CASE OF AFTANACHE v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF AFTANACHE v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus și revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PAT

RA

CAUZA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 999/19)

HOTĂRÂR

E

Art.

2 • Anchetă eficientă • Lipsa unei anchete adecvate asupra refuzului

personalului medical

de a administra tratamentul cu insulină curent unui diabetic

aflat în stare de sănătate precară • A

rt. 2 aplicabil, având în vedere natura bolii

reclamantului și lipsa oricărei probe concludente a lipsei pericolului pentru viața

acest

uia

Art. 5 §

1 • Internare arbitrară și ilegală nevoluntară pentru o perioadă de șase ore în

spital • Lipsire de libertate care nu se încadrează în niciuna dintre excepțiile

autorizate și care nu este necesară • Neexaminarea în mod corespunzător de către

cadrele medicale a cir

cumstanțelor personale ale reclam

antului

Strasbourg

26 mai 2020

DEFINITIV

Ă

26/08/2020

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la a

rt. 44 §

2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Aftanache împotriva României,

Curtea E

uropeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Jon Fridrik Kjølbro,

președin

te

,

Faris Vehabov

ić,

Iulia Antoanella Motoc

,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikstr

öm,

Georges Ravarani,

judecători

,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier adjunct de secție

,

Având în vedere:

cererea împotriva României, prin care un resortisant român, domnul Mihai

Aftanache („reclamantul”) a sesizat Curtea la 12 decembrie 2018 în temeiul

art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale („Convenția”)

;

decizia de a comunica cererea Guvernului României („guvernul”);

decizia de a acorda prioritate cererii (art

.

41 din Regulamentul Curții)

;

decizia de a nu-

i fi dezvăluită identitatea reclamantului și decizia ulterioară

de a-

i fi dezvăluită identitatea (

a

rt. 47 § 4 din Regulament);

observațiile părților

;

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 mai 2020,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCER

E

Cauza privește acuzațiile potrivit cărora viața reclamantului a fost pusă în

pericol de personalul medical al serviciului de ambulanță și spitalelor, care au

refuzat să

-

i administreze tratamentul cu insulină, în ciuda stării de sănătate

precare a acestuia. De asemenea, privește acuzațiile potrivit cărora

reclamantul a fost lipsit în mod ilegal de libertate atunci când a fost dus

împotriva voinței sale la spital pentru a fi testat, fără a se ține seama de

afecțiunea sa medicală actuală.

ÎN FAPT

născut în 1982 și locuiește în Timișoara. A fost

reprezentat de doamna R. Bercea, avocat în Timișoara.

2

. Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, în prezent

doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3

. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

cum urmează.

1

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

. Reclamantul este dependent de insulină din 1996, când a fost

diagnosticat pentru prima dată cu diabet zaharat de tip 1 și, din aceste motive,

beneficiază de pensie de invaliditate.

I. INCIDENTUL

DIN 30 MARTIE

201

7

–

VERSIUNEA

RECLAMANTULU

I

5

. În timp ce se afla acasă la 30 martie 2017, reclamantul se simțea rău –

luase deja medicamente pentru

o răceală timp de zece zile, dar starea sa nu se

îmbunătățea.

Și

-a sunat diabetologul, C.H., care l-

a sfătuit să meargă la

farmacie și i

-

a spus ce să cumpere. La aproximativ 11 a.m. a mers la cea mai

apropiată farmacie, la aproximativ 200 de metri de casa

sa. În momentul

sosirii, a trebuit să se așeze pentru că se simțea slăbit. I

-a explicat farmacistei

starea în care se află și aceasta a chemat o ambulanță pentru a

-i acorda primul

ajutor.

6

. Ambulanța a sosit în jurul prânzului. Echipa de paramedici era formată

din două asistente: M.G. și M.E., un student la medicină care lucra ca

voluntar, A., și șoferul acestora, B. M.G. suspecta că reclamantul a luat

droguri și a avut o confruntare cu acesta. Reclamantul a negat că ar fi luat

drog

uri și i

-a informat pe paramedici despre problemele sale medicale. Un

test de sânge efectuat în ambulanță a confirmat un dezechilibru al nivelului

de glucoză al reclamantului. Întrucât nu exista insulină disponibilă în

ambulanță, reclamantul le

-a cerut par

amedicilor să îl ajute să meargă acasă

pentru a-

și lua tratamentul. Aceș

tia au refuzat și i

-

ar fi spus că îl vor

duce întâi

la spital pentru a verifica substanțele interzise pe care le

-

a luat, și doar după

aceea va primi insulină.

7

. Reclamantul a apelat din nou numărul de urgență, dar i s

-a refuzat

asistența atunci când a comunicat centrului de apel că o ambulanță era deja

prezentă la fața locului.

8

. Reclamantul a refuzat să fie dus la spital. Potrivit acest

uia, paramedicii

au închis apoi ușa ambulanței și l

-

au imobilizat pe o targă. M.E., care se afla

în afara ambulanței, a cerut ajutorul poliției. Aflat în stare de agitație,

reclamantul a reușit să își alerteze soția.

doi agenți de poliție, reclamantul le

-

a spus acestora că

trebuie să își ia insulina de la domiciliu și a repetat faptul că nu se află sub

influența drogurilor. Le

-

a cerut agenților de poliție să îl însoțească acasă.

Aceștia au refuzat, dar l

-au asigurat c

ă va primi insulină la spital. Aceștia au

însoțit ambulanța la Spitalul Municipal Timișoara (denumit în continuare

„SMT”)

.

a spus lui O.T., doctorul de gardă,

că are diabet și că trebuie să își ia insulina. Paramedicii ambulanței i

-au spus

doctorului că reclamantul se află sub influența drogurilor. O.T. a refuzat să

-i

administreze insulina, cerând

u-

i reclamantului să facă mai întâi un test de

sânge pentru substanțe interzise. Reclamantul a refuzat să facă testul.

2

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11

. O.T. a decis că starea reclamantului nu se califica pentru tratament de

urgență ș

i l

-

a trimis la spitalul psihiatric din Timișoara (denumit în continuare

„SPT”). A fost dus acolo de aceeași ambulanță sub aceeași escortă a poliției.

12

. La SPT, reclamantul a fost din nou legat pe o targă și personalul

medical a încercat să îi injecteze medicamente pentru a

-l calma. Reclamantul

a refuzat medicația și a reușit în cele din urmă să se dezlege

de unul singur.

o pe C.H., diabetologul său (a se vedea supra,

pct. 5).

Când i-

a spus despre situația sa, aceasta a încercat să discute cu

personalul medical de la SPT, dar aceștia au refuzat să preia apelul

. C.H. a

sunat o asistentă medicală despre care știa că lucra în aceeași unitate medicală

ș

i i-

a cerut să explice situația reclamantului echipei medicale care îl îngrijea.

14

. Între timp, a sosit la spital soția reclamantului. Ea a fost informată că

reclamantul va fi transferat la un alt spital psihiatric, SJ, în afara orașului,

unde va primi tratament adecvat pentru dependența sa de droguri. Împreună

cu asistenta medicală trimisă de diabetologul reclamantului, aceasta a insistat

că starea reclamantului era cauzată de afecțiunea sa cronică și că acesta nu

era toxicoman.

