- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 mai 2016
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 37
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
M.C. și alții împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL C. ȘI ALTELE c. ITALIA (solicitarea nr. 5376/11) HOTĂRÂREA (Radiation) STRASBURG 26 Mai 2016 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă În cauzele M.C.
și altele c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Ledi Bianku, Guido Raimondi, Kristina Pardalos; Linos-Aleksandr Sicilianos, Robert Spano, Armen Harutyunyan, judecători, și Abel Campos, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 mai 2016, a luat hotărârea la această dată, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o sută șaizeci și doi de resortisanți ai acestui stat, La 29 noiembrie 2010, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv a Convenției privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale).
Prin hotărârea sa din acțiunea principală (M.C. și alții, Italia, 5376/11, 3 septembrie 2013), Curtea a statuat că articolele 6 alineatul (1) și 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate din cauza faptului că, printr-o intervenție legislativă care a avut loc în timp ce procedurile judiciare împotriva Ministerului Sănătății erau în curs de desfășurare, legiuitorul furnizase o interpretare a legii în favoarea guvernului. Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamanții solicitau o satisfacție echitabilă. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamanții să prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de trei luni și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, punctul 13 din dispozitiv).
Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. Reclamanții și-au reformulat cererea de satisfacție echitabilă care solicită sume de la 40 000 EUR (EUR) la 80 000 EUR (în ceea ce privește prejudiciul moral), de la 1 006,44 EUR la 17 124,76 EUR (în ceea ce privește prejudiciul material) și de la 872 EUR la 12 EUR. 928,60 EUR (pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii interne); aceștia au solicitat, de asemenea, 1 000 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. La 17 martie 2016, Curtea a primit declarații semnate în mod corespunzător de ambele părți.
Textul declarațiilor este astfel formulat [guvernul italian oferă] să plătească în cazul reclamanților, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului Următoarele sume, care acoperă orice prejudiciu moral, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți - pentru reclamanții ale căror nume sunt indicate la n 1 - 112, 146 - 148 și 117, 124, 127, 128, 131 și 141 din lista din anexă: 12 000 EUR (doisprezece mii de euro) fiecare - pentru restul reclamanților: 10 000 EUR (zece mii de euro) fiecare. Aceste sume vor fi alocate în comun reclamanților care și-au depus cererea în calitate de moștenitori ai unei persoane infectate.
Sumele următoare, care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți - 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții pentru fiecare solicitant; - 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor naționale pentru reclamanții care au formulat această cerere (numele acestor solicitanți sunt indicate în lista din anexă). Aceste sume ar trebui să fie alocate în comun reclamanților care și-au depus cererea în calitate de moștenitori ai unei persoane infectate. Sumele menționate anterior vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei de radiere a rolului adoptat de Curte.
De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. De la hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea a fost informată cu privire la un acord amiabil încheiat între guvern și solicitanți, în ceea ce privește cererile acestora din urmă în temeiul articolului 41 din convenție. În lumina celor menționate anterior, Curtea consideră că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 (b) Convenției. Pe de altă parte, nu există motive speciale pentru respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale n Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 26 mai 2016, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Curții. Abel Campos Mirjana Lazarova Trajkovska Modululer Președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE M.C. ET AUTRES c. ITALIE (Requête n o 5376/11) ARRÊT (Radiation) STRASBOURG 26 mai 2016 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme . En l’affaire M.C.
et autres c. Italie, La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de : Mirjana Lazarova Trajkovska, présidente, Ledi Bianku, Guido Raimondi, Kristina Pardalos, Linos-Alexandre Sicilianos, Robert Spano, Armen Harutyunyan, juges, et de Abel Campos, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 mai 2016, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont cent soixante-deux ressortissants de cet État, (« les requérants »), ont saisi la Cour le 29 novembre 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »). La vice-présidente de la section a accédé à la demande de non-divulgation de leur identité formulée par les requérants (article 47 § 3 du règlement).
Par son arrêt au principal ( M.C. et autres c. Italie , n o 5376/11, 3 septembre 2013), la Cour a jugé que les articles 6 § 1 et 14 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 avaient été violés en raison de ce que, par une intervention législative ayant eu lieu pendant que des procédures judiciaires entamées à l’encontre du ministère de la Santé étaient en cours, le législateur avait fourni une interprétation de la loi allant dans un sens favorable au Gouvernement.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, les requérants réclamaient une satisfaction équitable.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , point 13 du dispositif).
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations. Les requérants ont reformulé leur demande de satisfaction équitable demandant des sommes allant de 40 000 euros (EUR) à 80 000 EUR (quant au dommage moral), de 1 006,44 EUR à 17 124,76 EUR (quant au dommage matériel) et de 872 EUR à 12 928,60 EUR (pour les frais et dépens encourus dans la procédure interne). Ils ont demandé également 1 000 EUR chacun pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Le 17 mars 2016, la Cour a reçu des déclarations dûment signées par les deux parties. Le texte des déclarations est ainsi libellé : « [Le gouvernement italien offre] de verser aux requérants, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme : 1. Les sommes suivantes, couvrant tout préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants : - pour les requérants dont les noms sont indiqués aux n os 1 à 112, 146 à 148 et 117, 124, 127, 128, 131 et 141 dans la liste en annexe : 12 000 EUR (douze mille euros) chacun ; - pour le restant des requérants : 10 000 EUR (dix mille euros) chacun. Ces sommes seront à allouer conjointement aux requérants ayant introduit leur requête en tant qu’héritiers d’une personne infectée. 2. Les sommes suivantes, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants : - 500 EUR (cinq cent euros) pour les frais et dépens encourus devant la Cour pour chacun des requérants ; - 1 000 EUR (mille euros) pour les frais et dépens encourus devant les juridictions nationales pour les requérants qui ont formulé cette demande (les noms de ces requérants sont indiqués dans la liste en annexe). Ces sommes devraient être allouées conjointement aux requérants ayant introduit leur requête en tant qu’héritiers d’une personne infectée. Les sommes indiquées ci-dessus seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de radiation du rôle adoptée par la Cour. À compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif des sommes en question il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le versement des sommes ainsi prévues vaudra règlement définitif de l’affaire. » EN DROIT
Depuis son arrêt au principal, la Cour a été informée d’un règlement amiable conclu entre le Gouvernement et les requérants, quant aux demandes de ces derniers au titre de l’article 41 de la Convention.
A la lumière de ce qui précède, la Cour considère que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.
Partant, il convient de rayer le restant de l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer le restant de l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 26 mai 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Abel Campos Mirjana Lazarova Trajkovska Greffier Présidente