Kerimoğlu împotriva Turciei și încă o cerere

Comunicat la 11 mai 2020 Publicat la 2 iunie 2020 SECȚIUNE DE Cerințele nr. 58829/10 și 24484/15 Alican KERİMOδLU împotriva Turciei și Abdullah Sabri KOCAMAN împotriva Turciei depuse la 16 august 2010 și, respectiv, la 7 mai 2015 OBIECTUL CAUZEI Cerințele se referă la presupusa nedreptate a procedurii penale împotriva reclamanților din cauza lipsei de motive suficiente furnizate de instanțe interne în hotărârile lor, prin care reclamanții au fost condamnați și condamnați la condiții diferite de închisoare (a se vedea Vetrenko c. Moldova , nr. 36552/02, § 55, 18 mai 2010; Ajdarić c. Croația , nr. 20883/09, § 51, 13 decembrie 2011; și Rostomashvili c. Georgia , nr. 13185/07, § 59, 8 noiembrie 2018). Cererea nr. 58829/10 se referă în continuare la presupusa nedreptate a procedurii penale împotriva reclamantului din cauza presupusei incapacități de a examina martorii (I. Ö. și ofițerul de gendarmerie M.A.), victima (Y.A.) și înregistrările video dinaintea instanței de judecată (a se vedea principiile generale Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], nos.

26766/05 și 22228/06, CEDH 2011 rafinate în Schatschaschwili c. Germania [GC], nr. 9154/10, §§ 107 și 118, CEDH 2015; a se vedea și Murtazaliyeva c. Rusia [GC], nr. 3665/05, §§ 139 și 168 și Ünel c. Turcia , nr. 35686/02, §§ 39-47, 27 mai 2008 în ceea ce privește martorii apărării). În ambele cereri, reclamanții, care au fost reținuți în cursul procesului lor, au fost considerați vinovați de către instanțele interne și condamnările lor au devenit definitive atunci când Curtea de Casație le-a susținut. Ulterior, reclamanții și-au depus cererile la Curte și, în timp ce aceste cereri erau în așteptare, au informat Curtea că condamnările lor au fost anulate în urma cererilor depuse de procurorul public principal la Curtea de Casație pentru ca decizia Curții de Casație să fie anulată, o soluție extraordinară prevăzută de art. 308 din Codul de procedură penală.

În consecință, procedurile penale din cererea nr. 58829/10 sunt acum în așteptare în fața instanței de judecată, în timp ce procedurile penale din cererea nr. 24484/15 au ajuns la sfârșit atunci când hotărârea de achitare a reclamantului în urma unui nou proces devine finală în absența unui recurs. Se pare că reclamantul în cererea nr. 58829/10 a avut parte din sentința sa până la aplicarea remediului extraordinar menționat mai sus în temeiul articolului 308 din Codul de Procedință Penală, în timp ce reclamantul în cererea nr. 24484/15 a fost reținut între 9 februarie 2012 și 23 martie 2012 înainte de condamnarea sa de către instanța de judecată la 30 mai 2012. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plâng că instanțele de judecată nu au dat motive suficiente în hotărârea lor atunci când le-au condamnat și instanțele superioare nu au răspuns la argumentele lor în acest context după condamnarea lor.

În plus, reclamantul Alican Kerimoğlu a afirmat în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) că instanța internă nu i-a oferit posibilitatea de a examina un anumit martor de apărare și victima în persoană. 6 din Convenția în sensul articolului 34 al acestuia?

În special, deschiderea procedurii penale și a achitării lor ulterioare le-au permis o soluție adecvată (a se vedea în special Sakhnovskiy c. Rusia [GC] nr. 21272/03, §§ 66 și 84, CEDH 2010; Pisano c. Italia nr. 36732/97, §§ 33 și 39, ECHR 2002; Üstün c. Turcia , nr. 37685/02, §§§ 25, 10 mai 2007; și Koç și Tambaș v. Turcia (dec.), nr. 46947/99, 24 februarie 2005)? În acest sens, reclamanții au avut la dispoziție un remediu eficient în sistemul juridic turc pentru perioadele în care au fost ținuți în închisoare fie ca deținut ( tutuklu ) fie ca deținut ( hükümlü ) (a se vedea Arat v. Turcia , nr. 10309/03, §§ 46-8, 10 noiembrie 2009)? Ar fi posibil să se concluzioneze că această chestiune a fost rezolvată în sensul articolului 37 § 1 litera (b) din Convenție, în urma reexaminării reclamanților și a achitării lor ulterioare de către instanțele interne (a se vedea Pisano , citat mai sus), Reclamanții au avut o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva acestora, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție?

