CASE OF SARAN v. ROMANIA

Cererea privește cerințele impuse reclamantului pentru a- și dovedi apartenența religioasă ș i pentru a- și putea exercita, în cursul detenției, dreptu l la libertatea de religie, în special în ceea c e privește furnizarea unei alimentații conforme cu preceptele religiei sale. ÎN FAPT

Reclamantul s-a născut în 1983 ș i locuiește în Brașov. Acesta a fost reprezentat în fața Curții de domnul Văduva, avocat.

Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Reclamantul a executat o pedeapsă cu închisoarea în mai multe penitenciare din România. A fost pus în libertate la 21 august 2018.

El menționează că este musulman ș i că s-a declarat ca atare atunci când a fost adus la locul de deținere, la 28 aprilie 2016. În fața Curții, acesta a prezentat o copie a dosarului individual din Penitenciarul Codlea, în care se precizează că era musulman (infra, pct. 10). Guvernul, la rândul său, susține că reclamantul s-a declarat creștin ortodox la momentul intrării sale în 1 HOTĂRÂREA

Reclamantul a fost privat de libertate pentru prima dată în Penitenciarul Botoșani. În fața Curții, menționează că, la intrarea în penitenciar, s-a declarat musulman, a solicitat ca mesele care urmau să îi fie servite să fie conforme cu religia sa ș i că această cerere a fost admisă.

La 19 mai 2016, a fost transferat la Penitenciarul Iași, unde a fost privat de libertate până la 6 decembrie 2016, cu câteva întreruperi. El a cerut să primească hrană potrivit preceptelor religiei sale ș i să dispună de un loc de rugăciune, dar aceste cereri au fost respinse de administrația penitenciarului. Reclamantul s-a plâns în această privință în fața judecătorului d e supraveghere a privării de libertate competent pentru penitenciar. Prin încheierea din 8 iulie 2016, judecătorul respectiv a constatat că, deși se declarase creștin ortodox la momentul intrării sale în penitenciar, acesta nu a prezentat ulterior niciun document care să dovedească faptul că era musulman ș i că beneficia de mese adecvate în raport cu boal a cronică de care suferea.

La o dată neprecizată din 2016, reclamantul a contestat încheierea în fața Judecătoriei Iași. Aceasta a respins contestația prin hotărârea din 28 martie 2017. Constatând că reclamantul se declarase ortodox în timpul unei sesiuni de consiliere moral- religioasă ș i prezentase mai multe versiuni contradictorii ale convertirii sale la islam, s-a apreciat că erau aplicabile dispozițiile normative privind dovada schimbării apartenențe i religioase pe parcursul perioadei de detenție. Instanța a expus următorul raționament : „Or, simpla declarație prin care petentul a afirmat, în cursul detenției sale, că era musulman nu este suficientă pentru a dovedi apartenența sa la cultul musulman, în absența unui act de confirmare a apartenenței religioase, în conformitate cu dispozițiil e regulamentului. În aceste condiții, nu este necesar să se dispună ca administrația Penitenciarului Iași să îi ofere [hrană] în conformitate cu preceptele religiei musulmane. Argumentul petentului, potrivit căruia, fiind privat de libertate, nu este în măsură să obțină un astfel de document, este nefondat. Regulamentul privind asistența religioasă a persoanelor private de libertate aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor permite oricărui deținut, pe bază de cerere scrisă adresată directorul ui locului de deținere respectiv, să beneficieze de asistență religioasă din partea unui reprezentant al unui cult sau al unei asociații religioase recunoscut/recunoscute de lege, prin întrevederi personale sau participarea la reuniuni cu scop moral-religios. În cadrul unei astfel de întrevederi, petentul ar putea solicita eliberarea acestui document. ” În cele din urmă, judecătoria a respins cererea de punere la dispoziție a unui loc de rugăciune, pe motiv că normele impun penitenciarelor să amenajeze spații de rugăciune pentru o utilizare colectivă de către membrii unui cult religios sau ai unei asociații religioase recunoscute de lege, dar nu pentru o utilizare individuală de către fiecare deținut.