15

. În cele din urmă, reclamantul a renunțat și a acceptat să f

ie testat pentru

consum de droguri. În acest scop, el a fost dus înapoi la SMT d

e aceeași

ambulanță și escorta poliției.

a făcut reclamantului un test de sânge și a

confirmat că nu consumase substanțe interzise. Apoi, reclamantului i s

-a

administrat insulină, dar într

-

o doză diferită d

e tratamentul prescris. Testul de

sânge a arătat, de asemenea, că reclamantul suferea de anemie severă. Din

această cauză, întrucât reclamantul încă avea febră, a fost sfătuit să meargă la

spitalul de boli infecțioase „VBT”. A refuzat să plece cu ambulanța și a plecat

cu soția sa, oprindu

-

se acasă pentru a

-

și lua insulina, după care

a mers la VBT

unde a primit tratament adecvat.

17

. Fișele medicale de la SMT menționau că reclamantul suferea de

hipotermie, cefalee, astm bronșic și anemie și că era insulino

-dependent

.

18

. Fișele medicale de la SMT indicau, de asemenea, că reclamantul

manifestase „agitație psihomotorie cu stare de conștiență clară, comportament

verbal și fizic hetero

-

agresiv, răzbunător și refractar”. Se menționa că

„pacientul a fost trimis înapoi [la SMT] pentru teste medicale și reechilibrarea

glicemiei

”.

19

. Potrivit reclamantului, acesta a rămas în custodia poliției pentru o

perioadă de aproximativ șase ore.

3

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

II. ANCHETA PARCHETULU

I

20

. La 4 aprilie 2017, reclamantul a depus o plângere penală împotriva

celor patru membri ai echipei de ambulanță (a se vedea supra,

pct. 6) care, în

opinia sa, l-

au împiedicat să își ia tratamentul medical la 30 martie 2017

,

punându-

i astfel viața în pericol. Acesta a descris foarte detaliat succesiunea

evenimentelor din 30 martie 2017 (a se vedea supra, pct. 5-

16) și a explicat

modul în care i-

a fost pusă în pericol viața.

ntul de poliție E.P. l

-

a sunat pe reclamant să dea

o declarație. Potrivit reclamantului, E.P. l

-

a sfătuit să își retragă plângerea pe

motiv că faptele presupus comise de către paramedici nu constituiau

infracțiuni. Se pare că aceasta ar fi subliniat, de asemenea, că reclamantul nu

ar putea să prezinte probe care să îi susțină afirmațiile. Reclamantul a refuzat

să își retragă plângerea și a insistat ca poliția să îi ia declarația.

ț

ie pentru abuz

verbal împotriva echipei de la serviciul de ambulanță la 30 martie 2017. La

13 octombrie 2017, în urma unei contestații formulate de reclamant,

Judecătoria Timișoara a anulat raportul poliției pe motiv că faptele pretins

săvârșite de reclamant nu fuseseră probate (

netemeinicia faptei

). În

consecință, amenda a fost anulată.

cursul anchetei. Plângerea sa a fost examinată împreună cu plângerea sa

inițială împotriva echipei de ambulanță (a se vedea supra,

pct. 20).

24

. La 19 iunie 2017, C.H. a dat o declarație extrajudiciară în care descria

anamneza reclamantului și evenimentele din 30 martie 2017. Potrivit

reclamantului, declarația acesteia nu a fost luată în considerare în cursul

anchetei. C.H. a explicat că reclamantul făcea examene medicale în mod

regulat pentru boala sa, era conștient de starea sa și era capabil să detecteze și

să corecteze semnele unui dezechilibru glicemic. Acesta urma o schemă

intensivă de tratament, cu trei doze de insulină în timpul zilei și o alta seara.

A avut un episod de comă diabetică cu conținut scăzut de glucoză în 1996, la

două luni după diagnosticul inițial.

is după cum urmează evenimentele din 30 martie 2017:

„În data de 30 martie 2017, în jurul orei prânzului, în timp ce consultam pacienți în

cabinetul meu... am fost contactată telefonic de pacientul Mihai Aftanache. Trebuie să

precizez că toți pacienții mei au numărul meu de telefon și că le răspund prompt, mai

ales celor care suferă de diabet zaharat de tip 1, cum e și cazul [reclamantului]. Acesta

plângea și era extrem de agitat... Mi

-

a spus că a fost dus cu forța la spital și că nu i s

-a

permis să

-

și facă

insulina. L-am întrebat unde este. L-am auzit la telefon întrebând:

«domnule polițist, domnule polițist, unde sunt?». A fost nevoit să repete întrebarea de

mai multe ori până când cineva a binevoit să

-

i răspundă. În cele din urmă, i s

-

a spus că

este la [SPT]. Mi-

a spus că avea febră și că nivelul zah

ărului din sânge era de 300 mg/dl

și că nu i s

-

a permis să

-

și facă insulina. Am solicitat să vorbesc cu cineva din cadrul

personalului medical la telefon, chiar am strigat la telefon, pentru a mă face auzită, însă

toți au refuzat... În disperare de cauză, fiind prea departe ca să pot ajunge la spital la

timp, am contactat telefonic o asistentă care lucrează [în același centru medical] și care

4

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

îmi este și ea pacientă ... și am rugat

-

o să se ducă la secția de psihiatrie și să explice că

[reclamantul] este diabetic, că metabolismul său este, cu siguranță, dezechilibrat și că

are nevoie urgentă de tratament pentru reechilibrarea diabetului. Din păcate [asistenta]

... a putut ajunge numai după o oră...”

a revenit la parchet cu un CD care conține înregistrarea unei conversații

telefonice pe care o avusese cu privire la evenimentele din 30 martie 2017 cu

unul dintre param

e

dicii prezenți în timpul evenimentelor respective.

și 23) și pe colegul acesteia de birou. Amândoi au negat faptul că au făcut

vreo presiune asupra reclamantului în cursul audierii din 18 aprilie 2017.

28

. M.E., una din asistentele echipei de ambulanță, a declarat că

reclamantul nu a fost abuzat de nimeni. Acesta a fost verbal agresiv și agitat,

ș

i a refuzat tratamentul. Din cauza compo

rtamentului său, agenții de poliție

au fost nevoiți să îi pună cătușe. A afirmat că, din cauza comportamentului

agresiv și a lipsei de cooperare a acestuia, medicul de gardă

de la SMT a decis

să îl trimită spre internare la SJ, dar că soția reclamantului,

care sosise între

timp la spital, s-

a opus transferului. M.E. a afirmat, de asemenea, că, pe tot

parcursul incidentului, reclamantul a refuzat să își decline identitatea.

29

. M.G., cealaltă asistentă a echipei de ambulanță, a declarat că atunci

când ambulanța a sosit la farmacie, l

-

au găsit pe reclamant, care le

-

a spus că

este diabetic și că nu se simte bine. Echipa i

-

a acordat asistență medicală și a

luat decizia de a-l duce pe reclamant la SMT. În acel moment, el a devenit

necoope

r

ant, și a încercat să se ridice de pe targă cu intenția de a o lovi pe

M.G. în cap. M.E. a sunat apoi la poliție pentru sprijin. Acesta a susținut că și

în spitale reclamantul a fost agresiv.

30

. A. și B., ceilalți doi membri ai echipei de ambulanță (a se vedea supra,

pct.

