CHITOS c. GRÈCE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 51637/12 Georgios CHITOS împotriva Greciei introdusă la 31 iulie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Georgios Chitos, este un resortisant grec născut în 1968 și rezident în Salonic. Este reprezentat în fața Curții de către dl Giannakopoulos, avocat în Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 septembrie 1986, reclamantul a fost admis la școala ofițerilor armate (secțiunea medicală) și la 3 iunie 1993 a fost numit medic, sublocotenent al armatei terestre. La 18 ianuarie 1996, Cartierul General al Artei de Teren a organizat un concurs pentru a umple posturi de specialiști. Medicii ofițeri, cum ar fi reclamantul, au fost invitați să participe la acest concurs pentru a dobândi specializare. Reclamantul a servit armata până la 22 ianuarie 2006, data la care a demisionat cu gradul de colonel anestezist. Printr-un act din 12 septembrie 2006, Cartierul general al landurilor de teren l-a informat pe reclamant că, în temeiul articolului 64 din Decretul nr. 1400/1977, acesta trebuia să servească în continuare armata pentru o perioadă suplimentară de nouă ani, patru luni și douăsprezece zile sau să plătească o sentință în statul membru. Prin decizia din 26 mai 2007, departamentul contabil al Cartierului General al Artei de Teren a calculat valoarea acestei indemnizații la 106 960 EUR (EUR), și anume salariul de bază al reclamantului cu o sumă de 955 EUR înmulțită cu o sută 12 luni. La 27 iunie 2007, reclamantul sesizează Curtea de Conturi cu privire la o acțiune în anulare a actului din 12 septembrie 2006. El susținea că art. 64 din Decretul nr. 1400/1973 este contrar dispozițiilor din art. 4 alin. (2) din Convenție, luat în mod direct și combinat cu art. 14 din Convenție. Prin hotărârea nr. 175/2009 a Camerei Veții a Curții de Conturi a respins acțiunea ca fiind nefondată. La 4 martie 2009, reclamantul s-a pronunțat împotriva acestei hotărâri în fața sesiunii plenare a Curții de Conturi. Prin hotărârea nr. 3230/2011 (notificată reclamantului la 10 februarie 2012), formarea plenară a Curții de Conturi găzduiește parțial recursul. Comisia a considerat că deducerea unei perioade de cinci ani, care fusese necesară pentru ca reclamantul să-și preia specializarea, a duratei totale a serviciului era contrară principiului proporționalității garantat prin art. 25 din Constituție. Cu toate acestea, aceasta a respins ca nefondată motivul pentru încălcarea convenției prin următoarele motive: Art. 64 alin. (7) din decret (...) este compatibil cu dispozițiile Constituției, Cartei Sociale și Convenției, ținând cont de faptul că, pe parcursul perioadei de cinci ani, medicul ofițer își oferă serviciile forțelor armate care și-au asigurat instruirea și își atinge scopul urmărit, și anume cel al forțelor armate, fără ca acesta să fie obligat să lucreze. În ceea ce privește dreptul de a fi calculat în conformitate cu alineatul (16) din același articol, aceasta constituie un mijloc de compensare a cheltuielilor suportate de statul membru pentru formarea ofițerilor și, în niciun caz, o sancțiune. Aceasta a pus în discuție cauza celei de a V-a Camere care se află sub o compoziție diferită. Această instanță nu mai poate reveni asupra motivului întemeiat pe convenție între timp, la 26 mai 2010, reclamantul depunese suma de 106 960 (EUR) la centrul de impozitare din Salonic. Dreptul și practica internă relevante L 3257/2004 (care reglementează problemele personalului forțelor armate), dispune de (1) Ofițerii concediați din școlile superioare ale armatei și școlii ofițerilor militari își asumă, de la numirea lor ca sublocotenent, sublocotenent de navă sau sublocotenent al armatei aeriene, obligația de a sluji în forțele armate pentru o perioadă de două ori mai mare decât perioada de formare a acestora (...) 