CASE OF NEAGU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF NEAGU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus și r

evizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 21969/15)

HOTĂRÂRE

Art. 9

• Obligații pozitive • Deținutul trebuie să dovedească, printr

-un document

emis de noul cult,

convertirea sa religioasă în timpul detenției, pentru a primi mese

în conformitate cu religia sa • Cerință strictă care depășește gradul de justificare care

poate fi impus pentru a dovedi existența unei credințe autentice

• Neexaminarea

detaliată de către instanțele naționale a faptelor și a posibilității reale de a obține

probe având în vedere restricțiile impuse în calitate de persoană privată de libertate

• Obligația de neutralitate a autorităților naționale nu trebuie să se opună examinării

elementelo

r de fapt care caracterizează manifestarea unei religii • Lipsa unui

echilibru just între interesele penitenciarului, ale altor persoane lipsite de libertate și

ale persoanei lipsite de libertate în cauză •

Sistem penitenciar adaptat pentru a

răspunde unei

cereri de servire a anumitor feluri de mâncare

STRASBOURG

10 noiembrie 2020

DEFINITI

VĂ

08/03/

2021

Hotărârea a rămas definitivă în temeiul a

rt. 44 §

2 din Convenție. Aceasta poate

suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Neagu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

Péter Paczolay,

judecători

,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier de secție

,

Având în vedere cererea (nr.

21969/15) îndreptată împotriva României,

prin care un resortisant al acestui stat, domnul

Dănuț Neagu („

reclamantul

”)

,

a sesizat Curtea la 5 iunie 2015, în temeiul art.

34 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”)

,

Având în vedere decizia de a aduce prezenta cerere la cunoștința

Guvernului român (

„

Guvernul

”

),

Având în vedere observațiile părților

,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 29 septembrie 2020,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

privește cerințele impuse reclamantului pentru a dovedi

apartenența sa religioasă și pentru a

-

și exercita, în timpul detenției dreptul la

libertatea de religie, în special în ceea ce privește furnizarea unei alimentații

conforme cu preceptele religiei sale.

ÎN FAPT

l

s-

a născut în 1987 și locuiește în Gropeni. Acesta a fost

reprezentat în fața Curții de N. Ivașcu.

a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna

C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

22 aprilie 2009, reclamantul a fost plasat în arest preventiv. La acel

moment, acesta s-

a declarat creștin ortodox. Ulterior a fost condamnat la o

pedeapsă cu închisoarea și, din 2009 până în 2017, a fost deținut în diferite

penitenciare din România.

5.

Acesta explică în fața Curții că, în primii trei ani de detenție, a stabilit

legături cu deținuți musulmani și că, după ce a discutat pe larg cu aceștia, a

decis să se convertească la islam.

27 septembrie 2012, în timp ce era privat de libertate în

Penitenciarul Galați, a informat conducerea instituției că se convertise și a

cerut să beneficieze de mese fără carne de porc, solicitare car

e i-a fost

1

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

refuzată. Acesta a furnizat Curții o copie a cererii sale. Documentul respectiv

conține, în spațiul rezervat administrației, o mențiune scrisă de mână, care, în

măsura în care este lizibilă, indică data de 1 octombrie 2012 și respingerea

cererii (

Nu aprob

). Reclamantul precizează în fața Curții că, de teama

represaliilor, nu și

-

a reiterat cererea. Guvernul neagă că acesta a formulat o

astfel de cerere.

Penitenciarul Brăila, unde a

solicitat de mai multe ori să primească mese fără carne de porc. Toate cererile

sale au fost respinse, pe motiv că nu prezentase un certificat emis de

reprezentanții cultului în cauză, care să ateste convertirea sa. Atunci, ace

sta a

formulat o plângere judecătorului de supraveghere a privării de libertate, care

își desfășura activitatea în această instituție.

8.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2015, judecătorul sus

-

menționat a

respins plângerea, pe motiv

că reclamantul se declarase creștin ortodox la

intrarea sa în locul de deținere (

supra,

pct.

4

)

și, ulterior, nu a prezentat niciun

document care să ateste convertirea sa. În urma contestației formulate de

reclamant, Judecătoria Brăila a confirmat acest raționament, printr

-

o hotărâre

din 23 februarie 2015.

9.

Potrivit informațiilor furnizate chiar de reclamant în observațiile sale în

fa

ța Curții, în iunie 2016, când se afla în detenție în Penitenciarul Brăila,

acesta a solicitat să beneficieze de mese în conformitate cu preceptele cultului

adventist, iar cererea sa a fost respinsă. Ulterior, acesta a sesizat judecătorul

de supraveghere a

privării de libertate, care a respins plângerea, prin

încheierea din 5 august 2016, pe motiv că nu dovedise că aparținea cultului

adventist și că nu făcea parte din grupul de deținuți care participau la

activitățile organizate de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în cadrul

Penitenciarului Brăila. Reclamantul a contestat această decizie în fața

Judecătoriei Brăila, care a respins contestația sa printr

-

o hotărâre din 12

septembrie 2016, considerând că reclamantul doar și

-

a exprimat intenția de

a

se conver

ti, dar nu a făcut niciun demers concret în acest sens, deși legislaț

ia

îi permitea să facă acest lucru.

CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT

I. LEGEA PRIVIND EXECUTAREA PEDEPSELOR

254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor

privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

(

„

Legea nr. 254/2013

”) prevede următoarele, în părțile sale relevante (a se

vedea, de asemenea,

Erlich și Kastro împotriva României

, nr.

23735/16 și

23740/16, pct. 11, 9

iunie 2020)ː

2

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Articolul 50

– Alimentația persoanelor condamnate

„(1) Administrația fiecărui penitenciar asigură condiții adecvate pentru prepararea,

distribuirea și servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentației, în funcție de

vârstă, starea de sănătate, natura muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase

asumate de către persoana condamnată printr

-

o declarație pe propria răsp

undere.

[...]

(3) Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc, după consultarea unor specialiști

în nu

triție, prin ordin al ministrului justiției.”

Articolul 56

–

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate

„

(1)

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în

limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și

lege.

(2)

Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta

lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face

plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de

la

data când au luat cunoștință de măsura l

uată.

[...]

(9)

Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate,

persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la

judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la

comunicarea încheierii.

[...

