B.G. împotriva Croației

Comunicat la 11 martie 2020 Publicat la 30 martie 2020 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 3018/20 B.G. împotriva Croației depusă la 24 decembrie 2019 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, B.G., este un național croat, născut în 1978 și trăiește în P. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna Bojić, avocată care practică în Zagreb. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și A.P. au avut un fiu născut în 2011. La 23 ianuarie 2012, A.P. au depus o cerere la instanța de primă instanță care solicită contacte cu fiul său. La 24 octombrie 2012, instanța a eliberat o măsură intermediară care a ordonat ca copilul să locuiască cu reclamantul și să permită A.P.

să supravegheze contactele la Centrul Z. Welfare (Centrar za socijalnu skrb u Z; „Centrul”), o dată pe săptămână, timp de două ore. La 5 decembrie 2013, Spitalul pentru Copii din Zagreb a efectuat o evaluare psihiatru și psihologică care recomandă tratamentul psihiatric pentru reclamant și îngrijirea părintelui supravegheat. De asemenea, a subliniat importanța punerii în aplicare urgentă a măsurii de contact. La 16 septembrie 2014 a fost desemnat un gardian special ad litem pentru copil pentru a-l reprezenta în cadrul procedurii. În audierea din 11 noiembrie 2013, referindu-se la concluziile avizului expert din 5 decembrie 2013, A.P. a solicitat custodia copilului și a propus ca reclamantul să poată fi contactat.

În audierea din 7 septembrie 2015, A.P. a solicitat o măsură intermediară. Între timp, reclamantul a prezentat trei evaluări psihice separate și o evaluare psihologică care a arătat că nu a fost diagnosticată cu nicio tulburare psihic. La 9 septembrie 2015, reclamantul a depus o cerere cere ca Centrul să fie înlocuit de un alt centru de asistență socială cu Ministerul Afacerilor Sociale și Tineretului (Mistarstvo socijalne politicike i mladosti ; „Ministrul” susține că Centrul nu a fost profesionist și parțial. La 29 septembrie 2015, Centrul și-a emis avizul recomandând copilului să locuiască cu tatăl său și că reclamantul poate fi contactat. La 20 octombrie 2015, reclamantul a propus obținerea unui nou examen de experți de către un expert imparțial.

La 3 noiembrie 2015, instanța de primă instanță a emis o măsură intermediară, care a ordonat ca copilul să locuiască cu tatăl său până la încheierea finală a procedurii de judecată și că reclamantul să fie autorizat contactele o dată pe săptămână timp de trei ore, în fiecare al doilea weekend și sărbătoare publică și jumătate din vacanțe. Prin recurs, instanța a doua instanță a anulat decizia respectivă, constatând că concluziile Centrului din 29 septembrie 2015 au fost contradictorii și insuficient motivate și că instanța de primă instanță ar fi trebuit să accepte propunerea reclamantului de un nou aviz de expert. La 19 februarie 2015, Ministerul a informat instanța de primă instanță că nu a acceptat cererea reclamantului de înlăturare a Centrului.

La 14 aprilie 2016, Curtea de Primă Instanță a ordonat un nou aviz expert. La 28 decembrie 2016 Spitalul Rijeka a prezentat constatările sale, declarând că reclamantul a suferit de o tulburare mentală (statul paranoic) și că a abuzat emoțional copilul. Acesta a recomandat ca copilul să trăiască cu A.P. La ședința din 11 iulie 2017, martorii experți din Spitalul Rijeka și-au confirmat concluziile în instanță. La 11 iulie 2017, instanța de primă instanță a pronunțat hotărârea de a acorda custodia copilului reclamantului și a adresat drepturilor de contact A.P. Curtea a hotărât că, deși reclamantul era o persoană confuză și imatură, supraprotejarea copilului și, evident, a determinat să nu permită contactele A.P., ținând cont de vârsta copilului (cinci ani la momentul respectiv), s-a considerat în interesul cel mai bun al copilului să continue să trăiască cu reclamantul.

La apel, la 23 octombrie 2017, tribunalul de a doua instanță a anulat hotărârea de primă instanță și a acordat custodia A.P. și a supravegheat contactul cu reclamantul o dată pe săptămână. La 24 octombrie 2017, reclamantul a depus o cerere de înlăturare a șefului Centrului, unele dintre angajații Centrului și psihologul său. Solicitațiile sale au fost respinse ca nefondate. Reclamantul a depus un recurs „extraordinar” privind punctele de drept și o plângere constituțională care a solicitat, printre altele , amânarea executării hotărârii de a doua instanță (prijedlog za odgodu ovrhe La 5 februarie 2018, hotărârea finală a instanței din 23 octombrie 2017 a fost pusă în aplicare de către poliție și, de atunci, copilul a fost trăit cu A.P.

și reclamantul își exercită drepturile de contact. La 28 februarie 2018, Curtea Supremă a declarat recursul reclamantului cu privire la punctele de drept inadmisibil. Hotărârea Curții Constituționale, respingând plângerea constituțională a reclamantului, a fost depusă reclamantului la 10 iulie 2019. Reclamantul se plâng, în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenție, că nu a avut proceduri corecte și imparțiale de custodie și de executare, că copilul nu a fost auzit în aceste proceduri, că a fost acordată suficiente contacte cu fiul său și că decizia de a acorda custodia tatălui fără nici o perioadă de pregătire sau adaptare nu a fost în interesul copilului. Întrebări către părți A avut reclamant o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție?

