Secțiunea a patra Cerere nr. 25740/04 Mihai CONSTANTINESCU și altele împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 23 iunie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, graffice adjunct de secțiune, formulată la 7 aprilie 2004, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINIT Lista părților solicitante figurează în anexă. Guvernul român (atl) a fost reprezentat de agentul său, M Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanților li s-a permis să asigure ei înșiși apărarea intereselor lor în fața Curții [art. 36 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții].
Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În decembrie 1997, Tribunalul de Primă Instanță din Buzău a primit o acțiune în revendicare, ale cărei instanțe au sesizat primăria din Buzău și i-a ordonat acesteia din urmă restituirea celor interesați de o clădire compusă din mai multe apartamente și de pe teritoriul acesteia, care fuseseră naționalizate în timpul regimului comunist. Instanța a considerat că naționalizarea fusese ilegală. Reclamanții au solicitat, de asemenea, primăriei restituirea proprietății în temeiul legilor privind restituirea și plata despăgubirii pentru bunurile imobile și terenurile naționale.
Primăria a executat parțial hotărârea din 8 Decembrie 1997 și a restituit întreprinderilor imobiliare și terenuri, cu excepția unui apartament cu două camere și a terenului în cauză, care fuseseră vândute de către stat foștilor chiriași în 1986. În ceea ce privește cererea formulată pe baza legilor de restituire, primăria a indicat că răspunsul depindea de rezultatul procedurilor judiciare referitoare la apartmentul. După respingerea unei acțiuni în anulare a contractului de vânzare introdus de reclamanți împotriva B.C., lacue de la l avît, reclamanții au introdus o acțiune în revendicare împotriva acestuia din urmă. Prin hotărârea definitivă din 24 iulie 1997 În iunie 2005, instanța de apel din Plyguesti a primit acțiunea și a dispus pârâtei să își încredințe apartamentul și terenul în litigiu cu reclamanții.
După ce a comparat titlurile de proprietate ale căror părți la litigiu se prevalau și a constatat că naționalizarea fusese declarată ilegală, aceasta a considerat că titlul reclamanților era preferabil celui al B.C. Ea a respins apărarea acestuia și a considerat că nici buna sa credință în momentul în care a achiziționat apartmentul, nici respingerea acțiunii în anulare a contractului nu constituiau un motiv întemeiat pentru a se opune restituirii sale. Septembrie 2006, B.C. și soția sa vindea apartamentul unor terți. În actul autentic de vânzare, ei au precizat că bunurile vândute nu făceau obiectul niciunui litigiu și că garantau cumpărătorii împotriva evaziunii. Mai 2007, reclamanții au apelat la un aprod al justiției pentru a executa hotărârea din 24 iunie 2005. Laurier a constatat că apartamentul a fost vândut și a concluzionat că executarea a devenit imposibilă.
Reclamanții au depus o plângere penală împotriva B.C. al șefului de înșelătorie cu ocazia vânzării apartamentului. Parchetul a clasat plângerea pe motivul că vânzarea a fost încheiată în 2006 pe baza unui extras din cartea de proprietate în care B.C. figura încă ca proprietar și că reclamanții au omis să înscriere în carte Iunie 2005 care le-a recunoscut titlul de proprietate și a ordonat B.C. să le re-achiziționeze apartamentul.
Dreptul și practica internă relevante 12. Principalele dispoziții legislative, practica administrativă și jurisprudența privind restituirea și despăgubirea pentru bunurile imobile și terenuri naționale sau confiscate de către stat sub regimul comunist și vândute unor terți au fost descrise în Hotărârile Brumãrescu România ([GC], 28342/95, § 35 CEDH 1999 VII), Strâin altele c. România 57001/00, §§ România 30767/05 și 33800/06, § 44 și următoarele: 12 octombrie 2010), Preda și alții, § 8584/02 și 7 alții, § 74, 29 aprilie 2014) și Dickmann și Gion c. România 10346/03 și 10893/04, § 58, 24 octombrie 2017). GRIEF 13. ÎN PORTOFOLIUL 14. Reclamanții se plâng de la … Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 15. Guvernul consideră că executarea hotărârii din 24 iunie 2005 și modalitățile de punere în posesie a reclamanților intră sub incidența unui litigiu între particulari. În această privință, Tribunalul susține că autoritățile interne nu pot fi considerate responsabile pentru neexecutarea hotărârii și precizează că, dacă Ön Õ ar fi omis să includă în registrul funciar dreptul de proprietate care le-a fost recunoscut prin hotărârea Õ Õ, vânzarea apartamentului nu ar fi putut avea loc.
16. În ceea ce le privește, reclamanții susțin că sunt victime ale încălcării dreptului lor de a-și respecta bunurile. Ei reproșează autorităților locale că sunt complici la acțiuni, ilegale în ochii lor, de la B.C. și: că, în consecință, nu pot beneficia pe deplin de dreptul lor de proprietate. 17. Curtea constată că, prin hotărârea definitivă din 24 octombrie 1995, Curtea ia act de faptul că: În iunie 2005, instanța de apel din Plyusesti a acceptat acțiunea în revendicare a apartamentului ć introdusă de reclamanți împotriva B.C. și l-a obligat pe acesta din urmă să-l restituie reclamanților care erau proprietarii legitimi ai acesteia (punctul 8 de mai sus. Cu toate acestea, B.C. nu este conform cu această hotărâre, ci a vândut apartmentul unor terți la 8 septembrie 2006 (punctul 9 de mai sus).
18. Curtea consideră că … 7, 26 februarie 2019), precum și situația reclamanților M. și M. Rodan în hotărârea Preda și alții c. România 9584/02 și 7 alții, § 41, 29 aprilie 2014), în care proprietarii bunurilor naționalizate au fost împiedicați să își reia proprietatea din cauza vânzării lor de către stat și a respingerii acțiunilor introduse subsecvent împotriva cumpărătorilor. 19. Curtea constată că, din procesul-verbal întocmit de procurorul judiciar, Curtea constată că executarea hotărârii din 24 iunie 2005 a devenit imposibilă din cauza vânzării apartamentului către terți (punctul 10 de mai sus). 20. Curtea consideră că această situație nu este imputabilă autorităților, ci lipsei de diligență a reclamanților.
În această privință, Comisia subliniază că reclamanții au omis să se înscrie în registru în revendicare și soluția dată litigiului de către tribunalul de apel din Ploiesti. Cu toate acestea, o astfel de înregistrare ar fi împiedicat vânzarea apartamentului după 24 iunie 2005, B.C. n … Curtea constată că mai mult de un an și mai mult a trecut între hotărârea instanței judecătorești și vânzarea apartamentului de către B.C. către terți și că nu au furnizat nicio explicație pentru această omisiune. De asemenea, Curtea constată că, în continuare fără a furniza decădere pentru întârziere, reclamanții au așteptat aproape doi ani înainte de a solicita unui aprod al justiției executarea hotărârii din 24 iulie 2004 În iunie 2005 (punctul 10 de mai sus).
22. Prin urmare, Curtea consideră că plângerea penală care urmărește condamnarea B.C. a șefului escrocheriei nu poate compensa această lipsă de diligență a reclamanților (punctul 11 de mai sus). 23. Pe de altă parte, Curtea constată că, în dreptul intern, dreptul de proprietate este de nedescris. Prin urmare, este întotdeauna posibil ca instanele să introducă împotriva terilor achizitori o aciune în anulare a contractului de vânzare din 8 septembrie 2006 pe motiv că vânzarea a avut ca obiect proprietatea asupra bunurilor, în sarcina achizitorilor să numească B.C.
și soția sa drept garanie decădere (punctul 24 Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că faptele cauzei nu dezvăluie nicio aparență de nerespectare de către autoritățile interne a obligațiilor care decurg pentru ele din art. 1 din Protocolul nr. 25. În consecință, rezultă că cererea este în mod vădit greșit întemeiată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 16 iulie 2020. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Grefier adjunct Președinte Anexă Nume Nume Data nașterii Cetățenia Locul de reședință Mihai CONSTANTINESCU 29/05/1952 România Cluj-Napoca Gabriel CONSTANTINESCU 21/08/1946 România București Irina CONSTANTINESCU 27/08/1925 România București
DÉCISION Requête n o 25740/04 Mihai CONSTANTINESCU et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 23 juin 2020 en un comité composé de : Faris Vehabović, président, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, juges, et de Ilse Freiwirth, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée, introduite le 7 avril 2004, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La liste des parties requérantes figure en annexe.
2.Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères. Les requérants ont été autorisés à assurer eux-mêmes la défense de leurs intérêts devant la Cour (article 36 § 2 du règlement de la Cour). Les circonstances de l’espèce
3.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.Par un jugement du 8 décembre 1997, le tribunal de première instance de Buzău accueillit une action en revendication dont les requérants l’avaient saisie contre la mairie de Buzău et ordonna à cette dernière la restitution aux intéressés d’un immeuble composé de plusieurs appartements et du terrain y afférent, lesquels avaient été nationalisés pendant le régime communiste. Le tribunal jugea que la nationalisation avait été illégale.
5.Les requérants demandèrent également à la mairie la restitution de l’immeuble en vertu des lois concernant la restitution et l’indemnisation pour les biens immeubles et terrains nationalisés.
6.La mairie exécuta partiellement le jugement du 8 décembre 1997 et restitua aux requérants l’immeuble et le terrain, à l’exception d’un appartement de deux pièces et du terrain y afférent qui avaient été vendus par l’État aux anciens locataires en 1986. Quant à la demande formulée sur la base des lois de restitution, la mairie indiqua que la réponse dépendait de l’issue des procédures judiciaires concernant l’appartement susmentionné.
7.Après le rejet d’une action en annulation du contrat de vente introduite par les requérants contre B.C., l’acquéreur de l’appartement, les requérants introduisirent une action en revendication contre ce dernier. 8 . Par un arrêt définitif du 24 juin 2005, la cour d’appel de Ploiești accueillit l’action et ordonna à la partie défenderesse de restituer l’appartement et le terrain litigieux aux requérants. Après avoir comparé les titres de propriété dont les parties au litige se prévalaient et constaté que la nationalisation avait été déclarée illégale, elle estima que le titre des requérants était préférable à celui de B.C. Elle écarta la défense de ce dernier et jugea que ni sa bonne foi au moment de l’acquisition de l’appartement litigieux ni le rejet de l’action en annulation du contrat ne constituaient une raison valable pour s’opposer à sa restitution. 9 . Le 8 septembre 2006, B.C. et son épouse vendirent l’appartement à des tiers. Dans l’acte authentique de vente, ils précisèrent que le bien vendu ne faisait l’objet d’aucun litige et qu’ils garantissaient les acquéreurs contre l’éviction. 10 . Le 8 mai 2007, les requérants firent appel à un huissier de justice pour exécuter l’arrêt du 24 juin 2005. L’huissier constata que l’appartement avait été vendu et conclut que l’exécution était devenue impossible. 11 . Les requérants introduisirent une plainte pénale contre B.C. du chef d’escroquerie à l’occasion de la vente de l’appartement. Le parquet classa la plainte au motif que la vente avait été conclue en 2006 sur la base d’un extrait du livre foncier où B.C. figurait toujours comme propriétaire et que les requérants avaient omis d’inscrire au livre foncier l’arrêt du 24 juin 2005 qui avait reconnu leur titre de propriété et ordonné à B.C. de leur restituer l’appartement. Le droit et la pratique internes pertinents
12.Les principales dispositions législatives, la pratique administrative et la jurisprudence concernant la restitution et l’indemnisation pour les biens immeubles et terrains nationalisés ou confisqués par l’État sous le régime communiste et vendus à des tiers ont été décrites dans les arrêts Brumărescu c. Roumanie ([GC], n o 28342/95, §§ 34 ‑ 35, CEDH 1999 ‑ VII), Străin et autres c. Roumanie (n o 57001/00, §§ 19 ‑ 23, CEDH 2005 ‑ VII), Maria Atanasiu et autres c. Roumanie (n os 30767/05 et 33800/06, §§ 44 et suiv., 12 octobre 2010), Preda et autres c. Roumanie (n os 9584/02 et 7 autres, §§ 68 ‑ 74, 29 avril 2014) et Dickmann et Gion c. Roumanie (n os 10346/03 et 10893/04, §§ 52 ‑ 58, 24 octobre 2017). GRIEF
13.Les requérants dénoncent une violation de leur droit de propriété sur l’appartement litigieux et le terrain y afférent. EN DROIT
14.Les requérants se plaignent de l’impossibilité d’entrer en possession de l’appartement qui leur a été restitué par l’arrêt du 24 juin 2005. Ils invoquent l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. »
15.Le Gouvernement estime que l’exécution de l’arrêt du 24 juin 2005 et les modalités de mise en possession des requérants relèvent d’un litige entre particuliers. Il soutient à cet égard que les autorités internes ne sauraient être tenues pour responsables de la non-exécution de cet arrêt et indique que si les requérants n’avaient pas omis de faire inscrire dans le livre foncier le droit de propriété qui leur avait été reconnu par l’arrêt susmentionné, la vente de l’appartement n’aurait pas pu avoir lieu.
16.Les requérants maintiennent quant à eux qu’ils sont victimes d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens. Ils reprochent aux autorités locales de s’être rendues complices des actions, illégales à leurs yeux, de B.C. et expliquent qu’en conséquence ils ne peuvent jouir pleinement de leur droit de propriété.
17.La Cour note que, par l’arrêt définitif du 24 juin 2005, la cour d’appel de Ploiești a accueilli l’action en revendication de l’appartement litigieux introduite par les requérants contre B.C. et a obligé ce dernier à le restituer aux requérants qui en étaient les propriétaires légitimes (paragraphe 8 ci-dessus). Toutefois, B.C. ne s’est pas conformé à cet arrêt mais a vendu l’appartement à des tiers le 8 septembre 2006 (paragraphe 9 ci-dessus).
18.La Cour estime que l’arrêt du 24 juin 2005 rendu en faveur des requérants permet de distinguer la présente affaire des arrêts Străin et autres c. Roumanie (n o 57001/00, §§ 5 ‑ 18, CEDH 2005 ‑ VII) et Ana Ionescu et autres c. Roumanie (n os 19788/03 et 18 autres, § 7, 26 février 2019), ainsi que de la situation qui était celle des requérants M. et M me Rodan dans l’arrêt Preda et autres c. Roumanie (n os 9584/02 et 7 autres, §§ 35 ‑ 41, 29 avril 2014), où les propriétaires des biens nationalisés avaient été empêchés d’en reprendre possession en raison de leur vente par l’État et du rejet des actions introduites subséquemment contre les acquéreurs.
19.La Cour constate qu’il ressort du procès-verbal dressé par l’huissier de justice que l’exécution de l’arrêt du 24 juin 2005 était devenue impossible en raison de la vente de l’appartement à des tiers (paragraphe 10 ci-dessus).
20.La Cour estime que cette situation n’est pas imputable aux autorités, mais au manque de diligence des requérants.
21.Elle relève à cet égard que les requérants ont omis d’inscrire dans le livre foncier l’action en revendication et la solution donnée au litige par la cour d’appel de Ploiesti. Or une telle inscription aurait empêché la vente de l’appartement après le 24 juin 2005, B.C. n’en étant plus alors le propriétaire légitime. La Cour constate que plus d’un an s’est écoulé entre l’arrêt de la cour d’appel et la vente de l’appartement par B.C. à des tiers et que les requérants n’ont fourni aucune explication pour cette omission. Elle note également que, toujours sans fournir d’explication pour le retard, les requérants ont attendu presque deux ans avant de demander à un huissier de justice l’exécution de l’arrêt du 24 juin 2005 (paragraphe 10 ci-dessus).
22.Aussi la Cour estime-t-elle que la plainte pénale tendant à faire condamner B.C. du chef d’escroquerie ne peut compenser ce manque de diligence des requérants (paragraphe 11 ci-dessus).
23.Par ailleurs, la Cour constate qu’en droit interne le droit de propriété est imprescriptible. Dès lors, il est toujours loisible aux requérants d’introduire contre les tiers acquéreurs une action en annulation du contrat de vente du 8 septembre 2006 au motif que la vente portait sur le bien d’autrui, à charge pour les acquéreurs d’appeler B.C. et son épouse en garantie d’éviction (paragraphe 9 ci-dessus).
24.Eu égard à ce qui précède, la Cour conclut que les faits de la cause ne révèlent aucune apparence de manquement par les autorités internes aux obligations découlant pour elles de l’article 1 du Protocole n o 1.
25.Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 16 juillet 2020. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Greffière adjointe Président ANNEXE N o Prénom NOM Date de naissance Nationalité Lieu de résidence 1 Mihai CONSTANTINESCU 29/05/1952 roumain Cluj-Napoca 2 Gabriel CONSTANTINESCU 21/08/1946 roumain Bucarest 3 Irina CONSTANTINESCU 27/08/1925 roumaine Bucarest