SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 5443/17 Charalambos PIERRAKOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 26 mai 2020 într-un comitet compus din Krzysztof Wojtyczek, președinte, Linos-Ander Sicilianos, Armen Harutyunyan, judecători, și Renata Degener, adjunctul secțiunii, având în vedere cererea formulată la 15 iulie 2017, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT pe reclamant, dl Charalambos Pierrakos, este un resortisant grec născut în 1974 și locuiește la Bruxelles. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost un ofițer al armatei terestre. 1 Septembrie 1997, reclamantul și-a încheiat studiile la școala militară (secțiunea medicală) și asuma, conform calculelor statului major al armatei terestre, obligația de a servi în armată pentru o perioadă de 22 de ani. ani și 11 luni, din care 11 ani și 11 luni corespundeau dublei perioade de studii, 5 ani pentru perioada de specializare în patologie și 6 ani pentru perioada dublă a perioadei de formare în resuscitare în Belgia, efectuată în timpul unui concediu de studii. La 30 mai 2011, în scopul de a exercita medicina în particular, reclamantul a fost, la cererea sa, dezangajat din armată (cu gradul de colonel). N La 24 septembrie 2012, reclamantul sesizează Curtea de Conturi cu privire la o acțiune în anulare a deciziei menționate anterior a statului major și susținea că aceasta era contrară dispozițiilor articolului 64 din Decretul nr. 144/1973 și că calculul landului a fost calculat în mod eronat. 3831/2014, Curtea de Conturi a constatat că, în perioada de serviciu de 5 ani, 10 luni și 21 de zile îndeplinite efectiv de solicitant, era necesar să se adauge perioada de 5 ani, 6 luni și 4 zile necesare pentru specializarea în patologie a reclamantului, precum și perioada dintre sfârșitul concediului de studii în Belgia și demobilizarea acestuia, ceea ce a readus la o perioadă în care încă mai avea obligația de a servi armata la 11 ani, 6 luni și 5 zile. Pe baza acestui calcul, Curtea de Conturi a redus suma de plată la 235 871,22 EUR. La 5 februarie 2015, reclamantul s-a pronunțat împotriva acestei hotărâri în fața sesiunii plenare a Curții de Conturi și, printre altele, a invocat o încălcare a articolului 22 alineatul (4) din Constituție, care interzicea munca forțată sau obligatorie. 1738/2016 din 26 iulie 2016, formarea plenară a respins recursul, în special din următoarele motive: perioada de formare resuscitare în Belgia nu trebuia să fie inclusă în perioada de serviciu efectiv în calitate de militar al reclamantului, deoarece aceasta corespundea unei perioade de concediu pentru studii suplimentare A fost justificată de faptul că un ofițer a continuat să-și primească salariul și să beneficieze de avantajele sociale. mai mult decât atât, în cazul unei dezamorsări anticipate, obligația de a servi în armată pentru o anumită perioadă de timp și obligația de a plăti o despăgubire au fost justificate de un scop de interes general superior, și anume conducerea corectă și menținerea în stare de alertă a armatei În ceea ce privește condițiile care înconjurau dezangajarea în avans a armatei nu erau suficiente pentru a concluziona că serviciul reclamantului era echivalent cu o situație de muncă forțată sau obligatorie, cu excepția cazului în care aceștia obțineau un concediu de studii, tinerii ofițeri acceptau în cunoștință de cauză obligația de a servi armata pentru o anumită perioadă de timp după terminarea studiilor. Această obligație urmărea un scop legitim în măsura în care în cazul unui număr mare de plecări simultane, înlocuirea la timp a celor care plecau cu alții cu aceleași calificări devenea problematică. Dreptul și practica internă relevantă 10. Pentru dreptul și practica internă relevante se referă la arestarea Chitos c. Grecia 51637/12, § 31-34, 4 iunie 2015) și Decizia Lazaridis c. Grecia 61838/14, § 12, 12 ianuarie 2016). GRIEFS 11. Reclamantul se plânge de