Comunicat la 11 octombrie 2018 Prima cerere nr. 38556/15 Efraim SERAFETINIDIS împotriva Greciei introdusă la 23 November 2015 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Efraim Serafetinidis, este un resortisant grec născut în 1966 și rezident în Atena. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost ofițer al armatei terestre și medic urolog. După ce a studiat medicina timp de șase ani la școala de medicină a școlii militare a ofițerilor, a fost numit sublocotenent la 18 septembrie 1991. Ulterior și după cinci ani de practică, el a câștigat specializarea de chirurg urolog, și după studii noi de un an și trei luni, el a fost specializat în urologie reparatorie. La 18 mai 2006, el a depus o cerere pentru a părăsi armata pe care secretarul de stat în apărare a primit-o la 18 decembrie 2006. La această ultimă dată, el a servit 15 ani și trei luni în armată. La 10 noiembrie 2007, statul-major al armatei terestre i-a cerut să plătească statului suma de 137 385 EUR (EUR) ca atare pentru dezangajare anticipată. La 16 ianuarie 2008, reclamantul sesizează Curtea de Conturi cu privire la o acțiune împotriva deciziei statului major de a plăti suma menționată anterior și se baza în special pe art. 4 alin. (2) din Convenție și 22 din Constituție (dreptul la libertatea muncii). În același timp, acesta a înaintat o cerere de suspendare a executării deciziei menționate anterior. Printr-un ordin provizoriu din 14 februarie 2008, președintele Camerei V a Curții de Conturi a ordonat suspendarea plății sumei solicitate. La 25 iunie 2008, V Camera a primit cererea de suspendare făcută de reclamant. Reclamantul notafia atât ordinul provizoriu, cât și decizia menționată anterior în cadrul administrației. Prin Hotărârea nr. 668/2010 din 11 februarie 2010, V Camera Curții de Conturi a respins acțiunea, considerând că obligația de a servi în armată pentru o anumită perioadă de timp stabilită de art. 64 din Legea nr. 1400/1973 urmărea un scop legitim și nu era contrară principiului proporționalității. Camera a considerat că neluarea în considerare, ca timp de serviciu efectiv în armata perioadei, a studiilor de specializare ale reclamantului (ceea ce a avut ca rezultat prelungirea cu cinci ani a obligației de a rămâne în armată) a fost legală și legitimă. La 18 mai 2010, reclamantul a formulat o cerere împotriva acestei hotărâri în fața Curții de Conturi, care se afla în sesiune plenară. La 19 mai 2010, acesta a prezentat, de asemenea, o cerere de suspendare a executării hotărârii nr. 668/2010. Iunie și 20 decembrie 2010, președintele Curții de Conturi și, respectiv, formarea plenară a Curții de Conturi au acceptat cererea de suspendare menționată anterior. Prin hotărârea nr. 1169/2015 din 12 februarie 2015, V Camera Curții de Conturi a stabilit suma datorată de reclamant pentru dezangajare anticipată la 70 858 EUR. Cu toate acestea, în această perioadă, Trezoreria a continuat să solicite plata sumei majorate cu dobândă pentru nerespectarea termenelor de plată. Astfel, la 12 aprilie 2013, o notificare individuală a creanțelor restante îl invita pe reclamant să plătească în termen de 15 zile suma totală de 221 010,17 EUR. La 20 mai 2013, reclamantul a formulat o opoziție împotriva acestei notificări în fața Camerei V a Curții de Conturi, care a fost anulată printr-o decizie nr. 2020/2014. De asemenea, la 13 iulie 2015, fie după adoptarea hotărârilor nr. 481/2014 și 1169/2015, o altă notificare individuală a creanțelor restante îl invita pe reclamant să deconteze suma de 131 178,60 EUR. Între timp, la 12 aprilie 2013, Trezoreria publică a sesizat procurorul în apropierea tribunalului corecțional din Etta prin care a solicitat urmărirea penală a reclamantului pe motiv că acesta întârzia în mod dolosiv plata creanțelor sale datorate statului. Reclamantul a fost trimis în instanță în fața Tribunalului Penal din Etta. În ședința din 3 februarie 2014, reclamantul a prezentat în fața acestei instanțe hotărârile Curții de Conturi