KOURTIDIS ET POPPIS c. GRÈCE

Publicat pe 17 iunie 2024 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 10731/18 Eleftherios KOURTIDIS și Ilias POPPIS împotriva Greciei introduse la 20 februarie 2018 raportate la 27 mai 2024 Instanța se referă la exproprierea unui teren aparținând reclamanților și situat în Salonic. Acest teren este închiriat de către o întreprindere de transport, o societate în nume colectiv controlată de părțile interesate. L.Expropriere a fost ordonată în 2012 în conformitate cu procedura accelerată de la art. 7a din Codul Exproprierilor (Legea nr. 2882/2001) care permite, în ceea ce privește executarea lucrărilor de importanță generală pentru economia țării, deportarea proprietarului și realizarea lucrărilor înainte de stabilirea și reținerea în întregime a terenului de expropriere, cu condiția ca o parte rezonabilă a acestuia, care nu poate fi mai mică de 70% din valoarea terenului expropriat, să fie depus la depozitul de depozite și consemnații înainte de ocupația terenului. Prin hotărârea nr. 2300/2014, Tribunalul de apel din Salonic a stabilit la rejudecare parțială de expropriere în conformitate cu art. 7A și a dus la expulzarea reclamanților. În schimb, Comisia a respins celelalte cereri ale reclamanților care, pe de o parte, îi erau acordate o despăgubire specială pentru deprecierea părții neexpropriate de pe teren și, pe de altă parte, pentru a exclude prezumția de avantaj restant (Legea nr. 653/1977), pe motiv că acestea nu puteau fi examinate în cadrul acestei proceduri speciale. În iunie 2016, statul, prevalându-se de hotărârea nr. 2300/2014, le-a ordonat reclamanților să își returneze terenul în termen de 10 zile. Aceștia au refuzat să respecte temeiul pe care nu l-au primit o despăgubire completă care le permitea să își înlocuiască proprietatea cu o altă proprietate echivalentă. Prin hotărârea sa nr. 2078/2017, tribunalul din Salonic, hotărând în conformitate cu procedura ordinară, a fixat dreptul la despăgubiri provizorii pentru expropriere. În special, aceasta a respins cererea reclamanților de a exclude prezumția de mai mult de un avantaj restant de la executare pe motiv că această chestiune se referea la instanța competentă pentru a stabili judecata definitivă de expropriere. În informațiile prezentate Curții în ianuarie 2024, reclamanții indică faptul că, în urma depunerii cererii provizorii din februarie 2018, aceștia au fost privați în mod oficial de proprietatea lor pe teren și că au fost expulzați de pe teren în iulie 2020. În plus, conform acelorași informații, nu a fost încă pronunțat dreptul de stabilire a dreptului definitiv de proprietate la 23 octombrie 2023, dar hotărârea instanței de apel din Salonic nu a fost pronunțată încă. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamanții susțin că refuzul de a se pronunța în fața instanței de judecată a recursului la toate cererile lor legate de: "D" expropriere a încălcat dreptul lor de a-și respecta bunurile, pe motiv că au fost privați de proprietatea lor înainte de a primi o despăgubire completă. În special, ei susțin că 1) plata parțială stabilită de hotărârea nr. 2300/2014 în conformitate cu art. 7 A din Codul de exproprieri și 2) la rejudecare provizorie de expropriere stabilită de Tribunalul nr. 2078/2017, nu au fost în mod rezonabil în legătură cu valoarea terenului lor, ceea ce a rupt echilibrul corect între interesul general și interesul individului. Au epuizat recurentele căile de atac interne în ceea ce privește motivele care au stat la baza încălcării prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Protocolul nr. 1 la Convenție, au fost încălcate drepturile reclamanților de a-și respecta bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Protocolul nr. 1 În special, Curtea de Apel din Salonic a fost obligată să aplice principiul procedurii unice (Azas c. Grecia, nr. 50824/99, 19 septembrie 2002 și Alfa Glass Anonymi Emboriki Etairia Yalopinakon c. Grecia, nr. 74515/13, 28 ianuarie 2021) în cadrul stabilirii (a) de la restanță parțială de expropriere în conformitate cu procedura accelerată din art. 7a din Codul exproprierilor (hotărârea nr. 2300/2014) și (b) de la lit. (a) de la lit. (d) expropriere provizorie în conformitate cu procedura ordinară (hotărârea nr. 2078/2017) ? În plus, sumele acordate reclamanților prin aceste hotărâri au rupt echilibrul corect între interesul general și interesul persoanelor vizate de art. 1 din Protocolul 1?