În special, au fost motive suficiente prezentate de instanța internă pentru condamnările reclamanților (a se vedea Vetrenko c. Moldova, nr. 36552/02, § 55, 18 mai 2010; Ajdarić c. Croația , nr. 20883/09, § 51, 13 decembrie 2011; și Rostomashvili c. Georgia , nr. 13185/07, § 59, 8 noiembrie 2018)? CAUZA SPECIFICĂ DE APLICARE Nr. 58829/10 1.a. A fost reclamantul în măsură să examineze martorul İ.Ö. și victima Y., astfel cum se prevede la art. 6 § 3 litera (d) din Convenție? Ce măsuri a luat instanța internă pentru a asigura participarea martorilor în fața instanței de judecată? A existat un motiv bun pentru neatenția acestor martori la procesul? Motivele factuale sau juridice ale unui astfel de motiv au fost reflectate în hotărârile instanțelor interne?

Declarațiile acestor martori au servit ca element de probă exclusivă sau decisivă pentru condamnarea reclamantului? Are hotărârile instanțelor interne indică faptul că au abordat declarațiile martorilor cu orice precauție specifică? Instanțele interne furnizează reclamantului garanții procedurale care vizează compensarea presupusului lipsă de ocazie de examinare directă a martorilor în fața instanței de judecată? A fost respectat principiul egalității armelor în ceea ce privește colectarea și examinarea dovezilor care ar fi putut influența rezultatul procedurii în favoarea reclamantului?

În acest sens, instanța de judecată a examinat și a furnizat motive în ceea ce privește petiția reclamantului din 25 iunie 2008 în care el a solicitat instanței de judecată să efectueze o anchetă suplimentară (surșturmanın genișletilmesi) în cazul în care a examinat dovezi suplimentare și a convocat ofițerul gendarmeriei ca martor (a se vedea mutatis mutandis Murtazaliyeva c. Rusia [GC], nr. 36658/05, §§ 139-168, 18 decembrie 2018, și Mirilashvili c. Rusia , nr. 6293/04, 11 decembrie 2008)?

Communicated on 11 May 2020 Published on 2 June 2020

SECOND SECTION

Applications nos. 58829/10 and 24484/15 Alican KERİMOĞLU against Turkey and Abdullah Sabri KOCAMAN against Turkey lodged on 16 August 2010 and 7 May 2015 respectively

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applications concern the alleged unfairness of the criminal proceedings against the applicants due to lack of sufficient reasons provided by the domestic courts in their judgments, by which the applicants were convicted and sentenced to different terms of imprisonment (see Vetrenko v. Moldova , no. 36552/02, § 55, 18 May 2010; Ajdarić v. Croatia , no. 20883/09, § 51, 13 December 2011; and Rostomashvili v. Georgia , no. 13185/07, § 59, 8 November 2018). The application no. 58829/10 further concerns the alleged unfairness of the criminal proceedings against the applicant on account of his alleged inability to examine the witnesses (İ.Ö. and the gendarmerie officer M.A.), the victim (Y.A.) and the video recordings before the trial court (see for general principles Al-Khawaja and Tahery v. the United Kingdom [GC], nos.

26766/05 and 22228/06, ECHR 2011 as refined in Schatschaschwili v. Germany [GC], no. 9154/10, §§ 107 and 118, ECHR 2015; see also Murtazaliyeva v. Russia [GC], no. 3665/05, §§ 139 and 168 and Ünel v Turkey , no. 35686/02, §§ 39-47, 27 May 2008 in respect of defence witnesses). In both applications, the applicants, who were detained in the course of their trial, were found guilty by the domestic courts and their convictions became final when the Court of Cassation upheld them. Subsequently, the applicants lodged their applications with the Court and while these applications were pending, they informed the Court that their convictions had been quashed following the applications lodged by the Principal Public Prosecutor at the Court of Cassation to have the Court of Cassation’s decision set aside, an extraordinary remedy provided for by Article 308 of the Code Criminal Procedure.

