ELBAKIDZE v. RUSSIA

Prima secțiune decizia nr. 19879/09 Makvala ELBAKIDZE împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 15 septembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Aleš Pejchal, președinte, Pauliine Koskelo, Tim Eicke, judecători și Renata Degenerar, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 februarie 2009, având în vedere decizia din 24 august 2011 de a anunța cererea de informare a Guvernului rus („Guvernului”), după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Makvala Elbakidze, este un național georgian, născut în 1929 și locuiește în Tbilisi. A fost reprezentată în fața Curții de către dl B. Botchorishvili și dl I. Khatiashvili, avocați care practică în Tbilisi. Reclamantul a prezentat diverse plângeri în contextul evenimentelor legate de conflict în august 2008 (a se vedea Dzhioyeva și alții c. Georgia (dec.), nr. 24964/09, 20548/09 și 22469/09, § 14, 20 noiembrie 2018). COMPLAINTE Considerând art. 3 din Convenție, reclamantul, presupunând un rezident al satului Kekhvi, s-a plâns de declanșarea acelui sat și de prejudiciul corporal care i-a fost cauzat (arderea unui membru). De asemenea, în temeiul articolului 8 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția și la art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția de distrugere a proprietăților ei și incapacitatea ei de a se întoarce în satul ei. În baza articolelor 13 și 14 din Convenția, reclamantul s-a plâns de absența unui remediu eficace pentru plângerile ei și de a fi suferit de discriminare în bucurarea drepturilor sale. Pentru a susține afirmațiile sale, reclamantul a prezentat Curtea o notă medicală din 4 februarie 2009 eliberată de un medic bazat pe Tbilisi, care se pare a fi angajată de organizația care a reprezentat-o. Acest document se referă la propriul raport al reclamantului privind evenimentele, inclusiv prejudiciul presupus, pe baza căruia a fost diagnosticată cu tulburări de stres post-traumatice. Reclamantul a prezentat, de asemenea, o scrisoare primită de la Biroul Procurorului șef al Georgiei la 6 februarie 2009 în care se precizează, în general, că o anchetă asupra crimelor presupuse comise în ceea ce privește reclamantul a fost în curs de desfășurare și diverse documente referitoare în general la evenimentele din august 2008. Curtea a abordat deja plângeri similare și a formulat constatări cu privire la chestiunea neepuizării recoursurilor interne în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție și a unei obligații obligatorii reclamanților de a susține plângerile prin furnizarea de dovezi în sprijinul cererilor lor în cazurile anterioare împotriva Georgiei care au avut legătură cu evenimentele legate de conflictul din august 2008 (a se vedea Dzhioyeva și alții v. Georgia (dec.), nos. 24964/09, 20548/09 și 22469/09, §§ 23-30, 20 noiembrie 2018; Naniyeva și Bagayev v. Georgia (dec.), nos. 2256/09 și 2260/09, §§ 26, 20 noiembrie 2018; și Kudukhova v. Georgia (dec.), nos. 8274/09 și 8275/09, § 21-28, 20 noiembrie 2018). Aceste considerații se aplică și în acest caz. În special, Curtea ar reitera faptul că nu este un tribunal de fapte și nu poate, fără asistență adecvată din partea reclamanților, să stabilească conturile de fapt ale evenimentelor complexe, cum ar fi situațiile de conflict armat (a se vedea Naniyeva și Bagayev, citate mai sus, 39). Curtea recunoaște că acuzațiile reclamantului sunt de natură gravă. Cu toate acestea, în sprijinul plângerii sale cu privire la demolarea satului său și a prejudiciului rezultat în fața sa, reclamantul a prezentat un document medical emis de un medic bazat pe Tbilisi, care pare a fi angajat de Organizația reprezentând interesele sale în fața Curții. A fost eliberat la câteva luni de la evenimentele presupuse și a repetat doar contul reclamantului, fără ca medicul să aibă posibilitatea de a observa presupusul prejudiciu de primă mână sau de a confirma în mod obiectiv dacă reclamantul a fost prezent la locul evenimentelor conflictului în momentul material. O notă generică emise de un procuror georgian în sensul că o anchetă penală asupra crimelor presupuse comise în favoarea reclamantului nu poate compensa neapărat faptul că reclamantul nu a prezentat dovezi prima facie în ceea ce privește locul ei în timpul conflictului. Reclamantul nu a furnizat Curtei dovezi prima facie convingătoare că ostilitățile au avut loc în apropierea ei cu o astfel de intensitate și într-un mod care ar fi susținut o chestiune în temeiul articolului 3 din Convenție. În plus, nu există nici o indicație suficientă că diagnosticul descris în nota medicală relevantă a fost legat de evenimentele conflictului. Astfel, Curtea constată că plângerea ei este nefondată. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 a) și 4 din Convenție. Denumirile în temeiul articolului 8 din Convenție, al articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al articolului 2 din Protocolul nr. 4 10. Curtea reiterează că reclamantul trebuie să furnizeze suficiente dovezi prima facie în sprijinul plângerilor în temeiul articolului 8 din Convenție, al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și al articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția privind presupusa distrugere a proprietăților și incapacitatea ei de a se întoarce în satul ei în contextul evenimentelor legate de conflict. Cu toate acestea, nu au fost prezentate dovezi care să demonstreze proprietatea proprietății, distrugerea ei sau orice legătură cu satul relevant. 11. Curtea acceptă faptul că situațiile care rezultă dintr-un conflict armat implică circumstanțe specifice care pot crea obstacole pentru a adăuga dovezi. Cu toate acestea, este conștient că numeroase reclamante dinaintea Curții, ale căror plângeri provin din contextul specific al ostilităților din regiunea Tskhinvali în aceeași perioadă și care ridică chestiuni similare, au fost capabile să prezinte diverse elemente de dovezi documentare, inclusiv documentele din partea autorităților locale care atestă șederea lor în satele relevante, daunele suferite și amploarea acesteia. În ceea ce privește prezentul caz, Curtea nu poate decât să noteze că reclamantul nu a furnizat nici o explicație specifică a motivului pentru care nu ar putea fi aduse nici o documentare (a se vedea, mutatis mutandis, Lisnyy și alții c. Ucraina și Rusia (dec.), nr. 5355/15, 44913/15 și 50853/15, §§ 27-30, 5 iulie 2016 și Dzhioyeva și alții, citate mai sus, § 30). Prin urmare, Curtea constată că aceste plângeri nu sunt justificate și trebuie respinse vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. 72, CEDO 2013 (extracte) și concluzia că plângerile de mai sus în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 2 din Protocolul nr. 4 sunt vădit nefondate (a se vedea punctele 9 și 12 de mai sus), afirmațiile reclamantului în temeiul articolului 14 din Convenție sunt, de asemenea, vădit nefondate. 14. În ceea ce privește art. 13 din Convenție, această dispoziție se aplică numai plângerilor „argumentabile” (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 157, CEDH 2000 XI). 15. Rezultatul cererii este întemeiat în mod evident bolnav și trebuie respins în temeiul articolului 35 3 lit. (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 octombrie 2020. Președintele adjunct al grefierului Renata Degener Aleš Pejchal

