MALYNOVSKA v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
MALYNOVSKA v. UKRAINE (CtEDO, 2020)
Comunicat la 21 aprilie 2020 Publicat la 8 iunie 2020 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 59855/13 Ella Stanislavivna MALYNOVSKA împotriva Ucrainei depusă la 12 septembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Ella Stanislavivna Malynovska, este un național ucrainean, care s-a născut în 1967 și trăiește în Kyiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul este un avocat. La 13 martie 2013, a participat la o audiere în fața Curții Administrative de Circuit Kyiv ca reprezentant al unei părți în cadrul procedurilor administrative. Mai târziu, în aceeași zi, un judecător al instanței respective (nu este clar din dosarul în care se află în prezent dacă acest judecător a fost implicat în procedura administrativă menționată mai sus) a pronunțat o hotărâre în care reclamantul a constatat că este disprețuit de instanță în temeiul articolului 185-3 din Codul privind infracțiunile administrative (a se vedea „Legea internă relevantă” de mai jos) și a amendat 17 000 de hryvnii ucrainene ((UAH); echivalent cu aproximativ 1.600 euro (EUR) la momentul respectiv). S-a remarcat că, în timpul audierii, reclamantul “s-a purtat într-un mod îndrăzneț și a fost în mod clar îndrăzneț de instanță, care s-a manifestat prin insulte repetate ale instanței, în special, menționând că judecătorii erau inadecvați, că nu înțelegeau limba ucraineană și că unul dintre judecătorii de pe bancă a sosit la audiere bătut și beat.” Judecătorul s-a bazat pe raportul privind infracțiunea administrativă, care a fost elaborat de un funcționar mai devreme în acea zi, pe înregistrarea verbală, precum și pe înregistrarea audio a ședinței de judecată în cauză. A fost indicat că reclamantul a fost notificat în mod corespunzător cu privire la data, ora și locul audierii în cadrul procedurii de infracțiune administrativă împotriva ei, dar că nu a apărut și că nu a solicitat suspendarea audierii. În conformitate cu punctul 8 din partea 1 a capitolului XIX „Dispoziții finale” și cu punctul 5 din partea 1 a capitolului XX „Dispoziții transiționale” (a se vedea „Legea internă relevantă” de mai jos), judecătorul a considerat că suma venitului minim neimpozibil care trebuie utilizat ca bază pentru calculul amenzii nu a fost de 17, ci 50% din minimul de subsistance (UAH 11,470 pentru 2013), care a dat UAH 573,50. Prin urmare, judecătorul a concluzionat că amenzile aplicabile în cazul reclamantului ar putea varia de la 11 470 UAH (care este de douăzeci de ori 573,50 UAH la 57,350 UAH (care este de o sută de ori 573,50 UAH). În circumstanțe, s-a decis că 17 000 UAH era o sumă adecvată. Partea operativă a fost urmată de un text scurt tipărit într-un font mai mic, care a declarat, în special, că hotărârea ar putea fi apelată în termen de zece zile. La 29 martie 2013, Curtea Administrativă de Apel a refuzat să examineze recursul reclamantului împotriva hotărârii menționate mai sus. Considerând art. 221-1 din Codul privind infracțiunile administrative, Curtea de Apel a declarat că hotărârea instanței de primă instanță a fost finală și nu a putut fi apelată. La 16 mai 2013, Curtea Administrativă Superioră a respins cererea reclamantului de concediu de recurs în privința punctelor de drept. Codul de drept intern relevant privind infracțiunile administrative 1984 (cu textul la momentul material) Dispozițiile relevante se citesc după cum urmează: art. 185-3. „Contensiunea instanței, care este definită ca o evaziune malefică a convocărilor de către un martor, o victimă, o reclamantă sau o inculpată de către persoanele de mai sus sau de alte persoane care respectă ordinele judecătorului președinte; sau ca o încălcare a ordinii publice în cadrul unei audieri a instanței, sau comitetul de către oricare persoană de fapte care indică nerespectarea flagrantă a instanței sau a normelor de instanță, este pedepsită cu o amendă de douăzeci și sute de ori de venitul minim neimpozibil.” art. 221-1. [Instanțele administrative] „... instanțe administrative ... examinează cazurile privind infracțiunile administrative în temeiul articolului 185-3 din prezentul cod. O hotărâre judiciară adoptată ca urmare a examinării unei astfel de cazuri este finală și nu se poate face