CASE OF ERLICH AND KASTRO v. ROMANIA

Reclamanții s-au născut în 1965 ș i sunt deținuți la Giurgiu. Sunt reprezentați de Caraman, avocat.

Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Brumar, reprezentantă permanentă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

La momentul faptelor, reclamanții își executau pedeapsa cu închisoarea la Penitenciarul Rahova .

La date neprecizate, reclamanții s-au plâns separat la judecătorul d e supraveghere a privării de libertate din această unitate că nu primeau mese cușer în conformitate cu preceptele religiei lor. Plângerile au fost conexate. Prin încheierea din 10 iulie 2015, judecătorul menționat mai sus le-a respins cu motivarea că reclamanții primiseră anumite produse din partea familiilor lor. Judecătorul a precizat ș i că reclamanții puteau solicita direcției 1 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Reclamanții au contestat decizia judecătorului delegat cu supraveghere a privării de libertate. Prin hotărârea din 1 octombrie 2015, Judecătoria București a admis cererile acestora. Aceasta nota că Penitenciarul Rahova nu dispunea de înlesnirile necesare pregătirii de mese cușer ș i că achiziționare a de către penitenciar a unor astfel de mese de la un furnizor extern presupunea subvenționarea unui buget specific ș i punerea în aplicare a unei proceduri de achiziții publice. Preciza că aceste aranjamente luau un anume timp, ceea ce i-ar priva pe reclamanți de dreptul la mese în conformitate cu cerințele religiei lor în această pe rioadă. În consecință, instanța a dispus ca Penitenciarul Rahova: „[...] să permită reclamanților să primească zilnic (suportând costul) hrană de tip cușer, în cantitatea necesară pentru satisfacerea nevoilor personale ale acestora (inclusiv alimente necesitând încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente termice pentru a fi consumate) , să asigure distribuirea hranei în aceleași condiții ca acelea oferite celorlalte persoane deținute, ș i să asigure facilități de conservare a alimentelor în zilele în care acestea nu pot fi livrate. ”

Instanța a hotărât că prevederile normative care nu permiteau ca deținuții să primească alimente necesitând să fie reîncălzite sau gătite nu puteau fi aplicate în speță întrucât acestea erau de o valoare juridică inferioară legii organice privind executarea pedepselor, Constituției ș i Convenției, car e garantau dreptul la libertatea de religie. În plus, a considerat că Penitenciarul Rahova nu dispunea de înlesnirile care să permită reclamanților exercitarea dreptului în cauză .

Referitor la costul meselor, instanța a considerat că reclamanții puteau solicita rambursarea în limitele prevăzute de norma de hrană aplicabilă deținuților. Totuși, aceasta a precizat că referitor la competența de control în materie, aceasta le revenea instanțelor civile de drept comun, care aveau sarcina să se pronunțe în acest scop. Nu reiese din dosar că reclamanții ar fi introdus la instanțele civile o astfel de acțiune.

Părțile nu au arătat dacă alimentele certificate cușer se aflau în vânzare în magazinul Penitenciarului Rahova .

Dispozițiile relevante în speță din Constituția României sunt redactat astfel: 2 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă ș i regimul general al cultelor comportă, în anexă, o listă a „cultelor recunoscute în România“ , cuprinzând denumirile cultelor ș i ale asociațiilor religioase admise prin lege. Federația Comunităților Evreiești din România figurează în respectiva anex ă la numărul 1 6.

