Cererea nr. 79501/12 Ashot ARUSHANYAN împotriva Armenia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 25 februarie 2020 în calitate de comitet compus din: Krzysztof Wojtyczek, președinte, Armen Harutyunyan, Pere Pastor Vilanova, judecători și Renata Degener, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 decembrie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 15 martie 2019 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Ashot Arushanyan, este un național armenian, care s-a născut în 1986 și locuiește în Hrazdan, Armenia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl L. Simonyan, un avocat practicant în Yerevan. Guvernul armenian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl G. Kostanyan, și ulterior de dl Y. Kirakosyan, reprezentant al Republicii Armenia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție că detenția sa între 24 septembrie 2012 și 30 În ianuarie 2013 și începând cu 28 octombrie 2013 au fost arbitrare și ilegale, faptul că detenția sa între 23 iulie și 28 octombrie 2013 nu s-a bazat pe o decizie judiciară și că instanțele interne nu au furnizat motive relevante și suficiente pentru detenția sa. Reclamantul s-a plâns că detenția sa între 24 septembrie 2012 și 30 Ianuarie 2013 și începând cu 28 octombrie 2013 au fost arbitrare și ilegale, că detenția sa între 23 iulie și 28 octombrie 2013 nu s-a bazat pe o decizie de judecată și că instanțele interne nu au furnizat motive relevante și suficiente pentru detenția sa. El s-a bazat pe art. 5 §§ 1 și 3 din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 15 martie 2019, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Eu, dl Yeghishe Kirakosyan, Reprezentantul Guvernului Armenia în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declar că guvernul armenian recunoaște că, în ceea ce privește detenția reclamantului din 24 septembrie 2012 până la 30 ianuarie 2013 și începând cu 28 octombrie 2013, deciziile de autorizare a detenției sale în cursul acestei perioade nu au permis o protecție adecvată împotriva arbitrației și îndeplinesc cerințele de licență în sensul articolului 5 § 1 din Convenție, în ceea ce privește detenția reclamantului din 23 iulie până la 28 octombrie 2013, această detenție nu a fost legală în sensul articolului 5 § 1 din Convenție, ținând cont de faptul că nu a existat nicio decizie de instanță care să autorizeze detenția sa în cursul acestei perioade. În plus, instanța internă nu a furnizat motive „relevante și suficiente” pentru detenția reclamantului, conform articolului 5 § 3 din Convenție. Guvernul Republicii Armenia, recunoaștend încălcarea drepturilor reclamantului, oferă reclamantului Ashot Arushanyan suma de 9 000 EUR pentru a acoperi orice daune suportate de el. Suma menționată anterior va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă și va fi convertită în drame armeni la rata aplicabilă la data plății plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care aceste sume nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. În acest caz, guvernul, având în vedere criteriile care iese din jurisprudența Curții în ceea ce privește atunci când este necesar să se decidă să elimine cererea cu referire la art. 37 § 1 litera (c) pe baza declarației unilaterale făcute de guvern, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului, sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, și invită Curtea să atace prezentul caz din lista cazurilor. Prin scrisoarea din 15 aprilie 2019, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, și anume cuantumul compensației propuse. Curtea reiterează faptul că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a înființat, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Armeniai, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție în situații similare (a se vedea, de exemplu, Yeloyev c. Ucraina , nr. 17283/02, § 52-55, 6 noiembrie 2008; Kharchenko c. Ucraina , nr. 40107/02, §§ 73-76, 10 februarie 2011; Poghosyan c. Armenia , nr. 44068/07, § 60, 20 decembrie 2011; Piruzyan c. Armenia , nr. 33376/07, § 81, 26 iunie 2012 și Ara Harutyunyan c. Armenia , nr. 629/11, §§ 30-37, 20 octombrie 2016). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 1 litera (c) din Convenție. Președintele adjunct al grefierului Krzysztof Wojtyczek
Application no. 79501/12
Ashot ARUSHANYAN
against Armenia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 25
February 2020 as a Committee composed of:
Krzysztof Wojtyczek, President,
Armen Harutyunyan,
Pere Pastor Vilanova, judges,
and Renata Degener,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 4 December 2012,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 15 March 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Ashot Arushanyan, is an Armenian national, who was born in 1986 and lives in Hrazdan, Armenia. He was represented before the Court by Mr L. Simonyan, a lawyer practising in Yerevan.
The Armenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr G. Kostanyan, and subsequently by Mr Y. Kirakosyan, Representative of the Republic of Armenia to the European Court of Human Rights.
The applicant complained under Article 5 §§ 1 and 3 of the Convention that his detention between 24 September 2012 and 30
January 2013 and from 28 October 2013 onwards had been arbitrary and unlawful, that his detention between 23 July and 28 October 2013 had not been based on a court decision and that the domestic courts had failed to provide relevant and sufficient reasons for his detention.
The application had been communicated to the Government
.
The applicant complained that his detention between 24 September 2012 and 30
January 2013 and from 28 October 2013 onwards had been arbitrary and unlawful, that his detention between 23 July and 28 October 2013 had not been based on a court decision and that the domestic courts had failed to provide relevant and sufficient reasons for his detention. He relied on Article 5 §§ 1 and 3 of the Convention.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 15 March 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“I, Mr Yeghishe Kirakosyan, the Representative of the Government of Armenia before the European Court of Human Rights, hereby declare, that the Armenian Government acknowledge that as regards the applicant’s detention from 24 September 2012 to 30 January 2013 and from 28 October 2013 onwards, the decisions authorising his detention during that period did not afford adequate protection from arbitrariness and meet the requirement of lawfulness within the meaning of Article 5 §
1 of the Convention, as regards the applicant’s detention from 23 July to 28 October 2013, this detention was not lawful within the meaning of Article 5 § 1 of the Convention, taking into account that there was no court decision authorising his detention during that period. Moreover, the domestic courts did not provide “relevant and sufficient” reasons for the applicant’s detention, as required by Article 5 § 3 of the Convention.
The Government of the Republic of Armenia, acknowledging the violation of the applicant’s rights, offer to pay to the applicant Ashot Arushanyan the amount of EUR
9,000 to cover any and all damage incurred by him.
The above-mentioned sum will be free of any taxes that may be applicable and will be converted into Armenian drams at the rate applicable on the date of payment payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
Thereof, the Government, taking notice of criteria emerging from the Court’s case-law as to when it is appropriate to decide to strike out the application with reference to Article 37 § 1 (c) on the basis of the unilateral declaration made by the Government, even if the applicant wishes the examination of the case to be continued, suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1(c) of the Convention, and invite the Court to strike the present case out of the list of cases. ”
By a letter of 15 April 2019, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration, namely the amount of compensation proposed.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Armenia, its practice concerning complaints about the violation of Article
5 §§ 1 and 3 of the Convention in similar situations (see, for example,
Yeloyev v. Ukraine
, no. 17283/02, §§ 52-55, 6 November 2008;
Kharchenko v. Ukraine
, no. 40107/02, §§ 73-76, 10 February 2011;
Poghosyan v. Armenia
, no. 44068/07, § 60, 20 December 2011;
Piruzyan v.
Armenia
, no. 33376/07, § 81, 26 June 2012; and
Ara Harutyunyan v.
Armenia
, no. 629/11, §§ 30-37, 20 October 2016).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 §§ 1 and 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 19 March 2020.
Renata Degener
Krzysztof Wojtyczek
Deputy Registrar
President