6), au fost de asemenea audiați de procuror. Declarațiile lor au fost

similare cu cele date de M.E. și M.G.

31

. Parchetul a primit de asemenea fișele medicale de la SPT (a se vedea

supra, pct.

18) și raportul poliției privind evenimentele din 30 martie 2017,

unde era consemnat că reclamantul „[fusese] agresiv și a refuzat examenul

medica

l”.

32

. La 22 mai 2018, parchetul a decis să claseze sesizarea. Referitor la

E.P.,

procurorul a considerat că probele nu susțin acuzațiile reclamantului.

Parchetul a ajuns la aceeași concluzie cu privire la acuzațiile aduse

paramedicilor. Motivarea cu privire la acest aspect este următoarea:

„Având în vedere cele de mai sus [referire la descrierea declarațiilor martorilor și a

probelor medicale], acuzațiile cu privire la echipajul de pe ambulanță nu pot fi admise,

deoarece nu sunt susținute de probe.”

33

. La 9 iulie 2018, în urma unei contestații formulate de recla

mant,

această decizie a fost confirmată de procurorul

-

șef din cadrul aceluiași

parchet. Reclamantul a fost de asemenea obligat la plata a 50 de lei românești

5

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

[RON, aproximativ 10 euro (EUR) la acea dată] reprezentând cheltuieli

judiciar

e.

III. PLÂNGEREA

FORMUL

A

TĂ

ÎN

FAȚA

INSTANȚE

L

OR

NAȚIONA

LE

34

. Reclamantul a formulat o plângere în fața Judecătoriei Timișoara

împotriva deciziei parchetului din 9 iulie 2018 (a se vedea supra, pct. 33),

susținând că procurorul nu a examinat cauza în mod ad

ecvat. În special, nu

au fost strânse probe relevante și deciz

ia s

-

a bazat exclusiv pe declarațiile date

de persoanele anchetate. S-

a plâns de asemenea că probele medicale fuseseră

ignorate, deși acestea dovedeau fără dubiu că, din cauza stării sale de sănătate

de la acea dată, nu ar fi putut fi violent cu paramedicii sau cu poliția. A anexat

la cererea sa declarația dată de diabetologul său (a se vedea supra,

pct. 25).

Reclamantul a reiterat faptul că, în opinia sa, a fost victima unei lipsiri de

libertate

în formă agravată și a unei tentative de omor, aceasta din urmă în

măsura în care viața sa fusese pusă în pericol de refuzul de a i se administra

tratament medical de urgență.

35

. La 23 august 2018, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria

Timișoara a confirmat decizia procurorului, hotărând că probele prezentate

de procuror nu susțineau afirmațiile reclamantului. Reclamantul a fost de

asemenea obligat să plătească statului 50 RON (aproximativ 10 EUR la acea

dată), reprezentând cheltuielile judiciare, și 500 RON (aproximativ 100 EUR

la acea dată) fiecărei persoane din cele cinci pe care le numise în plângerea

sa: cei patru membri ai echipei de ambulanță și agentul de poliție pe care îl

acuzase, reprezentând onorariile a

voc

aților acestora

.

36

. La 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara a declarat inadmisibil

apelul formulat de reclamant întrucât decizia în cauză era definitivă și nu

putea fi supusă apelului. Reclamantul a fost obligat să plătească

statului 100

RON (aproximativ 20 EUR la acea dată), reprezentând cheltuielile de

judecată, și 500 RON (aproximativ 100 de EUR ) pentru fiecare dintre cele

cinci persoane acuzate, reprezentând onorariile avoca

ților.

IV.

PLÂNGEREA FORMULATĂ ÎN FAȚA DIRECȚIEI DE SĂNĂTATE

PUBLICĂ

37

. La 22 mai 2017, reclamantul a formulat o plângere în fața Direcției de

Sănătate Publică a Județului Timiș. A reiterat acuzațiile sale de abatere

profesională și acte de violență săvârșite de cadrele medicale la

care a fost

supus la 30 martie 2017.

38

. La 20 iunie 2017, Direcția de Sănătate Publică l

-a informat pe

reclamant că fișele medicale emise de spitale nu i

-

au confirmat acuzațiile. De

asemenea, l‑a informat că acuzațiile sale privind neglijența medicală au fost

înaintate Comisiei de monitorizare și competență profesională.

6

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

a informat pe reclamant că era obligat să

plătească 9 000 RON (aproximativ 1 900 EUR la acea dată) pentru on

orarii

le

experților. Taxa urma să fie plătită în cinci zile lucrătoare.

40

. Reclamantul nu și‑a putut permite să plătească taxa, care depășea

veniturile sale lunare la acea dată (375 RON, aproximativ 80 EUR, din pensia

de invaliditate)

.

CADRUL LEGAL RELEVANT

41

. Prevederile relevante din Codul de procedură penală privind

exercitarea acțiunii civile în procesul penal sunt următoarele:

Articolul 20

„(1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării

judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei

vătămate acest drept”.

Articolul 376

„(1) Instanța începe efectuarea cercetării judecătorești când cauza se află în stare de

judecată.

”

31 din Legea privind Poliția Română (Legea

nr. 218/2002 privind

organizarea și funcționarea Poliției Române) prevede că agenții de poliție au,

inter alia

, obligația:

„(b) să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața

persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de

săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii;

[...] verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după

caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă;” [...].

43

. Internarea nevoluntară este prevăzută de Legea sănătății mintale

(Legea nr.

487 din 11 iulie 2002 a sănătății mintale și protecție

i persoanelor

cu tulburări psihice), publicată în Monitorul Oficial

nr. 589 din 8 august 2

002.

Legea respectivă a fost modificată prin Legea

nr.

600/2004 și ulterior prin

Legea nr.

129/2012. Dispozițiile relevante sunt redactate după cum urmează:

Articolul 12

„Evaluarea stării de sănătate mintală se efectuează la cererea persoanei, la internarea

voluntară a acesteia într

-

o unitate psihiatrică sau în condițiile unei internări nevoluntare

prin solicitarea expresă a persoanelor menționate la a

rt.

56.

”

Articolul 49

„(1) Internarea într

-o unitate de psihiatrie se face numai din considerente medicale,

înțelegând

u

-

se prin acestea proceduri de diagnostic și de tratament.”

7

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Articolul 56

„(1) Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:

(a

) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această

persoană;

(b) familia persoanei;

(c) reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în domeniul social

-medi

cal

și de ordine publică;

(d) reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum și de către

procuror

;

(e) instanța de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale a

unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară.

(2) Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către

persoanele menționate la

alin. (1),

cu specificarea propriilor date de identitate,

descrierea circumstanțelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a

datelor de identitate ale

persoanei în cauză și a antecedentelor medicale cunoscute.”

Articolul 57

„(1) Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulă,

prin intermediul serviciului de ambulanță. În cazul în care comportamentul persoanei

în cauză este vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la

spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliției, jandarmeriei, pompierilor [...]”.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART. 2 DIN CONVEN

ȚIE

44

. Reclamantul s‑a plâns în temeiul a

rt.

2 și a

rt. 6 §

1 din Convenție că

acțiunile echipei de ambulanță și ale personalului spitalului, care l

-au

împiedicat să își ia tratamentul la 30 martie 2017, i

-

au pus viața în pericol. S

-

a plâns de asemenea

că ancheta și procedurile penale care au urmat acestor

evenimente nu au fost echitabile.

