe baza cărora instanța de primă instanță își pronunțase relaxarea. Acesta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui părți relevante în speță sunt formulate astfel: (...) □ Cu privire la admisibilitate 18. Constatând că acest at nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv, Curtea declară că este admisibil. Pe fondul Argumentele părților 19. Reclamantul susține că, pentru a anula hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și pentru a-l condamna penal pe liderul abuzului de bunuri sociale, tribunalul de apel a reexaminat fondul acuzației în fapt și în drept. 20. Reclamantul consideră că instanța de recurs a efectuat o examinare a mijloacelor de probă care fuseseră administrate de instanța de primă instanță, inclusiv a declarațiilor, care constituiau, în opinia instanței, elemente determinante în cauza respectivă. 21. Guvernul susține că hotărârea sa s-a bazat în principal pe dovezile scrise depuse la dosar și, în special, pe prima expertiză contabilă. În orice caz, CESE consideră că acest lucru este în primul rând pentru autoritățile naționale, în special pentru instanțe și instanțe, pe care le deține în mod direct și direct mijloacele de probă. 22. În cele din urmă, guvernul indică faptul că reclamantul și-a putut pleda cauza în fața Tribunalului de apel și nu a solicitat o nouă audiere a martorilor. Evaluarea Curții 23. Curtea amintește că, atunci când o instanță de recurs este obligată să cunoască o cauză în fapt și în drept și să studieze în ansamblul său problema vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, din motive de echitate a procedurii, să decidă cu privire la aceste chestiuni fără o apreciere directă a mărturiilor prezentate în persoană fie de către pârâtul care susține că nu a comis actul luat pentru o infracțiune (a se vedea, printre altele, Constantinesc c. România, nr. 28871/95, § 55, CEDO 2000-VIII), fie de către martorii care au depus mărturie în timpul procedurii (Găitanaru c. România, nr. 26082/05, § 35, 26 iunie 2012 și Hogea c. România, nr. 31912/04, § 54, 29 octombrie 2013). 24. Comisia observă deja că, în sistemul judiciar din România, competența instanțelor sesizate prin intermediul căii de atac nu era limitată la problemele de drept. Într-adevăr, Comisia a observat că procedura aplicabilă în cadrul exercitării acestei căi de atac era o procedură completă care urma aceleași norme ca și o procedură pe fond și că instanța de apel putea fie să confirme executarea hotărârii pronunțate de instanța inferioară, fie să declare că este vinovată de o apreciere completă a chestiunii vinovăției sau nevinovăției sale, prin administrarea, dacă este cazul, a unor noi mijloace de probă (Danila c. România, nr. 53897/00, § 38, 8 martie 2007, Găitanaru, citată anterior, § 30 și Vaduva c. România, nr. 27781/06, § 43, 25 februarie 2014). 25. Comisia reamintește că, în cazuri similare, a reproșat deja autorităților române o lipsă de administrare a probelor în fața instanței de apel ( Flueraș c. România, nr. 17520/04, § 56-62, 9 aprilie 2013 și Moinescu c. România, nr. 16903/12, § 36-41, 15 septembrie 2015). 26. În speță, Curtea constată că instanța nu și-a limitat analiza la o chestiune de drept, mai exact cea a calificării juridice a faptelor. Dimpotrivă, instanța reclamantă a făcut obiectul unei noi interpretări a probelor și a stabilit că reclamantul a comis faptele reprobabile, ceea ce a dus la condamnarea penală a acestuia. 27. Curtea constată, de asemenea, că Tribunalul de Primă Instanță din București a statuat că documentele dosarului, printre care cele două expertize contabile și declarațiile mai multor martori (punctele 8 și 9 de mai sus), justificau relaxarea reclamantului (punctul 10 de mai sus). În al doilea rând, aceasta arată că instanța de recurs l-a condamnat pe reclamant (punctul 12 de mai sus) fără a auzi martorii care au depus mărturie în fața instanței de primă instanță și în cursul anchetei Parchetului. Comisia observă că instanța de apel nu dispune de date noi pentru a înlocui o condamnare penală a reclamantului. 28. Curtea ia notă de faptul că instanța de apel a întemeiat condamnarea la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . și S. A. (punctele 13 și 14 de mai sus). Comisia constată că aceste depoziții au jucat un rol important în condamnarea reclamantului, în cazul în care instanța de apel a considerat că acestea erau relevante pentru stabilirea faptelor și că acestea rezumau concluziile primei expertize (punctul 14 de mai sus). 29. Probabil aparținea în în întreaga înfrumusețare a diferitelor date colectate. Cu toate acestea, reclamantul a fost găsit vinovat pe baza unor mărturii care, potrivit primelor judecători, erau insuficiente pentru a fi condamnat. Prin urmare, Curtea consideră că o nouă audiere a acestor martori s 30. Această audiere a fost cu atât mai necesară cu cât, în opinia Curții, existau îndoieli cu privire la fiabilitatea declarațiilor care au întemeiat condamnarea. Deci, J.F. și S. A. (punctul 6 de mai sus) Cât despre mărturia lui B.R. și B.M. privind realitatea lucrărilor efectuate de societatea W. în numele societății M., Curtea constată că declarațiile prezentate de acești martori la Parchet (punctul 6 de mai sus) erau în contradicție cu cele pe care le-au făcut în fața Tribunalului de Primă Instanță (punctul 9 de mai sus). 31. În măsura în care guvernul susține că reclamantul nu a solicitat instanței de apel să inițieze o nouă audiere a martorilor, Curtea consideră că instanța de apel era obligată să ia din oficiu măsuri pozitive în acest scop, chiar dacă reclamantul nu solicitase în mod expres astfel de măsuri (Mischie c. România, nr. 50224/07, § 39, 16 septembrie 2014). 32. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că condamnarea reclamantului de către instanța de judecată, pronunțată în absența unei noi audieri a martorilor, în timp ce instanța de primă instanță își pronunțase redeschiderea, este contrară cerințelor unui proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. 33. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND DURATA PROCEDURII 34. Reclamantul susține că durata procedurilor penale desfășurate împotriva sa este incompatibilă cu cerința privind termenul rezonabil. Acesta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 35. Guvernul invită Curtea să ia în considerare, în examinarea sa globală, complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și numărul de grade de jurisdicție. 36. Curtea reamintește că durata unei proceduri trebuie să se bazeze pe circumstanțele cauzei și ținând cont de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul pentru: (a se vedea, printre multe altele, Pelios și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999 - II, și Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 37. În speță, Comisia observă că procedura a început la 16 septembrie 2004 cu acuzarea reclamantului (punctul 4 de mai sus) și că aceasta s-a încheiat la 16 octombrie 2012 cu condamnarea acestuia din urmă de către Tribunalul de apel din București (punctul 12 de mai sus). Prin urmare, procedura a durat opt ani și o lună, dintre care peste șapte ani în fața Parchetului (punctul 7 de mai sus), pentru două grade de jurisdicție. 38. Curtea amintește apoi că, în hotărârea de principiu Vlad și alții c. România (nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, 26 noiembrie 2013) a dus la constatarea unei încălcări a unor aspecte similare celor care fac obiectul prezentei cauze. 39. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea nu identifică niciun fapt sau argument care să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în ceea ce privește admisibilitatea și temeinicia cauzei în cauză. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Comisia consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și că nu a răspuns la cerința termenului rezonabil. 40. În consecință, acest aspect este admisibil și a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 41. În conformitate cu art. 41 din Convenție: mai exact, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite eschivarea decât impediment a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții Ö Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. mai mult de 42. Reclamantul solicită 213 425 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care îl consideră a fi suferit din cauza unei pierderi de venit de care ar fi suferit în timpul detenției provizorii și a executării pedepsei. În plus, acesta solicită 678 680 EUR pentru prejudiciul moral. 43. Guvernul consideră că suma solicitată de reclamant pentru daune materiale nu are nicio legătură cu obiectul prezentei cauze. În ceea ce privește prejudiciul moral, acesta susține că o constatare a încălcării ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă în speță și că, în orice caz, suma solicitată este excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. 44. Curtea consideră că reclamantul nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat. Aceasta arată că, în speță, singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil și de o procedură efectuată într-un termen rezonabil de instanțele naționale. Prin urmare, Comisia respinge cererea formulată în acest sens. 45. În schimb, Comisia consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert că constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție nu este suficientă pentru a remedia. În ceea ce privește echitatea, Comisia consideră că este necesar să i se acorde 5 000 EUR. 46. În plus, Comisia reamintește că, atunci când o persoană particulară a fost condamnată la cererea reclamantului în speță, în cadrul unei proceduri afectate de nerespectarea cerințelor art. 6 din Convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea acestuia reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de soluționare a încălcării constatate (Valdhuter c. România, nr. 70792/10, § 70, 27 iunie 2017). În această privință, Curtea constată că art. 465 din noul Cod de procedură penală, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces intern atunci când aceasta însăși a constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unui reclamant (Moinescu, citată anterior, § 48). Proaspăt și cheltuieli de judecată 47. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne, reclamantul solicită suma de 7 889 EUR, care corespunde onorariilor care ar fi fost plătite unui expert contabil în cadrul procedurii în fața Tribunalului de Primă Instanță. 48. Guvernul consideră că costurile legate de onorariile de expert trebuie să fie excluse, deoarece, în opinia sa, acestea nu au nicio legătură cu o presupusă încălcare a convenției. 49. În speță, încălcarea reținută se referă la neadministrarea directă a probelor de către tribunalul de apel din București și la durata excesivă a procedurii. Prin urmare, Curtea respinge cererea prezentată cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată prezentate în cadrul procedurii în fața Tribunalului de Primă Instanță. Interesul moratoriu 50. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, în L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de administrare directă a probelor de către tribunalul de apel din București; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție pe baza duratei procedurii penale inițiate împotriva reclamantului; A declarat (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru a fi convertit în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului; (b) începând cu expirarea termenului menționat și până la data de plată, această sumă va fi mai mare decât o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Încheiat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 mai 2020, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Grefier Adjunct Președinte