În cursu l detenției sale din Iași, reclamantul a fost transferat pentru două perioade scurte la Penitenciarul Miercurea-Ciuc, unde a fost deținut între 14 iulie ș i 21 octombrie 2016 ș i între 31 octombrie ș i 11 noiembrie 2016. 2 HOTĂRÂREA

Potrivit informațiilor furnizate de părți, la 6 decembrie 2016, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Codlea. Acesta precizează că acolo a primit hrană potrivit preceptelor religiei musulman e.

La 17 martie 2017, reclamantul a fost transferat pentru o perioadă scurtă la Penitenciarul Deva. Acesta s-a plâns cu privire la refuzul administrație i penitenciarului de a-i oferi hrană potrivit preceptelor sale religioase în fața judecătorului de supraveghere a privării de libertate competent pentru penitenciarul respectiv .

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate s-a pronunțat prin încheiere la 6 aprilie 2017. A constatat mai întâi că reclamantul era înscris în unele registre ca fiind creștin ortodox ș i în altele ca musulman, ș i că, din moment ce Penitenciarul Codlea nu a transmis la Penitenciarul Deva dosarul să u de educație ș i asistență psihosocială, administrația penitenciarului i- a oferit mese conforme cu recomandările sale medicale. A considerat că această măsură nu era abuzivă, întrucât judecătorii instanțelor din Iași ș i Miercurea- Ciuc stabiliseră că persoana în cauză era creștin ortodox ș i că nu exista nici o dovadă că era de altă religie. Observând, în continuare, că, la 5 aprilie 2017, Penitenciarul Deva primise de la Penitenciarul Codlea dosarul în cauză, în care se preciza că reclamantul era musulman, acesta a respins contestația ca lipsită de obiect.

Guvernul precizează că, începând cu 7 aprilie 2017, reclamantul a beneficiat, în cadrul Penitenciarului Deva, de hrană potrivit preceptelor religiei musulmane.

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor ș i a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede, în părțile sale relevante (a se vedea ș i Erlich ș i Kastro împotriva României , nr. 23735/16 ș i 23740/16, pct. 11, 9 iunie 2020): 3 HOTĂRÂREA

Ordinul ministrului justiției nr. 1072/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind asistența religioasă a persoanelor private de libertat e aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost în vigoa re în perioada 3 aprilie 2013 – 28 noiembrie 2016. Dispozițiile din regulamen t relevante în speță au următorul cuprins (a se vedea ș i Erlich ș i Kastro , citată anterior, pct. 12): 4 HOTĂRÂREA

Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentulu i de aplicare a Legii nr. 254/2013 prevede, în părțile sale relevante în speță (a se vedea, de asemenea, Erlich ș i Kastro , citată anterior, pct. 13): Articolul 113 – Alimentația deținuților „(1) Administrația locului de deținere asigură deținuților, de 3 ori pe zi, o hran ă variată, corespunzătoare calitativ ș i cantitativ regulilor de igienă a alimentației, confor m vârstei, stării de sănăt ate ș i naturii muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase asumate de deținut, după caz, cu ocazia depunerii în penitenciar sau a aderării liber consimțite ș i dovedite la alte culte recunoscute de statul român, în perioada executării pedepsei. [...] (4) Administrația locului de deținere asigură condiții de servire a hranei, de regulă în săli de mese, precum ș i dotarea necesară pentru prepararea, distribuirea ș i servirea hranei, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătății. (5) Prepararea hranei se face sub controlul ș i supravegherea personalului de specialitate al locului de deținere. ” 5 HOTĂRÂREA

Comentariul la Recomandarea Rec(2006)2 conține următoarel e precizări: Regimul alimentar – Regula 2 2 „O funcție esențială a autorităților penitenciare este să asigure deținuților o alimentați e satisfăcătoare. Modificarea titlului acestei secțiuni a regulilor („Regimul alimentar” în loc de „Alimentația”) își propune să sublinieze acest lucru. Aranjamentele conform cărora deținutul își asigură în mod individual alimentația nu sunt interzise de regulă , dar, în acest caz, ar trebui să i se asigure deținutului trei mese pe zi. În anumite state, autoritățile penitenciare le permit deținuților să - și pregătească singuri mesele, întrucât acest lucru le oferă o perspectivă asupra aspectelor pozitive ale vieții în comunitate. În acest caz, acestea le pun la dispoziție instalațiile adecvate, precum ș i o cantitate de hrană suficientă pentru satisfacerea necesităților nutriționale. Regula 22.2 obligă în prezent, în mod specific, autoritățile naționale să includă în legislația internă criteriile privind calitatea regimului alimentar. Aceste criterii trebuie să țină seama de nevoile alimentare ale diferitelor categorii de deținuți. Odată definit e astfel de norme specifice, sistemele de inspecție internă, precum ș i organele național e 6 HOTĂRÂREA

Reclamantul susține că, în penitenciarele Iași ș i Miercurea-Ciuc, nu a primit nici hrană potrivit preceptelor religiei sale, nici un loc de rugăciune adecvat. El se plânge că nu a fost tratat la fel în diversele penitenciare în ca re a fost deținut. Apreci a ză, de asemenea, că a fost supus unui tratament discriminatoriu în raport cu majoritatea deținuților, care erau de religie creștin - ortodoxă. Reclamantul invocă art. 9 ș i 14 di n Convenție. Curtea reamintește că nu este ținută de motivele de drept invocate de reclamant în temeiul Convenției ș i al protocoalelor sale ș i că poate să stabilească încadrarea juridică a faptelor aferente unui capăt de cerere prin examinarea acestuia din perspectiva altor articole sau dispoziții din Convenție decât cele invocate de reclamant [ Radomilja ș i alții împotriva Croației (MC), nr. 37685/10 ș i 22768/12, pct. 126, 20 martie 2018]. 7 HOTĂRÂREA

Guvernul invocă o excepție de inadmisibilitate întemeiată p e nerespectarea termenului de 6 luni în ceea ce privește capătul de cerere privind Penitenciarul Miercurea-Ciuc. Decizia definitivă referitoare la perioada petrecută de reclamant în acest penitenciar i-a fost notificată persoanei în cauză la 23 ș i 26 septembrie 2016 (supra, pct. 9), ș i anume cu peste 6 luni înainte ca acesta să sesizeze Curtea, la 4 mai 2017 .

Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la admisibilitatea cererii sale.

Curtea reamintește că acțiunea formulată în fața judecătorului d e supraveghere a privării de libertate, prevăzută de Legea nr. 254/2013 , prezintă eficiența impusă de art. 35 § 1 din Convenție; deținuții sunt așada r obligați să exercite această cale de atac înainte de a sesiza Curtea cu o plângere în temeiul art. 9 [a se vedea, mutatis mutandis ș i în raport cu dispozițiile parțial similare ale Legii nr. 275/2006 privind executare a pedepselor, în vigoare înainte de faptele din prezenta cauză , Sanatkar împotriva României , nr. 74721/12, pct. 32, 16 iulie 2015; pentru aplicarea aceluiași principiu în privința dispozițiilor Legii nr. 254/2013, aflate în joc în prezenta cauză, a se vedea Berghea ș i Turan împotriva României (Comitet), nr. 7242/14 ș i 7853/14, pct. 35, 8 noiembrie 2016].

