Comunicat la 30 septembrie 2020 Publicat la 19 octombrie 2020 CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA RĂSPUNS n 12456/19 Mohamed ZEGGAI împotriva Franței, introdusă la 4 martie 2019. Reclamantul s-a născut în Franța în 1956 de părinți născuți în Algeria. A trăit fără discontinuitate în Franța, și-a urmat școala acolo, și a deținut o carte de identitate franceză din 2005 și o carte de elector. Copiii săi sunt francezi. În 2011, grefătoarea-șefă a tribunalului din Havre a refuzat să-i elibereze un certificat de naționalitate franceză pe motivul că părinții săi au pierdut cetățenia franceză și că i-au făcut pe copiii lor minori să piardă la data de 1 ianuarie 2011. ianuarie 1963, din cauza faptului că a semnat o declarație recognitivă privind cetățenia franceză în conformitate cu dispozițiile adoptate în contextul procesului de aderare a Algeriei la independență [1] . 20 decembrie 2012, ministrul justiției a respins acțiunea grațioasă a reclamantului, precizându-i totuși că a avut posibilitatea de a solicita reintegrarea sa în cetățenia franceză prin decret. Reclamantul a depus o altă cerere de certificat de cetățenie în 2013 în fața aceleiași grefiere-șefe, care a respins-o și pe aceasta. Ulterior, reclamantul a sesizat în mod inutil Tribunalul de Mare Instanță din Lille (judecată din 3 noiembrie 2015) și Tribunalul de Primă Instanță din Douai (hotărârea din 15 decembrie 2016) cu privire la o cerere de exprimare a cetățeniei franceze. Acesta se baza pe vechiul articol 44 din Codul cetățeniei (devenit, modificat, art. 21-7 din Codul civil [2] ), conform căruia străinii nascuti in Franta de parinti straini ar putea de la varsta de 16 ani si pana la varsta de 21 de ani, dobândi nasterea franceza, cu conditia in special ca ei manifesta vointa lor; curtea da apel a Cu toate acestea, s-a reținut că reclamantul nu putea să se prevaleze de această dispoziție din moment ce nu pretindea că și-a exprimat voința de a dobândi cetățenia franceză între 16 și 21 de ani și că, în plus, nu s-a născut din părinți străini, părinții săi fiind francezi atunci când a fost născut. Reclamantul se baza, de asemenea, pe art. 23 anterior din Codul naționalității franceze (devenit art. 19-1 din Codul civil: Cu toate acestea, instanța de apel a considerat că nu se putea invoca această dispoziție, având în vedere existența unor dispoziții specifice pentru determinarea naționalității persoanelor originare din Algeria. De asemenea, reclamantul invoca articolele 8 și 14 din convenție, denunțând diferența de tratament în ceea ce privește naționalitatea între copiii proveniți din părinți din Algeria, după cum au fost născuți înainte sau după 1 ianuarie 1963. Cu toate acestea, instanța de apel a statuat că: constant că [aceste dispoziții] nu au putut să șteargă dreptul fiecărui stat de a stabili condițiile de acces la cetățenie Prin hotărârea din 5 septembrie 2018, Curtea de Casație a respins recursul recurentului, reținând, în ceea ce privește articolele 8 și 14 din convenție, că instanța de apel și-a justificat în mod legal decizia, susținând că diferența de tratament în ceea ce privește dobândirea cetățeniei franceze între copiii dalgerieni născuți în Franța în funcție de data nașterii lor nu a încălcat aceste texte, acestea neputând aduce atingere dreptului fiecărui stat de a stabili condițiile de acces la cetățenie. În fața Curții, invocând art. 14 coroborat cu art. 8, reclamantul susține că pierderea cetățeniei franceze care îl lovește se bazează pe o dublă discriminare în dreptul la respectarea vieții private : Discriminare între persoanele născute din părinți francezi pe teritoriul francez d mail Algeria, care au pierdut apoi cetățenia franceză, și persoanele care provin din părinți care au fost întotdeauna străini ; o discriminare bazată pe data nașterii, în cadrul aceleiași frateri, între persoanele născute în Franța de părinți francezi, înainte de independența Algeriei, și persoanele născute în Franța de părinți francezi, după independența Algeriei. Întrebări cu privire la părți Reclamantul poate obține naționalitatea franceză În ce condiții și în ce mod, având în vedere, în special, răspunsul la întrebarea anterioară, a avut loc, în speță, o încălcare a articolului 14 din convenție, coroborat cu art. 8 din convenție, părțile sunt invitate să prezinte o copie a avizului avocatului general în fața Curții de Casație. [1] art. 2 din Ordonanța nr. 62-855 din 21 iulie 1962 privind anumite dispoziții referitoare la cetățenia franceză: □ Persoanele cu statut civil de drept local originare din Algeria, precum și copiii lor pot fi recunoscute, în Franța, cetățenia franceză în conformitate cu dispozițiile titlului VII din Codul naționalității franceze. De la 1 În ianuarie 1963, aceste persoane își vor putea stabili cetățenia franceză numai în condițiile prevăzute la art. 156 din respectivul cod (prin dovada că declarația recognitivă a fost încheiată). [2] Orice copil născut în Franța de părinți străini dobândește naționalitatea franceză cu majoritatea dacă, la acea dată, și-a avut reședința în Franța și-a avut reședința obișnuită în Franța pentru o perioadă continuă sau discontinuă de cel puțin cinci ani, de la vârsta de unsprezece ani (...)
