PAPATHEODOROU ET AUTRES c. GRÈCE

Publicat la 24 octombrie 2022 Prima secțiune Cerere nr. 44610/18 Elpida PAPATHEODOROU și altele împotriva Greciei introduse la 13 septembrie 2018 comunicat la 7 octombrie 2022 CU PRIVIRE LA L respingerea de către instanțele interne a cererilor de despăgubire ale reclamanților pentru prejudiciul cauzat de comportamentul administrației în cadrul procesului de expropriere a unui teren pe care îl dețineau la Salonic. 4017/1982, Tribunalul de Primă Instanță din Salonic a recunoscut reclamanții ca beneficiari ai dreptului de proprietate în 1977 și din care numai o parte le-a fost plătită. La 7 aprilie 2004, reclamanții au sesizat administrarea unei cereri de revocare a dreptului de proprietate și de modificare a planului de afaceri din cauza faptului că nu a fost efectuată o cale completă de atac.

La 20 iulie 2004, reclamanții au sesizat Tribunalul Administrativ de Primă Instană din Salonic cu o cerere de anulare a refuzului tacit al administrației. 2046/2005) și a ordonat administrației să retragă în mod oficial dreptul de proprietate. La 13 august 2007, pe baza articolului 105 din legea de însoțire a Codului civil, reclamanții au sesizat instanța administrativă din Salonic cu privire la o cerere de despăgubire pentru prejudiciul moral și material cauzat de lunga privare de proprietate a acestora din cauza non-atracției complete într-un termen rezonabil și a refuzului administrației de a modifica planul de urbanism.

În primul rând, ei susțineau că, în cazul în care au primit dreptul la expropriere în termenele legale, ei ar fi putut să o depună în bancă și să atingă interese între 1987 și 2007. În subsidiar, ei considerau că au suferit o pierdere de câștig din cauza imposibilității lor de a construi pe proprietatea lor din 1987. De asemenea, aceștia au solicitat despăgubiri pentru daune morale și despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de continuarea comportamentului ilicit al administrației începând cu momentul introducerii acțiunii lor. Între timp, la 22 martie 2010, la sfârșitul negocierilor cu reclamanții, municipalitatea Salonic a cumpărat terenul în litigiu. 2497/2010, Tribunalul Administrativ de Primă Instanță din Salonic a primit parțial cererea și a alocat reclamanților 10 000 EUR pentru daune morale.

Acesta a respins cererile principale și subsidiare pe motiv că au fost prevăzute, deoarece cinci ani s-au scurs de la Comisia pentru fapte ilicite reproșate administrației, și anume non-înfășurarea întregului proces de expropriere stabilit în 1977 și imposibilitatea de a construi pe teren începând din 1987, precum și cererea de despăgubire a prejudiciului viitor care rezultă din continuarea comportamentului ilicit al administrației. La 9 martie 2011, reclamanții au sesizat instanța care, printr-o hotărâre 2760/2014, a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță cu privire la cererea lor de despăgubire pentru daune morale și le-a respins celelalte cereri.

În special, Comisia a considerat că cererile de despăgubire pentru prejudiciul cauzat de privarea de utilizarea terenului expropriat pentru o lungă perioadă de timp au fost imprecise din cauza faptului că au furnizat elementele care permit calcularea lipsei lor de câștig, inclusiv existența unei cereri de obținere a unui permis de construcție. Pe această bază, Comisia a confirmat decizia Tribunalului de Primă Instanță privind prescrierea cererilor.

La 31 martie 2015, reclamanții au sesizat Consiliul de Stat cu privire la un recurs în casație care subminează, pe de o parte, pe de altă parte, că nu puteau indica măsurile pregătitoare pe care le luaseră pentru a-și exploata proprietatea, inclusiv existența unei cereri de a lua o autorizație de construcție, deoarece astfel de măsuri erau interzise ca urmare a blocării proprietății lor și, pe de altă parte, că faptele ilicite reproșate administrației nu aveau un caracter instantaneu, ci continuu și că, prin urmare, cererile lor nu fuseseră impuse. Prin hotărârea nr. 435/2018, care a devenit definitivă la 14 martie 2018, Consiliul de Stat a respins recursul.

El a confirmat că cererile reclamanților erau imprecise și a considerat că motivul întemeiat pe lipsa de prescripție se bazează pe o premiză eronată, și anume că instanța de apel s-ar fi pronunțat pe punctul de plecare al prescripției cu privire la cererea întemeiată pe privarea de utilizare a proprietății, în timp ce faptul generator invocat de reclamanți și reținut de instanța de apel a fost de omisiune ilicită a administrației de a le plăti o Ö despropriere completă.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Respingerea de către instanțele interne a cererilor de despăgubire ale reclamanților ca imprecise le-a adus atingere dreptului lor la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție ?În special, au fost reclamanții în măsură să furnizeze elementele care permit calcularea lipsei lor de câștig, inclusiv existența unei cereri de a obține un permis de construcție Respingerea de către instanțele interne a cererilor de despăgubire ale reclamanților din motive de prescripție a încălcat dreptul acestora la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție? În special, faptele ilicite reproșate la administrație aveau caracter instant sau continuu ANEXA Prenume Nume Anul nașterii Cetățenia Locul de reședință Elpida PAPATHEDOROU 1945 greacă Salonic Elpida GRAMATIKOU 1951 Grecia Atena Efstatios TSANTEKIDIS 1962 Grecia Atena Agapi TSANTEKIDO 1964 Grecia Salonic

Publié le 24 octobre 2022

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 44610/18 Elpida PAPATHEODOROU et autres contre la Grèce introduite le 13 septembre 2018 communiquée le 7 octobre 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le rejet par les tribunaux internes des demandes d’indemnisation des requérants pour le dommage résultant du comportement de l’administration dans le cadre de l’expropriation d’un terrain dont ils étaient propriétaires à Thessalonique. Par un arrêt n o 4017/1982, le tribunal de première instance de Thessalonique reconnut les requérants comme bénéficiaires de l’indemnité d’expropriation provisoirement fixée en 1977 et dont une partie seulement leur fut versée. Le 7 avril 2004, les requérants saisirent l’administration d’une demande tendant à la révocation de l’expropriation et à la modification du plan d’urbanisme en raison du non-versement d’une indemnité complète. L’administration rejeta tacitement cette demande.

