CASE OF RYASNOVA AND X v. RUSSIA

RYASNOVA ȘI X v. RUSSIA (Cererea nr. 11200/18) JUGUL Strasburg 12 iunie 2025 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ryasnova și X v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Diana Kovatcheva , Președintele Mateja δurović, Canòlic Mingorance Cairat , judecători și Viktoriya Maradudina, grefierul adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în privat la 22 mai 2025, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere împotriva Rusiei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 2 martie 2018. Guvernul rus („Guvernul”) a primit notificarea cererii. Al doilea reclamant a fost acordat anonimitate (art. 47 § 4 din Regulamentul Curții). FACTE Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererii sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamanții s-au plâns de ingerința în dreptul lor la respectarea vieții lor de familie care rezultă dintr-un litigiu legat de îngrijirea copiilor (stabilirea paternității). Reclamanții au prezentat, de asemenea, o plângere în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea observă că faptele care dau naștere la presupusele încălcări ale Convenției au avut loc înainte de 16 septembrie 2022, data la care Federația Rusă a încetat să fie parte la Convenție. Prin urmare, Curtea decide că este competentă să examineze prezenta cerere (a se vedea Fedotova și alții c. Rusia [GC], nr. 40792/10 și altele 2, §§§ 73, 17 ianuarie 2023). ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 8 din Convenție Reclamanții se plâng în principal de ingerința în dreptul lor la respectarea vieții lor de familie, care rezultă dintr-un litigiu legat de îngrijirea copiilor (stabilirea paternității) și se bazează pe art. 8 din Convenția. În cauza principală menționată în tabelul adăugat din coloana „Obiectivul cauzei și referința jurisprudenței principale”, Curtea a constatat deja o încălcare a unei chestiuni similare cu cea din acest caz. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, precum și după ce au luat în considerare obiecția Guvernului față de aplicabilitatea articolului 8 din Convenție, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestei plângeri. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, inclusiv cea care definește domeniul de aplicare al articolului 8 din Convenție (a se vedea Kalacheva v. Rusia , nr. 3451/05 , § 29, 7 mai 2009, Çapın v. Turcia , nr. 44690/09 , § 33, 15 octombrie 2019, Odièvre v. Franța [GC] , nr. 42326/98, 29, CEDH 2003 III, Mikulić v. Croația , nr. 53176/99, § 53, CEDH 2002 I, și Jäggi v. Elveția , nr. 58757/00, § 25, CEDH 2006 X), Tribunalul consideră că, în cazul instantaneu, în absența oricărei imposibilități obiective de a obține dovezi științifice clare și de procedură fiabile, instanța internă a acționat într-un mod care a împiedicat reclamanții să primească un răspuns neechilibrat la întrebarea identitatii tatălui celui de-al doilea reclamant. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că abordarea autorităților interne în ceea ce privește gestionarea cauzei reclamanților nu a fost conformă cu obligația pozitivă a statului de a obține un echilibru echitabil între interesele concurente ale părților la procedură, în special în ceea ce privește interesul superior al copilului. 10. Prin urmare, această plângere este admisibilă și dezvăluie o încălcare a articolului În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, de asemenea, reclamanții au formulat o plângere. 12. Curtea a examinat această plângere și consideră că, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile pe care le-a plâns sunt în competența sa, nu îndeplinește criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din Convenție. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 13. Legea, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumelor indicate în tabelul adăugat și respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, susține că are competența de a face față acestei cereri în ceea ce privește faptele care au avut loc înainte de 16 septembrie 2022; Declarații plângerea în temeiul articolului 8 din Convenție admisibilă și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; deține litera (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, sumele indicate în tabelul adăugat, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză, și notificat în scris la 12 iunie 2025, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Viktoriya Maradudina Diana Kovatcheva Președintele adjunct al grefierului interimar APPENDIX Cererea de a aduce plângeri în temeiul articolului 8 din Convenție (întreprindere cu dreptul la respectarea vieții de familie, care rezultă din litigiile legate de îngrijirea copiilor) Cerere nr. Denumirea reclamantului Anul nașterii Denumirea și locația Reprezentantului Obiectivul cauzei și principala jurisprudență Referință a circumstanțelor factuale Denumirea internă a Curții Data Sumele acordate pentru prejudiciu moral și cheltuielile și cheltuielile (în euro) [1] 11200/18 02/03/2018 Lada Yuryevna RYASNOVA (denumire modificată ulterior la Lada DOMS) 1983 2010 Y. Georgiades Nicosia, Cipru Stabilirea paternității – Kalacheva c. Rusia , nr. 3451/05 , 7 mai 2009 Reclamanții sunt mamă și fiică. Ei susțin că primul reclamant a fost într-o relație cu M., un om de afaceri foarte bogat, și că M. este tatăl biologic al doilea reclamant. La 04/09/2014 primul reclamant, acționând în numele celui de-al doilea reclamant, a depus o cerere judiciară de a stabili paternitatea M. al celui de-al doilea reclamant la scurt timp după ce M. a fost ucis. Curtea a ordonat un test ADN pe baza eșantionului de sânge al lui M. luat în cadrul anchetei penale privind uciderea sa. ADN-ul a confirmat că M. a fost al doilea tată biologic al reclamantului. Cu toate acestea, testul în cauză a fost declarat inadmisibil dovezi din motive procedurale formale. Un alt test ADN a fost comandat de o altă instituție expertă, care, fără acces la profilul ADN al lui M., a putut efectua doar un test ADN comparativ între al doilea reclamant și fiul legitim al lui M. N. Testul a arătat că al doilea reclamant și N. erau fie jumătate de frați, fie veri. Curtea a respins cererea experților de a utiliza probele de sânge ale primului reclamant și al lui M. pentru a determina gradul exact de rudă între al doilea reclamant și N. A refuzat, de asemenea, să obțină profilul ADN al lui M. de la comitetul investigativ, odată ce a fost disponibil și a constatat că reclamanții nu au dovedit paternitatea M. a celui de-al doilea reclamant. Curtea Supremă, 10/10/2017 7,500, în comun cu reclamanții în ceea ce privește prejudiciile morale; 6,500, în comun cu reclamanții în ceea ce privește costurile și cheltuielile [1] Plus orice impozit care poate fi perceput reclamanților.