Hotăr ârea de guvern nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 este redactată astfel în dispozițiile relevante în speță: Art. 11 3 – Alimentația deținuților „1. Administrația locului de deținere asigură deținuților, de 3 ori pe zi, o hrană variată, corespunzătoar e calitativ ș i cantitativ regulilor de igienă a alimentației, conform vârstei, stării de sănătate ș i naturii muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase asumate de deținut, după caz, cu ocazia depunerii în penitenciar sau a aderării liber consimțite ș i dovedite la alte culte recunoscute de statul român, în perioada executări i pedepsei . [...] 4. Administrația locului de deținere asigură condiții de servire a hranei, de regulă în săli de mese, precum ș i dotarea necesară pentru prepararea, distribuirea ș i servirea hranei, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătății. 5. Prepararea hranei se face sub controlul ș i supravegherea personalului de specialitate al locului de deținere. ” Art. 14 8 – Greutatea, nu mărul pachetelor ș i categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate ș i folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate „1. Deținuți i au dreptul de a primi, cumpăra, păstra ș i de a folosi pe perioada detenție i bunuri de natura celor prevăzute în anexa nr. 1. [...] 4 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Comentariul la Recomandarea Rec(2006)2 cuprinde următoarele precizări: Regimul alimentar – Regula 2 2 „O funcție esențială a autorităților penitenciare este să asigure deținuților o hrană satisfăcătoare. Modificarea titlului acestei secțiuni a regulilor („Regimul alimentar” în loc de „Hrana”) își propune să sublinieze aceasta. Aranjamentele conform căror a deținutul își asigură individual hrana nu sunt interzise de regulă, dar dacă era cazul, ar fi mai bine să se asigure deținutului trei mese pe zi. În anumite state, autoritățil e penitenciare permit deținuților să - și prepare singuri mesele, deoarece le oferă o perspectivă asupra laturilor pozitive ale vieții în comunitate. Astfel, acestea le pun la dispoziție instalațiile adecvate, precum ș i o cantitate de hrană suficientă pentru necesitățile lor nutrițional e. Regula 22.2 obligă în prezent în mod specific autoritățile naționale să includă criteriile de calitate ale regimului alimentar în legislația internă. Aceste criterii trebuie să țină seama de nevoile alimentare ale diferitelor categorii de deținuți. Odată definite astfel de cerințe specifice, sistemele de inspecție internă, ca ș i organele naționale ș i internaționa le de control vor ave a la dispoziție o bază care permite stabilirea faptu lui dacă necesitățil e de hrană ale deținuților sunt îndeplinite conform legii. [...] ” Libertatea de gândire, de conștiință ș i de religie – Regula 29 „Regulile penitenciare au considerat neproblematic până în prezent locul religiei în penitenciar ș i s-au limitat la recomandări pozitive despre cele mai bune moduri de organizare a vieții religioase în penitenciar. Cu toate acestea, creșterea în anumite țări a numărului de deținuți animați de credințe religioase puternice necesită o abordare mai bine fundamentată cu privire la principii, ca ș i adoptarea unor exige nțe pozitive . Regula 29.1 urmărește să asigure recunoașterea libertății de religie ș i a libertății de gândire ș i de conștiință, în conformitate cu art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului . Regula 29. 2 adaugă obligația pozitivă a autorităților penitenciare de a facilita prac tica religioasă ș i respectarea credințelor deținuților. S-ar putea adopta diverse măsuri în această privință. Regula 22 prevede deja ca cerințele legate de convingerile religioase să fie luate în considerare în regimul alimentar al deținuților. În măsura în care este posibil, lăcașuri de cult ș i de reuniune trebuie să fie oferite în fiecare penitenciar persoanelor private de libertate de diverse religii ș i confesiuni. Când într-un penitenciar se află un număr suficient de deținuți care aparțin unei singure religii, trebuie autorizat un reprezentat al acestei religii. În cazul în care numărul de deținuți o justifică ș i dacă permit condițiile, persoana desemnată va trebui să îndeplinească această funcție cu normă întreagă. Reprezentantul calificat trebuie autorizat să țină slujbe regulate, să organizeze activități ș i să aibă întâlniri private cu deținuții care aparțin religiei sale. Niciunei persoane private de libertate nu i se va refuza accesul la un reprezentant agreat al unei religii. Regula 29.3 este menită să protejeze deținuții de presiunile nejustificate în domeniul religios. Aceste aspecte sunt abordate în secțiunea generală care subliniază că practic a 6 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Ț inând seama de asemănarea cererilor, Curtea consideră oportun să dispu nă conexarea lor (art. 42 § 1 din Regulamentul Curții). B. Cu privire la obiectul cererilor

Curtea remarcă mai întâi că în formularele lor de cereri, reclamanții au exprimat doleanțe privind asigurarea meselor cușer în Penitenciarul Rahova ș i că aceste plângeri au fost comunicate Guvernului. Dat fiind că, în observațiile lor, reclamanții pretind că situația persistă în penitenciarele Mărgineni ș i Giurgiu, unde au fost apoi transferați, trebuie să se constate că părțile interesate nu au indicat concret ce aranjamente au fost făcute în aceste unități ș i că nu au demonstrat că au depus, după transferare, cereri pentru a primi mese cușer ș i că s-au lovit de un refuz.

Curtea consideră că acestea sunt doleanțe noi, nedetaliate prin elemente de probă, ș i că acestea nu constituie capete de plângere cu privire la care părțile au făcut schimb de observații. Prin urmare, nu este necesar să se examineze plângerile respective în această etapă a procedurii [a se vedea, mutatis mutandis , Nuray Șen împotriva Turciei (nr. 2) , nr. 25354/94 , pct. 199-200, 30 martie 2004; Piryanik împotriva Ucrainei , nr. 75788/01, pct. 19-20, 19 aprilie 2005 ș i M.C. ș i alții împotriva Italiei , nr. 5376/11, pct. 54, 3 septembrie 2013). II. CU

Reclamanții pretind că s-a adus atingere libertății lor de religie pe motivul că autoritățile Penitenciarului Rahova nu le-au furnizat mesele în conformitate cu preceptele religiei lor. Aceștia invocă art. 3 ș i art. 14 din Convenție ș i art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. Curtea reamintește că nu este obligată de motivele de drept invocate de un reclamant în temeiul Convenției ș i al protocoalelor la aceasta ș i că poat e decide ce încadrare juridică să dea faptelor corespunzătoare unui capăt d e cerere examinându-l în contextul articolelor sau dispozițiilor Convenției, altele decât cele invocate de reclamant [ Radomilja ș i alții împotriva Croație i (MC), nr. 37685/10 ș i 22768/12, pct. 126, 20 martie 2018]. 7 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Guvernul nu a ridicat vreo excepție de inadmisibilitate a cererilor .

Curtea observă că Guvernul nu contestă faptul că art. 9 din Convenție este aplicabil. Într- adevăr, a reținut deja că restricțiile sau prescripțiil e alimentare pot ț ine de practicarea unei religii [ Vartic împotriva României (nr. 2) , nr. 14150/08, pct. 35, 17 decembrie 2013]. Preceptele alimentare specifice religiei iudaice, în special cu privire la alimentele care pot sau nu pot fi mâncate ș i la modul în care se prepară, sunt explicate în detaliu în hotărârea Cha’are Shalom Ve Tsedek împotriva Franței [(MC), nr. 27417/95, pct. 13-19, CEDO 2000-VII].

Constatând, de altfel, că cererile nu sunt în mod vădit nefondate, nic i inadmisibile pentru vreun alt motiv prevăzut de art. 35 din Convenție, Curte a le declară admisibile. B. Cu privire la fond 1. Argumentele părților a) Guvernul

Guvernul afirmă că reclamanții au beneficiat de „Norma de hrană nr. 18“, aplicabilă deținuților bolnavi adepții altor religii decât religia majoritară din România, în sensul de a lua în considerare atât convingerile, cât ș i starea lor de sănătate (primul reclamant suferă de diabet). Expune următoarele: Penitenciarul Rahova a amenajat o bucătărie pentru prepararea meselor cușer, la care deținuții de confesiune iudaică sunt aduși să participe; condițiile de preparare a meselor au fost aprobate de către Fundația Chaba d Lyubavitshi , care a furnizat, de asemenea, produse alimentare; președintele acestei fundații s-a deplasat la Penitenciarul Rahova la 21 octombrie 2015 pentru a sfinți bucătăria; în continuare, reprezentanții fundației au făcut vizit e reclamanților în penitenciar de ș ase ori cu ocazia sărbătorilor religioase, atunci când cei din urmă au primit obiecte de cult ș i produse alimentare specifice pentru aceste sărbători; pe de altă parte, în 2011, Administrația 8 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

În observațiile sale suplimentare, Guvernul a transmis documente furnizate de Penitenciarul Rahova pe tema prețurilor produselor alimentare disponibile în magazinul penitenciarului. Rezultă că autoritățile penitenciare au verificat în mod regulat în 2014 ș i 2015 prețurile practicate în acest punct de vânzare, că le-au comparat cu prețurile medii afi ș ate în magazine din apropiere ș i că le-au indicat administratorilor magazinul penitenciarul ui să le scadă atunci când erau mai mari decât prețurile medii . b) Reclamanț ii

Reclamanții susțin că România nu a adoptat legislația de re cunoaștere a religiei iudaice ș i de stabilire a cerințelor în materie d e hrană. Apreciază că autoritățile au obligația de a reglementa în acest sen s.

Reclamanții se plâng că au fost nevoiți să obțină o decizie judecătorească pentru a le fi recunoscut dreptul de a beneficia de mese în conformitate cu cerințele religiei lor ș i că această decizie a fost lipsită de efect asupra perioadei anterioare pronunțării. Ei consideră că diligențele autorităților nu au fost suficiente, din moment ce exercitarea religiei lor era un fapt zilnic ș i nu se limita numai la sărbătorile religioase. Susțin că bugetul consacrat de familiile ș i de prietenii lor achizițiilor de alimente pentru ei se ridică la aproximativ 1 000 euro p e lună, că prețurile practicate de magazinu l penitenciarului sunt exorbitante ș i că anumite produse nu sunt certificate cușer. Precizează că preceptele religioase la care au aderat implică în special existenta unei bucătării separate ș i prezența rabinului pentru slujba religioa s ă în timpul pregătirii hranei. În cele din urmă, reclamanții consideră că statul ar trebui să asigure un buget suplimentar specific pentru aprovizionarea meselor deținuților de credință iudaică ș i argumentează că un astfel de buget nu ar cere un efort extraordinar din partea statului. Consideră probă faptul că, în estimarea lor, numărul de persoane de credință iudaică deținute în penitenciarele române era de numai opt la momentul faptelor. 2. Motivarea Curții a) Principii general e

Curtea reamintește că, astfel cum este apărată la art. 9 din Convenție, libertatea de gândire, de conștiință ș i de religie reprezintă unul din fundamentele unei „societăți democratice” în sensul Convenției. Această libertate este, în dimensiunea sa religioasă , printre elementele cele mai esențiale ale identității credincioșilor ș i ale concepției lor despre viață, dar este ș i un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. În joc se 9 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Cu toate că libertatea de religie ț ine de forul interior, în primul rând, aceasta implică, de asemenea, că fie individual, fie privat ș i în mod colectiv, în public, precum ș i în cercul celor care împărtășesc aceeași credință. Art. 9 din Convenție enumeră diferitele forme pe care le poate lua manifestarea unei religii sau convingeri, ș i anume cult, învățământ, practici ș i îndeplinirea ritualurilor [ Cha’are Shalom Ve Tsedek , citată anterior, pct. 73 ș i Leyla Șahi n împotriva Turciei (MC), nr. 44774/98, pct. 105, CEDO 2005-XI].

Într-o societate democratică, în care mai multe religii coexistă în cadrul aceleiași populații, se poate dovedi necesară adăugarea de limitări la această libertate de a- și manifesta religia sau convingerile, pentru a concilia interesele diferitelor grupuri ș i pentru a asigura respectarea convingerilor tuturor ( Kokkinakis împotriva Greciei , 25 mai 1993, pct. 33 in fine , seria A nr. 260- A). Totodată, aceasta decurge din art. 9 § 2 ș i din obligațiile pozitive care revin statului în temeiul art. 1 din Convenție, de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile ș i libertățile definite în aceasta ( Leyla Șahin , citată anterior, pct. 106) .

Trebuie reamintit, de asemenea, rolul subsidiar fundamental al mecanismului Convenției. Autoritățile naționale se bucură de o legitimitate democratică directă ș i, așa cum Curtea a declarat în mod repetat, sunt în principiu mai în măsură decât instanța internațională pentru a se pronunța cu privire la necesitățile ș i contextele locale. Atunci când în joc sunt probleme de politică generală, asupra cărora pot exista în mod rezonabil divergenț e profunde într-un stat democratic, trebuie să se acorde o importanță spec ială rolului decidentului național. În ceea ce privește art. 9 din Convenție, este oportun, în principiu, să se acorde statului o largă marjă de apreciere pentru a decide dacă ș i în ce măsură este „necesară” o restrângere a dreptului de a- și manifesta religia sau convingerea ( S.A.S. împotriva Franței , citată anterior, pct. 129). Astfel, pentru a stabili dimensiunea marjei de apreciere într-o cauză dată, Curtea trebuie totodată să ia în considerare problema specifică din cauza respectivă (a se vedea, în special, Manoussakis ș i alții împotriva Greciei , 26 septembrie 1996, pct. 44, Culegere 1996-IV ș i Leyla Șahin , citată anterior, pct. 110).

În sfârșit, deși limita dintre obligațiile pozitive ș i negative ale statului în raport cu Co nvenția nu se pretează unei definiri precise, principiile aplicabile sunt totuși comparabile. În special, în cele două cazuri, trebuie lua t în considerare justul echilibru de menținut între interesul general ș i interesele individuale, statul beneficiind în orice situație de o marjă de apreciere [ Eweida ș i alții împotriva Regatului Unit , nr. 48420/10 ș i alte 3 cereri, pct. 84 in fine , CEDO 2013 (extrase)]. 10 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Curtea consideră că trebuie să examineze plângerile reclamanților în lumina obligațiilor pozitive decurgând din art. 9 din Convenție [a se vedea, mutatis mutandis , Vartic (nr. 2) , citată anterior, pct. 44].

În acest scop, Curt ea observă că statul român a consacrat în mod expres dreptul la libertatea religioasă, atât la nivelul Constituției, cât ș i la nivel legislativ ș i că religia iudaică figurează printre cultele recunoscute oficial (a se vedea supra, pct. 9 ș i 10). Argumentul reclamanților potrivit căruia statul pârât nu a adoptat legislația de recunoaștere a religiei iudaice (supra, pct. 26 ) trebuie, prin urmare, exclus. Cu toate că argumentul persoanelor interesate constă în a spune că statul pârât nu a adoptat nicio reglementare specifică privind condițiile în care deținuților de religie iudaică li se pot acorda mese cușer atunci când execută o pedeapsă cu închisoarea, Curtea notează că Legea nr. 254/2013 ș i reglementarea decisă în vederea aplicării sale definesc modalităț ile de exercitare a dreptului la libertatea religioasă în detenție, inclusiv în ceea ce privește hrana cerută de respectarea preceptelor religioas e (supra, pct. 11-13). Consideră că această legislație stabilește cadrul normati v general, suficient de previzibil ș i detaliat cu privire la exercitarea dreptului la libertatea de religie în mediul penitenciar. În ceea ce privește argumentul reclamanților care viza pretinsa absență a unei reglementări specifice de stabilire în detaliu a modalităților de alocare, preparare ș i de distribuire a meselor cușer în mediul carceral, Curtea consideră că opțiunea de a adopta sau nu o reglementar e detaliată privind modalitățile de exercitare a unei religii date în mediul penitenciar ț ine, mai degrabă, de marja de apreciere a autorităților statului, care sunt mai în măsură pentru a se pronunța cu privire la necesitățile ș i contextele locale (a se vedea, mutatis mutandis , S.A.S. împotriva Franței, citată anterior, pct. 129). În acest scop, Curtea reține că, din punctul de vedere al reclamanților înșiși, la momentul faptelor, numai opt persoane de credință iudaică erau deținute în penitenciarele române (supra, pct. 27).

În plus, Curte a remarcă faptul că Judecătoria București a hotărât pentru o soluțio nare individualizată adecvată nevoilor speciale ale reclamanților ș i a permis astfel compensarea lipsei unui cadru de reglementare specific pentru deținuții de confesiune iudaică ș i oferirea unei soluții aplicabile fără întârzier e (supra, pct. 5). Curtea c onsideră meritele unei astfel de abordări, compatibilă cu principiul subsidiarității, în măsura în care judecătoria a adoptat o soluționare concretă care a avut avantajul de a putea fi aplicată imediat de către autoritățile penitenciare de la Rahova.