45

. Curtea, având competența de a realiza o încadrare în drept a faptelor

cauzei [a se vedea

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC), nr. 37685/10

ș

i 22768/12, pct

.

114 și 126, CEDO 2018], consideră că acest capăt de cerere

trebuie să fie examinat numai din perspectiva a

rt.

2 din Convenție, care, în

măsura relevantă, prevede următoarele:

„1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. [...]”

46

. Curtea va examina în primul rând modul în care autoritățile au anchetat

acuzațiile reclamantului referitoare la incidentele din 30 martie 2017.

8

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A.

Obligația procedurală de a efectua o anchetă

privire la admisibilitat

e

(a)

Competența

ratione materiae

a Curții

47

. Cu titlu introductiv, Curtea reamintește că, întrucât problema

aplicabilității este o chestiune de competență

ratione materia

e

, trebuie

respectate regula generală privind examinarea cererilor și analiza relevantă

efectuată în etapa de admisibilitate, cu excepția cazului în care există

un motiv

special pentru a conexa acest aspect cu fondul [a se vedea

Denisov împotri

va

Ucrainei

(MC), nr. 76639/11, pct.

93, 25 septembrie 2018]. În speță nu există

un astfel de motiv special, iar problema aplicabilității a

rt.

2 din Convenție

trebuie examinată în etapa de admisibilitate.

(i) Principii generale

48

. Curtea constată că a

rt.

2 din Convenție poate fi adus în discuție chiar

d

acă persoana despre al cărui drept la viață se pretinde că a fost încălcat nu a

decedat. Pentru un rezumat detaliat al principiilor relevante, Curtea face

trimitere la cea mai recentă jurisprudență în materie, în special

Nicola

e

Virgiliu Tănase împotriva R

omâniei

[(MC), nr.

41720/13 pct.

134-45, 25

iunie 2019].

49

. Curtea reamintește că acuzațiile persoanelor care suferă de boli grave

intră sub incidența a

rt.

2 din Convenție atunci când circumstanțele ar putea

angaja responsabilitatea statului [a se vedea, de exemplu,

L.C.B. împotriva

Regatului Unit,

9 iunie 1998, pct.

36-41,

Culegere de hotărâri și decizii

1998- III, care privea un reclamant care suferea de leucemie,

G.N. și alții

împotriva Italiei

, nr.

43134/05, pct.

69-70, 1 decembrie 2009, care privea

reclamanți care sufereau de o boală posibil letală, hepatită; și

Hristozov și alții

împotriva Bulgariei

, nr.

47039/11 și 358/12,

pct.

8 și 106

-108, CEDO 2012

(extrase), care privea reclamanți care sufereau de diferite forme de cancer

în

stadiu terminal]. În această privință, în cazul în care victima nu a fost ucisă,

ci a supraviețuit și în cazul în care nu pretinde că a existat o intenție de omor,

criteriile cu ajutorul cărora este examinată o plângere în temeiul acestui aspect

al art.

2 sunt, în primul rând, dacă persoana a fost victima unei activități, fie

ea publică sau privată, care, prin însăși natura sa, i

-

a pus viața într

-un pericol

real și iminent și, în al doilea rând, dacă a suferit vătămări care par să pună în

pericol viața pe măsură ce apar. Alți factori, cum ar fi faptul că a scăpat de

moarte a fost o pură întâmplare, ar putea fi de asemenea aduși în discuție.

Motivarea Curții depinde de circumstanțe. Deși nu există o regulă generală,

se pare că, dacă activitatea implicată este periculoasă prin însăși natura sa și

pune viața unei persoane într

-

un pericol real și iminent, nivelul vătămărilor

suferite poate să nu fie decisiv și, în lipsa vătămărilor, o plângere în asemenea

cauze poate continua să fie examinată în temeiul a

rt. 2 (a se vedea

Nicolae

Virgiliu Tăna

se

, citată anterior,

pct. 140, cu trimiterile citate).

9

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

50

. Curtea a mai hotărât că se poate ridica o problemă în temeiul a

rt. 2

atunci când se demonstrează că autoritățile unui stat contractant au p

us în

pericol viața unei persoane refuzând acordarea asistenței medicale pe care

s‑au angajat să o pună la dispoziția populației în general [a se vedea

Lopes de

Sousa Fernandes împotriva Portug

aliei

, citată anterior,

nr. 56080/13

,

pct. 173, 19 decembrie 2017].

(ii) Aplicarea acestor principii la faptele prezentei cauze

51

. Revenind la situația în fapt din prezenta cauză, Curtea observă că

reclamantul suferea de diabet zaharat de tip 1, că era insulino

-

dependent și că

starea sa era suficie

nt de gravă pentru a justifica acordarea pensiei de

invaliditate (a se vedea supra, pct. 4). Acesta urma unui tratament intensiv cu

insulină (a se vedea supra,

pct.

25). În plus, din anamneza acestuia reiese că

intrase deja în comă ca urmare a unui dezechilibru al nivelului de zahăr din

sânge (a se vedea supra, pct.

24). Fișele medicale de la SPT din 30 martie

2017 indică faptul că acesta avea nevoie de o reechilibrare a nivelului

de zahăr

din sânge (a se vedea supra, pct. 18).

indică faptul că acesta din urmă și s

oția sa i

-

au informat în mod corespunzător

pe toți cei implicați – paramedicii, agenții de poliție, personalul medical din

SMT și SPT –

despre stare

a sa de sănătate și necesitatea urgentă de a

-

și lua

medicamentele (a se vedea supra, pct.

6, 9, 10, respectiv 14). În plus,

diabetologul său a încercat să vorbească cu doctorii spitalului, însă intervenția

sa a fost ignorată (a se vedea supra,

pct.

13 și 2

5). Guvernul nu a prezentat o

versiune alternativă sustenabilă a acestor fapte.

53

. Având în vedere insuficiența probelor disponibile, Curtea nu poate

specula cu privire la efectul exact asupra reclamantului al tratamentului cu

insu

lină administrat cu întârziere la 30 martie 2017 sau dacă propriul său

comportament

– în special refuzul său de a se supune unui test de droguri –

a

contribuit în mod decisiv la acesta. Cu toate acestea, nu po

ate decât să observe

că nivelul foarte mare al glicemiei poate conduce la cetoacidoză diabetică, o

afecțiune care pune viața în pericol care poate fi tratată în spital. În plus,

această afecțiune, care este frecvent provocată de infecții, poate evolua rapid

în câteva ore. Având în vedere natura bolii r

eclamantului și lipsa unor probe

concludente prezentate de guvern cu privire la faptul că viața acestuia nu

fusese pusă în pericol, Curtea consideră că refuzul administrării tratamentului

la 30 martie 2017 a cauzat o amenințare la adresa vieții acestuia su

ficient de

gravă pentru a angaja responsabilitatea statului în temeiul a

rt. 2 (a se vedea,

mutatis mutandis

și sub incidența a

rt.

3 din Convenție,

Iustin Robertino Micu

împotriva României

, nr. 41040/11, pct. 74, 13 ianuarie 2015).

10

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(b) Cu

privire la alte motive de inadmisibilitate

54

. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este nici vădit nefondat, nici

inadmisibil pentru alte motive enumerate la art.