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 19879/09

Makvala ELBAKIDZE

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 15

September 2020 as a Committee composed of:

Aleš Pejchal,

President,

Pauliine Koskelo,

Tim Eicke,

judges,

and Renata Degener,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 8 February 2009,

Having regard to the decision of 24 August 2011 to give notice of the application to the Russian Government (“the Government”) for information,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The applicant, Ms Makvala Elbakidze, is a Georgian national, who was born in 1929 and lives in Tbilisi. She was represented before the Court by Mr B. Botchorishvili and Mr I. Khatiashvili, lawyers practising in Tbilisi.

2.

The applicant submitted various complaints in the context of events relating to the conflict in August 2008 (see

Dzhioyeva and Others v.

Georgia

(dec.), nos.

24964/09, 20548/09 and 22469/09, §

14, 20

November 2018).

COMPLAINTS

3.

Relying on Article 3 of the Convention the applicant, allegedly a resident of the village of Kekhvi, complained of the shelling of that village and the resulting bodily harm caused to her (burns to a limb). She also complained under Article 8 of the Convention, Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention and Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention of the destruction of her property and her inability to return

to her village. Relying on Articles 13 and 14 of the Convention, the applicant complained of the absence of an effective remedy for her complaints and of having suffered discrimination in the enjoyment of her rights.

4

.

To support her claims, the applicant submitted to the Court a medical note dated 4 February 2009 issued by a Tbilisi-based doctor apparently employed by the Organisation representing her. That document referred to the applicant’s own account of events, including the alleged injury, based on which she had been diagnosed with post-traumatic stress disorder. The applicant also submitted a letter received from the Office of the Chief Prosecutor of Georgia on 6 February 2009 stating, in general terms, that an investigation into crimes allegedly committed in respect of the applicant was ongoing, and various documents generally relating to the events of August 2008.

