Secțiunea a treia Cerere nr. 11678/18 Vladimir Anatolyevich BELYKH împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 octombrie 2020 un comitet format din Georgios A. Serghides, președinte, Georges Ravarani, María Elósegui, judecători, și din Olga Chernishova, deputat adjunct al secțiunii, cererea formulată la 21 februarie 2018, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT pe reclamant, dl Vladimir Anatolyevich Belykh, este un resortisant rus născut în 1973 și are reședința la Irkutsk. Guvernul din Rusia (atlectorul a fost reprezentat de Galperine, reprezentant al Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Faptele prezentate de reclamant în cererea sa în fața Curții printr-un contract sub seing privat din 26 octombrie 2015, reclamantul a achiziționat de la K. o parcelă de teren la Irkutsk. La 18 februarie 2016, agenția federală de gestionare a patrimoniului din regiunea D.Irkutsk a inițiat o acțiune împotriva reclamantului și K. în revendicare a terenului. Prin hotărârea din 8 noiembrie 2016, tribunalul districtului Leninski (din districtul Irkutsk) a acceptat acțiunea pe motiv că privatizarea terenului fusese ilegală și a anulat dreptul de proprietate al reclamantului. În observațiile sale din 18 septembrie 2019, guvernul a adus la cunoștința Curții următoarele informații: la 14 mai 2018, reclamantul a inițiat împotriva K. o acțiune în despăgubire pentru prejudiciu; printr-o hotărâre considerată contradictorie din 18 mai 2018, În iulie 2018, Tribunalul Districtual Leninski i-a ordonat lui K. să ramburseze reclamantului prețul plătit pentru achiziționarea parcelei și taxa judiciară, în lipsa altei daune materiale invocate de către mai multe persoane. Guvernul a furnizat o copie a acestei hotărâri. Dosarul cauzei nu conține nicio informație cu privire la o cale de atac împotriva acestei hotărâri sau cu privire la executarea acesteia. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost privat de proprietatea sa fără despăgubiri, în timp ce a fost de bună credință atunci când a cumpărat-o. În partea sa relevantă, acest articol este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (...) ÎN DREPTUL părților Guvernul solicită Curții să respingă cererea de nevinovăție vădită de temei. În scrisoarea sa, primită la Curte la 15 iulie 2020, reclamantul își menține plângerea, făcând trimitere la ceea ce a declarat în cererea sa, fără a face comentarii cu privire la acțiunea sa în despăgubire pentru prejudiciu.Reafirmarea Curții Curtea amintește că, în cauza Gross c. Elveția ([GC], n 67810/10, CEDH 2014), Marea Cameră se pronunță astfel 28. Curtea reamintește că o cerere poate fi declarată abuzivă în temeiul acestei dispoziții, în special dacă se bazează în mod deliberat pe fapte luate în considerare ( Akdivar și altele c. Turcia [GC], 16 septembrie 1996, § 54, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996 IV, Varbanov c. Bulgaria, nr 31365/96, § 36, CEDH 2000 Rehak c. Republica Cehă (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004, Popov c. Moldova (n , n 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005, Keretchachvili c. Georgia (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006, Miroļubovs și alții c. Letonia , n 798/05, § 63, 15 septembrie 2009 și Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano c. Italia [GC], n 38433/09, § 97, CEDO 2012). O informație incompletă și, prin urmare, înșelătoare poate, de asemenea, să analizeze un abuz de drept de recurs individual, în special atunci când se referă la centrul cauzei și că reclamantul nu explică în mod satisfăcător de ce nu a divulgat informațiile relevante (Hüttner c. Germania (dec.), nr 23130/04, 9 iunie 2006, Predescu c. România, 21447/03, § 25-26, 2 decembrie 2008 și Kowal c. Polonia (dec.), 2912/11, 18 septembrie 2012).Același lucru este valabil și atunci când apar noi evoluții importante în cursul procedurii urmate la Strasbourg și când, în pofida unei obligații care îi revin în temeiul articolului 47 alineatul (7) (fostul articol 47 alineatul (6) din regulament, reclamantul nu informează Curtea în acest sens, prin urmare, să se pronunțe asupra cauzei în deplină cunoștință de cauză ( Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano ibidem Miroļubovs și alții, ibidem). În speță, deși guvernul nu ridică din culpă un abuz de dreptul la recurs individual, Curtea consideră că este adecvat să o ridice proprietar moto , deoarece îi revine sarcina de a monitoriza respectarea obligațiilor