PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 9483/09 Teimuraz MEGRELISHVILI împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 15 septembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Aleš Pejchal, președinte, Pauliine Koskelo, Tim Eicke, judecători și Renata Degener, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 februarie 2009, Având în vedere decizia din 24 august 2011 de a anunța cererea guvernului rus („Guvernul”) de informare, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Teimuraz Megrelishvili, este un național georgian, care s-a născut în 1951 și trăiește în Tbilisi. El a prezentat diverse plângeri în contextul evenimentelor legate de conflict în august 2008 (a se vedea Dzhioyeva și alții c. Georgia (dec.), nos. 24964/09, 20548/09 și 22469/09, § 14, 20 noiembrie 2018). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că, la o dată neespecificată în august 2008, el a fost bătut de luptători ruși și osseți în apropierea satului Abisi (territoriul georgian nediscriminat). De asemenea, el s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind distrugerea casei sale și a altor proprietăți din satul Avlevi (territoriu georgian nediscriminat) și în conformitate cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția de a-și limita libertatea de circulație. Reclamantul se bazează, de asemenea, pe art. 13 din Convenția, susținând absența unui remediu eficace în ceea ce privește plângerile sale. Pentru a susține afirmațiile sale, reclamantul a prezentat Curții o carte de identitate care indică Tbilisi ca loc de reședință permanentă, o notă scrisă pe mână de un medic bazat pe Tbilisi din 25 august 2008 care indică faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu la cap la 16 august 2008 „în satul Avlevi” și un pașaport tehnic pentru un tractor. Curtea a abordat deja plângeri similare și a formulat constatări cu privire la chestiunea neepuizării recoursurilor interne în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție și a unei obligații obligatorii reclamanților de a susține plângerile prin furnizarea de dovezi în sprijinul cererilor lor în cazurile anterioare împotriva Georgiei care au avut legătură cu evenimentele legate de conflictul din august 2008 (a se vedea Dzhioyeva și alții v. Georgia (dec.), nos. 24964/09, 20548/09 și 22469/09, §§ 23-30, 20 noiembrie 2018; Naniyeva și Bagayev v. Georgia (dec.), nos. 2256/09 și 2260/09, §§ 26, 20 noiembrie 2018; și Kudukhova v. Georgia (dec.), nos. 8274/09 și 8275/09, § 21-28, 20 noiembrie 2018). Aceste considerații se aplică și în acest caz. În special, Curtea ar reitera faptul că nu este un tribunal de fapte și nu poate, fără asistență adecvată din partea reclamanților, să stabilească conturile de fapt ale evenimentelor complexe, cum ar fi situațiile de conflict armat (a se vedea Naniyeva și Bagayev, citate mai sus, 39). Curtea recunoaște că acuzațiile reclamantului sunt de natură gravă. Cu toate acestea, în sprijinul plângerii sale în temeiul articolului 3 din Convenție, susținând că a fost bătut de către luptătorii ruși și osseți din apropierea satului Abisi, reclamantul a prezentat o notă medicală emise de un medic bazat pe Tbilisi (a se vedea paragraful) 4 mai sus) care a declarat că a primit o traumă în cap “în satul Avlevi”, mai degrabă decât în satul Abisi. Nu sunt disponibile documente suplimentare cu privire la circumstanțele în care traumă ar fi fost infligată, sau persoane implicate în incident, dacă au avut loc oricare. Mai important, în timp ce reclamantul a furnizat dovezi despre reședința sa permanentă în Tbilisi, el nu a prezentat nici o dovadă că deținea orice proprietate în satul relevant, sau că a avut alte legături cu ea, pentru a face un argument cogent despre locul său în momentul material. În plus, nu există indicații suficiente că diagnosticul descris în nota medicală a fost legat de evenimentele conflictului. Deoarece reclamantul nu a furnizat Curtei dovezi prima facie convingătoare că ostilitățile au avut loc în apropierea sa cu o astfel de intensitate și într-un mod care ar ridica o chestiune în temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea constată că plângerea sa nu este susținută. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în mod evident, în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Curtea reiterează că reclamantul trebuie să furnizeze suficiente dovezi prima facie în sprijinul plângerilor sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția și al articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție privind presupusa distrugere a proprietăților și limitarea libertății sale de circulație în contextul evenimentelor legate de conflict. În plus, Curtea va avea o atenție deosebită cu privire la faptul că satul Avlevi se află pe teritoriul georgian nediscriminat (a se vedea punctul 3 de mai sus), fără limite aparente privind libertatea de circulație 11. În acest context, Curtea constată că nu a fost prezentată nicio dovadă care să demonstreze proprietatea proprietății, distrugerea acesteia sau nicio legătură cu satul relevant. Nici reclamantul nu a furnizat nici o explicație specifică a motivului pentru care nu s-ar putea aduce nicio documentație (a se vedea, mutatis mutandis, Lisnyy și alții c. Ucraina și Rusia (dec.), nr. 5355/15, 44913/15 și 50853/15, §§§§ 27-30, 5 iulie 2016; și Dzhioyeva și alții, citate mai sus, § 30. 12. Prin urmare, Curtea constată că aceste plângeri sunt nefondate și trebuie respinse în mod manifest nefondat, în conformitate cu art. 35 §§ §§ 3 a) și 4 din Convenție. Plaga în temeiul articolului 13 din Convenție 13. În ceea ce privește art. 13 din Convenție, această dispoziție se aplică numai plângerilor „argumentabile” (a se vedea Cudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 157, CEDO 2000 XI). Având în vedere concluziile Curții cu privire la reclamațiile de mai sus în temeiul articolului 3 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție (a se vedea paragrafele) 9 și 12 de mai sus), rezultă că restul cererii este evident nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 8 octombrie 2020.
