SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 16726/21 ELENAOPA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 24 iunie 2025 într-un comitet compus din Ana Maria Guerra Martins, președinta Anne Louise Bormann, Sebastian Rădulețu, judecători și Crina Kaufman, adjunctă a secțiunii f.f. cererea nr. 16726/21 împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Elena Popa (atenta) născută în 1965 și rezidentă la Biled (Timiș), reprezentat de domnul P. Hughes, avocat la Londra, a sesizat Curtea la 8 februarie 2021 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român, reprezentat de agentul său, dl O.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, observațiile părților, După ce au deliberat, face următoarea decizie: La 27 ianuarie 2015, recurenta, care a lucrat ca asistentă medicală în străinătate, a creat un blog pe Facebook intitulat "Ai grijă de intermediarii de înșelătorie" (Feriți-vă de intermediarii țepari) ), deschis accesibil publicului și conceput ca un forum de discuții care să permită asistenților medicali să facă schimb de informații referitoare la sectorul lor de activitate. Unele dintre schimburile lor se refereau, în opinia lor, la practici abuzive, ale societăților care acționau ca intermediari pentru angajarea lor în străinătate. În decembrie 2018, blogul conținea 28 856 de membri și mii de mesaje au fost postate acolo. La o dată nespecificată, recurenta a publicat pe blog o fotografie a P.V.L., proprietară a unei societăți care transporta îngrijitoare în străinătate în temeiul unui contract încheiat cu o societate de plasare a forței de muncă în străinătate. Această fotografie reprezenta P.V.L. la volanul unei mașini, deținea bani în mână. Șoferul [Societatea R.]...(]) încasează bani de la cei care lucrează...Trivi la escrocherie a. De asemenea, reclamanta a postat următorul mesaj: mai există un transportator [numele de P.V.L. este indicat] (...) care este curat ca un bănuț nou... el plătește salariile în microbus și depune plângere împotriva mea...el a crezut că va fi speriat Într-un alt post, recurenta a indicat, referindu-se la P.V.L.: La 5 noiembrie 2018, pe baza articolelor 71-74 și 1349 din noul cod civil ( El a solicitat instanței să constate caracterul ilicit al mesajelor publicate de reclamantă cu privire la aceasta, în care aceaceasta a fost acuzată că a comis fapte ilegale în timpul transportului de persoane. De asemenea, el a solicitat instanței de judecată să desfacă comentariile denigrante și să nu lase comentarii ale căror conținuturi erau denigrate pe pagina sa, să blocheze în viitor accesul la blog-ul său al persoanelor care provoau insulte împotriva sa și să-i plătească despăgubiri juridice pentru a-i afecta imaginea. Recurenta a răspuns că cuvintele sale constituiau hotărâri de valoare care aveau o bază de fapt suficientă și al căror scop era de a proteja alte persoane interesate și a adăugat că, independent de autoarea lor, cuvintele publicate pe blog reproduceau fapte prezentate de persoane transportate în Austria. Prin hotărârea din 23 mai 2019, Tribunalul de Primă Instanță nota că activitatea ilicită reproșată recurentei consta în afirmațiile sale denigrante cu privire la P.V.L. pe care aceasta le deținea din activități ilegale, pe care o numea "înșelător" și a cărui fotografie fusese publicată însoțită de textul Tribunalul de Primă Instanță a respins argumentul recurentei potrivit căruia a emis hotărâri de valoare utile altor persoane, indicând faptul că aceasta avea la dispoziția sa alte mijloace de a semnala autorităților competente faptele reproșate P.V.L. Pentru instanță, nu exista nici o justificare pentru publicarea pe Facebook a mesajelor P.V.L. de înșelăciune. El a adăugat că, deși P.V.L. nu a ocupat nici o funcție publică, el a fost cunoscut în mediul său profesional și că comentariile publicate în spațiul public au fost de natură să afecteze viața sa privată și profesională. Considerând că, prin afirmațiile sale, recurenta a depășit limitele libertății sale de exprimare, instanța de primă instanță a condamnat instanța la plata către P.V.L. 000 de lei românești (RON ; aproximativ 1 050 EUR (EUR)) pentru prejudicii morale și i-a ordonat să nu mai publice mesaje cu caracter denigrarabil cu privire la P.V.L. El a respins celelalte capete de cerere. Recurenta a făcut apel la tribunalul județean din Timiș (inclusiv la tribunalul județean de la județul departamental) și a susținut că constatarea instanței de primă instanță potrivit căreia ar fi fost posibil ca aceasta să fi raportat faptele P.V.L. autorităților competente, prin alte mijloace, nu au fost întemeiate, deoarece, pe de o parte, mijloacele de comunicare în spațiul virtual au fost cel mai adecvat mod de transmitere a informațiilor către alte persoane, iar, pe de altă parte, nu i s-a permis să sesizeze autoritățile competente, în măsura în care aceasta nu a fost victima activităților ilegale denunțate. Prin hotărârea din 16 iulie 2020, după ce a confirmat motivele prezentate de Tribunalul de Primă Instanță pentru a respinge apărarea recurentei, județul a indicat că motivele de recurs din hotărârea din 16 iulie 2020 se limitau la două argumente referitoare la faptul că aceasta nu putea fi făcută de către alte persoane sau de către autoritățile de fapt ale P.V.L. (punctul 8 de mai sus). Printre altele, el a respins aceste două argumente, notând că acuzațiile prezentate de reclamantă cu privire la P.V.L. nu erau confirmate de martorii audiați și că a reieșit din înscrisurile din dosar că nici un raport contractual între societatea condusă de P.V.L. și îngrijitoarele acestora nu era obligat în mod legal să le elibereze chitanțe pentru transport. Remarcând în cele din urmă că nici o altă critică nu a fost pronunțată împotriva hotărârii contestate, nici măcar subsidiar, de exemplu în ceea ce privește valoarea prejudiciilor morale acordate, și anume efectul evolutiv al apelului, tribunalul departamental a respins recursul. Recurenta a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel, susținând că elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale nu au fost reunite în speță. Ea a adăugat că ea și-a exercitat dreptul la libertatea de exprimare, în măsura în care cuvintele sale constituiau hotărâri de valoare care aveau o bază de fapt suficientă. Aceasta a adăugat că intenția sa a fost de a proteja persoanele care se îngrijesc de multe ori de o educație precare, de abuzuri similare comise de P.V.L. într-un domeniu reglementat de dispoziții juridice. Prin hotărârea definitivă din 1 iulie 2021, tribunalul de apel din Timișoara (attențiul de apel din partea reclamantului) a respins acțiunea recurentei. Comisia a remarcat că, prin mijloacele sale de recurs, recurenta viza să conteste temeinicia hotărârii pronunțate în apel, în timp ce acțiunea nu a fost deschisă decât în ceea ce privește chestiunile de drept. Aceasta a continuat prin a indica faptul că persoana în cauză nu a dezvoltat motivele pentru care a considerat că dispozițiile legale au fost aplicate în mod incorect în speță. Curtea de apel a amintit apoi conținutul articolelor 71-75 din Codul civil care reglementează dreptul la reputație și al articolului 10 din convenție și a indicat distincția dintre hotărârile de valoare și afirmațiile de fapt. 6928/04, 15 iunie 2006), aceasta a arătat că hotărârile de valoare puteau face obiectul unei sancțiuni în cazul în care au fost ofensatoare, nu au avut o bază de fapt suficientă și nu au fost exprimate cu bună credință. În cele din urmă, Comisia a considerat că instanța de apel a reținut pe bună dreptate că motivele de recurs din partea ui se limitau la modul de difuzare a mesajelor și la posibilitatea de a sesiza autoritățile competente și a confirmat motivarea furnizată de hotărârea contestată pentru a le respinge. 12. Invocând art. 10 din Convenție, recurenta consideră în condamnarea sa la plata prejudiciilor o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. EVALUAREA CURȚII 13. Nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu a constituit o interferență în exercitarea de către reclamant a dreptului la libertatea de exprimare protejat de art. 10 din convenție. Nu se contestă nici faptul că această interferență era prevăzută de lege în sensul că se baza pe articolele NCC referitoare la răspunderea civilă delictală (punctul 4 de mai sus) și că aceasta urmărea obiectivul legitim de a proteja drepturile de care dispunea, și anume reputația P.V.L. Curtea subscrie la această apreciere. 14. în acest sens, Curtea face trimitere la principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa în acest domeniu (a se vedea, printre multe altele, Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], nr. 40454/07, § 82-93, CEDH 2015 și Alexandu Patrașcu c. România, nr. 1847/21, § 95-100, 7 ianuarie 2025, cu referințele citate). 15. Din deciziile interne reiese că reclamanta a fost condamnată în mod civil pentru mesajele pe care le-a publicat pe blogul său cu privire la P.V.L. În plus, instanța de primă instanță care a stabilit răspunderea recurentei a identificat mesajele și cuvintele pe care le consideră denigrante față de P.V.L. (punctul 6 de mai sus); a se vedea, pentru o situație diferită, Alexandu Patrascu, citată anterior, punctul 115). 16. Curtea observă apoi că, deși, prin cuvintele sale, recurenta dorește, așa cum a dorit la data respectivă, să informeze persoanele interesate cu privire la anumite practici pe care le implică în mod ilegal, și să participe astfel la o dezbatere de interes general, cuvintele sale vizau direct persoana din P.V.L. pe care o punea la îndoială legalitatea activității sale profesionale. În plus, Comisia a publicat fotografia P.V.L. și a menționat numele acesteia în unul dintre mesaje, făcând-o ușor de identificat (a se vedea Milosavljević c. Serbia, nr 57574/14, § 64, 25 mai 2021 și, a contraro Selistö c. Finlanda, n 56767/00, § 64, 16 noiembrie 2004). Curtea consideră, după cum au stabilit instanțele naționale, că reclamanta reproșase P.V.L. acte concrete având o conotație penală puternică cu privire la acuzația de înșelăciune (punctul 7 de mai sus). Acuzațiile nu sunt doar acuzații de valoare, ci acuzații de fapt. 18. Or, din argumentele reținute de instanța de apel (punctul 9 de mai sus), care nu au fost contestate de reclamantă, reiese că nu exista nicio relație contractuală directă între el însuși și persoanele care îl îngrijeau care ar fi obligat, în temeiul legii, să le emită o chitanță fiscală; în plus, nu a fost invocată de către părți că o anchetă penală ar fi fost inițiată împotriva P.V.L. pentru faptele menționate de reclamantă (a se vedea, pentru o situație în care a fost inițiată o anchetă penală, Milosavljević, menționat anterior, punctul 64). În acest context, Curtea reamintește importanța ca orice persoană acuzată de o infracțiune să fie prezumată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale legale (a se vedea Milosavljević, menționat anterior, punctul 64 și referințele citate). 19. În cele din urmă, Curtea constată că instanța de apel a răspuns argumentelor din partea instanței, inclusiv pe teren al libertății sale de exprimare (punctul 11 de mai sus). Prin urmare, mai bine decât Curtea pentru a aprecia toate faptele și pentru a evalua impactul cuvintelor în cauză, instanțele naționale au examinat, în limita competenței lor și a mijloacelor de care au fost sesizate, condițiile în care au fost formulate și remediate argumentele jignitoare înainte de a concluziona că reclamanta a încălcat reputația P.V.L. 20. Având în vedere cele de mai sus, rezultă că cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 august 2025. Crina Kaufman Ana Maria Guerra Martins Modululre adjunctiv f.f. președinte
Requête n
o
16726/21
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 24 juin 2025 en un comité composé de
:
Ana Maria Guerra Martins
, présidente
,
Anne Louise Bormann,
Sebastian Rădulețu
, juges
,
et de Crina Kaufman,
greffière adjointe
de section f.f.
,
Vu
:
la requête n
o
16726/21 contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet État, M
me
Elena Popa («
la requérante
») née en 1965 et résidant à Biled (Timiș), représentée par M
e
février 2021
en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain («
le Gouvernement
»), représenté par son agente, M
me
O.F. Ezer, du ministère des affaires étrangères,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requérante, qui travaillait comme aide-soignante à l’étranger, avait créé le 27 janvier 2015 un blog sur le réseau Facebook intitulé « Méfiez-vous des intermédiaires arnaqueurs » (
Feriți-vă de intermediarii țepari
), librement accessible au public et conçu comme un forum de discussion permettant aux aides-soignantes d’échanger des informations ayant trait à leur secteur d’activité. Certains de leurs échanges portaient sur les pratiques, selon elles abusives, des sociétés qui agissaient en tant qu’intermédiaires pour leur embauche à l’étranger.
2.
En décembre 2018, le blog comportait 28 856 membres et des milliers de messages y furent postés.
3
.
À une date non précisée, la requérante publia sur le blog la photo de P.V.L., gérant d’une société qui assurait le transport des soignantes à l’étranger en vertu d’un contrat conclu avec une société de placement de main-d’œuvre à l’étranger. Cette photo représentait P.V.L. au volant d’une voiture, tenant de l’argent dans sa main. La photo était accompagnée du message suivant «
Le chauffeur de [la société R.]...(...) Voilà l’argent de ceux qui travaillent...Vive l’arnaque
». La requérante posta également le message suivant
: «
Il y a un autre transporteur [le nom de P.V.L. est indiqué] (...) qui est propre comme un sou neuf...il paie les salaires dans le microbus et porte plainte contre moi...il pensait que j’allais flipper
». Dans un autre post, la requérante indiqua, en faisant référence à P.V.L.
: «
vous les ARNAQUEURS, vous jouez au tchick-tchick même dans les déclarations
?
» Par la suite, la requérante posta un message exposant que des soignants l’avaient informée qu’ils ne recevaient pas de reçu fiscal pour le transport. D’autres personnes répliquèrent aux messages postés par la requérante.
4
.
Le 5 novembre 2018, se fondant principalement sur les articles 71 à 74 et 1349 du nouveau code civil («
NCC
») régissant le droit à la réputation et la responsabilité civile délictuelle, P.V.L. saisit le tribunal de première instance de Timișoara (« le tribunal de première instance ») d’une action en responsabilité civile délictuelle contre la requérante. Il demandait au tribunal de constater le caractère illicite des messages publiés par la requérante à son égard, dans lesquels elle l’accusait d’avoir commis des faits illégaux lors du transport des personnes. Il demandait également au tribunal d’ordonner à l’intéressée, entre autres, d’effacer les commentaires dénigrants et de s’abstenir de laisser des commentaires dont le contenu était dénigrant à son égard sur sa page, de bloquer à l’avenir l’accès à son blog des personnes qui proféraient des insultes à son encontre et de lui verser des indemnités morales pour atteinte à l’image.
5
.
La requérante répliqua que ses propos constituaient des jugements de valeur qui avaient une base factuelle suffisante et dont le but était de protéger d’autres soignantes. Elle ajoutait que, indépendamment de leur auteur, les propos publiés sur le blog reproduisaient des faits relatés par des personnes transportées en Autriche.
6
.
Par un jugement du 23 mai 2019, le tribunal de première instance nota que l’activité illicite reprochée à la requérante consistait en ses affirmations dénigrantes à l’égard de P.V.L. qu’elle accusait d’activités illégales, qu’elle appelait «
arnaqueur
» et dont la photo avait été publiée accompagnée du texte «
Vive l’arnaque
».
7
.
Le tribunal de première instance réfuta l’argument de la requérante selon lequel elle avait émis des jugements de valeur utiles à d’autres soignantes, en indiquant que l’intéressée avait à sa disposition d’autres moyens pour signaler aux autorités compétentes les faits reprochés à P.V.L. Pour le tribunal, il n’y avait pas de justification pour publier sur Facebook des messages accusant P.V.L. de tromperie. Il ajouta que, bien que P.V.L. n’occupât pas de fonction publique, il était connu dans son milieu professionnel et que les commentaires publiés dans l’espace public étaient de nature à affecter sa vie privée et professionnelle. Jugeant que, par ses affirmations, la requérante avait dépassé les limites de sa liberté d’expression, le tribunal de première instance condamna l’intéressée à verser à P.V.L. 5
000
lei roumains (RON
; environ 1 050 euros (EUR)) au titre de préjudice moral et lui ordonna de ne plus publier des messages à caractère dénigrant à l’égard de P.V.L. Il rejeta les autres chefs de demande.
8
.
La requérante interjeta appel devant le tribunal départemental de Timiș («
le tribunal départemental
»). Elle soutenait que le constat du tribunal de première instance selon lequel il lui aurait été loisible de signaler les faits de P.V.L. aux autorités compétentes par d’autres moyens n’était pas fondé étant donné que, d’une part, la médiatisation dans l’espace virtuel était la modalité la plus adéquate pour transmettre l’information aux autres soignantes, et que, d’autre part, il ne lui était pas loisible de saisir elle-même les autorités compétentes, dans la mesure où elle n’était pas victime des activités illicites dénoncées.
9
.
Par un arrêt du 16 juillet 2020, après avoir confirmé les raisons présentées par le tribunal de première instance pour rejeter la défense de la requérante, le tribunal départemental nota que les motifs d’appel de l’intéressée se limitaient à deux arguments relatifs à son impossibilité d’informer d’autres personnes ou les autorités des faits de P.V.L. (paragraphe
8 ci-dessus). Il rejeta ces deux arguments en notant, entre autres, que les accusations proférées par la requérante à l’égard de P.V.L. n’étaient pas confirmées par les témoins entendus et qu’il ressortait des pièces du dossier qu’aucun rapport contractuel n’existait entre la société gérée par P.V.L. et les soignantes de sorte que P.V.L. n’était pas légalement tenu à leur délivrer des reçus pour le transport. Notant enfin qu’aucune autre critique n’avait été formulée à l’encontre du jugement contesté, «
même pas subsidiairement, par exemple à l’égard du montant des dommages moraux accordés
», et rappelant l’effet dévolutif de l’appel, le tribunal départemental rejeta l’appel.
10
.
La requérante forma recours contre l’arrêt rendu en appel, soutenant que les éléments constitutifs de la responsabilité civile délictuelle n’étaient pas réunis en l’espèce. Elle ajouta qu’elle avait exercé son droit à la liberté d’expression, en ce que ses propos constituaient des jugements de valeur qui avaient une base factuelle suffisante. Elle ajoutait que son intention était de protéger les soignantes, souvent bénéficières d’une éducation précaire, des abus similaires commis par P.V.L. dans un domaine régi par des dispositions juridiques.
11
.
Par un arrêt définitif du 1
er
juillet 2021, la cour d’appel de Timișoara («
la cour d’appel
») rejeta le recours de la requérante. Elle nota que, par ses moyens de recours, la requérante visait à contester le bien‑fondé de l’arrêt rendu en appel, alors que le recours n’était ouvert qu’à l’égard des questions de droit. Elle poursuivit en indiquant que l’intéressée n’avait pas développé les raisons pour lesquelles elle considérait que les dispositions légales avaient été appliquées de manière erronée en l’espèce. La cour d’appel rappela ensuite le contenu des articles 71 à 75 du code civil régissant le droit à la réputation et celui de l’article 10 de la Convention, et indiqua la distinction entre des jugements de valeur et des affirmations factuelles. Se référant à l’affaire
Tudor (n
o
1) c. Roumanie
, ((déc.) n
o
6928/04, 15 juin 2006), elle exposa que les jugements de valeur pouvaient faire l’objet d’une sanction lorsqu’ils étaient offensants, ne présentaient pas de base factuelle suffisante et n’étaient pas exprimés de bonne foi. Elle considéra enfin que la juridiction d’appel avait à bon droit retenu que les motifs d’appel de l’intéressée se limitaient à la manière de diffuser des messages et à l’impossibilité alléguée de saisir les autorités compétentes et confirma la motivation fournie par l’arrêt contesté pour les rejeter.
12.
Invoquant l’article 10 de la Convention, la requérante voit dans sa condamnation au paiement de dommages et intérêts une atteinte à son droit à la liberté d’expression.
13.
