ŠATVAR v. CROATIA

Comunicat la 7 iulie 2020 Publicat la 27 iulie 2020 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 20497/19 Zlatko ŠATVAR împotriva Croației depusă la 9 aprilie 2019 OBIECTUL CAUZEI Reclamantul a fost respins din lucrări la 25 aprilie 2008. El a contestat concedierea sa în instanță, dar în cele din urmă a retras acțiunea sa civilă, după D.T., care la momentul material a fost înregistrat ca director al companiei angajatoare pe baza unei hotărâri judiciare, a anulat decizia privind concedierea reclamantului. Cu toate acestea, după această dată, reclamantul nu a putut să se întoarcă la muncă. În cadrul procedurii judiciare ulterioare, cererea de arride salariale a fost respinsă, instanțele care au constatat că D.T. nu au fost autorizate să reprezinte societatea în momentul material, deși numele său a fost înregistrat în registrul relevant. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că deciziile instanțelor interne au fost arbitrare și că instanțele nu au dat o hotărâre motivată în cazul său. 1 din Convenție? În special, au judecat instanțele interne în cazul său o hotărâre suficient de motivată, așa cum prevede această dispoziție?

Communicated on 7 July 2020

Published on 27 July 2020

FIRST SECTION

Application no. 20497/19

Zlatko ŠATVAR

against Croatia

lodged on 9 April 2019

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicant was dismissed from work on 25 April 2008. He challenged his dismissal in court, but ultimately withdrew his civil action, after D.T., who had at the material time been registered as the director of the employer company on the basis of a court decision, had quashed the decision on the applicant’s dismissal. However, after that date, the applicant was unable to return to work. In subsequent court proceedings, his claim for salary arrears was dismissed, the courts having found that D.T. had not been authorised to represent the company at the material time, although his name had been entered in the relevant register. The courts also stated that the applicant never challenged the decision on his dismissal. The applicant complains, under Article 6 § 1 of the Convention, that the domestic courts’ decisions were arbitrary and that the courts failed to give a reasoned judgment in his case.

QUESTION TO THE PARTIES

Did the applicant have a fair hearing in the determination of his civil rights and obligations, in accordance with Article

6 §

1 of the Convention? In particular, did the domestic courts give a sufficiently reasoned judgment in his case, as required by this provision?