AYAZ c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 16959/10 AYAZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 8 septembrie 2020 într-un comitet compus din Valeriu Gritco, președinte, Arnfinn Bårdsen, Peeter Roosma, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul maismet Ayaz, este un resortisant turc născut în 1974. El a fost deținut la Ad Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, recurentul a ispășit o pedeapsă de închisoare la centrul Printr-un act de punere sub acuzare din 5 iunie 2007, procurorul Republicii Da'Ankara l-a pus sub acuzare pe reclamant în cauza conținutului unei cereri, pe care o încheiase cu alți deținuți adresați președinției statului major al armatelor și care se refereau la acuzațiile de otrăvire a liderului întemnițat al PKK (Parțiul Muncitorilor din Kurdistan, organizație ilegală armată). La 16 august 2007, tribunalul din Ankara l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de încălcarea dreptului comunitar și l-a condamnat la o pedeapsă de închisoare de nouă luni, în conformitate cu art. 215 din Codul penal ( La 10 decembrie 2009, Curtea de Casație, sesizată cu un recurs în casație formulat de reclamant, a conchis hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. La 27 iunie 2013, Curtea de Casație, în cadrul unei proceduri de revizuire deschise, având în vedere modificările aduse de legea nr. 6459 la art. 215 din CP (punctul 10 de mai sus) a decis să îl aresteze pe solicitant. Aceasta a considerat că elementul de ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 5237 din 26 septembrie 2004, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2005), astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, se citea după cum urmează: 6459 din 11 aprilie 2013, această dispoziție este formulată acum după cum urmează: mai mult decât o pedeapsă care poate merge până la doi ani de închisoare, oricine face public laapologia unei infracțiuni sau a unei persoane pe motiv de o infracțiune comisă de aceasta atunci când, din acest motiv, apare un pericol clar și iminent pentru ordinea publică. Ca urmare a intrării în vigoare, la 23 septembrie 2012, a modificărilor constituționale, acțiunea individuală în fața Curții Constituționale turce a fost introdusă în sistemul juridic turc. Textul dispozițiilor relevante în speță ale Legii nr. În decizia Curții Hasan Uzun c. Turcia (dec., n 10755/13, § 25-27, 30 aprilie 2013). GRIFS 12. Invocând articolele 9 și 10 din convenție, reclamantul se plânge de procedura penală diligentă împotriva sa. ÎN DREPTUL (13), reclamantul susține că urmărirea penală împotriva sa pentru o cerere semnată i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare și a invocat articolele 9 și 10 din convenție în această privință 14. Învățătoarea calificării juridice a faptelor, Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În ceea ce privește prima excepție, guvernul arată că reclamantul a fost, în cele din urmă, achitat de acuzațiile aduse împotriva sa înainte de executarea pedepsei cu închisoarea care i-a fost aplicată inițial, susținând că reclamantul nu a avut calitatea de victimă în speță 17. În ceea ce privește excepția referitoare la neobosirea căilor de atac interne, guvernul reproșează reclamantului că nu a sesizat Curtea Constituțională cu privire la o acțiune individuală pentru a-și prezenta litigiul după decizia de executare a instanței judecătorești în litigiu, care a fost pronunțată după o examinare pe fond a cauzei. Prin urmare, Comitetul consideră că cererea trebuie declarată inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne. 18. În ceea ce privește a treia excepție, guvernul consideră că omisiunea reclamantului de a informa Curtea cu privire la decizia de a se pronunța prin hotărâre pronunțată de instanța de judecată constituie un abuz de drept de a introduce o cale de atac în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. 19. Reclamantul susține că a trebuit să mai petreacă încă șase luni în detenție din cauza pedepsei cu închisoarea care i-a fost aplicată în cadrul procedurii penale în litigiu. El adaugă că, la data introducerii cererii, calea de atac individuală în fața Curții Constituționale nu era încă introdusă. 20. Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra excepțiilor referitoare la calitatea de victimă a reclamantului și la abuzul de dreptul de a introduce o cale de atac, cererea fiind, în orice caz, inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne, din motivele expuse mai jos. 21. Aceasta reamintește că statele nu trebuie să răspundă la acțiunile lor în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia situația în ordinea lor juridică internă. Persoanele care doresc să se prevaleze de competența de control a Curții în ceea ce privește obiecțiunile îndreptate împotriva unui stat au, prin urmare, obligația de a utiliza anterior căile de atac pe care le oferă sistemul juridic al acestuia. În cazul în care un stat membru consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta trebuie să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. 10865/09 și 2 altele, §§ 221 și 222, CEDO 2014 (extracturi), și Gherghina c. România [GC] (dec.), n 42219/07, § 84 și 85, 9 iulie 2015 22. În speță, Curtea constată că, în cadrul procedurilor penale inițiate împotriva reclamantului, decizia internă definitivă este cea a reclamantului, pronunțată de Curtea la 27 iunie 2013, (punctul 8 de mai sus), fie după inițierea acțiunii individuale în fața Curții Constituționale la 23 septembrie 2012 (punctul 11 de mai sus). Prin urmare, Comisia constată că litigiul prezentat de reclamant cu privire la această procedură penală intră în sfera de competență rațională a Curții Constituționale și că a avut posibilitatea de a introduce o cale de atac individuală în fața acestei instanțe pentru a prezenta această cauză. 23. Prin urmare, Curtea salută excepția de neobosire a căilor de atac interne ridicate de guvern și consideră că cererea trebuie declarată inadmisibilă, în temeiul articolului 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 1 octombrie 2020. Valeriu Grițeco Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