prin care acesta dispunea suspendarea plății. Cu toate acestea, instanța corecțională a considerat că reclamantul comitese o infracțiune, că creanța sa era restantă și că era obligat să facă obiectul unei căi de atac imediate. Cu toate acestea, Tribunalul a amânat ședința până la 9 ianuarie 2015 pentru a astepta hotărârile Curții de Conturi în ședină plenară, precum și hotărârea cu privire la opoziție. La 9 ianuarie 2015, în timp ce reclamantul depunese hotărârile 481/2014 ale sesiunii plenare și n 2020/2014, tribunalul corecțional a considerat că a fost răspunzător penal și a amânat examinarea cauzei în scopul de a se achita de Hotărârea V Camera Curții de Conturi care se pronunță la trimitere. Dreptul și practica internă relevantă pentru dreptul și practica internă relevantă se referă la Hotărârea Chitos c. Grecia 51637/12, §§ 31-44, 4 iunie 2015 (extracții)). În special, dispozițiile relevante din art. 64 din Decretul nr. 1400/1973 se citesc astfel: Ofițerii concediați din școlile superioare ale armatei și ale școlii ofițerilor militari contractă, de îndată ce sunt numiți sublocotenenți, învestiți cu nave sau sublocotenenți ai forțelor aeriene, obligația de a sluji în forțele armate pentru o perioadă de două ori mai mare decât durata formării lor (...) Cei care sunt angajați în forțele armate ca urmare a unui concurs, a obligației de a servi timp de șase ani de la numirea lor ca ofițeri. Ofițerii corpului medicilor care dobândesc o specializare în cheltuieli [din armată] contractă obligația de a servi în cadrul forțelor armate timp de încă cinci ani. Ofițerii care obțin un concediu de formare (...) mai mare de șase luni a obligației de a servi forțelor armate pentru dublul perioadei de concediu (...) 15. Obligațiile prevăzute la alineatele (3) - (8) care urmează să fie îndeplinite după încheierea formării care a creat obligația și-a asumat obligația inițială de la alineatele (1) și (2) nu se iau în considerare la calcularea duratei totale a obligației asumate. 16. Cei care părăsesc forțele armate din cauza demisiei, reformei sau pensionării din motive speciale (...) sunt obligați să plătească statului o indemnizație egală cu venitul înmulțirii salariului de bază care corespunde gradului care este al lor prin numărul de luni de serviciu care urmează să fie efectuate. Cei care părăsesc forțele armate din proprie inițiativă înainte de a-și îndeplini obligațiile și care au fost formați în străinătate sunt obligați să plătească, în plus față de obligația de a plăti Trezoreriei o indemnizație de 133 de dolari. (...) GRIEF Invochează art. 4 alin. (2) din Convenție, reclamantul se plânge de obligația de a plăti Trezoreriei Publice o indemnizație de 133 178,60 EUR pentru dezangajarea în avans a armatei. ÎNTREBARE ÎN MATERIE DE obligația reclamantului, în conformitate cu legislația în vigoare și așa cum a fost aplicată de Curtea de Conturi, de a rămâne în armată până la sfârșitul termenului prevăzut la art. 64 din Decretul nr 1400/1973 sau de a plăti, în cazul în care a dorit să demisioneze în mod anticipat, o parte din acesta a dorit să demisioneze în prealabil. egal cu produsul înmulțirii salariului de bază de gradul cu numărul de luni care mai sunt încă de servit mai este o muncă forțată sau obligatorie în sensul art. 4 alin. (2) din Convenție
Communiquée le 11 octobre 2018
Requête n
o
38556/15
Efraim SERAFETINIDIS
contre la Grèce
introduite le 23 November 2015
Le requérant, M. Efraim Serafetinidis, est un ressortissant grec né en 1966 et résidant à Athènes.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant était officier de l’armée de terre et médecin urologue. Après avoir étudié la médecine pendant six ans à l’école de médecine de l’École militaire des officiers, il fut nommé sous-lieutenant le 18 septembre 1991. Par la suite et après cinq ans de pratique, il acquit la spécialisation de chirurgien urologue, et après de nouvelles études d’un an et trois mois, il fut spécialisé en urologie réparatrice.