7. Ofițerii corpului medicilor, care achiziționează specializare pe cheltuiala serviciului, sunt obligați să servească sub steaguri pentru o perioadă suplimentară de cinci ani. 10. Ofițerii (...) care sunt trimiși de serviciul lor pentru a urma un curs de formare sau sunt selectați în acest scop, la cererea lor, sunt obligați să furnizeze o declarație pe propria răspundere prin care recunosc că au luat cunoștință de obligațiile pe care le au. 16. Cei care părăsesc forțele armate din cauza demisiei, reformei sau pensionării din motive speciale (...) sunt obligați să plătească o indemnizație egală cu venitul înmulțirii salariului de bază al gradului pe care îl ocupă cu numărul lunilor care le-au mai rămas de servit. Cei care părăsesc forțele armate la cererea lor înainte de a-și îndeplini obligațiile și care au fost instruiți în străinătate sunt obligați să plătească, în plus față de obligația pe care o au, cheltuielile pe care le implică formarea lor. (...) 17. Paragraful precedent nu se aplică celor care au părăsit armata din motive de sănătate. Raportul introductiv al Legii nr. 3257/2004 precizează că articolele decretului nr. 1400/1973, care au fost înlocuite, obligau ofițerii și subofițerii să slujească în forțele armate pentru perioade deosebit de opresive. Amendamentele propuse au vizat armonizarea legislației elene cu obligațiile asumate de Grecia prin ratificarea Cartei sociale europene. (a) angajat să protejeze în mod eficient dreptul lucrătorului de a-și câștiga existența printr-un loc de muncă liber desfășurat. Termenii "muncă liber desfășurată" De multe ori, Ministerul Apărării și, în special, Ministerul Apărării au fost de părere că, în urma comentariilor organelor Cartei care menționează o opresiune deosebit de excesivă a personalului forțelor armate în ceea ce privește durata obligației de a servi sub steaguri. Prin hotărârea nr. 1571/2010, Consiliul de Stat a hotărât că dispozițiile articolului 64 din Decretul nr. 1400/1973 în vigoare înainte de modificarea lor prin Legea nr 3257/2004, care impuneau personalului militar obligația de a servi pentru o perioadă extrem de lungă, fără a putea demisiona, erau contrare art. 1 alin. (2) din Carta Socială Europeană. interzice să se impună oricărui lucrător, indiferent de natura juridică a muncii sale, obligația de a continua să facă o muncă sau să exercite o ocupație în cazul în care aceasta nu mai dorește acest lucru la art. 14 alineatul (1) din Legea nr. 1394/1983 privind formarea cadrelor armatei terestre; Medicii ofițeri dobândesc o specializare obligatorie prin îngrijirea serviciului. (...) Formarea are loc pe teritoriu și, dacă acest lucru nu este posibil, în străinătate; ea are ca scop dobândirea unei specializări care să corespundă nevoilor serviciului și antrenează ca urmare obligația de a rămâne o perioadă suplimentară sub steaguri (...) GRIFS Invocând art. 4 alin. (2) din Convenție, reclamantul se plânge că obligația pe care o impune legislației naționale de a rămâne pentru o perioadă foarte lungă de timp sub steaguri sau de a plăti o sumă excesivă pentru a putea demisiona constituie muncă forțată sau obligatorie, deoarece aceasta constituie o greutate disproporționată și o restricție care nu este necesară pentru libertatea muncii. Invocând art. 4 alin. (2) din Convenție, coroborat cu art. 14, reclamantul, în calitate de medic ofițer al armatei terestre, se plânge că a fost supus unui tratament discriminatoriu în raport cu medicii ofițeri ai marinei și ai armatei aeriene, deoarece legislația în vigoare îi obligă doar pe medicii ofițeri ai armatei terestre să dobândească o specializare pe cheltuiala statului și să servească astfel o perioadă suplimentară de cinci ani în armată. PROBLEME CU PRIVIRE LA DREPTURILE CARE I se aplică reclamantului, în temeiul legislației în vigoare și așa cum este aplicată de Curtea de Conturi, de a rămâne în armată termenul prevăzut la art. 64 alin. (1) și (7) din Decretul nr. 1400/1973 sau de a plăti, dacă dorește să demisioneze, o   egală cu produsul înmulțirii salariului de bază de gradul cu numărul lunilor care mai rămân de servit În sensul art. 4 alin. (2) din Convenție, aceasta reprezintă o muncă forțată sau obligatorie. A suferit reclamantul o discriminare contrară articolelor 4 și 14 combinate, din cauza faptului că medicii ofițeri ai armatei terestre, ca și el, sunt obligați să dobândească o specializare pe cheltuiala statului și să servească astfel sub steaguri pentru o perioadă suplimentară de cinci ani, în timp ce o astfel de specializare nu este impusă medicilor ofițeri ai marinei și ai forțelor aeriene