]

”

Articolul 58

– Libertatea conștiinței, a opiniilor și libertatea credințelor religioase

„(1) Libertatea conștiinței și a opiniilor, precum și libertatea cred

ințelor

religioase ale

persoanelor condamnate nu pot fi îngrădite.

(2) Persoanele condamnate au dreptul la libertatea credințelor religioase, fă

ră a aduce

atingere libertății credințelor religioase ale celorlalte persoane condamnate.

(3) Persoanele condamnate pot

participa, pe baza liberului consimțământ, la servicii

sau întruniri religioase organizate în penitenciare, pot primi vizite ale reprezentanților

cultului respectiv și pot procura și deține publicații cu caracter religios, precum și

obiecte de cult.

”

II. ORDI

NUL

MINISTERULU

I

JUSTIȚIEI

ȘI

HOTĂRÂREA

GUVERNULUI

11.

Ordinul Ministerului Justiției

nr. 1072/2013

pentru aprobare

a

Regulamentului privind asistența religioasă a persoanelor private de libertate

aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor („

Ordinul

nr. 1072/2013

”

) era în vigoare în perioada 3 aprilie 2013

–

28 noiembrie

și hotărârea în cauza

Erlich și Kast

ro

, citată anterior,

pct. 12):

3

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Articolul 4

„

(1)

Persoanele private de libertate pot să

-

și declare, pe propria răspundere,

confesiunea sau apartenența religioasă, la intrarea în locul de deținere și ulterior pe

parcursul executării pedepsei privative de libertate sau a măsurii internăr

ii.

(2)

Pe parcursul executării pedepsei privative de libertate sau a măsurii internării,

persoanele private de libertate aflate în custodia Administrației Naționale a

Penitenciarelor își pot exprima opțiunea de a participa la oricare dintre activitățile

cu

caracter religios desfășurate de reprezentanții cultelor sau asociațiilor religioase

recunoscute de lege.

(3)

Schimbarea confesiunii sau a apartenenței religioase pe parcursul perioadei de

detenție este dovedită printr

-

o declarație pe propria răspundere și prin actul de

confirmare a apartenenței la cultul respectiv.

(4)

Prin actul de confirmare se înțelege actul emis de cultul sau asociația religioasă

solicitată prin care se dovedește calitatea de membru, a persoanei private de libertate

solicitante, al respectivului cult sau al respectivei asociații reli

gioase.

(5)

În cazul în care persoana privată de libertate care dorește să își declare sau să își

schimbe confesiunea sau apartenența religioasă nu știe să scrie, aceasta poate da o

decla

rație verbală pe propria răspundere, care se consemnează într

-un proces-verbal de

către personalul locului de deținere.”

Articolul 6

„

[...]

(4)

Persoanele aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor pot

solicita hrană potrivit prescripțiilor cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de

lege, în condițiile a

rt. 4 alin.

(3). Primirea de hrană potrivit prescripțiilor cultelor sau

asociațiilor religioase recunoscute de lege este supusă regimului regulamentar cu privire

la primirea pachetelor.

”

12.

Hotărârea Guvernului

nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului

de aplicare a Legii nr.

254/2013 prevede, în părțile sale relevante în speță (a

se vedea, de asemenea,

Erlich și Kast

ro

, citată anterior,

pct. 13):

Articolul 113

– Alimentația deținuțilo

r

„(1) Administrația locului de deținere asigură deținuților, de 3 ori pe zi, o hrană

variată, corespunzătoare calitativ și cantitativ regulilor de igienă a alimentației, conform

vârstei, stării de sănătate și naturii mu

ncii prestate, cu respectarea convingerilor

religioase asumate de deținut, după caz, cu ocazia depunerii în penitenciar sau a aderării

liber consimțite și dovedite la alte culte recunoscute de statul român, în perioada

executării pedepsei.

[...]

(4) Admini

strația locului de deținere asigură condiții de servire a hranei, de regulă în

săli de mese, precum și dotarea necesară pentru prepararea, distribuirea și servirea

hranei, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătății.

(5) Prepararea hranei se face s

ub controlul și supravegherea personalului de

specialitate al locului de deținere.”

4

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

DREPTUL EUROPEAN RELEVANT

13.

Părțile relevante în speță din Recomandarea Rec(2006)2 a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statel

e membre

referitoare la Regulile Penitenciare Europene (adoptată de Comitetul de

Miniștri la 11 ianuarie 2006), astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor,

prevăd următoarele (a se vedea și

Erlich și Kastr

o

, citată anterior,

pct. 14):

Regimul alimentar

„

22.1

Deținuții trebuie să beneficieze de un regim alimentar care să țină cont de vârstă,

stare de sănătate, condiție fizică, religie, cultură și de natura muncii pe care o prestează.

22.2

Legislația internă trebuie să stabilească criteriile de calitate

ale regimului

alimentar, precizând, în special, conținutul energetic și proteic minimal.

22.3

Mâncarea trebuie să fie pregătită și servită în condiții igien

ice.

22.4

Zilnic trebuie să se asigure trei mese, la intervale de timp rezona

bile.

[...

]

”

Libertatea de gândire, de conștiință și de reli

gie

„

29.1

Deținuților trebuie să li se respecte libertatea de gândire, a conștiinței și a

religiei.

29.2

Regimul penitenciar trebuie să fie organizat astfel încât să permită deținuților să

-

și manifeste religia și convingerile, să participe la slujbe sau la întruniri, să primească

vizitele reprezentanților religiei lor și să aibă cărți sau publicații cu caracter religios sau

spiritual.

29.3

Deținuții nu pot fi obligați să practice anumite religii sau să aibă anu

mite

convingeri, să participe la slujbe sau reuniuni religioase, la practici cu caracter religios

sau să accepte vizita unui reprezentant al unei religii.”

14.

Comentariul la Recomandarea Rec(2006)2 conține următoarel

e

precizări:

Regimul alimentar

–

Regula 2

2

„O funcție esențială a autorităților penitenciare este să asigure deținuților o alimentație

satisfăcătoare. Modificarea titlului acestei secțiuni a regulilor („

Regimul alimentar

”

în

loc de

„Alimentația”) își propune să sublini

eze acest lucru. Aranjamentele conform

cărora deținutul își asigură în mod individual alimentația nu sunt interzise de regulă,

dar, în acest caz, ar trebui să i se asigure deținutului trei mese pe zi. În anumite state,

autoritățile penitenciare le permit deținuților să

-

și pregătească singuri mesele, întrucât

acest lucru le oferă o perspectivă asupra aspectelor pozitive ale vieții în comunitate. În

acest caz, acestea le pun la dispoziție instalațiile adecvate, precum și o cantitate de hrană

suficientă pentru satisfacerea necesităților nutriționale.