Publié le 17 juin 2024

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

10731/18

Eleftherios KOURTIDIS et Ilias POPPIS

contre la Grèce

introduite le 20 février 2018

communiquée le 27 mai 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’expropriation d’un terrain appartenant aux requérants et situé à Thessalonique. Ce terrain est loué par une entreprise de transports, une société en nom collectif contrôlée par les intéressés.

L’expropriation fut ordonnée en 2012 conformément à la procédure accélérée de l’article 7 A du code des expropriations (loi n

o

2882/2001) qui permet, s’agissant de l’exécution de travaux d’importance générale pour l’économie du pays, l’expulsion du propriétaire et la réalisation des travaux avant la fixation et le versement de l’intégralité de l’indemnité d’expropriation, à condition qu’une partie raisonnable de l’indemnité, qui ne peut pas être inférieure à 70% de la valeur du terrain exproprié, soit déposée à la Caisse des dépôts et consignations avant l’occupation du terrain.

Par son arrêt n

o

2300/2014, la cour d’appel de Thessalonique fixa l’indemnité partielle d’expropriation conformément à l’article 7 A et ordonna l’expulsion des requérants. Elle rejeta en revanche les autres demandes des requérants tendant, d’une part, à se voir octroyer une indemnité spéciale pour la dépréciation de la partie non expropriée du terrain et, d’autre part, à écarter la présomption d’avantage tiré de l’ouvrage (loi n

o

653/1977), au motif que celles-ci ne pouvaient pas être examinées dans le cadre de cette procédure spéciale.

En juin 2016, l’État, se prévalant de l’arrêt n

o

2300/2014, ordonna aux requérants de rendre leur terrain dans un délai de dix jours. Ceux-ci refusèrent de s’y conformer au motif qu’ils n’avaient pas perçu une indemnité complète leur permettant de remplacer leur propriété par une autre propriété équivalente.

Par son arrêt n

o

2078/2017, la cour d’appel de Thessalonique, statuant selon la procédure ordinaire, fixa l’indemnité provisoire d’expropriation. En particulier, elle rejeta la demande des requérants tendant à écarter la présomption d’avantage tiré de l’ouvrage au motif que cette question relevait du tribunal compétent pour fixer l’indemnité définitive d’expropriation.

Dans les informations soumises à la Cour en janvier 2024, les requérants indiquent qu’à la suite du dépôt de l’indemnité provisoire d’expropriation en février 2018, ils ont été formellement privés de leur propriété sur le terrain litigieux et qu’ils ont été expulsés dudit terrain en juillet 2020. En outre, selon ces mêmes informations, l’audience sur la fixation de l’indemnité définitive d’expropriation a eu lieu le 23 octobre 2023, mais l’arrêt de la cour d’appel de Thessalonique n’a pas encore été rendu.

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, les requérants allèguent que le refus de la cour d’appel d’examiner toutes leurs demandes afférentes à l’indemnité d’expropriation a porté atteinte à leur droit au respect de leurs biens, puisqu’ils ont été privés de leur propriété avant de recevoir une indemnité complète. En particulier, ils soutiennent que 1) l’indemnité partielle fixée par l’arrêt n

o

2300/2014 conformément à l’article 7 A du code des expropriations et 2) l’indemnité provisoire d’expropriation fixée par l’arrêt n

o

2078/2017, n’étaient pas raisonnablement en rapport avec la valeur de leur terrain, ce qui a rompu le juste équilibre entre l’intérêt général et l’intérêt de l’individu.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Les requérants ont-t-ils épuisé les voies des recours internes en ce qui concerne leur grief tiré de la violation alléguée de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention

?

2.

Dans l’affirmative, y a-t-il eu atteinte au droit des requérants au respect de leurs biens au sens de l’article 1 du Protocole n

o

1 ? Plus particulièrement, la cour d’appel de Thessalonique était-elle tenue d’appliquer le principe de la procédure unique (

Azas c. Grèce

, n

o

50824/99, 19 septembre 2002 et

Alfa

Glass Anonymi Emboriki Etairia Yalopinakon c. Grèce

, n

o

74515/13, 28

janvier 2021) dans le cadre de la fixation a) de l’indemnité partielle d’expropriation conformément à la procédure accélérée de l’article 7 A du code des expropriations (arrêt n

o

2300/2014) et b) de l’indemnité provisoire d’expropriation conformément à la procédure ordinaire (arrêt n

o

2078/2017)

? En outre, les montants octroyés aux requérants par ces arrêts ont-ils rompu le juste équilibre entre l’intérêt général et l’intérêt de l’individu exigé par l’article 1 du

Protocole

n

o

1 ?