Consequently, the criminal proceedings in application no. 58829/10 are now pending before the trial court whereas the criminal proceedings in application no. 24484/15 have come to an end when the acquittal decision delivered in respect of the applicant following a new trial become final in the absence of an appeal. It appears that that the applicant in application no. 58829/10 served part of his sentence until the application of the above-mentioned extraordinary remedy under Article 308 of the Code of Criminal Procedure whereas the applicant in application no. 24484/15 had been detained between 9 February 2012 and 23 March 2012 prior to his conviction by the trial court on 30 May 2012. Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicants complain that the trial courts failed to give sufficient reasons in their judgment when convicting them and the higher courts failed to respond their arguments in this context after their convictions.

Furthermore the applicant Alican Kerimoğlu alleged under Article 6 § 3 (d) that the domestic courts failed to provide him the opportunity to examine a certain defence witness and the victim in person.

QUESTIONS TO THE PARTIES

COMMON QUESTIONS

1. May the applicants still claim to be victims of a violation of Article 6 of the Convention within the meaning of Article 34 thereof?

In particular, did the reopening of the criminal proceedings and their subsequent acquittal afford them adequate redress (see in particular Sakhnovskiy v. Russia [GC] , no. 21272/03, §§ 66 and 84, ECHR 2010; Pisano v. Italy [GC] , no. 36732/97, §§ 33 and 39, ECHR 2002; Üstün v. Turkey , no. 37685/02, §§ 18 ‑ 25, 10 May 2007; and Koç and Tambaș v. Turkey (dec.), no. 46947/99, 24 February 2005)? 2. In that connection, did the applicants have at their disposal an effective remedy in the Turkish legal system for the periods during which they were kept in prison either as a detainee ( tutuklu ) or as a convict ( hükümlü ) (see Arat v. Turkey , no. 10309/03, §§ 46-8, 10 November 2009)? 3. Would it be possible to conclude that the matter has been resolved within the meaning of Article 37 § 1 (b) of the Convention following the applicants’ retrial and their subsequent acquittal by the domestic courts (see Pisano , cited above), 4. Did the applicants have a fair hearing in the determination of the criminal charges against them, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention?

In particular, were sufficient reasons given by the domestic courts for the applicants’ convictions (see Vetrenko v. Moldova , no. 36552/02, § 55, 18 May 2010; Ajdarić v. Croatia , no. 20883/09, § 51, 13 December 2011; and Rostomashvili v. Georgia , no. 13185/07, § 59, 8 November 2018)?

ADDITIONAL CASE-SPECIFIC QUESTION IN RESPECT OF APPLICATION NO.58829/10

1.a. Was the applicant able to examine the witness İ.Ö. and the victim Y. as required by Article 6 § 3 (d) of the Convention? What steps did the domestic courts take to secure the attendance of the witnesses before the trial court? b. Was there a good reason for the non-attendance of those witnesses at the trial? Were the factual or legal grounds of such a reason reflected in the domestic courts’ judgments? c. Did the statements of those witnesses serve as the sole or decisive evidence for the applicant’s conviction? d. Did the domestic courts’ judgments indicate that they had approached the statements given by the witnesses with any specific caution? e. Did the domestic courts provide the applicant with procedural safeguards aimed at compensating for the alleged lack of opportunity to directly examine the witnesses before the trial court?

2. Was the principle of equality of arms respected in relation to the collection and examination of evidence that was allegedly capable of influencing the outcome of the proceedings in favour of the applicant? In that connection, did the trial court examine and provide reasons in respect of the applicant’s petition dated 25 June 2008 in which he asked the trial court to conduct an additional investigation ( sorușturmanın genișletilmesi) in the case by examining further evidence and summoning the gendarmerie officer as a witness (see, mutatis mutandis , Murtazaliyeva v. Russia [GC], no. 36658/05, §§ 139-168, 18 December 2018, and Mirilashvili v. Russia , no. 6293/04, 11 December 2008)?