încălcarea articolelor 4 alineatul (2) și 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Reclamantul se plânge că obligația care îi impune legislația națională de a rămâne pentru o lungă perioadă de timp sub steaguri sau de a plăti o sumă excesivă pentru a putea demisiona constituie o muncă forțată sau obligatorie. În special obligația care i-a fost impusă de a plăti o indemnizație de 235 871,22 EUR îl privează pe viitor de dreptul său de a-și câștiga existența și de a-și întreține familia, pentru că va fi obligat să plătească toate veniturile viitoare fostei sale soții. Angajator, adică la nivel de stat. Reclamantul se plânge, de asemenea, că formarea în domeniul resuscitării în Belgia nu constituia o specializare și nu ar trebui să fie adăugată la perioada de serviciu efectiv în armată, Curtea de Conturi a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile relevante ale decretului nr. n 1400/1973. Reclamantul invocă articolele 4 alineatul (2) și 6 alineatul (1) și Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 13 Masterarea calificării juridice a faptelor cauzei (a se vedea, de exemplu, Aksu c. Turcia [GC], nr. 4149/04 și 412/04, § 43 CEDH 2012), Curtea consideră că obiecțiunile menționate anterior trebuie examinate din perspectiva articolului 4 alineatul (2) din convenție, care este astfel formulată Curtea reamintește că a avut ocazia să se pronunțe într-un caz similar, în cauzele Chitos c. Grecia Lazaridis c. Grecia menționată anterior. 15. În aceste cazuri, Curtea a considerat că obligația pentru medicii militari, care doreau să părăsească armata înainte de sfârșitul perioadei de obligație de serviciu, de a plăti statului anumite sume pentru rambursarea cheltuielilor pe care acesta le cheltuise pentru a le forma se justifica pe deplin în raport cu privilegiile de care beneficiau în raport cu studenții în medicină civilă. 16. Persoana care inițiază studii militare la școala militară nu este conștientă că contrapartida la gratuititatea studiilor, la remunerație și la beneficiile sociale de care beneficiază ca urmare a statutului său de militar este un angajament de a servi în rândurile sale pentru un anumit număr de ani după absolvirea sa. Obligația ofițerilor militari de a servi pentru o anumită perioadă de timp după terminarea formării lor este consubstațională misiunii care le revine și durata acestei perioade depinde de marja de apreciere a statelor, în funcție de necesitatea lor de a-și recupera investițiile pentru formarea ofițerilor și a medicilor militari. Prin urmare, principiul preluării anilor de serviciu rămași nu ridica probleme în raport cu principiul proporționalității (Chitos, menționat anterior, §§ 92-100). Aceste considerații sunt valabile și în cazul de față 17. În cauza Chitos, Curtea a concluzionat că încălcarea articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 140, 30.4.2004, p. 1). În schimb, în cauza Lazaridis, în schimb, în cauza Lazaridis, Curtea de Conturi a acordat de două ori o suspendare provizorie a executării acestei decizii, în pofida faptului că acțiunea reclamantului în fața Curții de Conturi era încă în curs de desfășurare și că aceasta a acordat de două ori o suspendare provizorie a executării acestei decizii. 18. , Curtea a ajuns la concluzia că, pe de o parte, din cauza valorii reduse a despăgubirii datorate de solicitant, și, pe de altă parte, din cauza faptului că autoritățile fiscale nu au întreprins nimic pentru a obliga reclamantul să plătească plata în avans înainte ca acțiunea acestuia să își găsească rezultatul. 