DIAMANTIDIS c. GRÈCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
DIAMANTIDIS c. GRÈCE (CtEDO, 2020)
Comunicat la 9 septembrie 2020 Publicată la 28 septembrie 2020 prima secțiune Cerere nr 52657/14 Spyridon DIAMANTIDIS împotriva Greciei introdus la 13 iulie 2014 FOARTE LIFFAR Reclamantul este medic homeopat. La 28 iunie 1995, a avut loc o percheziție la domiciliu și la cabinetul reclamantului; au fost colectate și confiscate diverse dovezi; potrivit reclamantului, această percheziție a avut loc în mod ilegal; la 28 mai 1996, procurorul a emis raportul său care a inițiat urmărirea penală a reclamantului pentru șase infracțiuni. În perioada 1996-2003, reclamantul a fost achitat de diversele acuzații aduse împotriva sa. El susține că nu a fost inițiată nici o procedură penală pentru dreptul la producția ilicită de medicamente, deoarece elementele constitutive ale dreptului la liberă circulație nu fuseseră stabilite. La 23 decembrie 1998, angajații Ministerului de Finanțe au prezentat un raport de control cu privire la impozitul pe venit al reclamantului ( În plus, reclamantul nu ar fi exercitat numai medicina, ci și ar fi produs și vândut produse homeopatice fără a fi declarat această activitate în fața autorității fiscale competente. Printre altele, raportul de control a luat în considerare propunerea procurorului din 28 mai 1996. Potrivit reclamantului, la 2 noiembrie 2010, angajații Ministerului de Finanțe au repetat conținutul acestui raport de control într-un document prezentat în fața instanței administrative din statul respectiv, în contextul unui alt caz care îl privește. La o dată nespecificată, autoritatea fiscală a încheiat un acord amiabil cu reclamantul și a eliminat taxele și amenzile impuse acestuia pe motiv că nu există elemente constitutive ale producției. La 26 ianuarie 2011, reclamantul a depus o plângere împotriva angajaților Ministerului Finanțelor pentru declarații false și fraudă împotriva instanței. La 16 decembrie 2013, procurorul competent a propus să nu se aducă nicio acuzație împotriva angajaților Ministerului de Finanțe, în lipsa unor dovezi suficiente de vinovăție. Reclamantul susține că, în propunerea sa, procurorul ar fi prezentat concluzii care puneau la îndoială achitarea sa. În special, reclamantul se plânge că, potrivit procurorului general, ar fi fost implicat în producția comercială de medicamente și că procurorul a luat în considerare raportul din 28 mai 1996 în pofida faptului că reclamantul fusese achitat între timp. Reclamantul adaugă că dovezile ar fi fost confiscate în cadrul unei proceduri administrative care nu era legală. La 17 decembrie 2013, procurorul a solicitat reprezentantului reclamantului să ia cunoștință de propunerea din 16 decembrie 2013, la 18 decembrie 2013, procurorul și-a prezentat propunerea în fața Camerei de recurs a Tribunalului de corecție în fața tribunalului de judecată în fața tribunalului de judecată în fața Tribunalului de judecată în fața Tribunalului de judecată în fața Tribunalului de judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță în fața Tribunalului de Primă Instanță în fața Tribunalului de Primă Instanță în fața Curții în fața Curții a Uniunii Europene. La 19 decembrie 2013, reclamantul a depus o memorare la camera de judecată. Reclamantul a invocat, printre altele, o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 2 și a articolului 8 din convenție. La 19 decembrie 2013, camera de acuzare a decis să nu depună o plângere împotriva angajaților Ministerului de Finanțe (ordonanța nr. 5437/2013). Aceasta nu a luat în considerare memoriul depus de reclamant la 19 decembrie 2013, deoarece, în opinia sa, acesta ar fi fost depus după deliberări, ceea ce este contestat de solicitant. La 10 ianuarie 2014, reclamantul a înaintat o cerere procurorului judecătoresc al Tribunalului de Primă Instanță, pentru ca acesta să depună un apel împotriva ordonanței nr. 5437/2013. La 15 ianuarie 2014, vicepreședintele Tribunalului a respins această cerere. RĂSPUNS LA PĂRȚI, a epuizat reclamantul căile de atac interne în ceea ce privește Õ art. 6 alineatul (2) din Convenție, ținând cont de faptul că, potrivit camerei de acuzare, la 19 decembrie 2013, reclamantul și-a depus memoriul după deliberări? În cazul de față, în speță, a fost respectată prezumția de nevinovăție garantată prin art. 6 alineatul (2) din convenție.