Le 18 mai 2006, il soumit une demande pour quitter l’armée que le secrétaire d’État à la Défense accueillit le 18 décembre 2006. À cette dernière date, il avait servi quinze ans et trois mois dans l’armée.
Le 10 novembre 2007, l’état-major de l’armée de terre lui enjoignit de payer à l’État la somme de 137
385 euros (EUR) en tant qu’indemnité pour désengagement anticipé.
Le 16 janvier 2008, le requérant saisit la Cour des comptes d’un recours contre la décision de l’état-major lui imposant de payer la somme précitée. Il se fondait notamment sur les articles 4 § 2, de la Convention et 22 de la Constitution (droit à la liberté du travail). Il introduisit en même temps une demande de suspension d’exécution de la décision précitée.
Par un ordre provisoire daté du 14 février 2008, le président de la V
e
Chambre de la Cour des comptes ordonna la suspension du paiement de la somme réclamée. Le 25 juin 2008, la V
e
Chambre accueillit la demande de suspension faite par le requérant. Le requérant notifia tant l’ordre provisoire que la décision précités à l’administration.
Par un arrêt n
o
668/2010 du 11 février 2010, la V
e
Chambre de la Cour des comptes rejeta le recours en considérant que l’obligation de servir à l’armée pendant une certaine période établie par l’article 64 de la loi
n
o
1400/1973 poursuivait un but légitime et n’était pas contraire au principe de proportionnalité. La V
e
Chambre considéra que la non prise en considération, comme temps de service effectif dans l’armée de la période, des études de spécialisation du requérant (ce qui avait eu comme conséquence de devoir prolonger de cinq ans l’obligation de rester dans l’armée) était légale et légitime.
Le 18 mai 2010, le requérant en appela contre cet arrêt devant la Cour des comptes, siégeant en formation plénière. Le 19 mai 2010, il introduisit aussi une demande de suspension d’exécution de l’arrêt n
o
668/2010. Le 1
er
juin et le 20 décembre 2010, le président de la Cour des comptes et la formation plénière de celle-ci respectivement, accueillirent la demande de suspension précitée. Le requérant notifia ces décisions à l’administration.
Par un arrêt n
o
481/2014 du 5 février 2014, la formation plénière considéra qu’en statuant comme elle l’a fait la V
e
Chambre avait violé le principe de proportionnalité. Elle renvoya l’affaire à cette même Chambre pour une nouvelle décision.
Par un arrêt n
o
1169/2015 du 12 février 2015, la V
e
Chambre de la Cour des comptes fixa la somme due par le requérant pour désengagement anticipé à 70
Toutefois, pendant cette période le Trésor public continua de demander le versement de la somme augmentée d’intérêts pour non-respect des délais de paiement.
Ainsi, le 12 avril 2013, une notification individuelle des créances échues invitait le requérant à verser dans un délai de quinze jours la somme globale de 221
010,17 EUR. Le 20 mai 2013, le requérant forma opposition contre cette notification devant la V
e
Chambre de la Cour des comptes, lequel l’annula par une décision n
o
2020/2014.
De même, le 13 juillet 2015, soit après l’adoption des arrêts n
o
481/2014 et 1169/2015, une autre notification individuelle des créances échues invitait le requérant à régler la somme des 131
Entretemps, le 12 avril 2013, le Trésor public avait saisi le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes par lequel il demandait l’engagement des poursuites contre le requérant au motif que celui-ci tardait de manière dolosive le paiement de ses créances dues à l’État.