Communiquée le 30 septembre 2020
Publié le 19 octobre 2020
Requête n
o
12456/19
Mohamed ZEGGAI
contre la France
introduite le 4 mars 2019
Le requérant est né en France en 1956 de parents nés en Algérie. Il a vécu sans discontinuité en France, y a suivi sa scolarité, et était titulaire d’une carte d’identité française depuis 2005 et d’une carte d’électeur. Ses enfants sont français.
En 2011, la greffière en chef du tribunal d’instance du Havre a refusé de lui délivrer un certificat de nationalité française au motif que ses parents avaient perdu la nationalité française et l’avaient fait perdre à leurs enfants mineurs à la date du 1
er
janvier 1963, faute d’avoir souscrit une déclaration recognitive de la nationalité française conformément aux dispositions adoptées dans le contexte de l’accession de l’Algérie à l’indépendance
[1]
. Le
20 décembre 2012, le ministre de la justice a rejeté le recours gracieux du requérant, en lui précisant toutefois qu’il avait la possibilité de solliciter sa réintégration dans la nationalité française par décret. Le requérant a
déposé une autre demande de certificat de nationalité en 2013 devant la même greffière en chef, qui l’a également rejetée.
Le requérant a ensuite vainement saisi le tribunal de grande instance de Lille (jugement du 3 novembre 2015) puis la cour d’appel de Douai (arrêt du 15
décembre 2016) d’une demande tendant à voir dire qu’il était de nationalité française. Il se fondait sur
l’ancien article 44 du code de la nationalité (devenu, modifié, l’article 21-7 du code civil
[2]
), selon lequel les étrangers nés en France de parents étrangers pouvaient à partir de l’âge de 16 ans et jusqu’à l’âge de 21 ans, acquérir la nationalité française à
condition notamment qu’ils en manifestent la volonté
; la cour d’appel a
toutefois retenu que le requérant ne pouvait pas se prévaloir de cette disposition dès lors qu’il ne prétendait pas avoir manifesté la volonté d’acquérir la nationalité française entre 16 et 21 ans
et qu’au surplus, il n’était pas né de parents étrangers, ses parents étant français lorsqu’il est né. Le requérant se fondait aussi sur l’ancien article 23 du code de la nationalité française (devenu l’article 19-1 du code civil
: « Est français l’enfant né en France lorsque l’un de ses parents au moins y est lui-même né »)
; la cour d’appel a cependant jugé qu’il ne pouvait se prévaloir de cette disposition «
compte tenu de l’existence de dispositions spécifiques pour déterminer la nationalité des personnes originaires d’Algérie
». Le requérant invoquait également les articles 8 et 14 de la Convention, dénonçant la différence de traitement au regard de la nationalité entre les enfants issus de parents originaires d’Algérie selon qu’ils sont nés avant ou après le 1
er
janvier 1963. La cour d’appel a toutefois jugé qu’il était «
constant que [ces dispositions] ne [pouvaient] faire échec au droit qu’a chaque État de déterminer les conditions d’accès à la nationalité
».
Par un arrêt du 5 septembre 2018, la Cour de cassation a rejeté le pourvoi du requérant, retenant, s’agissant des articles 8 et 14 de la Convention, que la cour d’appel avait légalement justifié sa décision en relevant que la différence de traitement quant à l’acquisition de la nationalité française entre les enfants d’algériens nés en France selon la date de leur naissance ne méconnaissait pas ces textes, ceux-ci ne pouvant faire échec au droit de chaque État de déterminer les conditions d’accès à la nationalité.
Devant la Cour, invoquant l’article 14 combiné avec l’article 8, le requérant soutient que la perte de la nationalité française qui le frappe repose sur une double discrimination dans la jouissance du droit au respect de la vie privée
: une discrimination entre les personnes issues de parents nés français sur le territoire français d’Algérie qui ont ensuite perdu la nationalité française, et les personnes issues de parents qui ont toujours été étrangers
; une discrimination fondée sur la date de naissance, au sein d’une même fratrie, entre les personnes nées en France de parents français, avant l’indépendance de l’Algérie, et les personnes nées en France de parents français, après l’indépendance de l’Algérie.
1.
Le requérant peut-il obtenir la nationalité française
; dans l’affirmative, dans quelles conditions et selon quelles modalités
?
2.
Eu égard notamment à la réponse à la question précédente, y a-t-il eu en l’espèce violation de l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 8 de la Convention
?
Les parties sont invitées à produire une copie de l’avis de l’avocat général devant la Cour de cassation.
[1]
Article 2 de l’ordonnance n° 62-825 du 21 juillet 1962 relative à certaines dispositions concernant la nationalité française
: «
Les personnes de statut civil de droit local originaires d’Algérie ainsi que leurs enfants peuvent, en France, se faire reconnaître la nationalité française selon les dispositions du titre VII du code de la nationalité française.
À compter du 1
er
janvier 1963, ces personnes ne pourront établir leur nationalité française que dans les conditions prévues à l’article 156 dudit code
» (par la preuve que la déclaration recognitive a été souscrite).
[2]
«
Tout enfant né en France de parents étrangers acquiert la nationalité française à sa majorité si, à cette date, il a en France sa résidence et s'il a eu sa résidence habituelle en France pendant une période continue ou discontinue d'au moins cinq ans, depuis l'âge de onze ans (…)
».