MARIA POPESCU c. ROUMANIE

Comunicat la 11 septembrie 2020 Publicat la 28 septembrie 2020 SECȚIUNEA A patra Cerere nr 22659/15 Maria POPESCU împotriva României introdusă la 5 mai 2015 Cererea se referă la condamnarea reclamantei, psiholog la serviciul de protecție a copilului, pentru nerespectarea obligației de a sesiza organele judiciare (art. 263 din Codul penal) cu privire la violența comisă de victimă, minorul M.M.A., de către asistenții săi familiali. Potrivit recurentei, condamnarea acestui șef a intervenit fără să fi fost audiată și fără administrarea directă a probelor, în timp ce aceasta fusese achitată de instanța de primă instanță pe baza acelorași elemente [art. 6 alineatul (1) din convenție].

Cererea se referă, de asemenea, la condamnarea sa pentru abuz de putere (art. 246 din Codul penal), ca urmare a aceleiași proceduri penale în care pretinde că nu a avut, în niciun stadiu, posibilitatea de a interoga victima, în timp ce declarația acestuia constituie baza condamnării sale [art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (d) din convenție].

Tribunalul de condamnare din 19 noiembrie 2013, Tribunalul de Primă Instanță de la București, a fost confirmat printr-o hotărâre din 11 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (mulțime netă la 14 noiembrie 2014). În special, condamnarea recurentei pentru nerespectarea obligației de a sesiza organele judiciare, fără administrarea directă a probelor și fără ca aceasta să fie auzită în persoană, este conformă cu această dispoziție, astfel cum a fost interpretată de Curte în Hotărârea Flueraș c. România 17520/04, §§ 53-62, 9 aprilie 2013) În ceea ce privește condamnarea recurentei a șefului de a abuza de putere, având în vedere principiile enunțate în Hotărârea Schatschwili c. Germania [GC], n 9154/10, § 111-131, CEDH 2015), admiterea depoziției făcute anchetatorilor de către victimă, M.M.A., a adus atingere drepturilor recurentei la un proces echitabil, în măsura în care reclamanta nu a avut posibilitatea de a interoga sau de a solicita interogarea dlui M.A., în conformitate cu garanțiile prevăzute la art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție

Communiquée le 11 septembre 2020 Publié le 28 septembre 2020

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 22659/15 Maria POPESCU contre la Roumanie introduite le 5 mai 2015

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation de la requérante, psychologue auprès du service de protection de l’enfance, pour ne pas avoir respecté l’obligation de saisir les organes judiciaires (article 263 du code pénal) au sujet des violences subies par la victime, le mineur M.M.A., de la part de ses assistants familiaux. Selon la requérante, sa condamnation de ce chef intervint en appel sans avoir été entendue et sans l’administration directe des preuves, alors qu’elle avait été acquittée par le tribunal de première instance sur le fondement des mêmes éléments (article 6 § 1 de la Convention). La requête porte également sur sa condamnation pour abus de pouvoir (article 246 du code pénal) à la suite de la même procédure pénale lors de laquelle elle affirme ne pas avoir eu la possibilité, à aucun stade, de faire interroger la victime, alors que la déclaration de celui-ci constitua le fondement de sa condamnation (article 6 §§ 1et 3 d) de la Convention).

L’arrêt de condamnation du 19 novembre 2013, de la cour d’appel de Bucarest, fut confirmé par un arrêt du 11 juin 2014 de la Haute Cour de cassation et de justice (mis au net le 14 novembre 2014).

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre la requérante a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, la condamnation de la requérante pour ne pas avoir respecté l’obligation de saisir les organes judiciaires, sans l’administration directe des preuves et sans qu’elle soit entendue en personne, est-elle conforme à cette disposition, telle qu’interprétée par la Cour dans son arrêt Flueraș c. Roumanie (n o 17520/04, §§ 53-62, 9 avril 2013) ? 2. S’agissant de la condamnation de la requérante du chef d’abus de pouvoir, au vu des principes énoncés dans l’arrêt Schatschaschwili c. Allemagne [GC], n o 9154/10, §§ 111-131, CEDH 2015), l’admission de la déposition faite aux enquêteurs par la victime, M.M.A., a-t-elle porté atteinte aux droits de la requérante à un procès équitable, dans la mesure où la requérante n’a pas eu la possibilité d’interroger ou faire interroger M.M.A., dans le respect des garanties prévues par l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention ?