CASE OF SARAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible (Art. 35) Admissibility criteria;(Art 35-1) Four-month period (former six-month);Violation of Article 9 - Freedom of thought, conscience and religion (Article 9 - Positive obligations;Article 9-1 - Change religion or belief;Freedom of religion;Manifest religion or belief);Pecuniary damage - claim dismissed (Article 41 - Pecuniary damage;Just satisfaction);Non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF SARAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)
Tradus
ș
i revizuit de IER (http://ier.gov.ro)
CURTEA
EUROPEANĂ
A DREPTURILOR OMULU
I
SECȚIA
A PATRA
CAUZA SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 65993/16)
HOTĂRÂRE
Art. 9
• Obligații
pozitive
•
Dovedirea obligatorie de
către
un
deținut,
printr-un act emis de
autoritățile
noului cult, a convertirii sale religioase pe
parcursul perioadei de
detenție,
pentru a primi
hrană
în conformitate cu religia
sa
•
Organizarea
ș
i coordonarea de
către autorități
a unui flux
ș
i unui schimb
de
informații
adecvate, având în vedere
existența
unor date contradictorii
•
Lipsa unui echilibru just între interesele penitenciarului, ale
celorlalți deținuți
ș
i ale
deținutului
în
cauză •
Sistem penitenciar care poate
răspunde
unei cereri
de servire a anumitor feluri de mâncare
•
Examinarea cu întârziere a
contestației
formulate cu privire la acest aspect
STRASBOURG
10 noiembrie 2020
DEFINITI
VĂ
10/02/
2021
Hotărârea
a
rămas definitivă
în temeiul art.
44 § 2
din
Convenție.
Poate suferi
modificări
de
formă.
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
În cauza Saran împotriva României,
Curtea
Europeană
a Drepturilor Omului
(Secția
a patra),
reunită
într-o
cameră compusă
din:
Yonko Grozev,
președinte,
Iulia Antoanella Motoc,
Branko Lubarda,
Carlo Ranzoni,
Georges Ravarani
,
Jolien Schukking,
Péter Paczolay,
judecători
,
ș
i Andrea Tamietti,
grefier de
secție
,
Având în vedere cererea (nr.
65993/16)
îndreptată
împotriva României,
prin care un resortisant moldovean, domnul Ion Saran
(„reclamantul“),
a
sesizat Curtea la 4 mai 2017, în temeiul art. 34 din
Convenția
pentru
apărarea
drepturilor omului
ș
i a
libertățilo
r fundamentale
(„Convenția“),
având în vedere decizia de a aduce prezenta cerere l
a
cunoștința
guvernului
român
(„Guvernul”),
având în vedere
observațiile părților,
având în vedere faptul
că
guvernul moldovean nu
ș
i-a exercitat dreptul de
a interveni în pr
ocedură
(art. 36 § 1 din
Convenție),
după
ce a deliberat în camera de consiliu, la 29 septembrie 2020,
pronunță
prezenta
hotărâre, adoptată
la
aceeași dată:
INTRODUCE
RE
Cererea
privește cerințele
impuse reclamantului pentru a-
și
dovedi
apartenența religioasă ș
i pentru a-
și
putea exercita, în cursul
detenției,
dreptu
l
la libertatea de religie, în special în ceea c
e
privește
furnizarea unei
alimentații
conforme cu preceptele religiei sale.
ÎN FAPT
Reclamantul s-a
născut
în 1983
ș
i
locuiește
în
Brașov.
Acesta a fost
reprezentat în
fața Curții
de domnul
Văduva,
avocat.
Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna
C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamantul a executat o
pedeapsă
cu închisoarea în mai multe
penitenciare din România. A fost pus în libertate la 21 august 2018.
El
menționează că
este musulman
ș
i
că
s-a declarat ca atare atunci când
a fost adus la locul de
deținere,
la 28 aprilie 2016. În
fața Curții,
acesta a
prezentat o copie a dosarului individual din Penitenciarul Codlea, în care se
precizează că
era musulman (infra, pct.
10).
Guvernul, la rândul
său, susține
că
reclamantul s-a declarat
creștin
ortodox la momentul
intrării
sale în
1
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
penitenciar. Cu toate acestea,
prezintă,
ca
anexă
la
observațiile
sale, o
fișă
de
asistență
moral-religioa
să, întocmită
la 24 mai 2016 în Penitenciarul
Iași,
în
care se
menționează că
persoana în
cauză
este
musulmană.
Reclamantul a fost privat de libertate pentru prima
dată
în Penitenciarul
Botoșani.
În
fața Curții, menționează că,
la intrarea în penitenciar, s-a declarat
musulman, a solicitat ca mesele care urmau
să
îi fie servite
să
fie conforme
cu religia sa
ș
i
că această
cerere a fost
admisă.
La 19 mai 2016, a fost transferat la Penitenciarul
Iași,
unde a fost privat
de libertate
până
la 6 decembrie 2016, cu câteva întreruperi. El a cerut
să
primească hrană
potrivit preceptelor religiei sale
ș
i
să dispună
de un loc de
rugăciune,
dar aceste cereri au fost respinse de
administrația
penitenciarului.
Reclamantul s-a plâns în
această privință
în
fața judecătorului
d
e
supraveghere a
privării
de libertate competent pentru penitenciar. Prin
încheierea din 8 iulie 2016,
judecătorul
respectiv a constatat
că, deși
se
declarase
creștin
ortodox la momentul
intrării
sale în penitenciar, acesta nu a
prezentat ulterior niciun document care
să dovedească
faptul
că
era musulman
ș
i
că
beneficia de mese adecvate în raport cu boal
a
cronică
de care suferea.
La o
dată neprecizată
din 2016, reclamantul a contestat încheierea în
fața Judecătoriei Iași.
Aceasta a respins
contestația
prin
hotărârea
din 28
martie 2017. Constatând
că
reclamantul se declarase ortodox în timpul unei
sesiuni de consiliere moral-
religioasă ș
i prezentase mai multe versiuni
contradictorii ale convertirii sale la islam, s-a apreciat
că
erau aplicabile
dispozițiile
normative privind dovada
schimbării apartenențe
i
religioase pe
parcursul perioadei de
detenție. Instanța
a expus
următorul raționament
:
„Or,
simpla
declarație
prin care petentul a afirmat, în cursul
detenției
sale,
că
era
musulman nu este
suficientă
pentru a dovedi
apartenența
sa la cultul musulman, în
absența
unui act de confirmare
a
apartenenței
religioase, în conformitate cu
dispozițiil
e
regulamentului. În aceste
condiții,
nu este necesar
să
se
dispună
ca
administrația
Penitenciarului
Iași să
îi ofere
[hrană]
în conformitate cu preceptele religiei musulmane.
Argumentul petentului, potrivit
căruia,
fiind privat de libertate, nu este în
măsură să
obțină
un astfel de document, este nefondat. Regulamentul privind
asistența religioasă
a persoanelor private de libertate aflate în custodia
Administrației Naționale
a
Penitenciarelor permite
oricărui deținut,
pe
bază
de cerere
scrisă adresată
directorul
ui
locului de
deținere
respectiv,
să
beneficieze de
asistență religioasă
din partea unui
reprezentant al unui cult sau
al unei
asociații
religioase recunoscut/recunoscute de lege,
prin întrevederi personale sau participarea la reuniuni cu scop moral-religios. În cadrul
unei astfel de întrevederi, petentul ar putea solicita eliberarea acestui document.
”
În cele din
urmă, judecătoria
a respins cererea de punere la
dispoziție
a
unui loc de
rugăciune,
pe motiv
că
normele impun penitenciarelor
să
amenajeze
spații
de
rugăciune
pentru o utilizare
colectivă
de
către
membrii
unui cult religios sau ai unei
asociații
religioase recunoscute de lege, dar nu
pentru o utilizare
individuală
de
către
fiecare
deținut.
În cursu
l
detenției
sale din
Iași,
reclamantul a fost transferat pentru
două
perioade scurte la Penitenciarul Miercurea-Ciuc, unde a fost
deținut
între 14
iulie
ș
i 21 octombrie 2016
ș
i între 31 octombrie
ș
i 11 noiembrie 2016.
2
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Reclamantul s-a plâns, în
fața judecătorului
de supraveghere a
privării
d
e
libertate competent, de refuzul
administrației
penitenciarului de a-i oferi
hrană
potrivit preceptelor sale religioase. Prin încheierea din 16 august 2016,
judecătorul
a respins plângerea, pe motiv
că
reclamantul nu
își
dovedise
apartenența religioasă.
A constatat
că
persoana în
cauză
nu se afla în mod
obiectiv în imposibilitatea de a
obține
dovada
apartenenței
sale religioase. În
urma
contestației
formulate de reclamant,
Judecătoria
Miercurea-Ciuc a
confirmat acest
raționament,
prin
hotărârea
din 20 septembrie 2016. Guvernul
menționează că această
decizie i-a fost
comunicată
reclamantului la 23
ș
i 26
septembrie 2016.
Potrivit
informațiilor
furnizate de
părți,
la 6 decembrie 2016,
reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Codlea. Acesta
precizează că
acolo a primit
hrană
potrivit preceptelor religiei musulman
e.
La 17 martie 2017, reclamantul a fost transferat pentru o
perioadă
scurtă
la Penitenciarul Deva. Acesta s-a plâns cu privire la refuzul
administrație
i penitenciarului de a-i oferi
hrană
potrivit preceptelor sale
religioase în
fața judecătorului
de supraveghere a
privării
de libertate
competent pentru penitenciarul respectiv
.
12.
Judecătorul
de supraveghere a
privării
de libertate s-a
pronunțat
prin
încheiere la 6 aprilie 2017. A constatat mai întâi
că
reclamantul era înscris în
unele registre ca fiind
creștin
ortodox
ș
i în altele ca musulman,
ș
i
că,
din
moment ce Penitenciarul Codlea nu a transmis la Penitenciarul Deva dosarul
să
u de
educație ș
i
asistență psihosocială, administrația
penitenciarului i-
a
oferit mese conforme cu
recomandările
sale medicale. A considerat
că această
măsură
nu era
abuzivă,
întrucât
judecătorii instanțelor
din
Iași ș
i Miercurea-
Ciuc
stabiliseră că
persoana în
cauză
era
creștin
ortodox
ș
i
că
nu exista nici o
dovadă că
era de
altă
religie. Observând, în continuare,
că,
la 5 aprilie 2017,
Penitenciarul Deva primise de la Penitenciarul Codlea dosarul în
cauză,
în
care se preciza
că
reclamantul era musulman, acesta a respins
contestația
ca
lipsită
de obiect.
Guvernul
precizează că,
începând cu 7 aprilie 2017, reclamantul a
beneficiat, în cadrul Penitenciarului Deva, de
hrană
potrivit preceptelor
religiei musulmane.
CADRUL LEGAL INTERN RELEVANT
I. LEGEA
PRIVIND EXECUTAREA PEDEPSELOR PRIVATIVE DE
LIBERTAT
E
Legea nr.
254/2013 privind executarea pedepselor
ș
i a
măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prevede, în
părțile
sale relevante (a se vedea
ș
i
Erlich
ș
i Kastro împotriva
României
, nr. 23735/16
ș
i 23740/16, pct. 11, 9 iunie 2020):
3
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Articolul 50
– Alimentația
persoanelor condamnate
„(1) Administrația fiecărui
penitenciar
asigură condiții
adecvate pentru prepararea,
distribuirea
ș
i servirea hranei potrivit normelor de
igienă
a
alimentației,
în
funcție
de
vârstă,
starea de
sănătate,
natura muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase
asumate de
către
persoana
condamnată
printr-o
declarație
pe propr
ia
răsp
undere.
[...]
(3) Normele minime obligatorii de
hrană
se stabilesc,
după
consultarea unor
specialiști
în
nutriție,
prin ordin al ministrului
justiției.”
Articolul 56
–
Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate
„(1)
Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi
îngrădită
decât în
limitele
ș
i în
condițiile prevăzute
de
Constituție ș
i lege.
(2) Împotriva
măsurilor
privitoare la exercitarea drepturilor
prevăzute
de prezenta
lege, luate de
către administrația
penitenciarului, persoanele condamnate pot face
plângere la
judecătorul
de supraveghere a
privării
de libertate, în termen de 10 zile de
la data când au luat
cunoștință
de
măsura luată.
[...]
(9) Împotriva încheierii
judecătorulu
i
de supraveghere a
privării
de libertate, pers
oana
condamnată ș
i
administrația
penitenciarului pot formula
contestație
la
judecătoria
în a
cărei circumscripție
se
află
penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea
încheierii
.
[...