Regula 22.2 obligă în prezent, în mod specific, autoritățile naționale să includă în

legislația internă criteriile privind calitatea regimului alimentar. Aceste criterii trebuie

să țină seama de nevoile alimentare ale diferitelor categorii de deținuți. Odată definite

astfel de norme specifice, sistemele de inspecție internă, precum și organele naționale

5

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

și internaționale de control, vor avea la dispoziție o bază care le permite să stabilească

dacă nevoile alimentare ale deținuților sunt îndeplinite conform legii.

[...

]

”

Libertatea de gândire, de conștiință și de religie –

Regula 29

„Regulile penitenciare au considerat neproblematic, până în prezent, locul religiei în

penitenciar și s

-au limitat la formularea de reco

mandări pozitive cu privire la cele mai

bune moduri de organizare a vieții religioase în penitenciar. Cu toate acestea, creșterea

în anumite țări a numărului de deținuți animați de credințe religioase pute

rnice necesită

o abordare mai bine fundamentată cu privire la principii, precum și adoptarea unor

cerințe pozitive.

Regula 29.1 urmărește să asigure recunoașterea libertății de religie și a libertății de

gândire și de conștiință, în conformitat

e cu a

rt.

9 din Convenția europeană a dreptur

ilor

omului

.

Regul

a 29.2 adaugă obligația pozitivă a autorităților penitenciare de a facilita practica

religioasă și respectarea credințelor deținuților. Ar putea fi adoptate diverse măsuri în

această privință. Regula 22 prevede deja obligația luării în considerare, în regi

mul

alimentar al deținuților, a cerințelor legate de convingerile religioase. În măsu

ra în care

este posibil, trebuie să fie asigurate lăcașuri de cult și de reuniune, în fiecare penitenciar,

deținuților de diverse religii și confesiuni. Atunci când într

-u

n penitenciar se află un

număr suficient de deținuți care aparțin aceleiași religii, trebuie autorizat un reprezentat

al acestei religii. În cazul în care numărul de deținuți o justifică și dacă permit condițiile,

persoana desemnată va trebui să îndeplinească această funcție cu normă întreagă.

Reprezentantul calificat trebuie autorizat să țină slujbe regulate, să organizez

e activități

și să aibă întâlniri private cu deținuții care aparțin religiei sale. Niciunui deținut nu i se

va refuza accesul la un reprezentant autorizat al unei religii.

Regula 29.3 este menită să protejeze deținuții de presiunile nejustificate în domeniul

religios. Aceste aspecte sunt abordate în secțiunea generală pentru a evidenț

ia faptul că

practica religioasă nu trebuie privită în principal ca un aspect al programului de detenție,

ci drept o chestiune de interes general, care îi privește pe toți deținuții.”

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 9 DIN CONVENȚI

E

l

se plânge, în temeiul art.

9 din Convenție, că

administrațiile penitenciarelor nu au recunoscut convertirea acestuia la islam

și, în temeiul a

rt.

3, că acestea i

-

au servit mese care conțineau carne de porc,

ceea ce contravenea preceptelor religiei sale.

Curtea reamintește că nu este obligată de motivele de drept invocate de

reclamant în temeiul Convenției și al protocoalelor sale și că poate să

stabilească încadrarea juridică a faptelor aferente unui capăt de cerere prin

examinarea acestuia din perspectiva altor articole

sau dispoziții din Convenție

decât cele invocate de reclamant [

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC),

nr.

37685/10 și 22768/12,

pct. 126, 20 martie 2018].

6

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

16.

În speță, aceasta apreciază că respectivul capăt de cerere trebuie

examinat exclusiv din perspectiva art.

9 din Convenție, redactat după cum

urmează:

„

1.

Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest

drept include libertat

ea de a-

și schimba religia sau convingerea, pre

cum și lib

ertatea d

e

a-

și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau

în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

de a-

și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul

altor

restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într

-o

societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a

moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”

A. Cu

privire la obiectul plângerii

17.

În răspunsul său la observațiile Guvernului, reclamantul se plânge că

autoritățile naționale nu i

-

au permis să respecte prescripțiile alimentare ale

religiei musulmane. Acesta anexează la observațiile sale deciziile interne

referitoare la cererea sa de a beneficia de o alimentație potrivit prescripțiilor

cultului adventist (

supra,

pct.

9

),

dar nu formulează niciun capăt de cerere în

această privință.

18.

În aceste condiții, Curtea apreciază că obiectul plângerii se limitează

la problema (stabilirii) dacă autoritățile naționale au luat măsuri pentru a

-i

permite reclamantului să respecte interdicțiile alimentare ale religiei

musulmane. Din documentele de care dispune reiese că persoana în cauză a

formulat cereri în acest sens în Penitenciarul Galați și în Penitenciarul Brăila

(

supra,

pct.

6-

8).

B. Cu

privire la admisibilitat

e

1.

Cu privire la excepția inadmisibilității abuzului de dreptul de a

introduce o cerere

inv

ocă o excepție de inadmisibilitate pentru abuzul

dreptului de a introduce o cerere, susținând că reclamantul a prezentat

realitatea într

-

un mod denaturat și incomplet. Acesta admite că demersul de

schimbare a religiei are un caracter intim, dar apreciază că orice convertire

implică o pregătire și o formare cu privire la preceptele religiei în cauză, sub

forma unui sprijin spiritual oferit de către un reprezentant al cultului sau a

studierii textelor sacre și a scrierilor religioase. Adaugă că, în manifestar

ea

exterioară a credinței, pentru ca o persoană să poată asimila esența religiei în

cauză, este util și necesar să beneficieze de sprijinul unui membru al cultul

ui

sau să studieze textele religioase. Or, în speță, reclamantul nu a recurs la

niciuna dintre

aceste forme de sprijin și de pregătire. Singura expresie a

apartenenței sale la o nouă religie a fost cererea lui de a beneficia de o

alimentație specială. Guvernul subliniază, de asemenea, că reclamantul s

-a

7

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

declarat creștin ortodox la intrarea sa în locul de deținere (

supra,

pct.

4),

musulman în 2015, când era privat de libertate în Penitenciarul Brăila (

supra,

pct.