16959/10

İsmet AYAZ

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 8 septembre 2020 en un comité composé de

:

Valeriu Grițco,

président,

Arnfinn Bårdsen,

Peeter Roosma,

juges,

et de Hasan Bakırcı,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 15 mars 2010,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. İsmet Ayaz, est un ressortissant turc né en 1974. Il était détenu à Adıyaman à la date d’introduction de la requête. Il a été représenté devant la Cour par M

e

S. Çelebi, avocat exerçant à Diyarbakır.

2.

Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

À l’époque des faits, le requérant purgeait une peine de prison au centre pénitentiaire d’Adıyaman.

5.

Par un acte d’accusation du 5 juin 2007, le procureur de la République d’Ankara inculpa le requérant d’apologie du crime et du criminel en raison du contenu d’une pétition, qu’il avait co-signée avec d’autres détenus adressée à la présidence de l’état-major des armées et portant sur les allégations d’empoisonnement du leader emprisonné du PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan, organisation illégale armée).

6.

Le 16 août 2007, la cour d’assises d’Ankara («

la cour d’assises

») reconnut le requérant coupable de l’infraction reprochée et le condamna à une peine d’emprisonnement de neuf mois en application de l’article 215 du code pénal («

CP

»). Elle estima à cet égard que l’expression «

le sacrifice et le dévouement intenses de l’honorable Abdullah Öcalan

», contenue dans la pétition en question, constituait l’apologie du leader du PKK.

7.

Le 10 décembre 2009, la Cour de cassation, saisie d’un pourvoi en cassation formé par le requérant, confirma l’arrêt de la cour d’assises.

8.

Le 27 juin 2013, la cour d’assises, dans le cadre d’une procédure de révision ouverte eu égard aux modifications apportées par la loi n

o

6459 à l’article 215 du CP (paragraphe 10 ci-dessus), a décidé de l’acquittement du requérant. Elle considéra que l’élément de la survenance d’un danger clair et imminent pour l’ordre public, inséré avec ladite modification au libellé de l’article 215 du CP, faisait défaut en l’espèce.

Le droit interne pertinent

1.

L’article 215 du code pénal

9.

L’article 215 du CP (loi n

o

5237 du 26 septembre 2004, entrée en vigueur le 1

er

juin 2005), tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits, se lisait comme suit :

« Est passible d’une peine pouvant aller jusqu’à deux ans d’emprisonnement quiconque fait publiquement l’apologie d’un crime ou d’une personne à raison d’un crime commis par elle. »

10.

À la suite de la modification apportée par la loi n

o

6459 du 11 avril 2013, cette disposition est désormais libellée comme suit :

« Est passible d’une peine pouvant aller jusqu’à deux ans d’emprisonnement quiconque fait publiquement l’apologie d’un crime ou d’une personne à raison d’un crime commis par elle lorsque de ce fait surgit un danger clair et imminent pour l’ordre public. »

2.

Le recours individuel devant la Cour constitutionnelle

11.

À la suite de l’entrée en vigueur, le 23 septembre 2012, des modifications constitutionnelles, le recours individuel devant la Cour constitutionnelle turque a été introduit dans le système juridique turc. Le texte des dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n

o

6216 instaurant le recours individuel devant la Cour constitutionnelle ainsi que les parties pertinentes en la matière du règlement de la Cour constitutionnelle figurent dans la décision de la Cour

Hasan Uzun c. Turquie

(déc., n

o

10755/13, §§

25-27, 30 avril 2013).