]
”
Articolul 58
–
Libertatea
conștiinței,
a opiniilor
și
libertatea
credințelor
religioas
e
„(1)
Libertatea
conștiinței ș
i a opiniilor, pr
ecum
ș
i libertatea
credințelo
r
religioase ale
persoanelor condamnate nu pot fi
îngrădite
.
(2) Persoanele condamnate au dreptul la li
bertatea
credințelor
religioase,
fără
a aduc
e
atingere
libertății credințelor
religioase ale celorlalte persoane condamnate.
(3) Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului
consimțământ,
la servicii
sau întruniri religioase organizate în penitenciare, pot primi vizite ale
reprezentanțil
or
cultului respectiv
ș
i pot procura
ș
i
deține publicații
cu caracter religios, precum
ș
i
obiecte de cult.
”
II. ORDINUL MINISTRULUI
JUSTIȚIEI
Ș
I
HOTĂRÂREA
DE GUVERN
Ordinul ministrului
justiției
nr. 1072/2013
pentru aprobarea
Regulamentului privind
asistența religioasă
a persoanelor private de libertat
e
aflate în custodia
Administrației Naționale
a Penitenciarelor a fost în vigoa
re
în perioada 3 aprilie 2013
–
28 noiembrie 2016.
Dispozițiile
din regulamen
t
relevante în
speță
au
următorul
cuprins (a se vedea
ș
i
Erlich
ș
i Kastro
,
citată
anterior, pct. 12):
4
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Articolul 4
„(1)
Persoanele private de libertate pot
să
-
și
declare, pe propria
răspundere
,
confesiunea sau
apartenența religioasă,
la intrarea în locul de
deținere ș
i ulterior pe
parcursul execut
ării
pedepsei privative de libertate sau a
măsurii internării.
(2) Pe parcursul
executării
pedepsei privative de libertate sau a
măsurii internării,
persoanele private de libertate aflate în custodia
Administrației Naționale
a
Penitenciarelor
își
pot exprima
opțiunea
de a participa la oricare dintre
activitățile
cu
caracter religios
desfășurate
de
reprezentanții
cultelor sau
asociațiilor
religioas
e
recunoscute de lege.
(3) Schimbarea confesiunii sau a
apartenenței
religioase pe parcursul perioadei de
detenție
este
dovedită
printr-o
declarație
pe propria
răspundere ș
i prin actul de
confirmare a
apartenenței
la cultul respectiv
.
(4) Prin actul de confirmare se
înțelege
actul emis de cultul sau
asociația religioasă
solicitată
prin care se
dovedește
calitatea de membru, a persoanei private de libertate
solicitante, al respectivului cult sau al respectivei
asociații
religioase
.
(5) În cazul în care persoana
privată
de libertate care
dorește să își
declare sau
să își
schimbe confesiunea sau
apartenența
religi
oasă
nu
ș
tie
să
scrie, aceasta poate da o
declarație verbală
pe propri
a
răspundere,
care se
consemnează
într-un proces-verbal de
către
personalul locului de
deținere.
”
Articolul 6
„[...
]
(4) Persoanele aflate în custodia
Administrației Naționale
a Penitenciarelor pot
solicita
hrană
potrivit
prescripțiilor
cultelor sau
asociațiilor
religioase recunoscute de
lege [...]. Primirea de
hrană
potrivit
prescripțiilor
cultelor sau
asociațiilor
religioas
e
recunoscute de lege este
supusă
regimului regulamentar cu privire la primirea
pachetelo
r.
”
16.
Hotărârea
Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentulu
i
de aplicare a Legii nr. 254/2013 prevede, în
părțile
sale relevante în
speță
(a
se vedea, de asemenea,
Erlich
ș
i Kastro
,
citată
anterior, pct. 13):
Articolul 113
– Alimentația deținuților
„(1) Administrația
locului de
deținere asigură deținuților,
de 3 ori pe zi, o
hran
ă
variată, corespunzătoare
calitativ
ș
i cantitativ regulilor de
igienă
a
alimentației,
confor
m
vârstei,
stării
de
sănăt
ate
ș
i naturii muncii prestate, cu respectarea convingerilor
religioase asumate de
deținut, după
caz, cu ocazia depunerii în penitenciar sau a
aderării
liber
consimțite ș
i dovedite la alte culte recunoscute de statul român, în perioada
executării
pedepsei.
[...]
(4)
Administrația
locului de
deținere asigură condiții
de servire a hranei, de
regulă
în
săli
de mese, precum
ș
i dotarea
necesară
pentru prepararea, distribuirea
ș
i servirea
hranei, potrivit normelor stabilite de Ministerul
Sănătății.
(5) Prepararea hranei se face sub controlul
ș
i supravegherea personalului de
specialitate al locului de
deținere.
”
5
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
DREPTUL EUROPEAN RELEVANT
17.
Părțile
relevante în
speță
din Recomandarea Rec(2006)2 a Comitetului
de
Miniștri
al Consiliului Europei
către
statele membre referitoare la Regulile
Penitenciare Europene
(adoptată
de Comitetul de
Miniștri
la 11 ianuarie
2006), astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor,
prevăd următoarele
(a se vedea
ș
i
Erlich
ș
i Kastro
,
citată
anterior, pct. 14):
Regimul alimentar
„
22.1
Deținuții
trebuie
să
beneficieze de un regim alimentar care
să țină
cont de
vârstă,
stare de
sănătate, condiție fizic
ă,
religie,
cultură
ș
i de natura muncii pe care o
prestează
.
22.2
Legislația internă
trebuie
să
stabileasc
ă
criteriile de calitate ale regimului
alimentar, precizând, în special,
conținutul
energetic
ș
i proteic minimal.
22.3 Mâncarea trebuie
să
fie
pregătită ș
i
servită
în
condiții
igienice.
22.4 Zilnic trebuie
să
se asigure trei mese, la intervale de timp rezonabile.
[...
]
”
Libertatea de gândire, de
conștiință ș
i de religie
„29.1 Deținuților
trebuie
să
li se respecte libertatea de gândire, a
conștiinței ș
i a
religiei.
29.2 Regimul penitenciar trebuie
să
fie organizat astfel încât
să permită deținuților
să
-
ș
i manifeste religia
ș
i convingerile,
să
participe la slujbe sau la întruniri,
să primească
vizitele
reprezentanților
religiei lor
ș
i
să aibă cărți
sau
publicații
cu caracter religios sau
spiritual.