7

),

și apoi adventist, în 2016, astfel încât, după ce a solicitat mese fără

carne de porc, a cerut mese conforme cu normele alimentare specifice religiei

adventiste (

supra,

pct.

9

),

fără să informeze Curtea cu privire la acestea.

Având în vedere aceste schimbări, Guvernul se îndoiește de sinceritatea

convingerilor reclamantului și, prin urmare, de temeinicia cererilor sale

de a

primi hrană specială.

20.

Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la excepția de

inadmisibilitate ridicată de Guvern pentru abuz de dreptul de a introduce o

cerere. Acesta afirmă doar că s

-a convertit sincer la isl

am.

21.

Curtea a explicat, în hotărârea

Gross împotriva Elveției

[(MC),

nr. 67810/10, pct.

28, CEDO 2014] care sunt obligațiile de informare ce revin

reclamanților în temeiul a

rt.

47 din regulamentul său.

22.

În speță, aceasta observă că reclamantul a informat

-o, în cadrul

schimbului de observații că, în iunie 2016, a solicitat autorităților

Penitenciarului Brăila să primească hrană potrivit prescripțiilor cultului

adventist (

supra,

pct.

9

).

Prin urmare, consideră că acesta nu și

-

a încălcat

obligația de a o informa cu privire la faptele noi importante care au avut loc

în cursul procedurii [a se vedea, în acest sens și

mutatis mutandis

,

Centro

Europa 7 S.r.l. și Di Stefano împotriva

Italiei

(MC), nr. 38433/09, pct. 97-99,

CEDO 2012].

Prin urmare, nu există niciun motiv să se constate că

acesta a

abuzat de dreptul său de a introduce o cerere în speță. Așadar, trebuie să se

respingă excepția ridicată de Guvern.

2.

Cu privire la capătul de cerere privind Penitenciarul Galați

23.

Guvernul nu a ridicat excepții ulterioare referitoare la capătul de

cerere cu privire la refuzul administrației penitenciarului de a

-i furniza

reclamantului mese fără carne de porc în cadrul Penitenciarului Galați. În

această privință, Curtea observă că persoana în cauză a formulat cererea sa la

27 septembrie 2012 și că din copia acestei cereri, pe care a furnizat

-

o Curții,

reiese că administrația penitenciarului a respins

-o la 1 octombrie 2012 (

supra

,

pct.

6

).

Reclamantul precizează că nu a insistat de teama represaliilo

r (

supra,

pct.

6

),

dar nu susține că nu a dispus de o cale de atac efectivă pentru a

contesta respingerea cererii sale (a se vedea, cu privire la eficiența căilor de

atac existente,

Sanatkar împotriva României

, nr. 74721/12, pct. 32, 16 iulie

2015).

24.

În orice caz, Curtea constată că acest capăt de cerere este tardiv, având

în vedere că cererea a fost introdusă la 5 iunie 2015. Aceasta reamintește că

regula de șase luni prevăzută la a

rt. 35 §

1 din Convenție este o regulă de

ordine publică, pe care este competentă să o aplice din oficiu, chiar dacă

Guvernul nu a invocat-o [

Lopes de Sousa Fernandes împotriva Portugaliei

(MC), nr. 56080/13, pct. 128, 19 decembrie 2017].

8

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

25.

Așadar, este necesar să se respingă, pe motiv de tardivitate, în

conformitate cu art. 35 §

1 și

§

4 din Convenție, capătul de cerere privind

refuzul autorităților de a

-

i furniza reclamantului mese fără porc în

Penitenciarul Galați

.

privire la

capătul de cerere privind Penitenciarul Brăila

26.

Constatând că respectivul capăt de cerere privind asigurarea

reclamantului, în Penitenciarul Brăila, a unor mese fără carne de porc nu este

în mod vădit nefondat și că nu prezintă

niciun alt motiv de inadmisibilitate în

sensul art.

35 din Convenție, Curtea îl declarată admisibil.

C. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părților

27.

Reclamantul susține că obligația de a prezenta un document scris emis

de autoritățile religioase ale noului cult contravine dispozițiilor Convenției și

că îi era imposibil să obțină un astfel de document atunci când era deținut în

Penitenciarul Brăila. Acesta pretinde că, ocazional, conducerea închisori

i

organiza reuniuni de natură religioasă, dar că astfel de întâlniri nu au fost

organizate în timpul detenției sale. Susține că ingerința în exercitarea

dreptului său la libertatea de religie nu a avut un temei legal, întrucât obligația

de a prezenta o dovadă scrisă nu rezultă din Legea

nr. 254/2013, ci dintr-un

act normativ de rang inferior. El s-

a plâns că a fost forțat să servească mese

care conțineau carne de porc și că acest lucru i

-

a cauzat o suferință fizică și

psihologică.

28.

Guvernul arată că, în temeiul legislației relevante, persoanele care

declară o apartenență religioasă trebuie să dovedească acest lucru printr

-un

document emis de organizația religioasă corespunzătoare. Admite că această

cerință poate fi interpretată ca o ingerință în exercitarea libertății

de religie,

dar numai în măsura în care este vorba despre credințe religioase care nu

implică manifestarea unei religii în colectiv. Acesta adaugă că, în orice caz,

ingerința respectivă este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, și

anume prevenirea abuzului de drept

– un abuz care, în opinia sa, diminuează

importanța problemei apartenenței religioase – și protecția religiilor.

Precizează că documentul impus de legislație poate fi obținut direct de la

organizația religioasă în cauză sau de la un r

eprezentant al acesteia, autoriza

t

să meargă în penitenciar. Acesta consideră că, în speță, nimic nu îl împiedica

pe reclamant să obțină această dovadă a apartenenței sale religioase și că, în

lipsa unui astfel de document, autoritățile naționale i

-au respins cererea în

mod întemeiat.

9

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2.

Motivarea Curții

a) Principii

general

e

29.

Curtea reamintește că, astfel cum este protejată de a

rt. 9

din

Convenție, libertatea de gândire, de conștiință și de religie reprezintă unul din

fundamentele unei

„societăți democratice”, în sensul Convenției. Această

libertate, în dimensiunea sa religioasă, se numără printre elementele esențiale

ale identității credincioșilor și ale concepției lor despre viață, dar este totodată

un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. În joc se află

pluralismul

– obținut cu costuri mari de

-a lungul secolelor

–

care nu poate fi

disociat de o astfel de societate. Această libertate implică, printre altele,

libertatea de a adera sau nu la o religie și pe cea d

e a o practica sau nu [

S.A.S.