GRIEFS

12.

Invoquant les articles 9 et 10 de la Convention, le requérant se plaint de la procédure pénale diligentée à son encontre.

EN DROIT

13.

Le requérant allègue que les poursuites pénales engagées contre lui pour une pétition qu’il a signée ont porté atteinte à son droit à la liberté d’expression. Il invoque les articles 9 et 10 de la Convention à cet égard.

14.

Maîtresse de la qualification juridique des faits, la Cour estime qu’il convient d’examiner le grief du requérant sous le seul angle de l’article 10 de la Convention.

15.

Le Gouvernement soulève trois exceptions d’irrecevabilité, à savoir l’absence de qualité de victime du requérant, le non-épuisement des voies de recours internes et l’abus du droit d’introduire une requête.

16.

En ce qui concerne la première exception, le Gouvernement expose que le requérant a finalement été acquitté de l’accusation portée contre lui avant l’exécution de la peine de prison qui lui avait été infligée dans un premier temps. Il soutient donc que le requérant n’a pas la qualité de victime en l’espèce.

17.

Pour ce qui est de l’exception relative au non-épuisement des voies de recours internes, le Gouvernement reproche au requérant de ne pas avoir saisi la Cour constitutionnelle d’un recours individuel pour présenter son grief après la décision d’acquittement de la cour d’assises, qui avait été rendue après un examen sur le fond de l’affaire. Il estime par conséquent que la requête doit être déclarée irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes.

18.

Quant à la troisième exception, le Gouvernement considère que l’omission du requérant d’informer la Cour de la décision d’acquittement rendue par la cour d’assises constitue un abus du droit d’introduire une requête au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention.

19.

Le requérant soutient qu’il a dû passer six mois de plus en détention en raison de la peine de prison qui lui a été infligée dans le cadre de la procédure pénale litigieuse. Il ajoute qu’à la date d’introduction de la requête, la voie de recours individuel devant la Cour constitutionnelle n’était pas encore instaurée.

20.

La Cour estime qu’il n’est pas nécessaire qu’elle se prononce sur les exceptions concernant la qualité de victime du requérant et l’abus du droit d’introduire une requête, la requête étant de toute manière irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes, pour les raisons exposées ci-après.

21.

Elle rappelle que les États n’ont pas à répondre de leurs actes devant un organisme international avant d’avoir eu la possibilité de redresser la situation dans leur ordre juridique interne. Les personnes désireuses de se prévaloir de la compétence de contrôle de la Cour relativement à des griefs dirigés contre un État ont donc l’obligation d’utiliser auparavant les recours qu’offre le système juridique de celui-ci. L’obligation d’épuiser les recours internes impose aux requérants de faire un usage normal des recours disponibles et suffisants pour leur permettre d’obtenir réparation des violations qu’ils allèguent (

Vučković et autres c. Serbie

(exception préliminaire) [GC], n

os

17153/11 et 29 autres, §§ 70 et 71, 25 mars 2014,

Mocanu et autres c. Roumanie

[GC], n

os

10865/09 et 2 autres, §§ 221 et 222, CEDH 2014 (extraits), et

Gherghina c. Roumanie

[GC] (déc.), n

o

42219/07, §§

84 et 85, 9 juillet 2015).

22.

En l’espèce, la Cour note que, dans le cadre des poursuites pénales engagées contre le requérant, la décision interne définitive est celle d’acquittement du requérant, rendue par la cour d’assises le 27 juin 2013, (paragraphe 8 ci-dessus), soit après l’instauration du recours individuel devant la Cour constitutionnelle le 23 septembre 2012 (paragraphe 11 ci‑dessus). Elle constate dès lors que le grief présenté par le requérant relativement à cette procédure pénale relève de la compétence

ratione

temporis

de la Cour constitutionnelle et que l’intéressé avait la possibilité d’introduire un recours individuel devant cette juridiction pour présenter ce grief.

23.

Par conséquent, la Cour accueille l’exception de non-épuisement des voies de recours internes soulevée par le Gouvernement et considère que la requête doit être déclarée irrecevable, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 1

er

octobre 2020.

Hasan Bakırcı

Valeriu Grițco

Greffier adjoint

Président