Union des Athées și des Agnostiques Rationalistes (uaar) împotriva Italiei

Traducere în română Auto

Comunicată la 7 septembrie 2020 Publicată la 28 septembrie 2020 SECȚIUNEA întâi Cererea nr. 55861/16 Uniunea ATHEILOR ȘI AGNOSTICILOR RATALISTI (UAAR) împotriva Italiei, introdusă la 9 septembrie 2016 FOARTE DE LIFFARE CENTRALĂ, UNIUNE ATEĂ ȘI AGENTICĂ Rationalistă (Unione degli Athei e degli Agnostici Razionalisti) ), este o asociație italiană neconfesională, înființată în 1991, cu atei și agnostici și care promovează o viziune raționalistă și umanistă a lumii. La 7 noiembrie 1995, ea a solicitat guvernului să încheie negocierile în vederea încheierii unei înțelegeri (intesa) ) cu statul în conformitate cu art. 8 alineatul (3) din Constituție. Această dispoziție prevede posibilitatea ca statul să încheie înțelegeri cu confesiunile religioase non-catolice în scopul de a reglementa relațiile cu acestea.

La 27 noiembrie 2003, președintele Consiliului de Miniștri a respins cererea reclamantei pe motiv că nu a fost o Recurenta a atacat în justiție decizia președintelui Consiliului de Miniștri și a urmat un proces lung în fața instanțelor administrative și a secțiunilor reunite ale Curții de Casație cu privire la întrebarea dacă decizia guvernului de a nu iniția o procedură de acord este un act discreționar și, prin urmare, dacă acesta poate fi atacat în justiție. În cadrul acestui litigiu, prin hotărârea nr. 52 din 2016, Curtea Constituțională a afirmat în cele din urmă că orice decizie a guvernului referitoare la deschiderea și încheierea procedurii de întelegere în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Constituție intră într-o activitate politică discreționară și nu poate face obiectul niciunui control judiciar.

Recurenta se plânge de un refuz de a acorda acces la o instanță pe motiv că hotărârea nr. 52 din 2016 a Curții Constituționale a pus capăt procedurii sale și împiedică de acum înainte orice hotărâre privind refuzul formulat de Consiliul de Miniștri la cererea sa de a începe negocierile în vederea încheierii unui acord cu statul. Recurenta deplânge absența unei definiții legale și obiective a noțiunii de "înălțime" și a criteriilor care trebuie îndeplinite pentru a obține deschiderea negocierilor în temeiul art. 8 alin. 3 din Constituție. Comisia consideră că convingerile sale filozofice sunt protejate prin art. 9 din Convenție în același mod ca și convingerile religioase ale asociațiilor care au putut încheia înțelegeri cu statul.

Recurenta denunță o discriminare nejustificată și arbitrară din partea autorităților naționale.

La art. 6 alineatul (1) din Convenție, în domeniul său civil, era aplicabil procedurii urmate în speță (Religiesgemeinschaft der Zeugen Jehovas și alții c. Austria, nr. 40885/98, § 63, 31 iulie 2008 și Markovic și alții c. Italia [GC], n 1398/03, § 101, CEDH 2006 XIV) În lai, ținând seama în special de hotărârea Curții Constituționale n 52 din 2016, recurenta a avut acces la o instanță pentru a obține o decizie referitoare la dreptul său și obligațiile cu caracter civil, în scopul de a obține o decizie cu privire la dreptul său și la obligațiile sale cu caracter civil, a fost la locul de desfășurare a procedurii inițiate de recurentă în fața Consiliului de Stat în urma hotărârii Curții Constituționale, în special având în vedere hotărârea nr. 52 din 2016, dreptul italian recunoaște dreptul de a obține deschiderea și încheierea unei proceduri de acord în temeiul articolului 3 din Constituție?

În acest caz, în lumina refuzului Consiliului de Miniștri, trebuie să se considere că o astfel de drept este garantat numai confesiunilor religioase?