29.3
Deținuții
nu pot fi
obligați să
practice anumite religii sau
să aibă
anumit
e
convingeri,
să
participe la slujbe sau reuniuni religioase, la practici cu caracter religios
sau
să
accepte vizita unui reprezentant al unei religii.
”
Comentariul la Recomandarea Rec(2006)2
conține următoarel
e
precizări:
Regimul alimentar
–
Regula 2
2
„O funcție esențială
a
autorităților
penitenciare este
să
asigure
deținuților
o
alimentați
e
satisfăcătoare.
Modificarea titlului acestei
secțiuni
a regulilor
(„Regimul alimentar”
în
loc de
„Alimentația”) își
propune
să
sublinieze acest lucru. Aranjamentele conform
cărora deținutul își asigură
în mod individual
alimentația
nu sunt interzise de
regulă
,
dar, în acest caz, ar trebui
să
i se asigure
deținutului
trei mese pe zi. În anumite state,
autoritățile
penitenciare le permit
deținuților să
-
și pregătească
singuri mesele, întrucât
acest lucru le
oferă
o
perspectivă
asupra aspectelor pozitive ale
vieții
în comunitate. În
acest caz, acestea le pun la
dispoziție instalațiile
adecvate, precum
ș
i o cantitate de
hrană
suficientă
pentru satisfacerea
necesităților nutriționale.
Regula 22.2
obligă
în prezent, în mod specific,
autoritățile naționale să includă
în
legislația internă
criteriile privind calitatea regimului alimentar. Aceste criterii trebuie
să țină
seama de nevoile alimentare ale diferitelor categorii de
deținuți. Odată
definit
e
astfel de norme specifice, sistemele de
inspecție internă,
precum
ș
i organele
național
e
6
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
ș
i
internaționale
de control, vor avea la
dispoziție
o
bază
care le permite
să stabilească
dacă
nevoile alimentare ale
deținuților
sunt îndeplinite conform legii.
”
Libertatea de gândire, de
conștiință ș
i de religie
–
Regula 29
„Regulile
penitenciare au considerat neproblematic,
până
în prezent, locul religiei în
penitenciar
ș
i s-au limitat la formularea de
recomandări
pozitive cu privire la cele mai
bune moduri de organizare a
vieții
religioase în penitenciar. Cu toate acestea,
creșterea
în anumit
e
țări
a
numărului
de
deținuți anima
ți
de
credințe
religioase puternic
e
necesită
o abordare mai bine
fundamentată
cu privire la principii, precum
ș
i adoptarea unor
cerințe
pozitive
.
Regula 29.1
urmărește să
asigure
recunoașterea libertății
de religie
ș
i a
libertății
de
gândire
ș
i de
conștiință,
în conformitate cu art. 9
din
Convenția european
ă
a drepturil
or
omului
.
Regula 29.
2
adaugă obligația pozitivă
a
autorităților
penitenciare de a facilita prac
tica
religioasă ș
i respectarea
credințelor deținuților.
Ar putea fi adoptate diverse
măsuri
în
această privință.
Regula 22 prevede deja
obligația luării
în considerare, în regimul
alimentar al
deținuților,
a
cerințelor
legate de convingerile religioase
. În
măsura
în care
este posibil, trebuie
să
fie asigurate
lăcașuri
de cult
ș
i de reuniune, în fiecare penitenciar,
deținuților
de diverse religii
ș
i confesiuni. Atunci când într-un penitenciar se
află
un
număr
suficient de
deținuți
care
aparțin aceleiaș
i
religii, trebuie autorizat un reprez
entat
al acestei religii. În cazul în care
numărul
de
deținuți
o
justifică ș
i
dacă
permit
condițiile
,
persoana
desemnată
va trebui
să îndeplinească această funcție
cu
normă întreagă.
Reprezentantul calificat trebuie autori
zat
să țină
slujbe regulate,
să
organizeze
activități
ș
i
să aibă
întâlniri private cu
deținuții
care
aparțin
religiei sale. Niciunui
deținut
nu i se
va refuza accesul la un reprezentant autorizat al unei religii.
Regula 29.3 este
menită să
protejeze
deținuții
de presiunile nejustificate în domeniul
religios. Aceste aspecte sunt abordate
în
secțiunea generală
pentru
a
evidenția
faptul
că
practica
religioasă
nu trebuie
privită
în principal ca un aspect al programului de
detenție
,
ci drept o chestiune de interes general, c
are îi
privește
pe
toți deținuții.”
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂLCARE
A ART. 9 DIN
CONVENȚIE
Reclamantul
susține că,
în penitenciarele
Iași ș
i Miercurea-Ciuc, nu a
primit nici
hrană
potrivit preceptelor religiei sale, nici un loc de
rugăciune
adecvat. El se plânge
că
nu a fost tratat la fel în diversele penitenciare în ca
re
a fost
deținut.
Apreci
a
ză,
de asemenea,
că
a fost supus unui tratament
discriminatoriu în raport cu majoritatea
deținuților,
care erau de religie
creștin
-
ortodoxă.
Reclamantul
invocă
art. 9
ș
i 14 di
n
Convenție.
Curtea
reamintește că
nu este
ținută
de motivele de drept invocate de
reclamant în temeiul
Convenției ș
i al protocoalelor sale
ș
i
că
poate
să
stabilească
încadrarea
juridică
a faptelor aferente unui
capăt
de cerere prin
examinarea acestuia din perspectiva altor articole sau
dispoziții
din
Convenție
decât cele invocate de reclamant [
Radomilja
ș
i
alții
împotriva
Croației
(MC),
nr. 37685/10
ș
i 22768/12, pct. 126, 20 martie 2018].
7
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
În
speță,
Curtea
apreciază că
respectivul
capăt
de cerere trebuie
examinat exclusiv din perspectiva art. 9 din
Convenție,
redactat
după
cum
urmează:
„1.
Orice
persoană
are dreptul la libertatea de gândire, de
conștiință ș
i de religie; acest
drept include libertatea de
a-
și
schimba religia sau convingerea, prec
um
ș
i libertatea
de
a-
și
manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau
în particular, prin cult,
învățământ,
practici
ș
i îndeplinirea ritualurilor.
Libertatea de a-
și
manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor
restrângeri decât acelea care,
prevăzute
de lege, constituie
măsuri
necesare, într-o
societate
democratică,
pentru
siguranța publică, protecția
ordinii, a
sănătății
sau a
moralei publice ori pentru protejarea drepturilor
ș
i
libertăților
altora
.