procedurale impuse de convenție și de regulamentul său părții solicitante ( Comisia consideră că cererea este inadmisibilă pentru abuzul de drept la recurs individual, astfel încât nu este necesar să se examineze temeinicia. Într-adevăr, au avut loc schimbări importante în cauza reclamantului de la data la care reclamantul a depus cererea: acesta, care intentase o acțiune împotriva vânzătorului său, a obținut hotărârea prin care se dispune rambursarea integrală a prețului vânzării parcelei. Curtea consideră că aceste fapte se află în centrul prezentei cauze și sunt susceptibile de a exercita o influență decisivă asupra deciziei Curții, fâșia recurentului privind anularea fără despăgubire a dreptului său de proprietate pe această parcelă. Din punctul de vedere al Curții, nu putea să ignore obligația Curții de a aduce la cunoștința Curții orice dezvoltare importantă în ceea ce privește cauza sa, în special să verse la dosar copii ale noilor hotărâri ale autorităților naționale sau, cel puțin, să comenteze aceste fapte în răspunsul său la observațiile guvernului. Cu toate acestea, reclamantul nu a făcut acest lucru și nici nu a indicat existența unei acțiuni împotriva hotărârii din 18 iulie 2018 sau a unor dificultăți legate de executarea hotărârii respective. Curtea apreciază că, prin faptul că a omis în mod deliberat să aducă aceste informații esențiale la cunoștința sa, reclamantul a intenționat să audieze în eroare o chestiune referitoare la substanța proprie a plângerii sale în ceea ce privește Convenția. În aceste împrejurări, Curtea consideră că comportamentul reclamantului se înfățișează într-un abuz de drept de recurs individual și că cererea trebuie respinsă, în temeiul articolului (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 noiembrie 2020. Olga Chernishova Georgios A. Serghides Grefier adjunct Președinte
Requête n
o
11678/18
Vladimir Anatolyevich BELYKH
contre la Russie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section),
siégeant le
13 octobre 2020
en
un comité composé
de
:
Georgios A. Serghides,
président,
Georges Ravarani,
María Elósegui,
juges,
et de Olga Chernishova,
greffière adjointe de section,
Vu
la requête susmentionnée introduite le 21 février 2018,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Vladimir Anatolyevich Belykh, est un ressortissant russe né en 1973 et résidant à Irkoutsk.
Le gouvernement russe («
le Gouvernement
»)
a été représenté par
M.
M.
Galperine, représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Les faits exposés par le requérant dans sa requête devant la Cour
Par un contrat sous seing privé du 26 octobre 2015, le requérant acheta à K. une parcelle de terrain («
parcelle
») à Irkoutsk.
Le 18 février 2016, l’agence fédérale de gestion du patrimoine dans la région d’Irkoutsk engagea contre le requérant et K. une action en revendication de la parcelle. Par un jugement du 8 novembre 2016, le tribunal du district Leninski (ville d’Irkoutsk) accueillit l’action au motif que la privatisation de la parcelle avait été illicite, et il annula le droit de propriété du requérant. Les recours de l’intéressé contre ce jugement furent rejetés.
Les faits survenus après l’introduction de la requête devant la Cour
Dans ses observations du 18 septembre 2019, le Gouvernement a porté à la connaissance de la Cour les informations suivantes
: le 14 mai 2018, le requérant engagea contre K. une action en indemnisation du préjudice
; par un jugement réputé contradictoire du 18
juillet 2018, le tribunal du district Leninski ordonna à K. de rembourser au requérant le prix payé pour l’acquisition de la parcelle et la taxe judiciaire, en l’absence d’autre dommage matériel allégué par l’intéressé.
Le Gouvernement a fourni une copie de ce jugement.
Le dossier de l’affaire ne contient aucune information quant à un recours contre ce jugement ni quant à son exécution.
GRIEF
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaignait d’avoir été privé de sa parcelle sans indemnisation, alors qu’il avait été de bonne foi lors de l’achat de celle-ci. En sa partie pertinente, cet article est ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. (...)
»
Thèses des parties
Le Gouvernement prie la Cour de rejeter la requête pour défaut manifeste de fondement. Dans sa lettre, parvenue à la Cour le 15 juillet 2020, le requérant maintient son grief, en renvoyant à ce qu’il avait dit dans sa requête, sans faire de commentaires concernant son action en indemnisation du préjudice.