În speță, observă că reclamantul a fost privat de libertate în mai multe penitenciare din România ș i că acesta menționează că situația sa a fost diferit ă în fiecare dintre aceste instituții (supra, pct. 19). Curtea reține că, în penitenciarele Botoșani ș i Codlea, cererea lui de a primi hrană potrivi t preceptelor religiei sale a fost admisă, fără a fi necesar ca acesta să sesizeze instanțele interne pentru a- și valorifica dreptul (supra, pct. 6 ș i 10). Cu toate acestea, administrațiile penitenciarelor Miercurea-Ciuc ș i Deva i-au respins cererile cu obiect similar, iar admi nistrația Penitenciarului Iași i-a respins cererile de a beneficia de hrană potrivit preceptelor sale religioase, precum ș i de un loc de rugăciune, ș i, de fiecare dată, reclamantul a sesizat judecătorul de supraveghere a privării de libertate competent (supra, pct. 7, 9 ș i 11). De altfel, reclamantul nu a susținut că această acțiune nu prezenta gradul de 8 HOTĂRÂREA

Prin urmare, reclamantul era obligat să exercite calea de atac prevăzută de Legea nr. 254/2013 pentru a contesta respingerea cererilor sale de către fiecare din penitenciarele în care a fost privat de libertate. De altfel, a folosit această posibilitate în toate cazurile în care administrația penitenciarului a refuzat să îi asigure un tratament conform cu preceptele religiei sale (supra, pct. 7, 9 ș i 11), iar Curtea observă că reclamantul nu a menționat, în fața sa, vreo dificultate juridică, financiară sau de altă natură care l-ar fi împiedicat să sesizeze de mai multe ori judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

Curtea observă, de asemenea, că Guvernul a precizat, fără a fi contrazis de persoana în cauză, că decizia definitivă privind Penitenciarul Miercurea- Ciuc îi fusese comunicată reclamantului la 23 ș i 26 septembrie 2016 (supra, pct. 9 ș i 21- 22). Or, cererea a fost introdusă la 4 mai 2017, adică după expirarea termenului de 6 luni, prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție. Prin urmare, este necesar să se admită excepția de tardivitate invocată de Guvern ș i să se respingă capătul de cerere privind Penitenciarul Miercurea-Ciuc, în conformitate cu art. 35 § 1 ș i 4 din Convenție.

În ceea ce privește capătul de cerere privind Penitenciarul Iași, Curtea constată că Guvernul nu a ridicat nicio excepție de inadmisibilitate. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat ș i că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea îl declară admisibil. B. Cu privire la fond 1. Argumentele părților

Reclamantul își menține capătul de cerere.

Guvernul arată că, în temeiul legislației relevante, persoanele care declară o anumită apartenență religioasă trebuie să o dovedească printr-un act emis de organizația religioasă corespunzătoare. Admite că această cerință poate fi considerată ca o ingerință în exercitarea libertății de religie, dar numai în măsura în care este vorba despre convingeri religioase care nu implic ă manifestarea unei religii în colectiv. Acesta adaugă că, în orice caz, i ngerința respectivă este prevăzută de lege ș i urmărește un scop legitim, ș i anume prevenirea abuzului de drept – un abuz care, în opinia sa, diminueaz ă importanța problemei apartenenței religioase – ș i protecția religiilor. Precizează că documentul impus de legislație poate fi obținut direct de la organizația religioasă corespunzătoare sau de la un reprezentant al acesteia, 9 HOTĂRÂREA

În cele din urmă, Guvernul susține că reclamantul s-a declarat creștin ortodox la momentul intrării sale în penitenciar ș i că a participat la activități organizate de un preot ortodox. Adaugă că acesta a beneficiat de hran ă a decvată în raport cu boala sa cronică. 2. Aprecierea Curții a) Principii general e