”
A. Cu
privire la admisibilitat
e
Guvernul
invocă
o
excepție
de inadmisibilitate
întemeiată
p
e
nerespectarea termenului de 6 luni în ceea ce
privește capătul
de cerere
privind Penitenciarul Miercurea-Ciuc. Decizia
definitivă
referitoare la
perioada
petrecută
de reclamant în acest penitenciar i-a fost
notificată
persoanei în
cauză
la 23
ș
i 26 septembrie 2016 (supra, pct.
9),
ș
i anume cu
peste 6 luni înainte ca acesta
să
sesizeze Curtea, la 4 mai 2017
.
Reclamantul nu a prezentat
observații
cu privire la admisibilitatea
cererii sale.
Curtea
reamintește că acțiunea formulată
în
fața judecătorului
d
e
supraveghere a
privării
de libertate,
prevăzută
de Legea nr.
254/2013
,
prezintă eficiența impusă
de art. 35 § 1 din
Convenție; deținuții
sunt
așada
r
obligați să
exercite
această
cale de atac înainte de a sesiza Curtea cu o
plângere în temeiul art.
9 [a se vedea,
mutatis mutandis
ș
i în raport cu
dispozițiile parțial
similare ale Legii nr.
275/2006 privind executare
a
pedepselor, în vigoare înainte de faptele din prezenta
cauză
,
Sanatkar
împotriva României
, nr.
74721/12, pct.
32, 16 iulie 2015; pentru aplicarea
aceluiași
principiu în
privința dispozițiilor
Legii nr. 254/2013, aflate în joc în
prezenta
cauză,
a se vedea
Berghea
ș
i Turan împotriva României
(Comitet),
nr. 7242/14
ș
i 7853/14, pct. 35, 8 noiembrie 2016].
În
speță, observă că
reclamantul a fost privat de libertate în mai multe
penitenciare din România
ș
i
că
acesta
menționează că situația
sa a fost
diferit
ă
în fiecare dintre aceste
instituții
(supra, pct.
19).
Curtea
reține că,
în
penitenciarele
Botoșani ș
i Codlea, cererea lui de a primi
hrană
potrivi
t
preceptelor religiei sale a fost
admisă, fără
a fi necesar ca acesta
să
sesizeze
instanțele
interne pentru a-
și
valorifica dreptul (supra, pct.
6
ș
i
10).
Cu toate
acestea,
administrațiile
penitenciarelor Miercurea-Ciuc
ș
i Deva i-au respins
cererile cu obiect similar, iar admi
nistrația
Penitenciarului
Iași
i-a respins
cererile de a beneficia de
hrană
potrivit preceptelor sale religioase, precum
ș
i
de un loc de
rugăciune, ș
i, de fiecare
dată,
reclamantul a sesizat
judecătorul
de supraveghere a
privării
de libertate competent (supra, pct.
7,
9
ș
i
11).
De
altfel, reclamantul nu a
susținut că această acțiune
nu prezenta gradul de
8
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
eficiență
necesar în ceea ce
privește
cele
două părți
ale
capătului său
de cerere,
ș
i anume furnizarea de
hrană
potrivit preceptelor sale religioase, pe de o parte,
ș
i punerea la
dispoziție
a unui loc de
rugăciune,
pe de
altă
parte. Astfel, faptele
din prezenta
cauză
nu
intră
sub
incidența noțiunii
de
situație continuă,
având
în vedere
că
este vorba despre
măsuri
puse în aplicare în
instituții
separate, în
cursul unor perioade de
detenție
precise (a se vedea, în acest sens,
Iacov
Stanciu împotriva României
, nr. 35972/05, pct. 137, 24 iulie 2012).
Prin urmare, reclamantul era obligat
să
exercite calea de atac
prevăzută
de Legea nr. 254/2013 pentru a contesta respingerea cererilor sale de
către
fiecare din penitenciarele în care a fost privat de libertate. De altfel, a folosit
această
posibilitate în toate cazurile în care
administrația
penitenciarului
a
refuzat
să
îi asigure un tratament conform cu preceptele religiei sale (supra,
pct.
7,
9
ș
i
11),
iar Curtea
observă că
reclamantul nu a
menționat,
în
fața
sa,
vreo dificultate
juridică, financiară
sau de
altă natură
care l-ar fi împiedicat
să
sesizeze de mai multe ori
judecătorul
de supraveghere a
privării
de libertate.
Curtea
observă,
de asemenea,
că
Guvernul a precizat,
fără
a fi contrazis
de persoana în
cauză, că
decizia
definitivă
privind Penitenciarul Miercurea-
Ciuc îi fusese
comunicată
reclamantului la 23
ș
i 26 septembrie 2016 (supra,
pct.
9
ș
i
21-
22).
Or, cererea a fost
introdusă
la 4 mai 2017,
adică după
expirarea termenului de 6 luni,
prevăzut
la art. 35 § 1 din
Convenție.
Prin
urmare, este necesar
să
se
admită excepția
de tardivitate
invocată
de Guvern
ș
i
să
se
respingă capătul
de cerere privind Penitenciarul Miercurea-Ciuc, în
conformitate cu art. 35 § 1
ș
i 4 din
Convenție.
În ceea ce
privește capătul
de cerere privind Penitenciarul
Iași,
Curtea
constată că
Guvernul nu a ridicat nicio
excepție
de inadmisibilitate.
Constatând
că
acest
capăt
de cerere nu este în mod
vădit
nefondat
ș
i
că
nu
prezintă
niciun alt motiv de inadmisibilitate
prevăzut
la art. 35 din
Convenție,
Curtea îl
declară
admisibil.
B. Cu
privire la fond
Argumentele
părților
Reclamantul
își menține capătul
de cerere.
Guvernul
arată că,
în temeiul
legislației
relevante, persoanele care
declară
o
anumită apartenență religioasă
trebuie
să
o
dovedească
printr-un act
emis de
organizația religioasă corespunzătoare.
Admite
că această cerință
poate fi
considerată
ca o
ingerință
în exercitarea
libertății
de religie, dar numai
în
măsura
în care este vorba despre convingeri religioase care nu
implic
ă
manifestarea unei religii în colectiv. Acesta
adaugă că,
în orice caz, i
ngerința
respectivă
este
prevăzută
de lege
ș
i
urmărește
un scop legitim,
ș
i anume
prevenirea abuzului de drept
–
un abuz care, în opinia sa,
diminueaz
ă
importanța
problemei
apartenenței
religioase
– ș
i
protecția
religiilor.