împotriva

Franței

(MC), nr.

43835/11, pct.

124, CEDO 2014 (extrase), și

Erlich și Kastro împotriva României

, nr.

23735/16 și 23740/16,

pct. 28,

9

iunie 2020].

30.

Deși libertatea de religie ține în pri

mul rând de forul interior, aceasta

implică, de asemenea, libertatea de a

-

și manifesta religia în mod individual și

în privat sau în colectiv, în public, precum și în cercul celor care împărtășesc

credința în cauză. A

rt.

9 din Convenție enumeră diferitele

forme pe care le

poate lua manifestarea unei religii sau a unei convingeri, și anume cult,

învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor [

Cha’are Shalom Ve Tsedek

împotriva Franței

(MC), nr.

27417/95, pct.

73, CEDO 2000-VII,

ș

i

Leyla

Șahin împotriva Tu

rciei

(MC), nr.

44774/98, pct.

105, CEDO 2005-

XI, și

Erlich și Kastr

o

, citată anterior,

pct. 29].

o societate democratică, în care mai multe religii coexistă în

cadrul aceleiași populații, se poate dovedi necesară adăugarea de limitări la

această libertate de a

-

și manifesta religia sau convingerile, pentru a concilia

interesele diferitelor grupuri și pentru a asigura respectarea convingerilor

tuturor (

Kokkinakis împotriva Grecie

i

, 25 mai 1993, pct. 33

in fine

, seria A

nr. 260-A). Aceasta decurge atât din art. 9 §

2, cât și din obligațiile pozitive

ce revin statului în temeiul art.

1 din Convenție, de a recunoaște oricărei

persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în aceasta

(

Leyla Șahin

, c

itată anterior,

pct.

106, și

Erlich și Kastro

, citată anterior,

pct. 30).

mecanismului Convenției. Autoritățile naționale se bucură de o legitimitate

democratică directă și, astfel cum a afirmat Curtea în mod repetat, sunt în

principiu mai în măsură decât instanța internațională să se pronunțe cu privire

la nevoile și contextele locale. Atunci când sunt în joc probleme de politică

generală, în privința cărora pot exista, în mod rezonabil, divergențe prof

unde

într-

un stat democratic, este necesar să se acorde o importanță deosebită

rolului decidentului național. În ceea ce privește a

rt.

9 din Convenție, este

oportun, în principiu, să se recunoască statului o marjă largă de apreciere

pentru a decide dacă și în ce măsură este „necesară

”

o restrângere a dreptulu

i

10

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

de a-

și manifesta religia sau convingerile (

S.A.S. împotriva Franței

, citată

anterior, pct

.

129). Astfel, pentru a stabili amploarea marjei de apreciere

într-o an

umită cauză, Curtea trebuie totodată să țină seama de problema

specifică din cauza respectivă (a se vedea, în special,

Manoussakis și alții

împotriva Greciei

, 26 septembrie 1996, pct.

44,

Culegere de hotărâri și

decizii

1996-IV;

Leyla Șahin

, citată anterio

r, pct. 110

; și

Erlich și Kastro

,

citată anterior,

pct. 31).

33.

Deși granița dintre obligațiile pozitive și obligațiile negative ale

statului în temeiul Convenției nu se pretează unei definiții precise, principiile

aplicabile nu sunt mai puțin comparabile. În special, în ambele cazuri, trebuie

să se țină seama de echilibrul just care trebuie păstrat între interesul general

și interesele individuale, statul beneficiind, în orice situație, de o marjă de

apreciere [

Ewei

da și alții împotriva Regatului Unit

, nr.

48420/10 și alte 3

cereri, pct.

84

in fine,

CEDO

2013 (extrase), și

Erlich și Kastro

, citată

anterior, pct. 32].

34.

În sfârșit, Curtea a precizat recent, într

-un context referitor la scutirea

de serviciul militar, că, în cazul în care o persoană solicită o derogare specială,

care i se acordă pe baza credințelor sale sau a convingerilor sale religioase,

nu este excesiv sau fundamental în conflict cu libertatea de conștiință să se

impună un anumit grad de justificare a credinței autentice și, dacă această

justificare nu este furnizată, să se ajungă la o concluzie negativă (

Dyagilev

împotriva Rusiei

, nr. 49972/16, pct. 62, 10 martie 2020, cu trimiterile citate).

b) Aplicarea

acestor principii în s

peță

35.

Revenind la faptele prezentei spețe, Curtea apreciază că este necesar

să examineze capătul de cerere formulat de reclamant în lumina obligațiilor

pozitive care decurg din art.

9 din Convenție [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Vartic împotriva României (nr. 2)

, nr. 14150/08, pct. 44, 17 decembrie 2013,

și

Erlich și

Kastro

, citată anterior,

pct.

33]. Aceasta observă că Legea

nr.

254/2013 și legislația secundară adoptată în aplicarea acestei legi consacră

în mod expres dreptul pe

rsoanelor private de libertate de a beneficia de hrană

potrivit prescripțiilor religiei lor (

supra,

pct.

10-

11).

Prin urmare, exista un

cadru normativ general, suficient de previzibil și (de) detaliat, cu privire la

exercitarea dreptului la libertatea de religie în penitenciare (

Erlich și Kastro

,

citată ant

erior, pct.

34). Aceeași idee reiese și din Regulile Penitenciare

Europene, în vigoare la momentul faptelor, interpretate în lumina

comentariului lor (

supra,

pct.

13-

14).

36.

În continuare, Curtea observă că Ordinul

nr. 1072/2013,

care

constituie legislația națională aplicabilă în materie, prevede că persoanele

private de libertate pot să își declare apartenența religioasă, pe propria

răspundere, la intrarea în locul de deținere și, dacă este cazul, pot să precizeze

faptul că s

-

au convertit pe parcursul perioadei de detenție, în acest caz

prezent

ând o declarație pe propria răspundere și un act care confirmă noua lor

apartenență religioasă (

supra,

pct.

1

1

).

Aceasta nu poate reține argumentul

11

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

reclamantului potrivit căruia obligația de a prezenta o dovadă scrisă a

convertirii sale nu avea un temei legal, întrucât rezulta dintr-un act normativ

cu caracter infralegislativ (

supra,

pct.

27).

În această privință, Curtea observă

că persoana în cauză avea acces la ordinul respectiv (a se vedea,

a contrario

,

Lebois împotriva Bulgariei

, nr.