Application no. 9483/09
Teimuraz MEGRELISHVILI
against Russia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 15
September 2020 as a Committee composed of:
Aleš Pejchal,
President,
Pauliine Koskelo,
Tim Eicke,
judges,
and Renata Degener,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 6 February 2009,
Having regard to the decision of 24
August 2011 to give notice of the application to the Russian Government (“the Government”) for information,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Teimuraz Megrelishvili, is a Georgian national, who was born in 1951 and lives in Tbilisi.
2.
He submitted various complaints in the context of events relating to the conflict in August 2008 (see
Dzhioyeva and Others v. Georgia
(dec.), nos. 24964/09, 20548/09 and 22469/09, §
14, 20 November 2018).
3.
The applicant complained under Article 3 of the Convention that on an unspecified date in August 2008 he was beaten by Russian and Ossetian fighters near the village of Abisi (undisputed Georgian territory). He also complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention of the destruction of his home and other property in the village of Avlevi (undisputed Georgian territory), and under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention of having had his freedom of movement restricted. The applicant also relied on Article 13 of the Convention, alleging the absence of an effective remedy in respect of his complaints.
4
.
To support his claims, the applicant submitted to the Court an identity card indicating Tbilisi as his permanent place of residence, a handwritten note from a Tbilisi-based doctor dated 25 August 2008 indicating that the applicant had suffered a head injury on 16 August 2008 “in the village of Avlevi”, and a technical passport for a tractor.
General considerations
5.
The Court has already dealt with similar complaints and made findings regarding the issue of non-exhaustion of domestic remedies under Article
35 §
1 of the Convention and a duty incumbent on applicants to substantiate their grievances by supplying evidence in support of their claims in the previous cases against Georgia which concerned events relating to the conflict of August 2008 (see
Dzhioyeva and Others v.
Georgia
(dec.), nos. 24964/09, 20548/09 and 22469/09, §§
23-30, 20
November 2018;
Naniyeva and Bagayev v. Georgia
(dec.), nos.
2256/09 and 2260/09, §§
19
‑
26, 20 November 2018; and
Kudukhova v.
Georgia
(dec.), nos.
8274/09 and 8275/09, §§
21-28, 20 November 2018). These considerations also apply in the present case.
6.
In particular, the Court would reiterate that it is not a tribunal of facts and cannot, without appropriate assistance on the part of the applicants, establish the factual account of complex events, such as situations of armed conflict (see
Naniyeva and Bagayev,
cited above,
§
39).
Complaint under Article
3 of the Convention
7.
The Court acknowledges that the applicant’s allegations are of a serious nature. However, in support of his complaint under Article 3 of the Convention alleging that he had been beaten by the Russian and Ossetian fighters near the village of Abisi the applicant submitted a medical note issued by a Tbilisi-based doctor (see paragraph
4 above) which stated that he had received a head trauma “in the village of Avlevi”, rather than the village of Abisi. No further documents are available regarding either the circumstances in which the trauma may have been inflicted, or persons involved in the incident, if any had taken place. More importantly, while the applicant provided evidence of his permanent residence in Tbilisi, he did not submit any evidence that he had owned any property in the relevant village, or that he had any other links with it, to make out a cogent argument about his whereabouts at the material time. Moreover, there is no sufficient indication that the diagnosis described in the medical note had been related to the events of the conflict.
8.
Because the applicant failed to provide the Court with convincing prima facie evidence that the hostilities took place in his proximity with such intensity and in a manner that would raise an issue under Article 3 of the Convention, the Court finds his complaint to be unsubstantiated.
9.
Accordingly, it follows that this part of the application must be rejected as manifestly ill-founded, in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
Complaints under Article 1 of Protocol No. 1 and Article 2 of Protocol No. 4
10.
The Court reiterates that it was for the applicant to provide sufficient prima facie evidence in support of his complaints under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention about the alleged destruction of property and limitation of his freedom of movement in the context of the events related to the conflict. Furthermore, the Court will have particular regard to the fact that the village of Avlevi is located on the undisputed Georgian territory (see paragraph 3 above), with no apparent limitations on the freedom of movement
11.
Against this background, the Court notes that no evidence to demonstrate ownership of property, its destruction, or any link with the relevant village was submitted. Nor did the applicant provide any specific explanation as to why no documentation at all could be adduced (see,
mutatis mutandis, Lisnyy and Others v. Ukraine and Russia
(dec.), nos.
5355/15, 44913/15 and 50853/15, §§
27-30, 5 July 2016; and
Dzhioyeva and Others
, cited above, §
30).
12.
The Court therefore finds that these complaints are unsubstantiated and must be rejected as manifestly ill-founded, in accordance with Article
35 §§ 3
(a) and 4 of the Convention.
Complaint under Article 13 of the Convention
13.
As regards Article 13 of the Convention, this provision only applies to “arguable” complaints (see
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, §
‑
XI). Considering the Court’s conclusions regarding the above complaints under Article 3 of the Convention, Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention and Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention (see paragraphs
9 and 12 above), it follows that the remainder of the application is manifestly ill-founded and must be rejected under Article 35
§
3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 8 October 2020.
Renata Degener
Aleš Pejchal
Deputy Registrar
President