19. În cazul de față, Curtea constată că, deși statul-major al armatei a impus reclamantului să plătească o despăgubire pentru dezangajarea anticipată a sumei de 353 892,20 EUR, Curtea de Conturi, considerând că anii de serviciu rămași ai reclamantului nu au fost calculați corect, a redus această sumă la 235 871,22 EUR, în conformitate cu metoda de calcul prevăzută de dreptul intern relevant. Mai precis, Curtea de Conturi a considerat că, în cazul în care perioada de studii în vederea dobândirii specializării în patologie ar trebui să fie inclusă în perioada de serviciu efectiv, acest lucru nu a fost cazul concediului de studii obținut de reclamant pentru o formare în domeniul resuscitării în Belgia. Pe baza dispozițiilor Decretului nr. 1400/1973, Curtea de Conturi a considerat că această perioadă ar trebui să fie dublă în ceea ce privește răscumpărarea. 20. Având în vedere că nu este o a patra instanță de jurisdicție, Curtea nu poate examina cauza reclamantului cu privire la modul în care Curtea de Conturi a interpretat dispozițiile decretului pentru a concluziona că perioada de formare în resuscitare era un concediu de studii și nu putea face parte din anii de serviciu efectiv ai reclamantului. 21. În ceea ce privește importanța sumei la care a fost plătit, aceasta se datorează numărului de ani rămași de serviciu ai reclamantului, respectiv 11 ani, șase luni și 5 zile. 22. În ceea ce privește modalitățile de răscumpărare, Curtea constată că, așa cum indică reclamantul în cererea sa, acesta trebuia să se facă în 25 de ani, ceea ce reprezintă o plată de mai puțin de 9 500 EUR pe an. 23. În aceste condiții, Curtea consideră că statul nu a creat o sarcină disproporționată pentru reclamant. În consecință, cererea trebuie declarată inadmisibilă ca fiind vădit nefondată, în aplicarea articolului (a) și a articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În franceză și apoi comunicat în scris la 18 iunie 2020. Renata Degener Krzysztof Wojtyczek Modulul Adjunct Președinte
Requête n
o
51743/17
Charalambos PIERRAKOS
contre la Grèce
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 26 mai 2020 en un comité composé de
:
Krzysztof
Wojtyczek,
président,
Linos-Alexandre
Sicilianos,
Armen Harutyunyan,
juges,
et de Renata Degener,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 15 juillet 2017,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Charalambos Pierrakos, est un ressortissant grec né en 1974 et résidant à Bruxelles.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le requérant était un officier de l’armée de terre.
4.
Le 1
er
septembre 1997, le requérant termina ses études à l’École militaire (section médecine) et assuma, selon les calculs de l’état-major de l’armée de terre, l’obligation de servir dans l’armée pour une période de 22
ans et 11 mois, dont 11 ans et 11 mois correspondaient au double de la période de ses études, 5 ans au titre de la période de sa spécialisation en pathologie et 6 ans au titre du double de la période de sa formation en réanimation en Belgique, effectuée pendant un congé d’études.
5.
Le 30 mai 2011, afin d’exercer la médecine en privé, le requérant fut, à sa demande, désengagé de l’armée (avec le grade de colonel). N’ayant servi à l’armée que pendant 5 ans et 10 mois, l’état-major de l’armée lui enjoignit de payer à l’État la somme de 353
892,20 euros en tant qu’indemnité pour désengagement anticipé.
6.
Le 24 septembre 2012, le requérant saisit la Cour des comptes d’un recours en annulation de la décision précité de l’état-major. Il soutenait que celle
‑
ci était contraire aux dispositions de l’article 64 du décret n
o
144/1973 et que le calcul de l’indemnité qu’il était appelé à verser était calculé de manière erronée.
7.
Dans son arrêt n
o
3831/2014, la Cour des comptes constata qu’à la période de service de 5 ans, 10 mois et 21 jours effectivement accomplie par le requérant, il fallait rajouter la période de 5 ans, 6 mois et 4 jours nécessaire pour la spécialisation en pathologie du requérant ainsi que la période écoulée entre la fin de son congé d’études en Belgique et sa démobilisation, ce qui ramena la période pendant laquelle il avait encore l’obligation de servir l’armée à 11 ans, 6 mois et 5 jours. Sur la base de ce calcul, la Cour des comptes réduisit le montant de l’indemnité à 235
871,22
euros.