67482/14, pct. 67, 19 octombrie 2017, în care

reclamantul nu avea acces la regulamentul de ordine interioară

al

penitenciarului), și că acest text avea un conținut previzibil, fapt necontestat

de reclamant. În plus, Curtea observă că reclamantul nu a invocat în fața

instanțelor interne argumente întemeiate pe pretinsa nelegalitate a Ordinului

nr.

1072/2013 și nu

le-a oferit ocazia de a verifica legalitatea acestui act.

Acesta nu a susținut nici că nelegalitatea ordinului sus

-

menționat fusese dej

a

declarată și făcea obiectul unei jurisprudențe constante a instanțelor interne.

În aceste condiții și în lipsa unei examinări de către instanțele naționale,

Curtea nu poate reține, ca atare, argumentul reclamantului conform căruia

obligația de a prezenta o dovadă scrisă a convertirii sale nu avea un temei

legal, întrucât rezulta dintr-un act normativ cu caracter infralegislativ

(

supra

,

pct. 27).

37.

Curtea observă apoi că, potrivit Guvernului, reclamantul s

-a declarat

creștin ortodox la intrarea sa în locul de deținere, informație confirmată de

persoana în cauză (

supra,

pct.

4

),

care, de altfel, a declarat în fața sa că se

convertise la islam în penitenciar (

supra,

pct.

5

).

Prin urmare, trebuie să

examineze, astfel cum a solicitat Guvernul (

supra,

pct.

2

8

),

dacă obligația

impusă de Ordinul

nr.

1072/2013, și anume aceea ca o persoană care s

-a

convertit să prezinte un certificat care atestă convertirea religioasă, pentru ca

aceasta să își poată exercita dreptul de manifestare a religiei, este conformă

cu obligațiile pozitive ce revin autorităților naționale.

38.

Curtea constată în primul rând că libertatea de a

-

și schimba religia sau

convingerea este garantată în mod expres de a

rt.

9 din Convenție. În

continuare, aceasta observă că obligația menționată în Ordinul

nr. 1072/2013

se referă doar la convertirea religioasă care a avut loc pe parcursul perioadei

de detenție, întrucât, în toate celelalte cazuri, persoanele private de libertate

pot să își declare apartenența religioasă printr

-

o simplă declarație pe propria

răspu

ndere (

supra,

pct.

11).

39.

Astfel, aceasta subliniază că Ordinul

nr. 1072/201

3

a introdus o

distincție între declarația inițială privind apartenența religioasă, pe care

deținutul o poate face în mod liber și fără formalități speciale la momentul

intrării în locul de deținere, și schimbarea religiei, care a avut loc pe parcursul

perioadei de detenție, pe care deținutul trebuie să o dovedească printr

-un

docu

ment emis de noul cult (a se vedea articolul 4 din ordinul în cauză, citat

anterior, la pct.

11

).

În opinia Curții, o astfel de reglementare, care include o

cerință strictă privind prezentarea unei dovezi scrise a apartenenței la un

anumit cult, depășește gradul de justificare ce poate fi impus pentru a dovedi

o credință autentică (a se vedea,

a contrario

,

Dyagilev

, citată anterior,

pct.

62). Acest lucru este cu atât mai adevărat î

n cazul în care, precum în

12

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

speță, un deținut beneficiază inițial (la intrarea în locul de detenție) de

libertatea de a-

și declara religia, fără să fie necesară nicio dovadă.

40.

În plus, după ce au fost sesizate cu plângerea reclam

antului privind

Penitenciarul Brăila, atât judecătorul de supraveghere a privării de libertate,

cât și instanța de prim grad de jurisdicție au respins acțiunea persoanei în

cauză, fără să fi examinat contextul factual al cererii sale, pe motiv că acesta

nu

furnizase atestarea scrisă impusă de reglementarea în cauză (

supra,

pct.

8)

.

Aceștia nu au examinat nici dacă reclamantul ar fi avut posibilitatea reală de

a obține o dovadă scrisă sau o altă confirmare a apartenenței lui la cultul

respectiv, în special având în vedere restricțiile la care era supus în calitate de

persoană privată de libertate.

41.

Curtea reamintește că doar în cazuri cât se poate de excepționale

dreptul la libertatea de religie, astfel cum este definit în Convenție, exclude

orice apreciere de către stat a legitimității convingerilor religioase sau a

modurilor de exprimare a acestora [

Hassan și Tchaouch împotriva

Bulgariei

(MC), nr. 30985/96, pct. 78, CEDO 2000-

XI]. Având în vedere importanța

naturii serioase și sincere care trebuie să caracterizeze o convertire religioasă,

aceasta apreciază că obligația de neutralitate a autorităților naționale, în

sensul jurisprudenței sale, nu se poate opune examinării elementelor de fapt

care caracterizează manifestarea unei religii (a se vedea

mutatis mutandis

ș

i

în contextul unor certificate care pot fi solicitate de un angajator în baza u

nui

contract de muncă,

Kosteski împotriva Fostei Republici Iugoslave a

Macedoniei

, nr.

55170/00, pct.

39, 13

aprilie 2006). Cu toate acestea, din

hotărârile pronunțate în speță nu reiese că instanțele naționale au făcut eforturi

pentru a stabili modul în care persoana în cauză își manifesta sau intenționa

să își ma

nifeste noua religie.

42.

Curtea ia notă de argumentul Guvernului potrivit căruia obligația care

decurge din Ordinul nr.

1072/2013 urmărește să prevină abuzul de drept –

abuz care, în opinia sa, diminuează importanța problemei apartenenței

religioase

– și să protejeze religiile (

supra,

pct.

2

8

).

Aceasta înțelege, de

asemenea, argumentul Guvernului potrivit căruia persoana în cauză și

-a

schimbat religia pentr

u a doua oară, astfel cum reiese din faptul că a solici

tat

să beneficieze de mese în conformitate cu normele alimentare specifice

religiei adventiste (

supra,

pct.

19).

Cur

tea observă totuși că instanțele

naționale care au examinat cererea acestuia de a primi hrană potrivit

prescripțiilor cultului adventist nu au considerat că această cerere constituia

un abuz din partea sa (

supra,

pct.

9).

43.