Curtea reamintește că, astfel cum est e protejată de art. 9 din Convenție, libertatea de gândire, de conștiință ș i de religie reprezintă unul din fundamentele unei „societăți democratice” , în sensul acestui instrument. Dimensiunea religioasă a acestei libertăți se numără printre elementele esențiale ale identității credincioșilor ș i ale concepției lor despre viață, dar este totodată un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. În joc se află pluralismul – obținut cu costuri mari de-a lungul secolelor – care nu poate fi disociat de o astfel de societate. Această libertate implică, printr e altele, libertatea de a adera sau nu la o relig ie ș i pe cea de a o practica sau n u [ S.A.S. împotriva Franței (MC), nr. 43835/11, pct. 124, CEDO 2014 (extrase), ș i Erlich ș i Kastro împotriva României , nr. 23735/16 ș i 23740/16, pct. 28, 9 iunie 2020].

Deși libertatea de religi e ț ine, în primul rând, de forul interior, aceas ta implică, de asemenea, libertatea de a- și manifesta religia în mod individual ș i în privat sau în colectiv, în public, precum ș i în cercul celor care împărtășes c credința în cauză. Art. 9 din Convenție enum eră diferitele forme pe care le poate lua manifestarea unei religii sau a unei convingeri, ș i anume cult, învățământ, practici ș i îndeplinirea ritualurilor [ Cha’are Shalom Ve Tsedek împotriva Franței (MC), nr. 27417/95, pct. 73, CEDO 2000-VII; Leyla Șahi n împotriva Turciei (MC), nr. 44774/98, pct. 105, CEDO 2005-XI, ș i Erlich ș i Kastro , citată anterior, pct. 29].

Într-o societate democratică, în care mai multe religii coexistă în cadrul aceleiași populații, se poate dovedi necesa ră adăugarea de limitări la această libertate de a- și manifesta religia sau convingerile, pentru a concilia interesele diferitelor grupuri ș i pentru a asigura respectarea convingerilor tuturor ( Kokkinakis împotriva Grecie i , 25 mai 1993, pct. 33 in fine , seria A nr. 260‑A). Aceasta decurge atât din art. 9 § 2, cât ș i din obligațiile pozitive ce revin statului în temeiul art. 1 din Convenție, de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile ș i libertățile definite în aceasta ( Leyla Ș ah in , citată anterior, pct. 106, ș i Erlich ș i Kastro , citată anterior, pct. 30).

Trebuie reamintit, de asemenea, rolul subsidiar fundamental al mecanismului Convenției. Autoritățile naționale se bucură de o legitimitate democratică directă ș i, astfel cum a afirmat Curtea în mod repetat, sunt în 10 HOTĂRÂREA

Deși granița dintre obligațiile pozitive ș i obligațiile negative pe care le are statul în temeiul Convenției nu se pretează unei definiții precise, principiile aplicabile sunt totuși comparabile. În special, în ambele cazuri, trebuie să se țină seama de echilibrul just care trebuie păstrat între interesul general ș i interesele individului, statul beneficiind, în orice situație, de o marjă de apreciere [ Eweida ș i alții împotriva Regatului Unit, nr. 48420/10 ș i alte 3 cereri, pct. 84 in fine , CEDO 2013 (extrase), ș i Erlich ș i Kastro , citat ă anterior, pct. 32]. b) Aplicarea acestor principii în speță

Curtea observă că, astfel cum a fost formulat de reclamant, capătul d e cerere cu privire la perioada în care persoana în cauză a fost privată de libertate în Penitenciarul Iași include două aspecte: pe de o parte, faptul că n u a beneficiat de hrană potrivit preceptelor religiei musulmane ș i, pe de alt ă parte, faptul că nu a dispus de un loc de rugăciune adecvat. Apreciază că este necesar ca ambele elemente ale acestui capăt de cerere să fie examinate în lumina obligațiilor pozitive care decurg din art. 9 din Convenție [a se vedea, mutatis mutandis , Vartic împotriva României (nr. 2) , nr. 14150/08, pct. 44, 17 decembrie 2013, ș i Erlich ș i Kastro , citată anterior, pct. 33].