THE LAW

General considerations

5.

The Court has already dealt with similar complaints and made findings regarding the issue of non-exhaustion of domestic remedies under Article

35 §

1 of the Convention and a duty incumbent on applicants to substantiate their grievances by supplying evidence in support of their claims in the previous cases against Georgia which concerned events relating to the conflict of August 2008 (see

Dzhioyeva and Others v.

Georgia

(dec.), nos.

24964/09, 20548/09 and 22469/09, §§

23-30, 20

November 2018;

Naniyeva and Bagayev v.

Georgia

(dec.), nos.

2256/09 and 2260/09, §§

19

‑

26, 20

November 2018; and

Kudukhova v.

Georgia

(dec.), nos.

8274/09 and 8275/09, §§

21-28, 20

November 2018). These considerations also apply in the present case.

6.

In particular, the Court would reiterate that it is not a tribunal of facts and cannot, without appropriate assistance on the part of the applicants, establish the factual account of complex events, such as situations of armed conflict (see

Naniyeva and Bagayev,

cited above,

§

39).

Complaint under Article

3 of the Convention

7.

The Court recognises that the applicant’s allegations are of a serious nature. However, in support of her complaint about the shelling of her village and the resulting injury to her limb the applicant submitted a medical document issued by a Tbilisi-based doctor apparently employed by the Organisation representing her interests before the Court. It was issued several months after the alleged events and merely repeated the applicant’s account, without the doctor having had the possibility of observing the alleged injury first-hand or otherwise objectively confirming whether the applicant had been present at the site of the events of the conflict at the material time.

A generic note issued by a Georgian prosecutor to the effect that a criminal investigation into the crimes allegedly committed in respect of the applicant was ongoing cannot make up for the applicant’s failure to present prima facie

evidence in respect of her whereabouts during the conflict.

8.

The applicant failed to provide the Court with convincing prima facie evidence that the hostilities took place in her proximity with such intensity and in a manner that would have raised an issue under Article

3 of the Convention. Moreover, there is no sufficient indication that the diagnosis described in the relevant medical note had been related to the events of the conflict. That being so, the Court finds her complaint to be unsubstantiated.

9.

Accordingly, this part of the application must be rejected as manifestly ill-founded, in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

Complaints under Article 8 of the Convention, Article 1 of Protocol No. 1 and Article 2 of Protocol No. 4

10.

The Court reiterates that it was for the applicant to provide sufficient prima facie evidence in support of her complaints under Article 8 of the Convention, Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and Article 2 of Protocol No.

4 to the Convention about the alleged destruction of property and her inability to return to her village in the context of the events related to the conflict.

However, no evidence to demonstrate ownership of property, its destruction, or any link with the relevant village was submitted.

11.

The Court accepts that situations arising from an armed conflict imply specific circumstances which may create obstacles for adducing evidence. It is, however, aware that many applicants before the Court, whose complaints stem from the particular context of the hostilities in the Tskhinvali Region during the same period of time and who raise similar issues, have been able to submit various items of documentary evidence, including documents from the local authorities attesting to their residence in the relevant villages, the damage suffered and its extent. Regarding the present case, the Court cannot but note that the applicant did not provide any specific explanation as to why no documentation at all could be adduced (see,

mutatis mutandis

,

Lisnyy and Others v. Ukraine and Russia

(dec.), nos.

5355/15, 44913/15 and 50853/15, §§ 27-30, 5 July 2016; and

Dzhioyeva and Others

, cited above, § 30).

12

.

The Court therefore finds that these complaints are unsubstantiated and must be rejected as manifestly ill-founded, in accordance with Article

35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

Complaints under Articles 13 and 14 of the Convention

13.

Having regard to the fact that Article 14 is not autonomous (see

Vallianatos and Others v. Greece

[GC], nos. 29381/09 and 32684/09, §

72, ECHR 2013 (extracts)) and the conclusion that the above complaints under Articles

3 and 8 of the Convention, Article 1 of Protocol No. 1 and Article

2 of Protocol No. 4 are manifestly ill-founded (see paragraphs 9 and 12 above), the applicant’s claims under Article 14 of the Convention are likewise manifestly ill-founded.

14.

As regards Article 13 of the Convention, this provision only applies to “arguable” complaints (see

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, §

157, ECHR 2000

‑

XI).

15.

It follows that the remainder of the application is manifestly ill

‑

founded and must be rejected under Article 35

§§

3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 8 October 2020.

Renata Degener

Aleš Pejchal

Deputy Registrar

President