Il ne fait pas controverse entre les parties que la condamnation litigieuse a constitué une ingérence dans l’exercice par la requérante du droit à la liberté d’expression protégé par l’article 10 de la Convention. Il n’est pas davantage contesté que cette ingérence était prévue par la loi en ce qu’elle était fondée sur les articles du NCC relatifs à la responsabilité civile délictuelle (paragraphe 4 ci-dessus), et qu’elle poursuivait le but légitime de protéger les droits d’autrui, à savoir la réputation de P.V.L. La Cour souscrit à cette appréciation.
14.
Reste à savoir si l’ingérence était «
nécessaire dans une société démocratique
». La Cour renvoie à cet égard aux principes fondamentaux qui se dégagent de sa jurisprudence en la matière (voir, parmi beaucoup d’autres,
Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France
[GC], n
o
40454/07, §§
et Alexandu Pătrașcu c. Roumanie
, n
o
1847/21, §§
95-100, 7 janvier 2025, avec les références citées).
15.
Il ressort des décisions internes, que la requérante a été civilement condamnée pour des messages qu’elle avait publiés sur son blog à l’égard de P.V.L. En outre, le tribunal de première instance qui a établi la responsabilité de la requérante a identifié les messages et mots qu’il considérait dénigrants à l’égard de P.V.L. (paragraphe 6 ci-dessus
; voir, pour une situation différente,
Alexandu Pătrașcu
, précité, § 115).
16.
La Cour note ensuite que même si, par ses propos, la requérante souhaitait, comme elle l’affirme, informer des personnes intéressées de certaines pratiques qu’elle estimait illégales, et participer ainsi à un débat d’intérêt général, ses propos visaient directement la personne de P.V.L. dont elle mettait en doute la légalité de son activité professionnelle. Par ailleurs, elle a publié la photo de P.V.L. et a mentionné son nom dans l’un des messages, le rendant facilement identifiable (
voir,
Milosavljević c. Serbie
, n
o
57574/14, § 64, 25 mai 2021, et,
a contrario
,
Selistö c. Finlande
, n
o
56767/00, § 64, 16 novembre 2004).
17.
La Cour considère, comme l’ont établi les juridictions nationales, que la requérante avait reproché à P.V.L. des actes concrets ayant une forte connotation pénale renfermant l’accusation de tromperie (paragraphe 7 ci
‑
dessus). Tant le mot «
arnaqueur
» que le reproche de ne pas avoir fourni un reçu fiscal s’apparentaient à une accusation pénale. Compte tenu de leur gravité, ces accusations ne sont pas des jugements de valeur mais des allégations factuelles.
18.
L’intéressée a fondé ses propos sur les dires d’autres personnes (paragraphes 3 et 5 ci-dessus) sans aucune vérification quant à la légalité du comportement de P.V.L. Or, il ressort des arguments retenus par la juridiction d’appel (paragraphe 9 ci-dessus), non contestés par la requérante, qu’il n’y avait aucun rapport contractuel direct entre lui-même et les soignantes qui l’aurait obligé, au regard de la loi, à leur délivrer un reçu fiscal. En outre, il n’a pas été allégué par les parties qu’une enquête pénale auraient été démarrée contre P.V.L. pour les faits mentionnés par la requérante (voir, pour une situation où une enquête pénale avait été démarrée,
Milosavljević
, précité, §
64). Dans ce contexte, la Cour rappelle l’importance que toute personne accusée d’une infraction pénale soit présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie (
voir,
Milosavljević
, précité, § 64 et les références citées).
19.
Enfin, la Cour constate que la cour d’appel a répondu aux arguments de l’intéressée, y compris sur le terrain de sa liberté d’expression (paragraphe
11 ci-dessus). Mieux placés que la Cour pour apprécier l’ensemble des faits et évaluer l’incidence des propos en question, les juridictions nationales ont donc examiné, dans la limite de leur compétence et des moyens dont elles avaient été saisies, les conditions dans lesquelles les propos outrageants avaient été formulés et soupesé les intérêts en jeu avant de conclure que la requérante avait porté atteinte à la réputation de P.V.L.
20.
Compte tenu de ce qui précède, il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35
§§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 28 août 2025.
Crina Kaufman
Ana Maria Guerra Martins
Greffière adjointe f.f.
Présidente