VENIZELOS c. GRÈCE

Publicat la 7 iulie 2025 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 30062/23 Vasilios VENIZELOS împotriva Greece introdusă la 27 iulie 2023, comunicat la 16 iunie 2025 OBIECTUL L Reclamantul este proprietarul unui teren care a fost ocupat de municipalitatea d'Evosmos în 1988, în scopul de a construi o sală de sport, fără ca procedura de expropriere să fi fost finalizată cu o retea completă. Pe baza articolului 105 din legea de însoțire a codului civil, reclamantul a introdus în fața instanței administrative de primă instanță din Salonic ( Această cerere a fost primită prin decizii definitive care, după ce a constatat că municipalitatea ocupa în mod ilegal proprietatea reclamantului, au condamnat-o să-i plătească diverse sume.

În 2009, 2010 și, respectiv, 2011, reclamantul a prezentat în fața instanței administrative trei noi cereri de despăgubire bazate pe aceleași fapte și temei juridic, acoperind perioade ulterioare. Prin hotărârile sale n 9759/2017, 9321/2017 și 9764/2017 tribunalul administrativ a respins cererile. În timp ce a constatat că terenul în litigiu era ocupat ilegal în perioadele în cauză, s-a considerat că reclamantul nu își stabilise lipsa de câștig rezultând din acest fapt. Aceste hotărâri au fost confirmate prin hotărârile nr. 1215/2019, 1216/2019 și 1217/2019 a instanței administrative din Salonic.

Reclamantul s-a ocupat de casare, susținând că cererile sale de despăgubire se bazau pe privarea de dreptul de proprietate (θετική mai degrabă decât pe lipsa sa de a câștiga (διαφυγόν κέρδος ) și că hotărârile atacate contraziceau deciziile definitive care îi acordaseră despăgubiri în același context factual și juridic și pentru același teren, referitoare la perioadele anterioare. Prin Hotărârea nr. 2663/2021 și 2684/2021 Consiliul de Stat a respins recursurile formulate împotriva hotărârilor nr. 1215/2019 și 1216/2019 ca inadmisibile pe motiv că valoarea litigiului era mai mică decât suma minimă stabilită de lege. Prin Hotărârea nr. 2625/2021, Consiliul d ) și că instana de apel a interpretat corect legea prin faptul că a calificat prejudiciul invocat de reclamant drept negativ (lipsă de câștig) și prin faptul că a considerat că acest prejudiciu nu a fost stabilit în speță.

Pe de altă parte, Consiliul de Stat a considerat că nu există nicio contradicție între hotărârea atacată și deciziile definitive care îi acordaseră reclamantului o despăgubire pentru perioade anterioare. Reclamantul susține că, prin reținerea unei calificări incorecte a obiectului cererii sale, instanțele administrative au încălcat deciziile definitive anterioare, precum și caracterul continuu al faptului ilegal în cauză, și anume ocupația ilegală a proprietății sale timp de 35 de ani. Acesta susține că revigorarea imprevizibilă a jurisprudenței instanțelor administrative, existența unor decizii contradictorii privind același cadru factual și juridic, precum și interpretarea arbitrară a dreptului intern, au adus atingere dreptului său de a respecta bunurile garantate prin art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție și au făcut efectiv o acțiune în despăgubire interese cu încălcarea articolului 13 din Convenție.

Întrebări cu privire la părți A fost încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr Reclamantul avea la dispoziția sa, conform dispozițiilor articolului 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula o declarație de necunoaștere a articolului 1 din Protocolul nr.

Publié le 7 juillet 2025

TROISIÈME SECTION

Requête n o 30062/23 Vasilios VENIZELOS contre Greece introduite le 27 juillet 2023 communiquée 16 juin 2025

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le rejet par les juridictions administratives des demandes du requérant tendant à obtenir une indemnisation pour la privation de l’usage de sa propriété. Le requérant est propriétaire d’un terrain qui fut occupé par la municipalité d’Evosmos en 1988 afin d’y bâtir une salle de sport, sans que la procédure d’expropriation avec le versement d’une indemnité complète ait été achevée. Sur le fondement de l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil, le requérant introduisit devant le tribunal administratif de première instance de Thessalonique (« le tribunal administratif ») trois demandes d’indemnisation pour les périodes 1993-1999 et 2001-2007. Ces demandes furent accueillies par des décisions définitives qui, après avoir constaté que la municipalité occupait illégalement la propriété du requérant, la condamnèrent à lui verser diverses sommes.

En 2009, 2010 et 2011 respectivement, le requérant introduisit devant le tribunal administratif trois nouvelles demandes d’indemnisation reposant sur les mêmes faits et fondement juridique, et couvrant des périodes postérieures. Par ses jugements n os 9759/2017, 9321/2017 et 9764/2017 le tribunal administratif rejeta les demandes. Tout en constatant que le terrain litigieux était illégalement occupé pendant les périodes concernées, il estima que le requérant n’avait pas établi son manque à gagner résultant de ce fait. Ces jugements furent confirmés par les arrêts n os 1215/2019, 1216/2019 et 1217/2019 de la cour administrative d’appel de Thessalonique.

Le requérant se pourvut en cassation, soutenant que ses demandes d’indemnisation étaient fondées sur la privation de l’usage de sa propriété ( θετική ζημία ) et non pas sur son manque à gagner ( διαφυγόν κέρδος ) et que les arrêts attaqués contredisaient les décisions définitives qui lui avaient accordé une indemnisation dans le même contexte factuel et juridique et pour le même terrain, concernant des périodes antérieures. Par ses arrêts n os 2683/2021 et 2684/2021 le Conseil d’État rejeta les pourvois dirigés contre les arrêts n os 1215/2019 et 1216/2019 comme irrecevables au motif que le montant du litige était inférieur au montant minimum fixé par la loi. Par son arrêt n o 2685/2021, le Conseil d’État rejeta au fond le pourvoi dirigé contre l’arrêt n o 1217/2019.

Il estima que la privation de l’usage d’une propriété est susceptible d’entraîner aussi bien un préjudice positif que négatif ( θετική και αποθετική ζημία ) et que la cour d’appel avait bien interprété la loi en qualifiant le préjudice invoqué par le requérant de négatif (manque à gagner) et en jugeant que ce préjudice n’avait pas été établi en l’espèce. Le Conseil d’État considéra par ailleurs qu’il n’y avait pas de contradiction entre l’arrêt attaqué et les décisions définitives qui avaient accordé au requérant une indemnisation pour des périodes antérieures. Le requérant soutient qu’en retenant une qualification erronée de l’objet de ses demandes, les juridictions administratives ont méconnu les décisions définitives antérieures ainsi que le caractère continue du fait illicite en question, à savoir l’occupation illégale de sa propriété depuis 35 ans.

Il allègue que le revirement imprévisible de la jurisprudence des juridictions administratives, l’existence de décisions contradictoires concernant le même cadre factuel et juridique, ainsi que l’interprétation arbitraire du droit interne, ont porté atteinte à son droit au respect de ses biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention et rendu ineffective l’action en dommages ‑ intérêts en violation de l’article 13 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? 2. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 1 du Protocole n o 1 ?