În special, a avut ocazia eficientă de a participa și de a contesta dovezile în procedura de custodie și în executarea sa ulterioară? A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei privată și de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție? În special, au fost motivele adăugate de instanța de a doua instanță în ceea ce privește custodia și drepturile de contact ale reclamantului relevante și suficiente în aceste circumstanțe? Procesul decizional a fost echitabil și de asemenea pentru a asigura respectul corespunzător pentru diferitele interese protejate de art. 8, în special interesul superior al copilului?

Communicated on 11 March 2020 Published on 30 March 2020

FIRST SECTION

Application no. 3018/20 B.G. against Croatia lodged on 24 December 2019

STATEMENT OF FACTS

The applicant, B.G., is a Croatian national, who was born in 1978 and lives in P. She is represented before the Court by Ms I. Bojić, a lawyer practising in Zagreb. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant and A.P. had a son born in 2011. On 23 January 2012, A.P. filed an application with the first-instance court requesting contacts with his son. On 24 October 2012 the court issued an interim measure ordering that the child live with the applicant and allowing A.P. supervised contacts at the Z. Welfare Centre ( Centar za socijalnu skrb u Z. ; “the Centre”) once a week for two hours. On 5 December 2013, the Zagreb Children’s Hospital delivered a psychiatric and psychological evaluation recommending psychiatric treatment for the applicant and supervised parental care.

It also emphasized the importance of urgent implementation of the contacts measure. On 16 September 2014 a special guardian ad litem was appointed for the child in order to represent him in the proceedings. At the hearing held on 11 November 2013, referring to the findings of the expert opinion dated 5 December 2013, A.P. requested custody of the child and proposed that the applicant be allowed contact. At the hearing held on 7 September 2015, A.P. requested an interim measure. The first-instance court ordered a fresh expert opinion. In the meantime, the applicant submitted three separate psychiatric and one psychological evaluation which showed that she was not diagnosed with any psychiatric disorder.

On 9 September 2015 the applicant lodged a request asking that the Centre be replaced by another welfare centre with the Ministry of Social Affairs and Youth ( Ministarstvo socijalne politike i mladosti ; “the Ministry”) alleging that the Centre was unprofessional and partial. On 29 September 2015 the Centre delivered its opinion recommending that the child live with his father and that the applicant be allowed contact. On 20 October 2015 the applicant proposed obtaining a fresh expert examination by an impartial expert. On 3 November 2015 the first-instance court issued an interim measure, ordering that the child live with his father until the final conclusion of the court proceedings and that the applicant be allowed contacts once a week for three hours, every second weekend and public holiday and half of vacations.

On appeal, the second-instance court quashed that decision, finding that the Centre’s conclusions of 29 September 2015 had been contradictory and insufficiently reasoned and that the first-instance court should have accepted the applicant’s proposal for a new expert opinion. On 19 February 2015, the Ministry informed the first-instance court that it did not accept the applicant’s request for the Centre’s removal. On 14 April 2016, the first-instance court ordered a new expert opinion. On 28 December 2016 the Rijeka Hospital delivered its findings, stating that the applicant suffered from a mental disorder (paranoid state) and that she had been emotionally abusing the child. It recommended that the child live with A.P.

At the hearing held on 11 July 2017, the expert witnesses from the Rijeka Hospital confirmed their findings in court. On 11 July 2017, the first-instance court gave judgment awarding custody of the child to the applicant and contact rights to A.P. The court determined that, although the applicant was a confused and immature person, overprotective of the child and obviously determined not to allow A.P. contacts, bearing in mind the child’s young age (five years at the time), it was considered in the child’s best interest to continue to live with the applicant. On appeal, on 23 October 2017 the second-instance court reversed the first-instance judgment and awarded custody to A.P. and supervised contact to the applicant once a week.

On 24 October 2017, the applicant lodged a request for removal of the Head of the Centre, some of the Centre’s employees and its psychologist. Her requests were dismissed as ill-founded. The applicant lodged an “extraordinary” appeal on points of law and a constitutional complaint asking, inter alia , to postpone enforcement of the second-instance judgment ( prijedlog za odgodu ovrhe ). On 5 February 2018 the final court judgment of 23 October 2017 was enforced by the police and since then the child has been lived with A.P. and the applicant has been exercising her contact rights. On 28 February 2018 the Supreme Court declared the applicant’s appeal on points of law inadmissible.

The Constitutional Court’s decision, dismissing the applicant’s constitutional complaint, was served on the applicant on 10 July 2019. COMPLAINTS The applicant complains under Articles 6 and 8 of the Convention that she did not have fair and impartial custody and enforcement proceedings, that the child was not heard in those proceedings, that she was awarded insufficient contacts with her son and that the decision to grant custody to the father without any preparation or adaptation period was not in the child’s best interests.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the applicant have a fair hearing in the determination of her civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, did she have an effective opportunity to participate and challenge evidence in the custody proceedings and its subsequent enforcement? 2. Has there been a violation of the applicant’s right to respect for her private and family life, contrary to Article 8 of the Convention? In particular, were the reasons adduced by the second-instance court concerning custody and the applicant’s contact rights relevant and sufficient in the circumstances? Was the decision-making process fair and such as to ensure due respect for the various interests safeguarded by Article 8, notably the best interests of the child?