35 din Convenție. Prin

urmare, trebuie să fie declarat admisibil.

privire la fond

(a)

Argumentele părților

(i) Reclaman

tul

55

. În ceea ce privește sistemul căilor de atac instituit de statul pârât,

reclamantul a subliniat că o anchetă penală fusese unicul mod adecvat de

acțiune. În fapt, tentativa sa de a face ca personalul medical să fie răspunzător

în fața organismului profesional al acestuia eșuase din cauza taxelor excesive

impuse de Comisia de monitorizare și competență profesională (a se vedea

supra, pct.

39 și 40). În plus, nu ar fi avut la dispoziție o acțiune în răspundere

civilă delictuală împotriva celor implicați în incidente, întrucât i se impunea

să probeze culpa celor implicați. Pentru a obține aceste elemente de probă,

era obligat să solicite opinia Comisiei, dar nu își putea permite să suporte

cheltuielile de judecată aferente procedurilor menționate.

56

. În consecință, singura sa opțiune realistă era alăturarea pretențiilor

civile la plângerea penală. Prin depunerea plângerii penale, avea speranța

rezonabilă că va putea să anexeze plângerile civile și să obțină astfel

despăgubiri. În practică, însă, această cale de atac eșuase. Ancheta nu a fost

aprofundată și plângerea a fost respinsă exclusiv pe baza declarațiilor date de

cei care făceau obiectul anchetei și pe baza fișelor medicale furnizate de

spitalele implica

te.

57

. În sfârșit, reclamantul a susținut că durata anchetei fusese excesivă,

ținând seama de ceea ce era în joc pentru el și pentru toți

utilizatorii sistemului

de sănătate.

(ii) Guvernul

58

. Guvernul a confirmat că reclamantul nu a putut să își susțină acuzațiile

cu suficiente probe în fața autorităților interne. De asemenea, a deplâns faptul

că acesta nu a urmat procedura în fața Comisiei de monitorizare și comp

etență

profesională (a se vedea supra,

pct. 38).

59

. Guvernul a subliniat, de asemenea, că nicio probă din dosar nu indica

faptul că personalul medical a verificat, la 30 martie 2017, diagnosticul și

tratamentul reclamantulu

i.

11

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(b)

Motivarea Curții

(i) Principii generale

60

. Curtea face trimitere la principiile generale stabilite în jurisprudența sa

referitoare la obligațiile pozitive care revin statelor în domeniul îngrijiril

or

medicale, în special în ceea ce privește obligația de a efectua o anchetă atunci

când sunt formulate acuzații de neglijență medicală. Acestea au fost reluate

recent în

Lopes de Sousa Fernandes

(citată anterior,

pct. 214-221).

61.

Curtea reamintește că a interpretat obligația procedurală de la a

rt. 2 în

contextul asistenței medicale ca impunând statelor să instituie un sistem

judiciar efectiv și independent astfel încât cauza decesului sau a vătămării

corporale grave a pacienților aflați în îngrijirea medicilor, fie în sectorul

public, fie în cel privat, să poată fi stabilită, iar cei responsabili să fie trași la

răspundere (

ibid

.

, pct. 214, cu trimiterile citate).

62

. Atunci când se impune o anchetă, aceasta trebuie să fie independentă,

adecvată, rapidă, amănunțită și eficientă, în sensul în care să se poată afirma

că au fost instituite mijloace legale prin care să se poată stabili faptele, să fie

trași la răspundere cei în culpă și să li se ofere victimelor reparații

corespunzătoare (

Lopes de Sousa Fern

andes

, pct. 217-

219, precum și

Nicolae

Virgiliu Tăna

se

, citată anterior,

pct. 165-170).

63

. Curtea reamintește că alegerea mijloacelor pentru a se asigura că

obligațiile pozitive în teme

iul art.

2 sunt îndeplinite reprezintă, în principiu,

un aspect care ține de marja de apreciere a statului contractant. Există diferite

modalități de a asigura respectarea drepturilor Convenției, și chiar dacă statul

nu a aplicat o anumită măsură prevăzută de dreptul intern, acesta își poate

îndeplini totuși obligația pozitivă prin alte mijloace. Totuși, pentru ca această

obligație să fie îndeplinită, o astfel de procedură nu trebuie să existe doar în

teorie, ci și să funcționeze efectiv în practică (a se v

edea

Lopes de Sousa

Fernande

s

, citată anterior,

pct.

216, cu trimiterile citate, și

Nicolae Virgil

iu

Tănase

, citată anterior,

pct. 169).

64

. În sfârșit, Curtea subliniază că această obligație procedurală nu

reprezintă o obligație de

rezultat, ci doar una dintre mijloace. Astfel, simplul

fapt că procedura privind neglijența medicală s‑a încheiat în mod nefavorabil

pentru persoana în cauză nu înseamnă în sine că statul pârât nu și‑a îndeplinit

obligația pozitivă care îi revenea în teme

iul art.

2 din Convenție (a se vedea

Lopes de Sousa Fernandes

, citată anterior,

pct. 221, cu trimiterile citate).

(ii) Aplicarea acestor principii la faptele prezentei cauze

65

. Curtea observă că reclamantul a formulat o plângere penală ș

i a descris

extrem de detaliat modul în care a considerat că viața sa fusese pusă în pericol

la 30 martie 2017 (a se vedea supra, pct. 20). Potrivit legii aplicabile (a se

vedea supra, pct.

41), acesta a avut posibilitatea de a formula pretenții civile

în

orice etapă a procedurii penale, până la data la care instanța a început

12

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

efectuarea cercetării judecătorești. Cu toate acestea, procedura nu a ajuns într

-

o astfel de etapă.

66

. În ceea ce privește România, Curtea a concluzionat ant

erior, în

circumstanțele speciale ale cauzei

Csoma împotriva României

(nr. 8759/05,

pct.

54, 15 ianuarie 2013, referitoare la acuzațiile de vătămare corporală gravă

din culpă și neglijență în serviciu), că o pretenție civilă alăturată unei plângeri

penale

poate conduce la o evaluare și la acordarea unei despăgubiri pentru

prejudiciul suferit

.

67

. În această privință, Curtea a reținut că un reclamant care a inițiat o

procedură penală, având așteptarea rezonabilă că va putea ridica pretenții

civile în cauza penală, nu era obligat să inițieze o acțiune civilă sau

disciplinară separată (a se vedea

Elena Cojocaru împotriva României

,

nr. 74114/12, pct.

80 și 123, 22 martie 2016). Curtea nu vede niciun motiv

pentru a ajunge la o concluzie di

ferită în prezenta cauză.

68

. În ceea ce privește modul în care a fost efectuată ancheta, Curtea

observă că procurorul a ascultat doar mărturiile celor patru membri ai echipei

de ambulanță și ale reclamantului (a se vedea supra,

pct.

26 și 2

8

-30). Se pare

că nici un martor independent nu a fost audiat. Curtea observă că alte câteva

persoane au fost implicate în incidentele din 30 martie 2017: farmaciștii,

agenții de poliție, soția reclamantului, medicul său curant C.H. și personalul

medical din cele două spitale la care reclamantul a fost dus împotriva voinței

sale în ziua respectivă. Niciuna dintre aceste persoane nu pare a fi fost audiată

de anchetatori. În plus, declarația extrajudiciară dată de C.H. (a se vedea

supra, pct. 25) nu

pare să fi fost luată în considerare de către procuror sau de

către instanță, deși a fost adusă în mod expres cel puțin în atenția instanței (a

se vedea supra, pct. 34).