Curtea consideră că, având în vedere dispozițiile introduse de Ordinul

Ministerului Justiției, care impuneau în special prezentarea unei dovezi scrise

în cazul schimbării religiei pe parcursul perioadei de detenție, autoritățile

naționale au adus atingere echilibrului just pe care trebuiau să îl asigure între

interesele penitenciarului, cele ale altor deținuți și interesele particulare ale

deținutului în cauză (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Jakóbski împotriva

Poloniei

, nr.

18429/06, pct.

50, 7

decembrie 2010). În această privință, nu

13

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

este convinsă că solicitările reclamantului de a beneficia de un regim

alimentar în conformitate cu religia sa ar fi cauzat o disfuncționalitate în

admi

nistrarea penitenciarului sau ar fi avut consecințe negative asupra

regimului alimentar oferit altor deținuți [ibid.,

pct. 52

; a se vedea și

Vartic

(nr. 2)

, citată anterior,

pct. 49].

44.

În lumina celor de mai sus și în ciuda mar

jei de apreciere de care

dispune statul pârât în materie (

supra,

pct.

32

),

Curtea apreciază că

autoritățile naționale nu și

-au îndeplinit într-

o măsură rezonabilă în

circumstanțele cauzei, obligațiile pozitive care le revin în temeiul a

rt. 9 din

Convenție în ceea ce privește mesele servite reclamantului în Penitenciarul

Brăila.

45.

Prin urmare, a fost încălcat a

rt.

9 din Convenție.

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

47.

Reclamantul solicită 15 000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul moral

.

48.

Guvernul consideră că această sumă este excesivă în raport cu

jurisprudența Curții (în materie)

.

49.

Pronunțându

-se în echitate, în conformitate cu art.

41 din Convenție,

Curtea acordă reclamantulu

i 5

000 EUR cu titlu de despăgubire pentru

prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

B.

Cheltuieli de judecată

50.

Reclamantul solicită 215,053

EUR pentru cheltuielile de judecată

suportate de acesta

în cadrul procedurii desfășurate în fața Curții. El afirmă

că această sumă reprezintă onorariile avocatei sale și prezintă o copie a

chitanței emise de aceasta din urmă.

51.

Guvernul se opune rambursării acestei sume. Acesta presupune că

respectiva corespondența trimisă Curții a fost redactată în întregime de însuși

reclamantul. În fapt, în opinia sa, nimic nu indică faptul că respectiva chitanță

a fost într-

adevăr emisă de avocata în cauză.

52.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În speță, ținând seama de

docume

ntele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea

14

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de 215 EUR cu titlu de

cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții, plus orice sumă ce poate

fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant.

C. Dobânzi

moratorii

53.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, majorată cu trei puncte pro

centuale

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

declară

, în unanimitate, cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de

cerere privind refuzul autorităților de a

-i furniza reclamantului mese

conforme cu prescripțiile religiei musulmane, în Penitenciarul Brăila, ș

i

inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere.

2.

hotărăște

, cu cinci voturi la două, că a fost încălcat a

rt.

9 din Convenție;

3.

hotărăște

, cu cinci voturi la două,

a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu a

rt. 44 § 2

din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda

statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

b) 5

000

EUR (cinci mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu

titlu de impozit, pentru prejudiciul moral,

c)

215 EUR (două sute cincisprezece euro), plus orice sumă ce poate fi

datorată cu titlu de impozit de către reclamant, pentru cheltuielile de

judecată;

d)

că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și

majorată cu trei puncte procentuale;

4.

respinge,

în unanimitate, cererea de acordare a unei reparații echitabile

pentru celelalte capete de cerere.

15

HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 10 noiembrie

2020, în temeiul art. 77 §

2 și a

rt. 77 § 3 din Regulament.

Andrea Tamietti

Grefier

Yonko Grozev

Președinte

În conformitate cu art. 45 §

2 din Convenție și a

rt. 74 § 2 din Regulament,

la prezenta hotărâre se anexează opinia separată a domnului judecător

Paczolay, la care aderă domnul judecător Grozev.

YGR

ANT

16

HOTĂRÂREA NEA

GU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

– OPINIE SEPARATĂ

OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI PACZOLAY, LA

CARE ADERĂ JUDECĂTORUL GROZEV

respectul față de opinia majorității, însă am ajuns la o

concluzie diferită în speță.

2.

În prezenta cauză, majoritatea concluzionează că, în pofida marjei de

apreciere de care dispune statul, autoritățile naționale nu și

-au îndeplini

t

obligațiile pozitive care le revin în temeiul a

rt.

9 din Convenție în ceea ce

privește mesele servite reclamantului în Penitenciarul Brăila (

pct. 44 din

hotărâre). Această concluzie se bazează pe lipsa de justificare a diferenței de

tratament într

e

, pe de o parte, prima declarație privind apartenența religioasă,

pentru care nu este necesar niciun document, și, pe de altă parte, eventualele

modificări ulterioare. În opinia mea, legile și ordinele românești relevante

respectă convingerile religioase ale deținuților, inclusiv în materie de

alimentație. Pentru organizarea slujbelor religioase și pentru furnizarea unor

alimente adecvate, deținuții trebuie să își declare apartenența religioasă.

Această declarație este luată la intrarea lor în locul de deținere, fără a fi

necesar niciun certificat (în acest sens). În acest context specific, această lipsă

a cerinței de a furniza un certificat la momentul înregistrării inițiale a

apartenenței religioase poate fi considerată un tratament mai favorabil, menit

să faciliteze exercitarea drepturilor religioase în detenție, și nu o obligație care

decurge din art.

9 din Convenție.

3.

În dreptul român, în cazul schimbării confesiunii pe parcursul perioadei

de detenție, nu este suficientă o simplă declarație a deținutului, întrucât

aceasta trebuie să fie susținută de un document care să ateste apartenența

persoanei în cauză la noul cult. Acest document de confirmare trebuie să fie

emis de un reprezentant al cultului sau al asociației religioase în cauză.

Această regulă este menită să permită stabilirea sincerității și a seriozității

convertirii. Aceasta nu aduce atingere echilibrului dintre diferitele interese

aflate în joc și nu constituie o sarcină disproporționată pentru deținut,

deoarece, dacă practică religia la care s

-

a convertit, acesta se întâlnește în mo

d

necesar cu reprezentantul (preotul sau imamul, de exemplu) confesiunii

respective. Obligația de a furniza un act care să confirme apartenența

religioasă în cazul unei schimbări ulterioare a confesiunii poate fi înțeleasă ca

o măsură care garantează buna administrare a penitenciarelor, întrucât

declarațiile frecvente și nejustificate de schimbare a confesiunii sunt de natură

să cauzeze dificultăți administrației penitenciarului în ceea ce privește

satisfacerea nevoilor religioase ale deținuților. Prin urmare, obligația în cauză

nu poate fi considerată nerezonabilă în sine, atât timp cât pot fi luate în

considerare situațiile individuale.