Precizează că
documentul impus de
legislație
poate fi
obținut
direct de la
organizația religioasă corespunzătoare
sau de la un reprezentant al acesteia,
9
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
autorizat
să meargă
în penitenciar. În
speță,
nimic nu îl împiedica pe
reclamant
să obțină această dovadă
a
apartenenței
sale religioase
.
În cele din
urmă,
Guvernul
susține că
reclamantul s-a declarat
creștin
ortodox la momentul
intrării
sale în penitenciar
ș
i
că
a participat la
activități
organizate de un preot ortodox.
Adaugă că
acesta a beneficiat de
hran
ă
a
decvată
în raport cu boala sa
cronică.
Aprecierea
Curții
a) Principii
general
e
Curtea
reamintește că,
astfel cum est
e
protejată
de art. 9 din
Convenție,
libertatea de gândire, de
conștiință ș
i de religie
reprezintă
unul din
fundamentele unei
„societăți democratice”
,
în sensul acestui instrument.
Dimensiunea
religioasă
a acestei
libertăți
se
numără
printre elementele
esențiale
ale
identității credincioșilor ș
i ale
concepției
lor despre
viață,
dar
este
totodată
un bun
prețios
pentru atei, agnostici, sceptici sau
indiferenți.
În
joc se
află
pluralismul
– obținut
cu costuri mari de-a lungul secolelor
–
care
nu poate fi disociat de o astfel de societate.
Această
libertate
implică,
printr
e
altele, libertatea de a adera sau nu la o relig
ie
ș
i pe cea de a o practica sau n
u
[
S.A.S. împotriva
Franței
(MC), nr.
43835/11, pct.
124, CEDO 2014
(extrase),
ș
i
Erlich
ș
i Kastro împotriva României
, nr. 23735/16
ș
i 23740/16,
pct. 28, 9 iunie 2020].
32.
Deși
libertatea de religi
e
ț
ine, în primul rând, de forul interior, aceas
ta
implică,
de asemenea, libertatea de a-
și
manifesta religia în mod individual
ș
i
în privat sau în colectiv, în public, precum
ș
i în cercul celor care
împărtășes
c
credința
în
cauză.
Art. 9 din
Convenție
enum
eră
diferitele forme pe care le
poate lua manifestarea unei religii sau a unei convingeri,
ș
i anume cult,
învățământ,
practici
ș
i îndeplinirea ritualurilor [
Cha’are
Shalom Ve Tsedek
împotriva
Franței
(MC), nr. 27417/95, pct. 73, CEDO 2000-VII;
Leyla
Șahi
n
împotriva Turciei
(MC), nr. 44774/98, pct. 105, CEDO 2005-XI,
ș
i
Erlich
ș
i
Kastro
,
citată
anterior, pct. 29].
Într-o societate
democratică,
în care mai multe religii
coexistă
în cadrul
aceleiași populații,
se poate dovedi necesa
ră adăugarea
de
limitări
la
această
libertate de a-
și
manifesta religia sau convingerile, pentru a concilia interesele
diferitelor grupuri
ș
i pentru a asigura respectarea convingerilor tuturor
(
Kokkinakis împotriva Grecie
i
, 25 mai 1993, pct.
33
in fine
, seria A
nr.
260‑A).
Aceasta decurge atât din art. 9 § 2, cât
ș
i din
obligațiile
pozitive
ce revin statului în temeiul art.
1 din
Convenție,
de a
recunoaște oricărei
persoane aflate sub
jurisdicția
sa drepturile
ș
i
libertățile
definite în aceasta
(
Leyla
Ș
ah
in
,
citată
anterior, pct.
106,
ș
i
Erlich
ș
i Kastro
,
citată
anterior,
pct. 30).
Trebuie reamintit, de asemenea, rolul subsidiar fundamental al
mecanismului
Convenției. Autoritățile naționale
se
bucură
de o legitimitate
democratică directă ș
i, astfel cum a afirmat Curtea în mod repetat, sunt în
10
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
principiu mai în
măsură
decâ
t
instanța internațională să
se
pronunțe
cu privire
la nevoile
ș
i contextele locale. Atunci când sunt în joc probleme de
politic
ă
generală,
în
privința cărora
pot exista, în mod rezonabil,
divergențe
profunde
într-un stat democratic, este necesar
să
se acorde o
importanță deosebită
rolului decidentului
național.
În ceea ce
privește
art. 9 din
Convenție,
este
necesar, în principiu,
să
se recun
oască
statului o
marjă largă
de apreciere,
pentru a decide
dacă ș
i în ce
măsură
este
„necesară”
o restrângere a dreptul
ui
de a-
și
manifesta religia sau convingerile (
S.A.S. împotriva
Franței
,
citată
anterior, pct.
129). Astfel, pentru a stabili amploarea marjei de apreciere
într-o
anumită cauză,
Curtea trebuie
totodată să țină
seama de problema
specifică
din cauza
respectivă
(a se vedea, în special,
Manoussakis
ș
i
alții
împotriva Greciei,
26 septembrie 1996, pct.
44,
Culegere de
hotărâri ș
i
decizii
1996-IV;
Leyla
Șahin
,
citată
anterior, pct. 110;
Erlich
ș
i Kastro
,
citat
ă
anterior, pct. 31).
35.
Deși granița
dintre
obligațiile
pozitive
ș
i
obligațiile
negative pe care le
are statul în temeiul
Convenției
nu se
pretează
unei
definiții
precise,
principiile aplicabile sunt
totuși
comparabile. În special, în ambele cazuri,
trebuie
să
se
țină
seama de echilibrul just care trebuie
păstrat
între interesul
general
ș
i interesele individului, statul beneficiind, în orice
situație,
de o
marjă
de apreciere [
Eweida
ș
i
alții
împotriva Regatului Unit,
nr. 48420/10
ș
i alte 3
cereri, pct.
84
in fine
, CEDO 2013 (extrase),
ș
i
Erlich
ș
i Kastro
,
citat
ă
anterior, pct. 32].
b) Aplicarea
acestor principii în
speță
Curtea
observă că,
astfel cum a fost formulat de reclamant,
capătul
d
e
cerere cu privire la perioada în care persoana în
cauză
a fost
privată
de
libertate în Penitenciarul
Iași
include
două
aspecte: pe de o parte, faptul
că
n
u
a beneficiat de
hrană
potrivit preceptelor religiei musulmane
ș
i, pe de
alt
ă
parte, faptul
că
nu a dispus de un loc
de
rugăciune
adecvat.