Mai concret, Curtea evidențiază că judecătoria a dispus ca administrația Penitenciarului Rahova să permită reclamanților primirea zilnic de mese cușer, în cantitatea necesară pentru a le îndeplini nevoile personale, să asigure distribuirea meselor în aceleași condiții ca cele oferite celorlalte persoane deținute, precum ș i să garanteze înlesnirile necesare păstrării meselor în zilele când acestea nu puteau fi livrate (supra, pct. 5). Constată că, 11 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Curtea reamintește că a spus deja că era gata să accepte că decizia de a pune în practică anumite aranjamente pentru o persoană privată de libertate putea avea consecințe financiare directe pentru un așezământ penitenciar, ș i putea așadar afecta în mod indirect calitatea tratamentului aplicat altor deținuți, ș i că trebuia să verifice ș i dacă autoritățile naționale au păstrat un echilibru just între interesele așezământului, cele ale celorlalți deținuți ș i interesele individuale ale deținutului în cauză ( Jakóbski împotriva Poloniei , nr. 18429/06, pct. 50, 7 decembrie 2010). În acest scop, reține că situația în cazul de față este diferită de cea care prevala în cauzele Jakóbski ș i Vartic (nr. 2) (citate anterior, respectiv pct. 52 ș i pct. 49), în care a observat că reclamanții cereau mese vegetariene care nu necesitau să fie preparate, fierte sau servite într-un anumit mod ș i că alocarea unor astfel de mese nu avea consecințe negative pentru administrarea unităților penitenciare sau pentru calitatea meselor furnizate altor deținuți. În schimb, în cauza de față, alimentele cerute de reclamanți constau în mese cușer, care trebuiau să conțină ingrediente specifice obținute urmând reguli foarte precise ș i care trebuiau preparate separat, în vase ș i cu ustensile diferite, în mod special ș i sub supravegherea unui reprezentant religios ( Cha’are Shalom Ve Tsedek , citată anterior, pct . 13-19; a se vedea, de asemenea, observațiile reclamanților, rezumate supra, pct. 27). Curtea vede aici o diferență importantă comparativ cu cauze pe care le-a examinat până acum ș i o va lua în considerare pentru a examina dacă autoritățile penitenciare de la Rahova au acționat în limitele marjei lor de apreciere.

Reiese astfel din observațiile Guvernului, necontestate de reclamanți, că a fost amenajat un spațiu separat în bucătăria Penitenciarul Rahova (supra, pct. 24). Este vorba, în opinia Curții, de un element important în măsura în care mesele cușer trebuie preparate în condiții speciale ( Cha’are Shalom Ve Tsedek , citată anterior, pct. 13-19). Aceste condiții par să fi fost respectate în speță, întrucât au fost aprobate de o fundație religioasă iudaică. Curtea notează ș i că deținuții de religie iudaică participă la prepararea meselor (supra, pct. 24). Curtea observă că Regulile penitenciare europene, așa cum 12 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Curtea reține în continuare că autoritățile penitenciare de la Rahova au colaborat cu o fundație religioasă evreiască pentru aplicarea hotărârii Judecătoriei București [a se vedea, a contrario , Vartic (n o 2) , citată anterior, pct. 47, în care Guvernul nu furnizase informații cu privire la rezultatele obținute datorită contactării unei asociații religioase]. Această fundație a fos t ulterior prezentă în penitenciar de sărbătorile religioase iudaice ș i le-a furnizat reclamanților alimente specifice cu această ocazie (supra, pct. 24). Curtea ia act de argumentul reclamanților conform căruia exercitarea religiei lor era un fapt zilnic ș i nu se limita numai la sărbătorile religioase (supra, pct. 27). Totuși, consideră că implicarea unei fundații religioase, la inițiativa autorităților penitenciare, în vederea stabilirii modalităților de organizare a condițiilor în care reclamanților li se puteau furniza mesele în conformitate cu preceptele religiei lor, chiar dacă nu decisivă, este un element important de luat în considerare pentru a examina în ce mod autoritățile naționale ș i-au îndeplinit obligațiile pozitive ce decurg din art. 9 din Convenție.