69

. De asemenea, Curtea observă că, deși problemele medicale a

le

reclamantului au reprezentat un element-cheie în incidentele din 30 martie

2017, procurorul nu a solicitat nicio probă medicală de specialitate. În special,

o parte din elementele evenimentelor din 30 martie 2017 ar fi trebuit, în

special, să îi alerteze pe anchetatori cu privire la necesitatea unor clarificări

suplimentare. Pare a fi un fapt cert că tratamentul

a fost amânat doar din cauza

suspiciunilor de abuz de droguri. Exista deja un dezechilibru în nivelul de

glucoză din sânge al reclamantului în m

omentul în care echipa de la

ambulanță a efectuat primul test (a se vedea supra,

pct. 6). În plus, personalul

medical a fost informat cu diligență că reclamantul era diabetic dependent de

insulină (a se vedea supra,

pct.

6, 9, 10 și 14) și niciunul dintre

doctorii care

l-

au văzut pe reclamant în ziua respectivă nu a negat că avea nevoie de

aceasta. În dosar nu există nicio probă care să susțină afirmația guvernului

potrivit căreia doctorii nu știau despre problemele sale medicale (a se vedea

supra, pct. 59)

. Cu toate acestea, dacă aceasta ar fi fost într‑adevăr situația,

departe de a fi imputabilă reclamantului, o astfel de omisiune din partea

personalului medical ar fi reprezentat recunoașterea unei abateri profesionale

13

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

care fi putut pune în pericol viața reclamantului. Cel puțin, aceste aspecte ar

fi trebuit să impună o anchetă mai amănunțită din partea autorităților.

70

. În plus, judecătoria, căreia i s

-

a solicitat să examineze decizia

procurorului, s‑a limitat la a confirma respect

iva decizie pe baza probelor

aflate deja la dosar (a se vedea supra, pct.

35), fără a profita de ocazie pentru

a finaliza ancheta sau pentru a solicita procurorului să procedeze astfel.

71

. Având în vedere deficiențele menționate ma

i sus, identificate în cursul

anchetei, Curtea concluzionează că autoritățile statului nu au anchetat în mod

corespunzător incidentul din 30 martie 2017.

72

. În consecință, a f

ost încălcat a

rt.

2 din Convenție sub aspec

t procedural.

B.

Obligația de a proteja viața reclamantului

73

. În același timp, Curtea consideră că deficiențele grave identificate în

ancheta internă fac imposibilă aprecierea respectării de către stat a obligației

sale pozitive de a proteja viaț

a reclamantului. Din acest motiv, Curtea nu va

efectua o apreciere separată a admisibilității și a temeiniciei acestei părți a

capătului de cerere.

II. CU

PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

5 § 1 DIN

CONVENȚIE

s că a fost lipsit de libertate în mod ilegal de către

echipa de ambulanță, cu sprijinul poliției. Acesta a invocat a

rt. 5

§

1 din

Convenție, redactat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu

poate fi lipsit de

libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:

[...]

c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracț

iune

sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a

-

l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;

[...]

e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o

boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

[...]

”

14

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A. Cu

privire la admisibilitate

1.

Competența

ratione materiae

a Curții

(a)

Argumentele părților

75

. Reclamantul a susținut că, la 30 martie 2017, a fost reținut

împotri

va

voinței sale de către personalul ambulanței și de către poliție, pentru o

perioadă de aproximativ șase ore. A reamintit că este o persoană vulnerabilă

din cauza dizabilității sale severe și că a avut nevoie urgentă de medicație, pe

care a fost î

mpiedicat de către autorități să o ia pe toată durata internării sale.

Din cauza situației sale personale, internarea a depășit o simplă restrângere a

libertății de circulație și a constituit lipsire de libertate în sensul a

rt. 5 din

Convenț

ie.

76

. Guvernul nu a prezentat observații în această privință.

(b)

Motivarea Curții

aplicabilității, Curtea o va examina în etapa de admisibilitate (a se vedea

Deniso

v

, citată anterior,

pct.

93, precum și supra,

pct. 47).

(i) Principii generale

78

. Curtea reamintește că, prin proclamarea „dreptului la libertate”, primul

paragraf al art.

5 contemplă libertatea fizică a persoanei. În consecință,

nu est

e

vorba despre simple restrângeri aduse libertății de circulație, care sunt

reglementate de art. 2 din Protocolul nr.

fost „lipsită de libertate” în sensul a

rt.

5, punctul de plecare trebuie să fie

situația sa specifică și trebuie să se țină seama de o serie întreagă de criterii

precum tipul, durata, efectele și modul de punere în aplicare a măsurii în

cauză. Diferența dintre lipsirea de libertate și restrângerea libertății este una

de grad sau intensitate, nu una

de natură sau substanță [a se vedea

Ilias și

Ahmed împotriva Ungariei

(MC), nr. 47287/15, pct. 211-212, 21 noiembrie

2019, De

Tommaso împotriva Italiei

(MC), nr.

43395/09, pc

t.

80, CEDO

2017 (extrase), cu trimiterile citate, și

Khlaifia și alții împotriva

Italiei

(MC),

nr. 16483/12, pct. 64, CEDO 2016 (extrase)].

79

. Încadrarea sau neîncadrarea de către stat a unei situații de fapt nu poate

afecta decisiv concluzia Curții privind existența unei lipsiri de liberate [a se

vedea

Crean

g

ă împotriva României

(MC), nr. 29226/03, pct. 92, 23 februarie

2012].

80

. Curtea reamintește jurisprudența sa consacrată potrivit căreia a

rt. 5 § 1

se poate aplica și lipsirii de libertate de foarte scurtă durată [a se vedea, printr

e

multe altele,

M.A. împotriva Ciprului

, nr.

41872/10, pc

t.

190, CEDO 2013

(extrase)].

15

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(ii) Aplicarea acestor principii la faptele prezentei cauze

81

. Curtea a stabilit deja în jurisprudența sa că transportarea unei persoane

de către poliție la un spital psihiatric împotriva voinței acesteia constituie

„lipsire de libertate” (a se vedea

Ulisei Grosu împotriva României

,

nr. 60113/12, pct. 27-

32, 22 martie 2016). În prezenta cauză, nu există nimic

care să sugereze că, în fapt, reclamantul ar fi putut decide în mod liber să nu

îi însoțească pe paramedici și pe agenții de poliție la spitale sau că, odată

ajunși acolo, ar fi putut pleca în orice moment fără a exista consecințe

negative (

ibid

.

, pct. 28).

eră că, pe parcursul evenimentelor, a existat un element

de coerciție care, în pofida duratei relativ scurte a evenimentelor, și anume de

aproximativ șase ore (a se vedea supra,

pct. 19), era un indiciu al unei lipsiri

de libertate în sensul art. 5 § 1.

83

. În consecință, Curtea constată că reclamantul a fost lipsit de libertate

în sensul art. 5 §

1 și că, prin urmare, Curtea are competența

ratione materi

ae

de a audia cauza.

privire la alte motive de inadmisibilitate

84

. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este nici vădit nefondat, nici

inadmisibil pentru alte motive enumerate la art.