Le requérant fut renvoyé en jugement devant le tribunal correctionnel d’Athènes. À l’audience du 3 février 2014, le requérant présenta devant ce tribunal les décisions de la Cour des comptes par lequel celui-ci ordonnait la suspension du paiement. Toutefois, le tribunal correctionnel considéra que le requérant avait commis une infraction pénale, que sa créance était échue et qu’il était obligé de s’en acquitter immédiatement. Le tribunal ajourna cependant l’audience jusqu’au 9 janvier 2015 afin d’attendre les arrêts de la Cour des comptes statuant en formation plénière ainsi que l’arrêt sur l’opposition.
Le 9 janvier 2015, alors que le requérant avait déposé les arrêts
n
o
481/2014 de la formation plénière et n
o
2020/2014, le tribunal correctionnel considéra qu’il était pénalement responsable et ajourna l’examen de l’affaire afin d’attendre l’arrêt de la V
e
Chambre de la Cour des comptes statuant sur renvoi.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Pour le droit et la pratique internes pertinents se référer à l’arrêt
Chitos c.
Grèce
(n
o
51637/12, §§ 31-44, 4 juin 2015 (extraits)).
Plus particulièrement, les dispositions pertinentes de l’article 64 du décret n
o
1400/1973 se lisent ainsi
:
«
1.
Les officiers licenciés des écoles supérieures de l’armée et de l’école des officiers des armées contractent, dès leur nomination au grade de sous-lieutenant, d’enseigne de vaisseau ou de sous-lieutenant de l’armée de l’air, l’obligation de servir dans les forces armées pour une durée correspondant à deux fois la durée de leur formation (...)
2.
Ceux qui sont engagés dans les forces armées suite à un concours, assument l’obligation de servir pendant six ans à compter de leur nomination en tant qu’officiers.
7.
Les officiers du corps des médecins qui acquièrent une spécialité aux frais [de l’armée] contractent l’obligation de servir au sein des forces armées pendant cinq années supplémentaires.
6.
Les officiers qui obtiennent un congé de formation (...) supérieur à six mois assument l’obligation de servir aux forces armées pour le double de la période du congé (...)
15.
Les obligations qui figurent aux paragraphes 3 à 8comment à courir après la fin de la formation qui a créé l’obligation et s’ajoutent à l’obligation initiale des paragraphes 1 et 2. La durée de la formation n’est pas prise en compte dans le calcul de la durée totale de l’obligation assumée.
16.
Ceux qui quittent les forces armées pour cause de démission, de réforme ou de mise à la retraite pour des motifs spéciaux (...) sont obligés de verser à l’État une indemnité égale au produit de la multiplication du salaire de base correspondant au grade qui est le leur par le nombre de mois de service restant à effectuer. Ceux qui quittent les forces armées de leur plein gré avant de s’être acquittés de leurs obligations et qui ont été formés à l’étranger sont obligés de verser, en sus de l’indemnité précitée, les frais découlant de leur formation. (...)
»
GRIEF
Invoquant l’article 4 § 2 de la Convention, le requérant se plaint de l’obligation qui lui était faite de verser au Trésor public une indemnité de 133
178,60 EUR pour son désengagement anticipé de l’armée.
L’obligation faite au requérant, en vertu de la législation en vigueur et telle qu’appliquée par la Cour des comptes, de rester à l’armée jusqu’à la fin du délai prescrit par l’article 64 du décret n
o
1400/1973 ou de verser, s’il voulait démissionner de manière anticipée, une indemnité «
égale au produit de la multiplication du salaire de base du grade par le nombre des mois qui reste encore à servir
» constituait-elle un «
travail forcé ou obligatoire
» au sens de l’article 4 § 2 de la Convention
?