Apreciază că
este
necesar ca ambele elemente ale acestui
capăt
de cerere
să
fie examinate în
lumina
obligațiilor
pozitive care decurg din art. 9 din
Convenție
[a se vedea,
mutatis mutandis
,
Vartic împotriva României (nr. 2)
, nr. 14150/08, pct. 44,
17 decembrie 2013,
ș
i
Erlich
ș
i Kastro
,
citată
anterior, pct. 33].
În ceea
ce
privește
problema hranei, Curtea
observă,
în primul rând,
că
Legea nr. 254/2013
ș
i
ș
i
legislația secundară adoptată
în aplicarea acestei legi
consacră
în mod expres dreptul persoanelor private de libertate de a beneficia
de
hrană
potrivit preceptelor religiei lor (supra, pct.
14-
16).
Prin urmare,
exista un cadru normativ general, suficient de previzibil
ș
i de detaliat, cu
privire la exercitarea dreptului la libertatea de religie în penitenciare (
Erlich
ș
i Kastro
,
citată
anterior, pct. 34). De altfel,
aceeași
idee reiese
ș
i din Regulile
Penitenciare Europene, în vigoare la momentul faptelor, interpretate în
lumina comentariului lor (supra, pct.
17-
18).
În continuare, Curtea
observă că
Ordinul ministrului
justiției
nr. 1072/2013,
care constituie
legislația națională aplicabilă
în materie,
11
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
prevede
că
persoanele private de libertate pot
să își
declare
apartenența
religioasă,
pe propria
răspundere,
la intrarea în locul de
deținere ș
i,
dacă
este
cazul, pot
să
precizeze faptul
că
s-au convertit pe parcursul perioadei de
d
etenție,
în acest caz prezentând o
declarație
pe propria
răspundere ș
i un act
care
confirmă
noua lor
apartenență religioasă
(art. 4 din ordin, citat mai sus,
la punctul
15).
În sp
eță,
Guvernul
susține că
reclamantul s-a declarat
creștin
ortodox la intrarea sa în locul de
deținere ș
i
că
ar fi trebuit ca ulterior
să
prezinte un certificat care atesta convertirea sa la islam, pentru a primi
hrană
potrivit preceptelor religiei musulmane (supra, pct.
29-
30).
În
această privință,
Curtea
subliniază că
reclamantul a afirmat,
fără să
fie contrazis de Guvern,
că
a primit
hrană conformă
cu preceptele religiei
musulmane în Penitenciarul
Botoșani,
unde a fost privat de libertate chiar la
începutul
detenției
sale (supra, pct.
6).
De asemenea,
observă că,
atunci când
a fost transferat ulterior la Penitenciarul
Iași,
a fost înscris ca musulman în
fișa
de
asistență
moral-
religioasă
a acestei instit
uții
(supra, pct.
5).
În plus, din
încheierea din 6 aprilie 2017 reiese
că
acesta era înregistrat, de asemenea, ca
musulman în dosarul
său
de
educație ș
i
asistență psihosocială
din
Penitenciarele Codlea
ș
i Deva (supra, pct.
12).
Guvernul nu a explicat cum a
fost posibil ca în acest dosar
să
se precizeze
că
reclamantul era musulman
d
acă
acesta se declarase
creștin
ortodox la momentul
intrării
sale în locul de
deținere:
acesta s-a limitat
să susțină că
reclamantul ar fi trebuit
să
prezinte
un certificat (care
să
ateste convertirea sa) în conformitate cu
legislați
a
relevantă.
Or, din deciziile interne reiese clar
că
persoana în
cauză
nu a
furnizat un astfel de document (supra, pct.
8-
9
ș
i
12).
Ț
inând seama de aceste
elemente, Curtea va examina modul în care
instanțele naționale
au verificat
afirmația
potrivit
căreia
reclamantul s-a declarat musulman atunci când acesta
a intrat în penitenciar (supra, pct.
5).
Curtea
observă că Judecătoria Iași
a respins
contestația
reclamantului
,
pe motiv
că
acesta s-a declarat
creștin
ortodox la momentul
intrării
sale în
locul de
detenție ș
i, ulterior, nu
ș
i-a dovedit
apartenența
la religia
musulmană
(supra, pct.
8).
Totuși, observă că
aceste concluzii factuale din 28 martie 2017
nu sunt conforme cu
fișa
de
asistență
moral-
religioasă întocmită
la 24 mai
2016 în Penitenciarul
Iași,
în care se
precizează că
reclamantul este musulman
(supra, pct.
5
ș
i
8).
Nu reiese nici
că judecătoria
a încercat
să
verifice datele
factuale înregistrate de
administrația
penitenciarului cu privire la
apartenenț
a
religioasă
a reclamantului. De altfel, Guvernul nu a explicat
divergențele
în
ceea ce
privește apartenența religioasă
a reclamantului, care apar frecvent în
diferitele documente emise de
autoritățile naționale
(supra, pct.
5
ș
i
12).
Or,
Curtea
consideră că autoritățile
trebuie
să
se organizeze
ș
i
să
se coordoneze
astfel încât
să
asigure un flux
ș
i un schimb de
informații
adecvate, în special
într-o
situație
precum cea din
speță,
în care ordinul ministrului de
justiție
a
introdus o
distincție
între
declarația inițială
privind
apartenența religioasă,
p
e
care
deținutul
o poate face în mod liber
ș
i
fără formalități
speciale, la
momentul
intrării
în locul de
deținere, ș
i schimbarea religiei, care a avut loc
12
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
pe parcursul perioadei de
detenție,
pe care
deținutul
trebuie
să
o
dovedească
printr-un act emis de noul cult (a se vedea art. 4 din ordin, citat supra,
pct.
15).
Curtea
apreciază că,
prin refuzul de a-i furniza reclamantului, în cursul
detenției
sale în Penitenciarul
Iași, hrană conformă
cu preceptele religiei sale,
autoritățile naționale
nu au asigurat un echilibru just între interesele
instituției,
cele ale
celorlalți deținuți ș
i interesele particulare ale
deținutului
în
cauză
(a
se vedea,
mutatis mutandis
,
Jakóbski împotriva Poloniei
, nr.