35 din Convenție. Prin

urmare, trebuie să fie declarată admisibil.

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părțilo

r

(a) Reclamantul

85

. Reclamantul a susținut că nu a primit niciodată o copie a dosarului

privind internarea sa. Până în prezent, nu a fost informat despre temeiurile

legale ale lipsirii sale de libertate. Nici guvernul nu a furnizat nicio informaț

ie

cu privire la această chestiune. Prin urmare, l

ipsirea sa de libertate la 30 martie

2017 nu avea niciun temei juridic și nu fusese efectuată potrivit căilor legale.

86

. Reclamantul a susținut că lipsirea sa de libertate nu poate fi justificată

în baza niciunuia dintre motivele enumerate la art. 5 §

1 din Convenție. În

special, a respins aplicarea art. 5 § 1 lit.

(e). A considerat că nu se încadra în

niciuna dintre categoriile enumerate de această dispoziție.

87

. În sfârșit, reclamantul a susținut că nu avea obligația de a fi supus

testului antidrog, care nu putea fi realizat fără consimțământul prealabil al

pacientulu

i.

16

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(b) Guvernul

88

. Guvernul a susținut că reclamantul fu

sese dus la spi

tale deoarece fusese

agitat și agresiv. A reiterat faptul că reclamantul nu și

-a putut fundamenta

acuzațiile cu suficiente probe în fața autorităților interne.

2.

Motivarea Curț

ii

(a) Principii

genera

le

ie, în plus față de a se încadra într

-un

a

din excepțiile prevăzute la

lit. a)

–

f) ale art. 5 §

1, să fie „legală”. Atunci când

„legalitatea” detenției este în discuție, inclusiv întrebarea dacă s

-a produs

„potrivit căilor legale”, Convenția face trimitere în principal la legislația

națională și prevede obligația de a fi respectate normele de fond și de

procedură stabilite de legislație [a se vedea

Ilnseher împotriva Germa

niei

(MC), nr.

10211/12 și 27505/14,

pct.

135, 4 decembrie 2018, și

S., V. și A.

împotriva Danemarcei

(MC), nr.

35553/12 și alte 2 cereri,

pct. 74,

2

2

octombrie 2018].

90

. Stabilind faptul că orice lipsire de libertate trebuie efectuată „potrivit

căilor legale”, a

rt. 5 § 1 prevede în primul rând ca orice arestare sau d

etenț

ie

să aibă un temei juridic în dreptul intern. Totuși, aceste cuvinte nu se referă

doar la dreptul intern. Se referă și la calitatea legii, impunând să fie

compatibilă cu statul de drept, un concept inerent tuturor articolelor

Convenției. Cu privire la acest ultim aspect, Curtea subliniază că, în ceea ce

privește lipsirea de libertate, este deosebit de important ca principiul general

al securității juridice să fie respectat. Prin urmare, este esențial ca condițiile

lipsirii de libertate în temeiul drep

tului intern să fie clar definite și ca legea

însăși să fie previzibilă în aplicarea sa, astfel încât să corespundă standardului

de „legalitate” stabilit de Convenție, un standard care impune ca toate legile

să fie suficient de precise pentru a permite per

soanei

– dacă este necesar, cu

o consiliere adecvată – să prevadă, într

-

o măsură care să fie rezonabilă în

acele circumstanțe, consecințele pe care le poate avea o anumită acțiune [a se

vedea

Khlaif

ia

, citată anterior,

pct. 91-

92, și

Del Río Prada împotriva Spaniei

(MC), nr. 42750/09, pct. 125, CEDO 2013, cu trimiterile citate].

91

. În sfârșit, Curtea reamintește că, pentru ca lipsirea de libertate care se

produce în temeiul lit.

(b), (c), (d) și (e) ale

a

rt.

5 să fie considerată lipsită de

arbitrar, nu este suficient ca această măsură să fie executată în conformitate

cu dreptul intern; în aceste circumstanțe, trebuie, de asemenea, să fie necesară

pentru a atinge obiectivul declarat (a se vedea

S., V. și A. împotriva

Danemarce

i

, citat

ă anterior,

pct. 77).

17

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(b) Aplicare

a

acestor principii la faptele prezentei cauze

92

. Revenind la faptele din speță, Curtea observă

că autoritățile nu au oferit

niciun temei juridic pentru lipsirea de libertate a reclamantului. Reclamantul

a adus în mod corespunzător plângerea în atenția autorităților (a se vedea în

special supra, pct.

34), dar nu a primit niciun răspuns din partea acestora.

Guvernul nu a precizat că această procedură era în mod vădit lipsită de obiect

în contextul aspectelor specifice legate de art. 5 §

1 din Convenție (a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Tsvetkova și alții împotriva Rusiei

, nr.

54381/08 și alte 5

cereri, pct. 100, 10 aprilie 2018).

justifica lipsirea de libertate a reclamantului.

94

. În primul rând, în ceea ce privește motivele permise de a

rt. 5 § 1 lit. (c)

din Convenție, Curtea constată că, în temeiul dreptului intern, o persoană

suspecta

t

ă că ar fi săvârșit o faptă penală ar fi putut fi escortată la secția de

poliție dacă identitatea sa nu ar fi putut fi verificat

ă (a se vedea supra,

pct. 42).

În declarațiile sale date poliției (a se vedea supra,

pct.

28), M.E. a sugerat că

reclamantul a r

efuzat să își decline identitatea, însă afirmația sa nu a fost

susținută de probe. În deciziile interne nu există niciun element care să

determine Curtea să considere că reclamantul ar fi refuzat să își decline

identitatea. Dimpotrivă, potrivit

declarațiil

or acestuia, a informat personalul

medical despre problemele sale medicale și a cerut chiar cadrelor medicale să

îl însoțească la domiciliu astfel încât să își poată lua insulin

a (a se vedea supra,

pct.

6). Curtea consideră că acest lucru este incompatibil cu orice tentativă de

a-

și ascunde identitatea sau de a refuza să o decline. În plus, nu par să fi fost

introduse acțiuni în justiție în acest sens. Se pare că poliția nu i

-a cerut

documentele de identitate. Pur și simplu au însoțit ambulanța la spitale.

95

. Pe de altă parte, Curtea observă că autoritățile interne (a s

e vedea supra,

pct.

22) și guvernul în observațiile sale (a se vedea supra,

pct.

88) au susținut

că reclamantul fusese abuziv și agresiv verbal față de agenții de poliție și

personalul medical. Cu toate acestea, trebuie observat că aceste acuzații

fuseseră respinse ca nefondate de Judecătoria Timișoara (a se vedea supra,

pct.

22). Întrucât judecătoria a fost singura instanță care a examinat pretinsele

încălcări în cazul reclamantului, Curtea nu poate decât să urmeze aprecierea

sa și, prin urmare, să concluzioneze că reclamantul nu fusese agresiv în ziua

respectivă. În consecință, lipsirea sa de libertate nu putea fi justificată pentru

aceste motive.

96

. De asemenea, Curtea trebuie să examineze, în pofida obiecțiilor

reclamantului (a se vedea supra, pct.86), dacă aspectul și comportamentul său

ar fi putut justifica lipsirea sa de libertate pentru motivele enumerate la art. 5

(e) din Convenț

ie.