De ce ar putea recurenta să aibă acces la o procedură de întelegere în calitatea sa de organizație filozofică non-confesională (a se vedea, "zzettin Do main" și alte "c." Turcia," [GC], nr. 62649/10, § 90 și ss, 26 aprilie 2016 citată anterior) În lipsa încheierii unui acord cu statul în sensul articolului 3 din Constituția italiană, din care privilegii ar fi exclusă reclamanta dintre următoarele privilegii recunoscute la confesiunile religioase: (a) dreptul de a-și numi în mod liber miniștrii de cult; (b) dreptul de a beneficia de scutirea fiscală conferită confesiunilor religioase prin legea nr. 1159 din 1929 și să fie exonerat de alte impozite locale; (c) dreptul de a fi destinatar de 0,8 % (opt la o mie) din impozitele pe venit ale cetățenilor italieni și de a participa la distribuirea acestora; (d) dreptul membrilor săi de a beneficia de reduceri de impozit pe donații pentru asociere; (e) dreptul de a sărbători căsătorii; (f) dreptul de a efectua vizite de păstorire în locurile publice; (g) dreptul de a da cursuri de religie în școlile publice?

În această privință, care este impactul hotărârii Curții Constituționale nr. 52 din 2016, potrivit căreia lipsa unui acord nu aduce atingere posibilității de a invoca, în anumite condiții, privilegiile prevăzute de lege (§ 5.1).

A existat necunoaștere a dreptului recurentei de a exercita și de a-și exprima convingerile, în sensul articolului 9 din convenție, din cauza refuzului autorităților de a refuza negocierile în vederea încheierii unui acord în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Constituție în această privință, care este impactul recentei decizii a Curții de Casație nr. 7893 din 2020 A fost recurenta victima unei discriminări nejustificate pe baza convingerilor sale filozofice, contrar articolului 14 din Convenție coroborat cu art. 9, în ceea ce privește confesiunile religioase care au putut solicita deschiderea negocierilor, se poate considera că recurenta se afla într-o situație comparabilă cu cea a confesiunilor religioase menționate (a se vedea, [GC], nr. 62649/10, § 90 și ss, 26 aprilie 2016 citată anterior) A existat o ingerință în dreptul recurentei de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14

Communiquée le 7 septembre 2020 Publié le 28 septembre 2020

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 55861/16

UNION DES ATHÉES ET DES AGNOSTIQUES RATIONALISTES (UAAR)

contre l’Italie introduite le 9 septembre 2016

OBJET DE L’AFFAIRE

La requérante, l’Union des Athées et des Agnostiques Rationalistes ( Unione degli Atei e degli Agnostici Razionalisti ), est une association italienne non confessionnelle instituée en 1991, réunissant des athées et des agnostiques et promouvant une vision rationaliste et humaniste du monde. Le 7 novembre 1995, elle demanda au gouvernement d’entamer les négociations en vue de la conclusion d’une entente ( intesa ) avec l’État aux termes de l’article 8 § 3 de la Constitution. Cette disposition prévoit la possibilité pour l’État de conclure des ententes avec les confessions religieuses non catholiques dans le but de régler les relations avec celles-ci. Le 27 novembre 2003, le Président du Conseil des ministres rejeta la demande de la requérante au motif qu’elle n’était pas une « confession religieuse ». La requérante attaqua en justice la décision du Président du Conseil des ministres.

Il s’ensuivit un long contentieux devant les juridictions administratives et des sections réunies de la Cour de cassation concernant la question de savoir si la décision du gouvernement de ne pas entamer une procédure d’entente est un acte discrétionnaire et, donc, s’il peut être attaqué en justice. Dans le cadre de ce contentieux, par l’arrêt n o 52 de 2016, la Cour constitutionnelle affirma en définitive que toute décision du gouvernement ayant trait à l’ouverture et à la conclusion de la procédure d’entente aux termes de l’article 8 § 3 de la Constitution, relève d’une activité politique discrétionnaire et ne peut faire l’objet d’aucun contrôle judiciaire.

