HISSEL c. BELGIQUE

Comunicată la 23 aprilie 2020 Publicată la 18 mai 2020 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 8638/12 Victor HISSEL împotriva Belgiei introdusă la 7 februarie 2012 CU PRIVIRE LA LEFFAR Cererea se referă la condamnarea penală a reclamantului de posesie de materiale pornografice infantile. La 14 octombrie 2010, reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Corecțional de Liège la o pedeapsă de 10 luni de închisoare și la o amendă de 1.100 EUR de la șeful de posesie de imagini pornografice infantile (art. 383a). La 23 mai 2011, tribunalul din Liège a confirmat condamnarea reclamantului, dar a însoțit pedeapsa cu închisoarea pronunțată de primul judecător cu suspendare de cinci ani. Prin hotărârea din 26 octombrie 2011, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului.

Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul susține că actele pe care le-a condamnat nu intră în definiția legală a dreptului de proprietate care i-a fost reprobată. În timp ce nu avea nici tipărit, nici descărcat astfel de imagini, el a fost mulțumit să le vizioneze pe calculatorul său de pe site-urile web consultate. El susține că, după condamnarea sa, Codul penal a fost modificat pentru a incrimina în mod expres faptul de a avea acces la astfel de imagini, ceea ce ar demonstra, după părerea sa, că, în momentul faptelor, simpla consultare a unor imagini pornografice infantile nu era pedepsită. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, reclamantul se plânge de refuzul instanțelor interne de a-și exprima cererea de a se adresa unui terapeut pe care l-a consultat.

Întrebările cu privire la la acțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat constituie o încălcare a dreptului intern în momentul în care a fost comisă, în sensul articolului 7 din Convenție (principiile generale referitoare la această dispoziție sunt enunțate în Del Río Prada c. Spania [GC], n 42750/09, § 77-80, CEDH 2013; a se vedea, de asemenea, Coëme și altele c. Belgia, n 32492/96 și 4 altele, § 145, CEDO 2000 VII)? Cererea de audiere a martorilor a fost suficient de motivată și de pertinentă în ceea ce privește obiectul acuzației Instanțele interne au examinat relevanța declarației și au fost motivate de motive suficiente pentru decizia lor de a nu audia martorul la proces? Hotărârea instanțelor interne de a nu audia martorul a afectat în vreun fel echitatea generală a procesului cu încălcarea art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție (Murtazalyeva c. Rusia [GC], n 36658/05, § 158-168, 18 decembrie 2018)?

Communiquée le 23 avril 2020 Publié le 18 mai 2020

TROISIÈME SECTION

Requête n o 8638/12 Victor HISSEL contre la Belgique introduite le 7 février 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation pénale du requérant du chef de possession d’images pédopornographiques. Le 14 octobre 2010, le requérant fut condamné par le tribunal correctionnel de Liège à une peine de dix mois d’emprisonnement et à une amende de 1.100 euros du chef de possession d’images pédopornographiques (art. 383 bis , § 2, du Code pénal). Le 23 mai 2011, la cour d’appel de Liège confirma la condamnation du requérant mais assortit la peine d’emprisonnement prononcée par le premier juge d’un sursis d’une durée de cinq ans. Par un arrêt du 26 octobre 2011, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant. Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant fait valoir que les actes à raison desquels il fut condamné ne rentraient pas dans la définition légale de l’infraction qui lui était reprochée.

Il se plaint en particulier d’une application extensive de la loi pénale, en ce qu’il fut condamné du chef de « possession » d’images pédopornographiques alors qu’il n’avait ni imprimé ni téléchargé de telles images, mais qu’il s’était contenté de les visionner sur son ordinateur à partir des sites Internet consultés. Il fait valoir que postérieurement à sa condamnation, le Code pénal fut modifié afin d’incriminer expressément le fait d’accéder à de telles images, ce qui témoignerait, à son estime, de ce qu’au moment des faits, le simple fait de consulter des images pédopornographiques n’était pas punissable. Invoquant l’article 6 §§ 1 et § 3 d) de la Convention, le requérant se plaint du refus des juridictions internes de faire droit à sa demande de procéder à l’audition d’un thérapeute qu’il avait consulté.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’action pour laquelle le requérant a été condamné constituait-elle une infraction d’après le droit national au moment où elle a été commise, au sens de l’article 7 de la Convention (les principes généraux relatifs à cette disposition sont énoncés dans Del Río Prada c. Espagne [GC], n o 42750/09, §§ 77-80, CEDH 2013 ; voir également Coëme et autres c. Belgique , n os 32492/96 et 4 autres, § 145, CEDH 2000 ‑ VII) ? 2. La demande d’audition de témoin était-elle suffisamment motivée et pertinente au regard de l’objet de l’accusation ? Les juridictions internes ont-elles examiné la pertinence que pouvait avoir la déposition et motivé par des raisons suffisantes leur décision de ne pas auditionner le témoin au procès ? La décision des juridictions internes de ne pas auditionner le témoin a-t-elle nui à l’équité globale du procès en violation de l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention ( Murtazaliyeva c. Russie [GC], n o 36658/05, §§ 158-168, 18 décembre 2018) ?