THIRD SECTION

CASE OF

RYASNOVA AND X v. RUSSIA

(Application no. 11200/18)

JUDGMENT

STRASBOURG

12 June 2025

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Ryasnova and X v. Russia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of:

Diana Kovatcheva

, President

,

Mateja Đurović,

Canòlic Mingorance Cairat

, judges

,

and Viktoriya Maradudina,

Acting

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 22 May 2025,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application against Russia lodged with the Court under Article

34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 2 March 2018.

2.

The Russian Government (“the Government”) were given notice of the application.

3.

The second applicant was granted anonymity (Rule 47 § 4 of the Rules of Court).

THE FACTS

4.

The list of applicants and the relevant details of the application are set out in the appended table.

5.

The applicants complained of the interference with their right to respect for their family life stemming from a dispute related to childcare (establishment of paternity). The applicants also raised a complaint under Article 1 of Protocol

No. 1 to the Convention.

THE LAW

Jurisdiction

6.

The Court observes that the facts giving rise to the alleged violations of the Convention occurred prior to 16 September 2022, the date on which the Russian Federation ceased to be a Party to the Convention. The Court therefore decides that it has jurisdiction to examine the present application (see

Fedotova and Others v. Russia

[GC], nos. 40792/10 and 2 others, §§

68

‑

73, 17 January 2023).

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 of the Convention

7.

The applicants complained principally of the interference with their right to respect for their family life stemming from a dispute related to childcare (establishment of paternity). They relied on Article 8 of the Convention.

8.

In the leading case referred to in the appended table under the column “Subject matter of the case and the leading case-law reference”, the Court already found a violation in respect of an issue similar to the one in the present case.

9.