La requérante se plaint d’un déni d’accès à un tribunal au motif que l’arrêt n o 52 de 2016 de la Cour Constitutionnelle a mis fin à sa procédure et empêche désormais toute décision judiciaire concernant le refus opposé par le Conseil des Ministres à sa demande d’entamer les négociations en vue de conclure une entente avec l’État. La requérante déplore l’absence d’une définition légale et objective de la notion de « confession religieuse » et des critères qui doivent être satisfaits pour pouvoir obtenir l’ouverture des négociations aux termes de l’article 8 § 3 de la Constitution. Elle considère que ses convictions philosophiques sont protégées par l’article 9 de la Convention au même titre que les croyances religieuses des associations ayant pu conclure des ententes avec l’État.

La requérante dénonce une discrimination injustifiée et arbitraire de la part des autorités nationales.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile, était-il applicable à la procédure suivie en l’espèce ( Religionsgemeinschaft der Zeugen Jehovas et autres c. Autriche , n o 40825/98, § 63, 31 juillet 2008 et Markovic et autres c. Italie [GC], n o 1398/03, § 101, CEDH 2006 ‑ XIV) ?

Dans l’affirmative, compte tenu notamment de l’arrêt de la Cour Constitutionnelle n o 52 de 2016, la requérante a-t-elle eu accès à un tribunal afin d’obtenir une décision relative à « des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil » ? Quelle a été l’issue de la procédure engagée par la requérante devant le Conseil d’État à la suite dudit arrêt de la Cour Constitutionnelle ?

Eu égard notamment audit arrêt n o 52 de 2016, le droit italien reconnait-il un droit à obtenir l’ouverture et la conclusion d’une procédure d’entente aux termes de l’article 8 § 3 de la Constitution ? Dans l’affirmative, à la lumière du refus opposé par le Conseil des Ministres en l’espèce, faut-il considérer qu’un tel droit est garanti seulement aux confessions religieuses ? La requérante, pourrait-elle accéder à une procédure d’entente en sa qualité d’« organisation philosophique non-confessionnelle » (voir, İzzettin Doğan et autres c. Turquie , [GC], n o 62649/10, §§ 90 et ss, 26 avril 2016 précité) ?

En l’absence de conclusion d’une entente avec l’État au sens de l’article 8 § 3 de la Constitution italienne, de quels privilèges la requérante serait-elle exclue parmi les privilèges suivants reconnus aux confessions religieuses : a) le droit de nommer librement ses ministres de culte ; b) le droit de bénéficier de l’exonération fiscale conférée aux confessions religieuses par la loi n o 1159 de 1929 et d’être exonérée d’autres impôts locaux ; c) le droit d’être destinataire de 0,8 % (huit pour mille) des impôts sur les revenus des citoyens italiens et de participer à sa distribution ; d) le droit, pour ses membres, de bénéficier de réductions d’impôts sur les dons à l’association ; e) le droit de célébrer des mariages ; f) le droit d’effectuer des visites pastorales dans les lieux publics ; g) le droit de donner des cours de religion dans les écoles publiques ? À cet égard, quel est l’impact de l’arrêt de la Cour Constitutionnelle n o 52 de 2016, selon lequel l’absence d’une entente ne préjuge pas de la possibilité de se prévaloir, sous certaines conditions, des privilèges prévus par la loi (§ 5.1) ? La requérante a-t-elle demandé la reconnaissance desdits privilèges ?

Y a-t-il eu méconnaissance du droit de la requérante d’exercer et de manifester ses convictions, au sens de l’article 9 de la Convention, en raison du refus des autorités d’entamer les négociations en vue de la conclusion d’une entente aux termes de l’article 8 § 3 de la Constitution ? À cet égard, quel est l’impact de la récente décision de la Cour de cassation n o 7893 de 2020 ?

La requérante a-t-elle été victime d’une discrimination injustifiée fondée sur ses convictions philosophiques, contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 9, vis-à-vis des confessions religieuses ayant pu demander l’ouverture des négociations ? Peut-on considérer que la requérante se trouvait dans une situation comparable à celle desdites confessions religieuses (voir, İzzettin Doğan et autres c. Turquie , [GC], n o 62649/10, §§ 90 et ss, 26 avril 2016 précité) ?

Y a-t-il eu ingérence au droit de la requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1, lu en conjonction avec l’article 14 ?