I.B. împotriva Bulgariei

Comunicat la 26 martie 2020 Publicat la 8 iunie 2020 CINTIMEA SECȚIUNE Cererea nr. 105/14 I.B. împotriva Bulgariei depusă la 20 decembrie 2013 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la condamnarea reclamantului în temeiul articolului 159 alineatul (1) din Codul penal pentru crearea pentru utilizarea personală a trei imagini considerate pornografice. Imaginile au arătat corpul gol de două femei cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani la momentul evenimentelor și au fost luate cu consimțământul lor. Cu o hotărâre finală din 28 iunie 2013 Curtea Supremă de Casare a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la reuniuni periodice cu un ofițer de probă pentru un an (Întrebări către părți A existat o bază juridică suficient de clară pentru condamnarea reclamantului, astfel cum se prevede la art. 7 alineatul (1) din Convenție?

În special, legislația națională a fost formulată în momentul material, cu suficientă precizie, pentru a permite reclamantului să prevadă consecințele care ar putea implica crearea imaginilor în cauză? Infracțiunea creării materialelor pornografice în temeiul art. 159 alin. (1) din Codul penal era clar definită în legislația națională? În special, ar putea fi înțelesă art. 159 alin. (1) din Codul penal ca definirea creării materialelor pornografice pentru utilizare personală, fără intenția distribuției sale ca infracțiune? În sfârșit, legislația națională în vigoare la momentul material definește cu suficientă precizie ceea ce constituie „material pornografic” și care acturile constituit „inlegal” în loc de crearea legală a acestui material?

A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private în sensul articolului 1 din Convenție? În cazul în care a fost astfel, această interferență prescrisă de lege și necesară în temeiul articolului 8 § A existat o interferență cu libertatea de exprimare a reclamantului în sensul articolului 1 din Convenție? În cazul în care a fost această interferență prescrisă de lege și necesară în sensul articolului 10 § Reclamantul dispune de un remediu intern eficace pentru plângerile sale în temeiul articolelor 7, 8 și 10, conform articolului 13 din Convenție?

Communicated on 26 March 2020 Published on 8 June 2020

FIFTH SECTION

Application no. 105/14 I.B. against Bulgaria lodged on 20 December 2013

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the applicant’s conviction under Article 159 (1) of the Criminal Code for the creation for his personal use of three pictures considered pornographic. The pictures showed the naked bodies of two women aged 18 and 20 at the time of the events and were taken with their consent. With a final judgment of 28 June 2013 the Supreme Court of Cassation found the applicant guilty and convicted him to periodical meetings with a probation officer for one year ( пробация ).

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was there a sufficiently clear legal basis for the applicant’s conviction, as required by Article 7 § 1 of the Convention? In particular, was the national law at the material time formulated with sufficient precision to enable the applicant to foresee the consequences which the creation of the pictures in question could entail? Was the offence of creation of pornographic material under Article 159 (1) of the Criminal Code clearly defined in the national law? In particular, could Article 159 (1) of the Criminal Code be understood as defining the creation of pornographic material for personal use without the intention of its distribution as an offence? Finally, did the national law as in force at the material time define with sufficient precision what constituted “pornographic material” and which acts amounted to “unlawful” as opposed to lawful creation of such material?

2. Has there been an interference with the applicant’s right to respect for his private life within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention? If so, was that interference prescribed by law and necessary in terms of Article 8 § 2? 3. Has there been an interference with the applicant’s freedom of expression within the meaning of Article 10 § 1 of the Convention? If so, was that interference prescribed by law and necessary in terms of Article 10 § 2? 4. Did the applicant have at his disposal an effective domestic remedy for his complaints under Articles 7, 8, and 10, as required by Article 13 of the Convention?