Diamantidis împotriva Greciei

Comunicat la 9 septembrie 2020 Publicată la 28 septembrie 2020 prima secțiune Cerere nr 52657/14 Spyridon DIAMANTIDIS împotriva Greciei introdus la 13 iulie 2014 FOARTE LIFFAR Reclamantul este medic homeopat. La 28 iunie 1995, a avut loc o percheziție la domiciliu și la cabinetul reclamantului; au fost colectate și confiscate diverse dovezi; potrivit reclamantului, această percheziție a avut loc în mod ilegal; la 28 mai 1996, procurorul a emis raportul său care a inițiat urmărirea penală a reclamantului pentru șase infracțiuni. În perioada 1996-2003, reclamantul a fost achitat de diversele acuzații aduse împotriva sa. El susține că nu a fost inițiată nici o procedură penală pentru dreptul la producția ilicită de medicamente, deoarece elementele constitutive ale dreptului la liberă circulație nu fuseseră stabilite.

La 23 decembrie 1998, angajații Ministerului de Finanțe au prezentat un raport de control cu privire la impozitul pe venit al reclamantului ( În plus, reclamantul nu ar fi exercitat numai medicina, ci și ar fi produs și vândut produse homeopatice fără a fi declarat această activitate în fața autorității fiscale competente. Printre altele, raportul de control a luat în considerare propunerea procurorului din 28 mai 1996. Potrivit reclamantului, la 2 noiembrie 2010, angajații Ministerului de Finanțe au repetat conținutul acestui raport de control într-un document prezentat în fața instanței administrative din statul respectiv, în contextul unui alt caz care îl privește. La o dată nespecificată, autoritatea fiscală a încheiat un acord amiabil cu reclamantul și a eliminat taxele și amenzile impuse acestuia pe motiv că nu există elemente constitutive ale producției.

La 26 ianuarie 2011, reclamantul a depus o plângere împotriva angajaților Ministerului Finanțelor pentru declarații false și fraudă împotriva instanței. La 16 decembrie 2013, procurorul competent a propus să nu se aducă nicio acuzație împotriva angajaților Ministerului de Finanțe, în lipsa unor dovezi suficiente de vinovăție. Reclamantul susține că, în propunerea sa, procurorul ar fi prezentat concluzii care puneau la îndoială achitarea sa. În special, reclamantul se plânge că, potrivit procurorului general, ar fi fost implicat în producția comercială de medicamente și că procurorul a luat în considerare raportul din 28 mai 1996 în pofida faptului că reclamantul fusese achitat între timp. Reclamantul adaugă că dovezile ar fi fost confiscate în cadrul unei proceduri administrative care nu era legală.

La 17 decembrie 2013, procurorul a solicitat reprezentantului reclamantului să ia cunoștință de propunerea din 16 decembrie 2013, la 18 decembrie 2013, procurorul și-a prezentat propunerea în fața Camerei de recurs a Tribunalului de corecție în fața tribunalului de judecată în fața tribunalului de judecată în fața Tribunalului de judecată în fața Tribunalului de judecată în fața Tribunalului de judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță în fața Tribunalului de Primă Instanță în fața Tribunalului de Primă Instanță în fața Curții în fața Curții a Uniunii Europene. La 19 decembrie 2013, reclamantul a depus o memorare la camera de judecată. Reclamantul a invocat, printre altele, o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 2 și a articolului 8 din convenție.

La 19 decembrie 2013, camera de acuzare a decis să nu depună o plângere împotriva angajaților Ministerului de Finanțe (ordonanța nr. 5437/2013). Aceasta nu a luat în considerare memoriul depus de reclamant la 19 decembrie 2013, deoarece, în opinia sa, acesta ar fi fost depus după deliberări, ceea ce este contestat de solicitant. La 10 ianuarie 2014, reclamantul a înaintat o cerere procurorului judecătoresc al Tribunalului de Primă Instanță, pentru ca acesta să depună un apel împotriva ordonanței nr. 5437/2013. La 15 ianuarie 2014, vicepreședintele Tribunalului a respins această cerere. RĂSPUNS LA PĂRȚI, a epuizat reclamantul căile de atac interne în ceea ce privește Õ art. 6 alineatul (2) din Convenție, ținând cont de faptul că, potrivit camerei de acuzare, la 19 decembrie 2013, reclamantul și-a depus memoriul după deliberări?