În ceea ce privește problema hranei, Curtea observă, în primul rând, că Legea nr. 254/2013 ș i ș i legislația secundară adoptată în aplicarea acestei legi consacră în mod expres dreptul persoanelor private de libertate de a beneficia de hrană potrivit preceptelor religiei lor (supra, pct. 14- 16). Prin urmare, exista un cadru normativ general, suficient de previzibil ș i de detaliat, cu privire la exercitarea dreptului la libertatea de religie în penitenciare ( Erlich ș i Kastro , citată anterior, pct. 34). De altfel, aceeași idee reiese ș i din Regulile Penitenciare Europene, în vigoare la momentul faptelor, interpretate în lumina comentariului lor (supra, pct. 17- 18).

În continuare, Curtea observă că Ordinul ministrului justiției nr. 1072/2013, care constituie legislația națională aplicabilă în materie, 11 HOTĂRÂREA

În această privință, Curtea subliniază că reclamantul a afirmat, fără să fie contrazis de Guvern, că a primit hrană conformă cu preceptele religiei musulmane în Penitenciarul Botoșani, unde a fost privat de libertate chiar la începutul detenției sale (supra, pct. 6). De asemenea, observă că, atunci când a fost transferat ulterior la Penitenciarul Iași, a fost înscris ca musulman în fișa de asistență moral- religioasă a acestei instit uții (supra, pct. 5). În plus, din încheierea din 6 aprilie 2017 reiese că acesta era înregistrat, de asemenea, ca musulman în dosarul său de educație ș i asistență psihosocială din Penitenciarele Codlea ș i Deva (supra, pct. 12). Guvernul nu a explicat cum a fost posibil ca în acest dosar să se precizeze că reclamantul era musulman d acă acesta se declarase creștin ortodox la momentul intrării sale în locul de deținere: acesta s-a limitat să susțină că reclamantul ar fi trebuit să prezinte un certificat (care să ateste convertirea sa) în conformitate cu legislați a relevantă. Or, din deciziile interne reiese clar că persoana în cauză nu a furnizat un astfel de document (supra, pct. 8- 9 ș i 12). Ț inând seama de aceste elemente, Curtea va examina modul în care instanțele naționale au verificat afirmația potrivit căreia reclamantul s-a declarat musulman atunci când acesta a intrat în penitenciar (supra, pct. 5).

Curtea observă că Judecătoria Iași a respins contestația reclamantului , pe motiv că acesta s-a declarat creștin ortodox la momentul intrării sale în locul de detenție ș i, ulterior, nu ș i-a dovedit apartenența la religia musulmană (supra, pct. 8). Totuși, observă că aceste concluzii factuale din 28 martie 2017 nu sunt conforme cu fișa de asistență moral- religioasă întocmită la 24 mai 2016 în Penitenciarul Iași, în care se precizează că reclamantul este musulman (supra, pct. 5 ș i 8). Nu reiese nici că judecătoria a încercat să verifice datele factuale înregistrate de administrația penitenciarului cu privire la apartenenț a religioasă a reclamantului. De altfel, Guvernul nu a explicat divergențele în ceea ce privește apartenența religioasă a reclamantului, care apar frecvent în diferitele documente emise de autoritățile naționale (supra, pct. 5 ș i 12). Or, Curtea consideră că autoritățile trebuie să se organizeze ș i să se coordoneze astfel încât să asigure un flux ș i un schimb de informații adecvate, în special într-o situație precum cea din speță, în care ordinul ministrului de justiție a introdus o distincție între declarația inițială privind apartenența religioasă, p e care deținutul o poate face în mod liber ș i fără formalități speciale, la momentul intrării în locul de deținere, ș i schimbarea religiei, care a avut loc 12 HOTĂRÂREA