apelul.” art. 294. Intrarea în vigoare a unei hotărâri judiciare privind o infracțiune administrativă și revizuirea sa. „O hotărâre privind o infracțiune administrativă intră în vigoare după expirarea termenului de recurs, cu excepția ... hotărârilor privind infracțiunile administrative în temeiul articolului 185-3 din prezentul cod...” Codul fiscal 2011 (expressat în termenul material) Dispozițiile relevante se citesc după cum urmează: Capitolul XIX. Dispoziții finale „1. Prezentul cod intră în vigoare la 1 ianuarie 2011, cu următoarele excepții: ... [8] punctul 169.1.1 din art. 169 din prezentul cod, care intră în vigoare la 1 Ianuarie 2015. Până la 31 decembrie 2014, în sensul [alineatului menționat anterior], alocația fiscală se acordă în sumă egală cu 50% din minimul de susținere pentru o persoană cu capacitate de muncă (per lună) stabilită legal începând cu 1 ianuarie din exercițiul fiscal în cauză ...; ...” Capitolul XX Dispoziții tranzitorii Partea 1. Particularități ale impozitării veniturilor persoanelor fizice. „... În cazul în care dispozițiile altor legi conțin o trimitere la venitul minim neimpozibil, aceasta [însemnă] valoarea [UAH] 17 în sensul aplicării [aferente acestor legi], cu excepția dispozițiilor administrative și juridice penale din partea privind calificarea infracțiunilor administrative și penale, pentru care venitul minim nepozibil se stabilește la valoarea alocației fiscale stabilite prin art. 169.1.1 alineatul (1) din prezentul cod [din prezentul cod].” COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge, fără să se bazeze pe nici o dispoziție a Convenției, că nu a fost conștientă de existența raportului de infracțiune administrativă în ceea ce privește ea, cu excepția faptului că a fost familiarizată cu conținutul acestuia. În consecință, ea afirmă că nu a fost furnizată timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a fost informată cu privire la examinarea judiciară a acuzației administrative împotriva ei și că audierea a avut loc în absența ei. Ea plânge în continuare că judecătorul care se ocupă de acest caz nu a fost imparțial. De asemenea, în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 7 se plânge că a fost privată de posibilitatea de a face recurs împotriva hotărârii Curții Administrative de Circuit Kyiv din 13 martie 2013 de a-i considera vinovată de dispreciere a instanței și de a-i impune o amendă. În plus, reclamantul susține că amenzile impuse ei au depășit zece ori suma maximă prevăzută în legislația aplicabilă. În sfârșit, ea se plânge că amenzile amendate a fost arbitrară, excesivă și disproporționată și că a avut consecințe devastatoare pentru situația financiară. Ea plânge, de asemenea, că nu are un remediu intern eficient în acest sens. În sensul articolelor 6 și 7 din Convenție, precum și al articolului 2 din Protocolul nr. 7? Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva ei, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, având în vedere absența sa de la audiere a instanței din 13 martie 2013? Judecătorul care s-a ocupat de cazul reclamantului a fost imparțial, așa cum se prevede în art. 1 din Convenție? Judecătorul a fost implicat în audiere, în timpul căruia reclamantul a manifestat comportamentul mai târziu calificat ca disprețuire a instanței? A fost reclamantul acordat timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării, conform art. 3 lit. (b) din Convenție (a se vedea mutatis mutandis) Kornev și Karpenko c. Ucraina , nr. 17444/04, 21 octombrie 2010)? A fost reclamantul dreptul de recurs prevăzut în art. 1 din Protocolul nr. 7 (a se vedea Gurepka c. Ucraina , nr. 61406/00, 6 septembrie 2005, și Gurepka c. Ucraina (n. 2) , nr. 38789/04, 8 aprilie 2010)? Nu s-a făcut niciun recurs în acest caz în cazul în care nu s-a aplicat excepțiile prevăzute în art. 2 § 2 din Protocolul nr. A fost impusă unei sancțiuni mai grele reclamantului decât cea care era aplicabilă la momentul comisiei infracțiunii în acest caz, astfel cum se prevede în art. 7 din Convenție? A existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza amenzii impuse ei? Reclamantul a avut un remediu intern eficace în ceea ce privește plângerile de mai sus în temeiul articolului 7 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, conform articolului 13 din Convenție?