4.

Este adevărat că, într

-o serie de cauze care se înscriu în contextul

penitenciar, Curtea a constatat o încălcare a a

rt. 9. Cu toate acestea, caracterul

serios și autentic al convingerilor religioase ale persoanei în cauză nu a fost

17

HOTĂRÂREA NEA

GU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

– OPINIE SEPARATĂ

contestat în niciuna dintre aceste cauze. Astfel, în cauza

Jakóbski împotriva

Poloniei

(nr.

18429/06, 7 decembrie 2010), Curtea a constatat încălcarea

art. 9,

în ciuda marjei de apreciere recunoscute statului pârât, din cauza

faptului că autoritățile nu au asigurat un echilibru just între interesele

autorităților penitenciare și interesele reclamantului, și anume dreptul

acestuia de a-

și manifesta religia, prin respectarea preceptelor budismului

(

ibidem

, §

54). Cu toate acestea, este important să se sublinieze că, în prezenta

cauză, Misiunea Budistă în Polonia a intervenit pe lângă autorităț

ile

penitenciare în favoarea reclamantului, căruia i s

-

a permis să corespondeze și

să aibă conversații telefonice cu aceasta (

ibidem

, pct. 11, 14, 18). În cauza

Vartic împotriva României (nr. 2)

(nr. 14150/08, 17 decembrie 2013), Curtea

a respins argumentu

l Guvernului potrivit căruia deținuții care se declaraseră

inițial ortodocși și

-

au schimbat confesiunea pentru a primi o hrană de mai

bună calitate. Reclamantul în cauză a prezentat în mod coerent modul în care

practica religia sa budistă și, în cursul procedurii interne, instanțele naționale

nu au pus la îndoială în niciun fel autenticitatea credinței sale (

ibidem

,

pct. 46). Într-

o cauză recentă,

Dyagilev împotriva Rusiei

(nr. 49972/16, 10

martie 2020), Curtea a examinat, din perspectiva art.

9 din Convenț

ie,

aprecierea care fusese realizată la nivel național cu privire la seriozitatea

convingerilor reclamantului, în contextul unei obiecții pe motive de

conștiință. Curtea a reafirmat principiul conform căruia, în cazul în care

părțile contractante trebuie să respecte o obligație pozitivă care decurge din

art.

9 din Convenție, nu este „

fundamental în conflict cu libertatea de

conștiință să se impună un anumit grad de justificare a credinței autentice și,

dacă această justificare nu este furnizată, să se ajungă la o concluzie negativă”

(

ibidem

, pct. 62).

5.

În ceea ce îl privește pe reclamantul din prezenta cauză, la începutul

detenției sale, acesta a declarat că aparținea Bisericii creștine ortodoxe. După

trei ani, a declarat că

s

-a co

nvertit la islam. Este adevărat că, în cazul religiei

islamice, nu este necesar niciun act sau document special pentru a dovedi

convertirea. În principal, musulmanii trebuie să

-

și dovedească apartenența la

islam prin intermediul unui document atunci când d

oresc să realizeze

pelerinajul la Mecca (

hadj

), deoarece numai musulmanii sunt autorizați să

meargă la Mecca. Această „atestare a apartenenței la islam” este emisă după

declararea credinței (

S

hahada

) în fața imamului și a unor martori, o procedur

ă

simplă și rapidă. Reclamantul din prezenta cauză putea să furnizeze cu

ușurință un astfel de document, după ce și

-

a declarat credința în prezența

imamului și a unor martori. Întrucât reclamantul nu s

-a plâns de

imposibilitatea de a practica noua sa confesiune, pro

babil că acesta era în

măsură să contacteze reprezentantul centrului islamic local; totuși, nu există

nicio dovadă că a încercat să facă acest lucru

.

6.

În ceea ce privește cea de

-

a doua convertire (care ridică în sine îndoieli

cu

privire la seriozitatea și sinceritatea convingerilor sale religioase),

reclamantul a declarat că a devenit un adept al Bisericii Adventiste de Ziua a

18

HOTĂRÂREA NEA

GU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

– OPINIE SEPARATĂ

Șaptea. Dovada apartenenței la această confesiune este însoțită de un grad

mult mai mare de formalism. În

ainte de botez, persoana în cauză trebuie să

parcurgă o lungă perioadă de învățare și să dovedească seriozitatea

convingerilor sale. După botez, poate fi emis documentul necesar. Probabil

că reclamantul și

-

a declarat interesul pentru această confesiune, da

r îmi este

greu să cred că a devenit în mod formal un adept al acestei Biserici; aceeași

constatare se reflectă și în hotărârea instanței interne din 5 august 2016.

Trebuie remarcat faptul că prescripțiile alimentare ale Bisericii Adventiste de

Ziua a Șaptea nu sunt la fel de clare ca în cazul islamului. O alimentație

sănătoasă este, fără îndoială, larg răspândită, vegetarianismul este destul de

generalizat, dar nu exclusiv, iar adepții acestei credințe admit o distincție între

animalele curate și cele necu

rate, în conformitate cu A Treia Carte a lui Moise

(Leviticul), deși acest lucru nu este neapărat respectat cu strictețe.

7.

Prin urmare, autoritățile penitenciare și judiciare române au respins

cererile reclamantului pe motiv că a

cesta nu a stabilit caracterul serios al

convingerilor sale. Nu este excesiv să se solicite prezentarea unui singur

document în acest scop. În cadrul acțiunilor sale, reclamantul nu a menționat

circumstanțe deosebite care l

-

ar fi împiedicat să obțină un as

tfel de document.

În fapt, în pofida solicitărilor repetate din partea autorităților cu privire la

certificarea convertirii sale, reclamantul nu a făcut nimic pentru a obține un

certificat și nici nu a susținut vreodată

că s

-a confruntat cu obstacole materiale

sau financiare în calea obținerii unui astfel de document. Prin urmare, nu a

fost încălcat a

rt.

9 din Convenție.

8.

Procedura urmată de autoritățile române a fost, de asemenea, conformă

cu jurisprudența Curții.

19