8.
Le 5 février 2015, le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt devant la formation plénière de la Cour des comptes. Il alléguait, entre autres, une violation de l’article 22 § 4 de la Constitution qui interdit le travail forcé ou obligatoire.
9.
Par un arrêt n
o
1738/2016 du 26 juillet 2016, la formation plénière rejeta le pourvoi, notamment par les motifs suivants
:
– la période de la formation réanimation en Belgique ne devait pas être incluse dans la période de service effectif en tant que militaire du requérant car elle correspondait à une période de congé pour études supplémentaire
;
– l’obligation pour un officier de servir le double d’une telle période était justifiée par le fait que celui-ci continuait à recevoir son salaire et à bénéficier des avantages sociaux
;
– l’obligation de servir dans l’armée pendant une certaine période et l’obligation de verser une indemnité en cas de désengagement anticipé étaient justifiées par un but d’intérêt général supérieur, à savoir le bon encadrement et le maintien en l’état d’alerte de l’armée
;
– les conditions qui entouraient le désengagement anticipé de l’armée ne suffisaient pas pour conclure que le service du requérant était équivalent à une situation de travail forcé ou obligatoire
;
– en choisissant d’obtenir un congé d’études, les jeunes officiers acceptaient en connaissance de cause l’obligation de servir l’armée pendant une certaine période après la fin de leurs études
;
– cette obligation poursuivait un but légitime dans la mesure ù en cas d’un grand nombre de départs simultanés, le remplacement à temps de ceux qui partaient par d’autres ayant les mêmes qualifications devenait problématique.
Le droit et la pratique internes pertinents
10.
Pour le droit et la pratique internes pertinents se référer à l’arrêt
Chitos c.
Grèce
(n
o
51637/12, §§ 31-34, 4 juin 2015) et la décision
Lazaridis c.
Grèce
(n
o
61838/14, § 12, 12 janvier 2016).
11.
Le requérant se plaint des violations des articles 4 § 2 et 6 § 1 de la Convention ainsi que de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
12.
Le requérant se plaint que l’obligation qui lui impose la législation nationale de rester pendant une longue période sous les drapeaux ou de verser à l’État une somme excessive afin qu’il puisse démissionner constitue un travail forcé ou obligatoire. Plus particulièrement l’obligation qui lui a été faite de verser une indemnité de 235
871,22 euros le prive pour l’avenir de son droit de gagner sa vie et de subvenir aux besoins de sa famille, car il sera en réalité obligé de verser la totalité de ses revenus futurs à son ex
‑
employeur, c’est-à-dire à l’État. Le requérant se plaint aussi qu’en considérant que la formation en réanimation en Belgique ne constituait pas une spécialisation et ne devrait pas être rajoutée à la période de service effectif dans l’armée, la Cour des comptes a interprété et appliqué de manière erronée les dispositions pertinentes du décret n
o
1400/1973. Le requérant invoque les articles 4 § 2 et 6 § 1 et la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
1.
13.
Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause (voir, par exemple,
Aksu c. Turquie
[GC], n
os
4149/04 et 41029/04, §
43, CEDH 2012), la Cour considère que les griefs précités doivent être examinés sous l’angle de l’article 4 § 2 de la Convention, qui est ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être astreint à accomplir un travail forcé ou obligatoire.
»
14.
La Cour rappelle qu’elle a eu l’occasion de se prononcer dans un cas similaire, dans les affaires
Chitos c. Grèce
et
Lazaridis c.
Grèce
, précitées.
15.