Having examined all the material submitted to it, as well as having considered the Government’s objection to the applicability of Article 8 of the Convention, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the admissibility and merits of this complaint. Having regard to its case-law on the subject, including that which defines the scope of Article 8 of the Convention (see

Kalacheva v.

Russia

, no.

3451/05, §

29, 7

May 2009,

Çapın v. Turkey

, no.

44690/09, §

33, 15

October 2019,

Odièvre

v. France

[GC], no.

42326/98,

§

29,

ECHR 2003

‑

III,

Mikulić

v. Croatia

, no.

53176/99, §

53, ECHR 2002

‑

I, and

Jäggi v.

Switzerland

, no. 58757/00, §

25, ECHR 2006

‑

X), the Court considers that in the instant case, in the absence of any objective impossibility to obtain factually clear and procedurally reliable scientific evidence, the domestic courts acted in a manner which prevented the applicants from receiving an unambiguous answer to the question of the identity of the second applicant’s father. In such circumstances the Court considers that the domestic authorities’ approach in handling the applicants’ case fell short of the State’s positive obligation to strike a fair balance between competing interests of the parties to the proceedings with due regard, in particular, to the best interests of the child.

10.

This complaint is therefore admissible and discloses a breach of Article

8 of the Convention.

REMAINING COMPLAINT

11.

The applicants also raised a complaint under Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention.

12.

The Court has examined this complaint and considers that, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, it does not meet the admissibility criteria set out in Articles

34 and

35 of the Convention. It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article

35

§

4 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

13.

Regard being had to the documents in its possession and to its case

‑

law, the Court considers it reasonable to award the sums indicated in the appended table and dismisses the remainder of the applicants’ claims for just satisfaction.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Holds

that it has jurisdiction to deal with this application as it relates to facts that took place before 16

September 2022;

Declares

the complaint under Article 8 of the Convention admissible and the remainder of the application inadmissible;

Holds

that there has been a violation of Article 8 of the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the amounts indicated in the appended table, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicants’ claims for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 12 June 2025, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Viktoriya Maradudina

Diana Kovatcheva

Acting Deputy Registrar

President

APPENDIX

Application raising complaints under Article 8 of the Convention

(interference with the right to respect for family life stemming from disputes related to childcare)

Application no.

Date of introduction

Applicant’s name

Year of birth

Representative’s name and location

Subject matter of the case and the leading case-law reference

Summary of the factual circumstances

Final domestic decision

Court name

Date

Amounts awarded for non-pecuniary damage and costs and expenses (in euros)

[1]

11200/18

02/03/2018

Lada Yuryevna RYASNOVA (name subsequently changed to Lada DOMS)

1983

X

2010

Y. Georgiades

Nicosia, Cyprus

Establishment of paternity –

Kalacheva v. Russia

, no.

3451/05, 7

May 2009

The applicants are mother and daughter. They claim that the first applicant was in a relationship with M., a very rich businessman, and that M. is the second applicant’s biological father. On 04/09/2014 the first applicant, acting on behalf of the second applicant, lodged a judicial claim to establish M.’s paternity of the second applicant shortly after M. had been murdered.

The court ordered a DNA test on the basis of M.’s blood sample taken in the framework of the criminal investigation into his murder. The DNA confirmed that M. was the second applicant’s biological father. However, the test in question was declared inadmissible evidence for formal procedural reasons.

Another DNA test was ordered by a different expert institution, which, having no access to M.’s DNA profile, could only carry out a comparative DNA test between the second applicant and M.’s legitimate son N. The test showed that the second applicant and N. were either half-siblings or cousins. The court rejected the experts’ request to use the first applicant’s and M.’s widow’s blood samples to determine the exact degree of kinship between the second applicant and N. It also refused to obtain M.’s DNA profile from the Investigative Committee once it became available and found that the applicants had not proved M.’s paternity of the second applicant.

Supreme Court, 10/10/2017

7,500,

jointly to the applicants in respect of non-pecuniary damage;

6,500,

jointly to the applicants in respect of costs and expenses

[1]

Plus any tax that may be chargeable to the applicants.