Curtea apreciază că, prin refuzul de a-i furniza reclamantului, în cursul detenției sale în Penitenciarul Iași, hrană conformă cu preceptele religiei sale, autoritățile naționale nu au asigurat un echilibru just între interesele instituției, cele ale celorlalți deținuți ș i interesele particulare ale deținutului în cauză (a se vedea, mutatis mutandis , Jakóbski împotriva Poloniei , nr. 18429/06, pct. 50, 7 decembrie 2010). De altfel, Curtea observă că reclamantul a beneficiat de hr ană potrivit preceptelor religiei sale în Penitenciarele Botoșani , Codlea ș i Deva (supra, pct. 6 ș i 10- 13), ceea ce arată că sistemul penitenciar românesc putea să răspundă unor astfel de cereri.

De asemenea, Curtea ia în considerare durata procedurii referitoare la mesele servite în Penitenciarul Iași . Aceasta observă că hotărârea Judecătoriei Iași a fost pronunțată la 28 martie 2017, în vreme ce reclamantul fusese transferat la Penitenciarul Codlea la 6 decembrie 2016 (supra, pct . 7- 8 ș i 10). Guvernul nu a explicat motivele întârzierii pronunțării în această procedură .

În lumina celor de mai sus ș i în ciuda marjei de apreciere de care dispune statul pârât în materie (supra, pct. 34), Curtea apreciază că autoritățile naționale nu ș i-au îndeplinit, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, obligațiile pozitive care le revin în temeiul art. 9 din Con venție în ceea ce privește mesele servite reclamantului în Penitenciarul Iași .

Prin urmare, a fost încălcat art. 9 din Convenție.

Având în vedere această constatare, Curtea consideră că nu este necesar să examineze alegațiile reclamantului referitoare la refuzul autorităților de a-i pune la dispoziție un loc de rugăciune adecvat în cadrul Penitenciarului Iași .

Art. 41 din C onvenție prevede : „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale ș i dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturar e incomplet ă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.” A. Prejudiciu

Reclamantul solicită 15 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. El precizează că această sumă include cheltuielile sale de judecată. Acesta solicită, de asemenea, 500 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

Guvernul susține că reclamantul nu a dovedit că a suferit un prejudiciu material. În plus, consideră că suma solicitată cu titlu de despăgubir e pentru prejudiciul moral este excesivă în raport cu jurisprudența Curții în materie. 13 HOTĂRÂREA

Suma de 15 000 EUR, solicitată de reclamant pentru prejudiciul material (supra, pct. 47), include cheltuielile de judecată suportate de acesta în cadrul procedurilor desfășurat e în fața instanțelor interne ș i în fața Curții. Persoana în cauză a precizat mai întâi că, după ce a fost pus în libertate la 21 august 2018, nu a fost în măsură să obțină documentele justificative necesar e ș i că intenționa să le prezinte Curții în cel mai scurt timp posibil. În continuare, a informat Curtea că lăsa la aprecierea acesteia stabilirea sumei care trebuia acordată cu titlu de reparație echitabilă.

Guvernul susține că reclamantul nu a demonstrat caracterul necesar al cheltuielilor efectuate ș i nici nu le-a defalcat pe tipuri de cheltuieli.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obțin e rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileșt e caracterul real, necesar ș i rezonabil al acestora. În speță, având în vedere lipsa documentelor justificative, Curtea respinge cererea formulată cu titlu de cheltuieli de judecată. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzi i facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere formulat în temeiul art. 9 din Convenție, în măsura în care acesta privește Penitenciarul Iași, ș i inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere; 2. hotărăște că a fost încălcat art. 9 din Convenție în ceea ce privește refuzul auto rităților de a-i furniza reclamantului, în cadrul Penitenciarului Iași , hrană conformă cu preceptele religiei sale; 3. hotărăște că nu este necesar să se pronunțe asupra capătului de cerere cu privire la refuzul autorităților de a pune la dispoziția reclamantului, în cadrul Penitenciarului Iași, un loc adecvat de rugăciune; 14 HOTĂRÂREA