97

. În acest context, Curtea observă că, în temeiul legislaț

iei interne, poliția

sau personalul medical pot solicita internarea nevoluntară într

-un spital

psihiatric (a se vedea supra, pct.

43). Or, în speță, nu pare să fi fost depusă o

astfel de cerere oficială. De asemenea, nu a existat nici o cerere din partea

18

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

medicului reclamantului în această privință. Singurul act care poate fi

considerat ca reprezentând o astfel de cerere este decizia medicului de gardă

de a-l trimite pe r

eclamant la SPT după prima sa internare la SMT (a se vedea

supra, pct.

11). Totuși, presupunând chiar că acest lucru ar fi suficient în

sensul Legii sănătății mintale, Curtea reamintește că, pentru ca lipsirea de

libertate să fie considerată lipsită de arbitrar, nu este suficient ca această

măsură să fie executată în conformitate cu dreptul național, ci trebuie să fie

necesară în aceste condiții (a se vedea jurisprudența citată supra,

pct. 91).

98

. Revenind la necesitatea măsurii, Curtea observă că un prim test de

sânge, care confirma nivelul de zahăr din sânge al reclamantului, fusese deja

efectuat de paramedicii de la ambulanță (a se vedea supra,

pct. 6). În plus,

reclamantul l-a informat pe O.T. cu privire la starea sa la momentul

internări

i

în SMT (a se vedea supra, pct.10). De asemenea, Curtea observă că

reclamantul nu avea antecedente psihiatrice și că instanțele interne au

constatat că acesta nu fusese violent în cursul incidentului (a se vedea supra,

pct.

22 de mai sus și,

mutatis mutandis

,

Ulisei Grosu

, citată anterior,

pct. 52

în fi

ne

).

99

. Curtea admite că reclamantul, confruntat cu refuzul tratamentului

considerat vital pentru el, ar fi putut fi necooperant. Cu toate acestea, nu poate

decât să observe că nu doar că i s

-

a refuzat tratamentul, ci a și fost acuzat pe

nedrept de consum de droguri și amenințat cu internarea la psihiatrie. În tot

acel timp, el suferea de un dezechilibru al nivelului de zahăr din sânge. Astfel,

o anumită stare de disconfort și agitație este de înțeles în aceste circumstanțe.

Cu toate acestea, nu există dovezi că personalul medical a luat în considerare

circumstanțele sale personale și posibilele explicații ale comportamentului

său înainte de a recomanda internarea în spitalul psihiatric. În consecință,

Curtea consideră că pretinsa agitație a reclamantului nu era suficientă pentru

a face necesară măsura internării. În sfârșit, guvernul nu a sugerat că lipsirea

de libertate a reclamantului a fost justificată în temeiul

lit. (a), (b), (d) sau (f)

ale art.

5 §

1, iar Curtea nu vede niciun motiv pentru a adopta o poziție

diferită

.

100

. Pentru aceste motive, Curtea nu este convinsă că lipsirea de libertate

a reclamantului la 30 martie 2017 a fost lipsită de arbitrar și în conformitate

cu dreptul intern. În consecință, lipsirea de libertate nu intra în sfera niciuneia

dintre excepțiile prevăzute la

lit. (a)

–

(f) ale art. 5 §

1 și nici nu era „legală”

în sensul acestei dispoziții.

Rezultă că a fost încălcat a

rt. 5 §

1 din Convenție.

19

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONV

ENȚI

E

41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudici

u

200 de lei românești (RON) [aproxi

mativ

1

040 euro (EUR) la acea dată] cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul

material, reprezentând cheltuielile de judecată pe care a fost obligat să le

plătească în cadrul procedurilor interne. Aceasta a transmis facturi care să

ateste plățile respe

ct

ive

.

A solicitat, de asemenea:

- 234

000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca

urmare a încălcării a

rt.

2 din Convenție; și

- 50

000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca

urmare a încălcării a

rt. 5 § (1)

din Convenție.

103

. Guvernul a solicitat Curții să nu acorde nicio sumă pentru care nu s

-

a demonstrat că există o legătură de cauzalitate cu încălcările constatate. A

susținut, de asemenea, că pretențiile în ceea ce privește prejudi

ciul moral sunt

exagerate și a solicitat Curții să ia în considerare sumele pe care le

-a acordat

în trecut în cauze similare.

104

. Curtea amintește că a constatat,

inter alia

, o încălcare a aspectului

procedural al art. 2 din Conven

ție pe motiv că autoritățile nu au efectuat o

anchetă adecvată a incidentului din 30 martie 2017 (a se vedea supra,

pct. 71).

Curtea nu a precizat însă care ar fi fost sau care ar fi putut fi rezultatul unei

anchete adecvate. În aceste condiții, consideră că reclamantul nu a demonstrat

existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și cheltuielile

de judecată pe care a fost obligat să le suporte în cadrul procedurilor interne

și, prin urmare, respinge cererea de acordare de despăgubiri p

entru prejudiciu

l

material. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi

suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat doar prin constatarea

unei încălcări. Având în vedere natura încălcării constatate, și pronunțându

-

se în echi

tate, Curtea acordă reclamantului suma de 12 000

EUR, plus orice

sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral.

B.

Cheltuieli de judecată

RON (aproximativ 17

EUR

la acea dată) cu titlu de cheltuieli de judecată în fața Curții, în special

cheltuieli poștale. Acesta a atras atenția asupra faptului că avocatul său a

asigurat o reprezentare

pro bono

în cadrul procedurii.

20

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

us stabilirii sumei care trebuie acordată cu acest

titlu, în cazul în care se va constata că cheltuielile de judecată au fost necesare

pentru procedura în fața Curții.

107

. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are d

reptul la

rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, ținând seama de

documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate mai sus, Curtea

consideră rezonabil să acorde suma de 17 EUR pentru cheltuielile din

procedura în fața Curții, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu

titlu de impozit.

C. Dobânzi

moratori

i

108

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzil

or moratorii să se

întemeie

ze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca

Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Declară

capătul de cerere întemeiat pe aspectul procedural al a

rt. 2 din

Convenție și capătul de cerere întemeiat pe a

rt.

5 din Convenție

admisibile

;

2.

hotărăște

că a fost încălcat sub aspect procedural a

rt.

2 din Convenție;

3.

hotărăște

că nu este necesar să examineze admisibilitatea și fondul

capătului de cerere întemeiat pe asp

ectul material al art.

2 din Convenție,

privind obligația statului de a proteja viața reclamantului;

4.

hotărăște

că a fost încălcat a

rt. 5

§

1 din Convenție;

5.

hotărășt

e

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu a

rt. 44 §

2 din Convenție, următoarele sume care trebuie convertite în moneda

națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 12 000

EUR (douăsprezece mii de euro), plus orice sumă ce

poate

fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii)

17 EUR (șaptesprezece euro), plus orice sumă ce poate fi datorată

cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

(b)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

21

HOTĂRÂREA AFTANACHE ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei puncte procentuale.

6.

Respinge

cererea d

e acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 26 mai 2020, în

conformitate cu art. 77 §

2 și

§

3 din Regulamentul Curții.

Andrea Tamietti

Grefie

r

Jon Fridrik Kjølbro

Președi

nte

22