Appréciation de la Cour
La Cour rappelle que, dans l’affaire
Gross c.
Suisse
([GC], n
o
2014), la Grande Chambre s’est prononcée ainsi
:
«
28.
La Cour rappelle qu’en vertu de cette disposition une requête peut être déclarée abusive notamment si elle se fonde délibérément sur des faits controuvés (
Akdivar et autres c. Turquie
[GC], 16 septembre 1996, §§
53
‑
54,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
IV,
Varbanov c. Bulgarie
, n
o
‑
X,
Rehak c. République tchèque
(déc.), n
o
67208/01, 18 mai 2004,
Popov c. Moldova (n
o
1)
, n
o
74153/01, § 48, 18
janvier 2005,
Kérétchachvili c. Géorgie
(déc.), n
o
5667/02, 2
mai 2006,
Miroļubovs et autres c. Lettonie
, n
o
798/05, § 63, 15
septembre 2009, et
Centro Europa 7 S.r.l. et Di Stefano c. Italie
[GC], n
o
38433/09, §
97, CEDH 2012). Une information incomplète et donc trompeuse peut également s’analyser en un abus du droit de recours individuel, particulièrement lorsqu’elle concerne le cœur de l’affaire et que le requérant n’explique pas de façon suffisante pourquoi il n’a pas divulgué les informations pertinentes (
Hüttner c. Allemagne
(déc.), n
o
23130/04, 9
juin 2006,
Predescu c.
Roumanie
, n
o
21447/03, §§ 25-26, 2 décembre 2008, et
Kowal c. Pologne
(déc.), n
o
2912/11, 18 septembre 2012). Il en va de même lorsque des développements nouveaux importants surviennent au cours de la procédure suivie à Strasbourg et que, en dépit de l’obligation expresse lui incombant en vertu de l’article 47 § 7 (ancien article 47 § 6) du règlement, le requérant n’en informe pas la Cour, l’empêchant ainsi de se prononcer sur l’affaire en pleine connaissance de cause (
Centro Europa 7 S.r.l. et Di
Stefano
,
ibidem
,
et
Miroļubovs et autres, ibidem).
En l’espèce, bien que le Gouvernement ne soulève pas d’objection tirée d’un abus du droit au recours individuel, la Cour trouve approprié de la soulever
proprio motu
, car il lui incombe de surveiller le respect des obligations procédurales imposées par la Convention et par son règlement à la partie requérante (
Miroļubovs et autres c.
Lettonie
, n
o
798/05, §
70, 15
septembre
2009,
Zarubica et autres c.
Serbie
(déc.), n
o
35044/07 et 2
autres, §
30, 18
juin
2015). Elle estime que la requête est irrecevable pour abus de droit de recours individuel, de sorte qu’il n’est pas nécessaire d’en examiner le bien-fondé.
En effet, des changements importants se sont produits dans l’affaire du requérant depuis l’introduction de la requête par le requérant
: celui-ci, qui avait intenté une action contre son vendeur, a obtenu le jugement ordonnant le remboursement intégral du prix de la vente de la parcelle. La Cour estime que ces faits sont au cœur de la présente affaire et sont susceptibles d’exercer une influence décisive sur la décision de la Cour, le grief du requérant portant sur l’annulation sans indemnisation de son droit de propriété sur cette parcelle.
De l’avis de la Cour, l’intéressé ne pouvait pas ignorer son obligation de porter à la connaissance de la Cour tout développement important concernant son affaire, et notamment de verser au dossier les copies des nouvelles décisions rendues par les autorités nationales, ou, du moins, de commenter ces faits dans sa réponse aux observations du Gouvernement. Or le requérant ne l’a pas fait, et il n’a pas non plus indiqué l’existence d’un recours exercé contre le jugement du 18
juillet 2018 ou de difficultés relatives à l’exécution dudit jugement.
La Cour juge que, en omettant délibérément de porter ces informations cruciales à sa connaissance, le requérant entendait l’induire en erreur relativement à une question portant sur la substance même de son grief au regard de la Convention.
Dans ces circonstances, la Cour estime que le comportement du requérant s’analyse en un abus du droit de recours individuel et que la requête doit être rejetée, en application de l’article
35
§§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 5 novembre 2020.
Olga Chernishova
Georgios A. Serghides
Greffière adjointe
Président