18429/06,
pct. 50,
7 decembrie 2010). De altfel, Curtea
observă că
reclamantul a
beneficiat de hr
ană
potrivit preceptelor religiei sale în Penitenciarele
Botoșani
, Codlea
ș
i Deva (supra, pct.
6
ș
i
10-
13),
ceea ce
arată că
sistemul
penitenciar românesc putea
să răspundă
unor astfel de cereri.
De asemenea, Curtea ia în considerare durata procedurii referitoare la
mesele servite în Penitenciarul
Iași
.
Aceasta
observă că hotărârea Judecătoriei
Iași
a fost
pronunțată
la 28 martie 2017, în vreme ce reclamantul fusese
transferat la Penitenciarul Codlea la 6 decembrie 2016 (supra, pct
.
7-
8
ș
i
10).
Guvernul nu a explicat motivele întârzierii
pronunțării
în
această procedură
.
În lumina celor de mai sus
ș
i în ciuda marjei de apreciere de care
dispune statul pârât în materie (supra, pct.
34),
Curtea
apreciază că autoritățile
naționale
nu
ș
i-au îndeplinit, într-o
măsură rezonabilă
în
circumstanțele
cauzei,
obligațiile
pozitive care le revin în temeiul art. 9 din Con
venție
în ceea
ce
privește
mesele servite reclamantului în Penitenciarul
Iași
.
Prin urmare, a fost
încălcat
art. 9 din
Convenție.
Având în vedere
această
constatare, Curtea
consideră că
nu este
necesar
să
examineze
alegațiile
reclamantului referitoare la refuzul
autorităților
de a-i pune la
dispoziție
un loc de
rugăciune
adecvat în cadrul
Penitenciarului
Iași
.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN
CONVENȚI
E
Art. 41 din C
onvenție
prevede
:
„Dacă
Curtea
declară că
a avut loc o
încălcare
a
Convenției
sau a protocoalelor sale
ș
i
dacă
dreptul intern al înaltei
părți
contractante nu permite decât o
înlăturar
e
incomplet
ă
a
consecințelor
acestei
încălcări,
Curtea
acordă părții
lezate,
dacă
este cazul,
o
reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamantul
solicită
15 000 de euro (EUR) cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul material. El
precizează că această sumă
include cheltuielile
sale de
judecată.
Acesta
solicită,
de asemenea, 500
000 EUR cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul moral.
Guvernul
susține că
reclamantul nu a dovedit
că
a suferit un prejudiciu
material. În plus,
consideră că
suma
solicitată
cu titlu de
despăgubir
e pentru
prejudiciul moral este
excesivă
în raport cu
jurisprudența Curții
în materie.
13
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Curtea
consideră că
reclamantul nu a dovedit
existența
unei
legături
d
e
cauzalitate între
încălcarea constatată ș
i prejudiciul material pretins. Prin
urmare, respinge cererea
formulată
cu acest titlu. În schimb, îi
acordă
reclamantului 5 000 EUR cu titlu de
despăgubire
pentru prejudiciul moral,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit
.
B. Cheltuieli
de
judecată
Suma de 15
000 EUR,
solicitată
de reclamant pentru prejudiciul
material (supra, pct.
47),
include cheltuielile de
judecată
suportate de acesta
în cadrul procedurilor
desfășurat
e în
fața instanțelor
interne
ș
i în
fața Curții.
Persoana în
cauză
a precizat mai întâi
că, după
ce a fost pus în libertate la 21
august 2018, nu a fost în
măsură să obțină
documentele justificative necesar
e
ș
i
că intenționa să
le prezinte
Curții
în cel mai scurt timp posibil. În
continuare, a informat Curtea
că lăsa
la aprecierea acesteia stabilirea sumei
care trebuia
acordată
cu titlu de
reparație echitabilă.
Guvernul
susține că
reclamantul nu a demonstrat caracterul necesar al
cheltuielilor efectuate
ș
i nici nu le-a defalcat pe tipuri de cheltuieli.
În conformitate cu
jurisprudența Curții,
un reclamant nu poate
obțin
e
rambursarea cheltuielilor de
judecată
decât în
măsura
în care se
stabileșt
e
caracterul real, necesar
ș
i rezonabil al acestora. În
speță,
având în vedere lipsa
documentelor justificative, Curtea respinge cererea
formulată
cu titlu de
cheltuieli de
judecată.
C. Dobânzi
moratorii
Curtea
consideră
necesar ca rata dobânzilor moratorii
să
se întemeieze
pe rata dobânzi
i
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală
Europeană, majorată
cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.
declară
cererea
admisibilă
în ceea ce
privește capătul
de cerere formulat
în temeiul art.
9 din
Convenție,
în
măsura
în care acesta
privește
Penitenciarul
Iași, ș
i
inadmisibilă
pentru celelalte capete de cerere;
2.
hotărăște
că
a fost
încălcat
art. 9 din
Convenție
în ceea ce
privește
refuzul
auto
rităților
de a-i furniza reclamantului, în cadrul Penitenciarului
Iași
,
hrană conformă
cu preceptele religiei sale;
3.
hotărăște
că
nu este necesar
să
se
pronunțe
asupra
capătului
de cerere cu
privire la refuzul
autorităților
de a pune la
dispoziția
reclamantului, în
cadrul Penitenciarului
Iași,
un loc adecvat de
rugăciune;
14
HOTĂRÂREA
SARAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
4.
hotărăște
a)
că
statul pârât trebuie
să plătească
reclamantului, în termen de trei luni
de la data
rămânerii
definitive a
hotărârii,
în conformitate cu art. 44 § 2
din
Convenție,
suma de 5 000 EUR (cinci mii de euro), care trebuie
convertită
în moneda statului pârât la rata de schi
mb
aplicabilă
la dat
a
plății,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit, cu titlu
de
despăgubire
pentru prejudiciul moral;
b)
că,
de la expirarea termenului
menționat ș
i
până
la efectuarea
plății,
această sumă
trebuie
majorată
cu o
dobândă simplă,
la o
rată egală
cu
rata dobânzii
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală Europeană, aplicabilă
pe parcursul acestei perioade
ș
i
majorată
cu trei puncte procentuale;
5.
respinge
cererea de acordare a unei
reparații
echitabile pentru celelalte
capete de cerere.
Redactată
în limba
franceză,
apoi
comunicată
în scris la 10 noiembrie
2020, în temeiul art. 77 § 2
ș
i 3 din Regulament.
Andrea Tamietti
Grefier
Yonko Grozev
Președinte
15