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

51637/12

Georgios CHITOS

contre la Grèce

introduite le 31 juillet 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Georgios Chitos, est un ressortissant grec né en 1968 et résidant à Thessalonique. Il est représenté devant la Cour par M

e

K.

Giannakopoulos, avocat à Athènes.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 15 septembre 1986, le requérant fut admis à l’Ecole des officiers des armées (section médecine) et le 3 juin 1993 il fut nommé médecin, sous-lieutenant de l’armée de terre.

Le 18 janvier 1996, le Quartier Général de l’Armée de terre organisa un concours pour remplir des postes de spécialistes. Les médecins officiers, tels le requérant, furent invités à participer à ce concours afin d’acquérir une spécialisation.

Le requérant servit l’armée jusqu’au 22 janvier 2006, date à laquelle il démissionna avec le grade de colonel anesthésiste.

Par un acte du 12 septembre 2006, le Quartier Général de l’Armée de terre informa le requérant qu’en vertu de l’article 64 du décret n

o

1400/1973, il devait encore servir l’armée pour une période supplémentaire de neuf ans, quatre mois et douze jours ou verser une indemnité à l’Etat.

Par une décision du 26 mai 2007, le service comptable du Quartier Général de l’Armée de terre calcula le montant de cette indemnité à 106

960

euros (EUR), à savoir le salaire de base du requérant d’un montant de 955 EUR multiplié par cent douze mois.

Le 27 juin 2007, le requérant saisit la Cour des comptes d’un recours en annulation de l’acte du 12 septembre 2006. Il soutenait que l’article 64 du décret n

o

1400/1973 était contraire à l’article 4 § 2 de la Convention, pris isolément et combiné avec l’article 14 de celle-ci.

Par un arrêt n

o

175/2009 de la Ve Chambre de la Cour des comptes rejeta le recours comme mal fondé.

Le 4 mars 2009, le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt devant la formation plénière de la Cour des comptes.

Par un arrêt n

o

3230/2011 (notifié au requérant le 10 février 2012), la formation plénière de la Cour des comptes accueillit partiellement le pourvoi. Elle considéra que la déduction d’une période de cinq ans, qui avait été nécessaire pour que le requérant acquière sa spécialisation, de la durée totale du service était contraire au principe de proportionnalité garanti par l’article 25 de la Constitution. Toutefois, elle rejeta comme mal fondé le moyen relatif à la violation de la Convention par les motifs suivants

:

«

Le paragraphe 7 de l’article 64 du décret (...) est compatible avec les dispositions de la Constitution, de la Charte sociale et de la Convention, compte tenu du fait que pendant la période de cinq ans le médecin officier prête ses services aux forces armées qui ont assuré sa formation, et atteint le but poursuivi, à savoir l’encadrement des forces armées, sans qu’il soit obligé de travailler. Quant à l’indemnité telle qu’elle doit être calculée en application du paragraphe 16 du même article, elle constitue un moyen de compenser les frais engagés par l’Etat pour la formation des officiers et en aucun cas une sanction.

»

Elle renvoya l’affaire à la Ve Chambre siégeant sous une composition différente. Cette juridiction ne peut plus revenir sur le moyen tiré de la Convention

mais seulement inclure la période de spécialisation de cinq ans dans la période totale du service du requérant.