În cazul de față, în speță, a fost respectată prezumția de nevinovăție garantată prin art. 6 alineatul (2) din convenție.

Communiquée le 9 septembre 2020 Publiée le 28 septembre 2020

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 52657/14 Spyridon DIAMANTIDIS contre la Grèce introduite le 13 Juillet 2014

OBJET DE L’AFFAIRE

Le requérant est médecin homéopathe. Le 28 juin 1995, une perquisition au domicile et au cabinet du requérant eut lieu. Divers éléments de preuve ont été recueillis et confisqués. Selon le requérant, cette perquisition eut lieu de manière illégale. Le 28 mai 1996, le procureur émit son rapport qui déclencha la poursuite du requérant pour six infractions. Entre 1996 et 2003, le requérant fut acquitté des diverses accusations portées contre lui. Il allègue qu’aucune procédure pénale n’a été initiée pour l’infraction de production illicite des médicaments, car les éléments constitutifs de l’infraction n’avaient pas été établis. Le 23 décembre 1998, des employés du ministère des finances présentèrent un rapport de contrôle concernant l’impôt sur le revenu du requérant (« le rapport de contrôle »). En particulier, selon ledit rapport de contrôle, le requérant avait importé des montants des devises plus élevés que ceux déclarés devant les autorités.

Qui plus est, le requérant n’aurait pas uniquement exercé la médecine mais également produit et vendu des produits homéopathiques sans avoir déclaré cette activité devant l’autorité fiscale compétente. Le rapport de contrôle a pris en compte, entre autres, la proposition du procureur du 28 mai 1996. Selon le requérant, le 2 novembre 2010, les employés du ministère des Finances répétèrent le contenu de ce rapport de contrôle dans un document soumis devant le tribunal administratif d’Athènes, dans le contexte d’une autre affaire le concernant. À une date non précisée, l’autorité fiscale procéda à la conclusion d’un règlement amiable avec le requérant et elle supprima les taxes et amendes imposées à lui au motif qu’il n’y existait pas des éléments constitutifs de la production.

Le 26 janvier 2011, le requérant déposa une plainte contre des employés du ministère des Finances pour fausses déclarations et fraude contre le tribunal. Le 16 décembre 2013, le procureur compétent proposa de ne pas porter une accusation contre les employés du ministère des Finances, en l’absence de preuves de culpabilité suffisantes. Le requérant allègue que, dans sa proposition, le procureur aurait présenté des conclusions qui mettaient en doute son acquittement. En particulier, le requérant se plaint que, selon le procureur, il aurait été engagé dans la production commerciale de médicaments et que le procureur a pris en compte le rapport du 28 mai 1996 malgré le fait que le requérant avait entre-temps été acquitté.

Le requérant ajoute que les éléments de preuve auraient été confisqués dans le cadre d’une procédure administrative qui n’était pas légale. Le 17 décembre 2013, le procureur invita le représentant du requérant à prendre connaissance de la proposition du 16 décembre 2013. Le 18 décembre 2013, le procureur introduisit sa proposition devant la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Athènes (« la chambre d’accusation »). Le 19 décembre 2013, le requérant déposa un mémoire auprès la chambre d’accusation. Le requérant y invoqua, entre autres, une violation des articles 6 §§ 1 et 2, ainsi que 8 de la Convention. Le 19 décembre 2013, la chambre d’accusation décida de ne pas porter une accusation contre les employés du ministère des Finances (ordonnance n o 5437/2013).

Elle ne prit pas en compte le mémoire déposé par le requérant le 19 décembre 2013 car il aurait été déposé, selon lui, après les délibérations, ce qui est contesté par le requérant. Le 10 janvier 2014, le requérant introduisit une demande auprès du procureur de la cour d’appel d’Athènes afin que celui-ci introduise un appel contre l’ordonnance n o 5437/2013. Le 15 janvier 2014, le vice-procureur de la cour d’appel d’Athènes rejeta cette demande.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes en ce qui concerne son grief relatif à l’article 6 § 2 de la Convention, compte tenu du fait que, selon la chambre d’accusation, le 19 décembre 2013 le requérant a déposé son mémoire après les délibérations ? 2. Dans l’affirmative, la présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention a ‑ t-elle été respectée en l’espèce ?