Le 20 juillet 2004, les requérants saisirent le tribunal administratif de première instance de Thessalonique d’une demande tendant à annuler le refus tacite de l’administration. Relevant que plus de dix-huit mois s’étaient écoulés à partir de la fixation de l’indemnité provisoire en 1977, le tribunal fit droit à leur demande (arrêt n o 2046/2005) et ordonna à l’administration de révoquer formellement l’expropriation. Le 13 août 2007, sur le fondement de l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil, les requérants saisirent le tribunal administratif de Thessalonique d’une demande d’indemnisation pour le dommage moral et matériel résultant de la longue privation de la jouissance de leur propriété à cause du non-versement d’une indemnité complète dans un délai raisonnable et du refus de l’administration de modifier le plan d’urbanisme.

À titre principal, ils avançaient que s’ils avaient reçu l’indemnité d’expropriation dans les délais légaux ils auraient pu la déposer en banque et toucher des intérêts entre 1987 et 2007. À titre subsidiaire, ils estimaient avoir subi un manque à gagner du fait de leur impossibilité de construire sur leur propriété depuis 1987. Ils demandaient aussi une indemnisation pour dommage moral et une indemnisation au titre du dommage résultant de la continuation du comportement illicite de l’administration à compter de l’introduction de leur action. Entretemps, le 22 mars 2010, à l’issue de négociations avec les requérants, la municipalité de Thessalonique racheta le terrain litigieux. Par un arrêt n o 2497/2010, le tribunal administratif de première instance de Thessalonique accueillit partiellement la demande et alloua aux requérants 10 000 euros (EUR) pour dommage moral.

Il rejeta les demandes principale et subsidiaire au motif qu’elles avaient été prescrites puisque cinq ans s’étaient écoulés à partir de la commission des faits illicites reprochés à l’administration, à savoir respectivement le non-paiement de l’ensemble de l’indemnité d’expropriation fixée en 1977 et l’impossibilité de construire sur le terrain depuis 1987, de même que la demande tendant à l’indemnisation du dommage futur résultant de la continuation du comportement illicite de l’administration. Le 9 mars 2011, les requérants saisirent la cour d’appel qui, par un arrêt n o 2760/2014, confirma la décision du tribunal de première instance quant à leur demande d’indemnisation pour dommage moral et rejeta leurs autres demandes.

Elle jugea en particulier que les demandes d’indemnisation pour le dommage résultant de la privation de l’usage du terrain exproprié pendant une longue période étaient imprécises faute pour les requérants d’avoir fourni les éléments permettant de calculer leur manque à gagner, dont notamment l’existence d’une demande d’obtention d’un permis de construire. Sur cette base, elle confirma la décision du tribunal de première instance concernant la prescription des demandes.

Le 31 mars 2015, les requérants saisirent le Conseil d’État d’un pourvoi en cassation alléguant, d’une part, qu’ils ne pouvaient pas indiquer les mesures préparatoires qu’ils avaient prises pour exploiter leur propriété, dont notamment l’existence d’une demande d’obtention d’un permis de construire, car de telles mesures étaient prohibées du fait du blocage de leur propriété, et d’autre part, que les faits illicites reprochés à l’administration n’avaient pas un caractère instantané mais continu et que partant leurs demandes n’avaient pas été prescrites. Par un arrêt n o 435/2018, devenu définitif le 14 mars 2018, le Conseil d’État rejeta le pourvoi.

Il confirma que les demandes des requérants étaient imprécises et jugea que le moyen tiré de l’absence de prescription reposait sur une prémisse erronée, à savoir que la cour d’appel se serait prononcée sur le point de départ de la prescription à propos de la demande fondée sur la privation d’usage de la propriété, alors que le fait générateur invoqué par les requérants et retenu par la cour d’appel était l’omission illicite de l’administration de leur verser une indemnité d’expropriation complète.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le rejet par les tribunaux internes des demandes d’indemnisation des requérants comme imprécises a-t-il porté atteinte à leur droit à un procès équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, les requérants étaient-ils en mesure de fournir les éléments permettant de calculer leur manque à gagner, dont notamment l’existence d’une demande d’obtention d’un permis de construire ? 2. Le rejet par les tribunaux internes des demandes d’indemnisation des requérants pour cause de prescription a-t-il porté atteinte à leur droit au respect de leurs biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ? En particulier, les faits illicites reprochés à l’administration avaient-ils un caractère instantané ou continu ? ANNEXE N o Prénom NOM Année de naissance Nationalité Lieu de résidence 1. Elpida PAPATHEODOROU 1945 grecque Thessalonique 2. Elpida GRAMMATIKOU 1951 grecque Athènes 3. Efstathios TSANTEKIDIS 1962 grec Athènes 4. Agapi TSANTEKIDOU 1964 grecque Thessalonique