Entretemps, le 26 mai 2010, le requérant avait déposé la somme de 106

960 (EUR) au centre des impôts de Thessalonique.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

L’article 64 du décret n

o

1400/1973 (relatif au statut des officiers des forces armées), tel que modifié par la loi n

o

3257/2004 (règlementant des questions des personnels des forces armées), dispose

:

«

»

Le rapport introductif de la loi n

o

3257/2004 précisait que les articles du décret n

o

1400/1973 qui ont été remplacés obligeaient les officiers et les sous-officiers de servir dans les forces armées pour des périodes particulièrement oppressantes. Les amendements proposés visaient à harmoniser la législation hellénique avec les obligations que la Grèce avait assumées en ratifiant la Charte sociale européenne. L’article 1 § 2 de la Charte prévoit que les parties contractantes «

s’engagent à protéger de façon efficace le droit pour le travailleur de gagner sa vie par un travail librement entrepris

». Les termes «

travail librement entrepris

» avait souvent mis l’Etat et notamment le ministère de la Défense dans l’embarras suite à des commentaires des organes de la Charte faisant état d’une oppression particulièrement excessive des personnels des forces armées en ce qui concernait la durée de l’obligation de servir sous les drapeaux.

Par un arrêt n

o

1571/2010, le Conseil d’Etat a jugé que les dispositions de l’article 64 du décret n

o

1400/1973 en vigueur avant leur modification par la loi n

o

3257/2004, et qui imposaient aux personnels militaires l’obligation de servir pour une période extrêmement longue sans pouvoir démissionner, étaient contraires à l’article 1 § 2 de la Charte sociale européenne. Le Conseil d’Etat a considéré que cet article impliquait qu’il était «

interdit d’imposer à tout travailleur, indépendamment de la nature juridique de son travail, l’obligation de continuer à faire un travail ou exercer une profession s’il ne le souhaitait plus

».

L’article 14 § 1 de la loi n

o

1394/1983, relative à la formation des cadres de l’armée de terre, prévoit

:

«

Les médecins officiers acquièrent une spécialisation obligatoirement par les soins du service. (...) La formation a lieu sur le territoire et, si cela n’est pas possible, à l’étranger

; elle vise à faire acquérir une spécialisation qui correspond aux besoins du service et entraîne comme conséquence l’obligation de rester une période supplémentaire sous les drapeaux (...)

»

GRIEFS

Invoquant l’article 4 § 2 de la Convention, le requérant se plaint que l’obligation que lui impose la législation nationale de rester pendant une très longue période sous les drapeaux ou de verser à l’Etat une somme excessive afin qu’il puisse démissionner constitue travail forcé ou obligatoire car elle constitue un poids disproportionné et une restriction non nécessaire à la liberté du travail.

Invoquant l’article 4 § 2 de la Convention, combiné avec l’article 14, le requérant, en tant que médecin officier de l’armée de terre, se plaint d’avoir subi un traitement discriminatoire par rapport aux médecins officiers de la marine et de l’armée de l’air, car la législation en vigueur oblige seulement les médecins officiers de l’armée de terre à acquérir une spécialisation aux frais de l’Etat et de servir ainsi une période supplémentaire de cinq ans dans l’armée.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

L’obligation faite au requérant, en vertu de la législation en vigueur et telle qu’appliquée par la Cour des comptes, de rester à l’armée le délai prescrit par l’article 64 §§ 1 et 7 du décret n

o

1400/1973 ou de verser, s’il voulait démissionner, une indemnité «

égale au produit de la multiplication du salaire de base du grade par le nombre des mois qui reste encore à servir

» constituait-elle un «

travail forcé ou obligatoire

» au sens de l’article

4 § 2 de la Convention

?

2.

Le requérant a-t-il subi une discrimination contraire aux articles 4 et 14 combinés, du fait que les médecins officiers de l’armée de terre, comme lui, sont obligés d’acquérir une spécialisation aux frais de l’Etat et de servir ainsi sous les drapeaux pour une période supplémentaire de cinq ans, alors qu’une telle spécialisation n’est pas exigée des médecins officiers de la marine et de l’armée de l’air

?