Dans ces affaires, la Cour a considéré que l’obligation pour les médecins militaires, qui souhaitaient quitter l’armée avant la fin de la période d’obligation de service, de verser à l’État certaines sommes en remboursement des frais que ce dernier avait dépensés pour les former se justifiait pleinement au regard des privilèges dont ils bénéficiaient par rapport aux étudiants en médecine civils.
16.
La personne entamant des études à l’École militaire n’ignore pas que la contrepartie à la gratuité des études, à la rémunération et aux avantages sociaux dont elle bénéficie du fait de son statut de militaire est un engagement à servir dans ses rangs pendant un certain nombre d’années après l’obtention de son diplôme. L’obligation faite aux officiers de l’armée de servir pendant une certaine période après la fin de leur formation est consubstantielle à la mission qui leur incombe et que la durée de cette période relève de la marge d’appréciation des États, selon leur besoin de rentabiliser leur investissement pour la formation des officiers et des médecins de l’armée. C’était par l’entremise de l’armée que les requérants avaient fait des études de médecine et obtenu leur spécialité et qu’ils avaient la possibilité d’exercer la médecine en privé. Ainsi le principe même du rachat des années de service restantes ne soulevait pas de problème au regard du principe de la proportionnalité (
Chitos
, précité, §§ 92-100). Ces considérations valent aussi en l’espèce.
17.
Dans l’affaire
Chitos
, la Cour a conclu à la violation de l’article
4 §
2, en raison des modalités imposées au requérant pour procéder au rachat des années de service restantes
: les autorités fiscales avaient en effet persisté à exiger l’exécution immédiate de leur décision initiale (estimant le montant de rachat à 107
000 euros et en le majorant d’intérêts), en dépit du fait que le recours du requérant devant la Cour des comptes était encore pendant et que celle-ci avait accordé à deux reprises un sursis provisoire à l’exécution de cette décision.
18.
En revanche, dans l’affaire
Lazaridis
, la Cour a conclu à l’irrecevabilité du grief tiré de l’article 4 § 2, d’une part, en raison du montant réduit de l’indemnité due par le requérant, et, d’autre part, en raison du fait que les autorités fiscales n’avaient rien entrepris pour forcer le requérant à verser l’indemnité avant que le recours de celui-ci ne trouve son issue.
19.
En l’espèce, la Cour note qu’alors que l’état-major de l’armée a imposé au requérant de verser une indemnité pour désengagement anticipé la somme de 353
892,20 euros, la Cour des comptes, estimant que les années de service restantes du requérant n’étaient pas correctement calculées, a réduit cette somme à 235
871,22 euros, conformément au mode de calcul prévu par le droit interne pertinent. Plus précisément, la Cour des comptes a considéré que si la période d’études en vue d’acquérir la spécialisation en pathologie devait être incluse dans la période de service effectif, tel n’était pas le cas du congé d’études obtenu par le requérant pour une formation en réanimation en Belgique. Se fondant sur les dispositions du décret n
o
1400/1973, la Cour des comptes a estimé que cette période devait compter le double en termes de rachat.
20.
N’étant pas une quatrième instance de juridiction, la Cour ne peut pas examiner le grief du requérant concernant la manière dont la Cour des comptes a interprété les dispositions du décret pour conclure que la période de formation en réanimation était un congé d’études et ne pouvait pas faire partie des années de service effectif du requérant.
21.
En ce qui concerne l’importance du montant de l’indemnité celle
‑
ci est due par le nombre des années de service restantes du requérant, à savoir 11
ans, six mois et 5 jours.
22.
Quant aux modalités du rachat, la Cour observe que comme l’indique le requérant dans sa requête, celui-ci devait se faire en 25 annuités, ce qui revient à un versement de moins de 9
500 euros par an.
23.
Dans ces conditions, la Cour estime que l’État n’a pas créé une charge disproportionnée pour le requérant. Il s’ensuit que la requête doit être déclarée irrecevable comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article
35
§§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 18 juin 2020.
Renata Degener
Krzysztof Wojtyczek
Greffière Adjointe
Président