Curtea constată în plus că Judecătoria București a permis reclamanților să - și procure, prin derogare de la normele în vigoare, produse care puteau fi gătite ș i preparate la fața locului (supra, pct. 5). Ț ine cont de faptul că reclamanții ș i-au procurat aceste produse prin mijloace proprii, aceasta fiind principala critică formulată de cei interesați în observațiile lor prezentate Curții (supra, pct. 26 ș i 27) . Subliniază că o astfel de înțelegere nu este în sine contrară dispozițiilor Regulii 22 din Regulile penitenciare europene, așa cum sunt explicate în comentariul lor (supra, pct. 14 ș i 15). Curtea reamintește că scopul Co nvenției este de a proteja drepturi concrete ș i efective, nu teoretice ș i iluzorii [a se vedea, pentru a reaminti acest principiu, İzzettin Doğan ș i alții împotriva Turciei (MC), nr. 62649/10, pct. 114, 26 aprilie 2016 ș i Osmanoğlu ș i Kocabaș împotriva Elv eției , nr. 29086/12, pct. 93, 10 ianuarie 2017]. În circumstanțele cauzei, Curtea consideră că înțelegerea prin care unui deținut îi este permis să obțină cu mijloace proprii produsele alimentare conforme cu preceptele religiei sale nu trebuie să -i impună o responsabilitate pe care acesta nu va fi în măsură să o suporte din motive financiare obiective. În acest scop, subliniază că judecătoria a indicat reclamanților că puteau solicita rambursarea cheltuielilor pe care le angajaseră prin intermediul unei acț iuni civile separate ș i că nu reiese din dosar că persoanele interesate au sesizat instanțele competente în materie (supra, pct. 7). Reclamanții nici nu au susținut în fața Curții că fuseseră împiedicați de motive obiective să introducă o astfel de acțiune .

Curtea reamintește că simplul fapt că există îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei anumite căi de atac care nu este în mod evident sortită eșecului nu constituie un motiv suficient pentru a justifica neexercitarea căii de atac în discuție [a se vedea, între altele, Vučković ș i alți i 13 HOTĂRÂREA ERLICH Ș

Curtea observă că reclamanții nu au pretins nici că ar fi supus autorităților penitenciare o cerere precisă ș i detaliată pentru a le fi rambursate cheltuielile cu alimentele pe care ș i le-au procurat prin mijloace proprii ș i că s-ar fi lovit de refuzul de a da curs cererii lor. Dornică de a face respectat principiul subsidiarității, Curtea nu poate emite speculații cu privire la suma cheltuită efectiv de reclamanți pentru a obține produse alimentare cușer, în absența unei decizii a autorităților naționale în acest scop.

Curtea subliniază prin urmare că autoritățile penitenciare de la Rahova au amenajat o bucătărie separată , destinată pentru prepararea meselor cușer ș i că respectivele condiții de preparare a meselor au fost aprobate de către o fundație religioasă evreiască. Respectiva fundație a fost consultată cu ocazia procesului ș i le-a furnizat reclamanților produse alimentare specifice. În executarea hotărârii Judecătoriei București, reclamanții ș i-au putut procura produsele necesare pregătirii meselor la fața locului în bucătări a penitenciarului. Astfel, a fost aplicat un ansamblu de măsuri de către autoritățile penitenciare de la Rahova. Curtea nu poate accepta argumentul reclamanților conform căruia obligația care le revine autorităților naționale în acest caz este o obligație de a reglementa (supra, pct. 26). Într- adevăr, consideră că respectivele măsuri au avut un caracter adecvat ș i că autoritățile naționale au făcut tot ce putea fi așteptat în mod rezonabil din partea lor pentru a respecta convingerile religioase ale reclamanților, cu atât mai mult cu cât mesele cușer trebuie preparate în condiții speciale stricte [supra, pct. 37; a se vedea, a contrario , Vartic (n o 2) , citată anterior, pct. 51-52; a se vedea, de asemenea, X împotriva Regatului Unit, nr. 5947/72, decizia Comisiei din 5 martie 1976, Decizii ș i rapoarte (DR) 5, p. 8, referitor la indemnizația de mas ă cușer acordată unui deținut evreu ortodox încarcerat într-un penitenciar în care se afla un număr mic d e deținuți de credință iudaică].

În lumina celor de mai sus, ș i ț inând seama de marja de apreciere de care beneficiază statul pârât în materie, Curtea consideră că autoritățile naționale ș i-au îndeplinit, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, obligațiile pozitive care rezultă de la art. 9 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea concluzionează că nu a fost încălcat art. 9 din Convenție.