Comunicată la 20 octombrie 2020 Publicată la 9 noiembrie 2020 CINQUES SECȚIUNEA C. Cererea nr. 13344/20 A. L. împotriva Franței introdusă la 9 martie 2020 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul este un resortisant francez născut în 1987 și rezident în Franța. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Bullez, avocat care exercită la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2012, reclamantul și tovarășul său, dl Ma., au postat un anunț pe internet pentru a întâlni o femeie care a fost de acord să încheie cu ei un contract de gestație pentru alții. Dl. a acceptat în schimbul remunerației să fie fecundat de gameții reclamantului.
La copil, S., s-a născut în martie 2013. Cu toate acestea, dl R. l-a încredințat unui alt cuplu, dl și dl R., împotriva plății a 15 000 de euro. Ea i-a indicat reclamantului că acesta era decedat. Copilul fusese recunoscut înainte de nașterea sa, la 11 septembrie 2012, de domnul Ma. și domnul M., precum și la 17 septembrie 2012, într-un alt primar, de domnul R. și de domnul Hotărârea Tribunalului Corecțional din Blois din 26 ianuarie 2016 După ce a aflat că copilul era viu, că se afla de la nașterea sa cu domnul și M. R. și că domnul R. l-a recunoscut, reclamantul a depus o plângere împotriva domnului pentru înșelăciune. printr-o hotărâre din 26 ianuarie 2016 (neproducută), Tribunalul Penal din Blois l-a condamnat pe M. Domnul la un an de închisoare cu suspendare a acestui șef și pentru fraudă la prestațiile sociale.
El a condamnat, de asemenea, domnul și domnul R., reclamantul și domnul Ma., fiecare, la o pedeapsă de trei ani cu suspendare de 2 000 de euro pentru provocarea cu travaliu a copilului născut sau născut. Din expertiza biologică realizată în cadrul acestei proceduri reiese că reclamantul este tatăl biologic al copilului. Hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Dieppe din martie 2017 Între timp, la 19 iulie 2013, reclamantul îi atribuise domnului și domnului R. și domnului M. în litigiu de recunoaștere a paternității și în vederea stabilirii legăturii sale de filiație cu copilul. Între timp, acesta solicita și schimbarea numelui copilului, exercitarea exclusivă a autorității părintești și stabilirea reședinței sale acasă.
Subsidiar, el a solicitat un drept de vizită mediatizat progresiv, în așteptarea de la reflux final al copilului acasă și, foarte subsidiar, un mare drept de vizită în cazul menținerii reședinței copilului la M. Prin hotărârea din 23 martie 2017, Tribunalul a declarat admisibile acțiunile de contestare a paternității și de stabilire a paternității. Pe baza legăturii biologice realizate în cadrul procedurii penale și pe baza faptului că M nu nega că a fost fecundată de gameții reclamantului, acesta a afirmat că reclamantul era tatăl copilului.
Tribunalul a decis, de asemenea, că copilul va purta numele reclamantului, a atribuit acestuia din urmă exercitarea exclusivă a autorității părintești, a stabilit reședința copilului acasă începând cu 9 decembrie 2017, a precizat că reședința sa va rămâne la soții R. Până la această dată, a acordat reclamantului un drept de vizită și d În ceea ce privește reședința copilului și dreptul de vizită și cazare acordat tatălui biologic al copilului, cuplul [R.] face încă o dată referire la personalitatea și la alegerea vieții [reclamantului] și a însoțitorului său care ar fi contrar interesului copilului. Mai exact, el explică că dl. [Ma.] a făcut obiectul unui viol în copilăria sa și că [reclamantul] este un șanlatan mai mult ca urmare a practicilor sale oculte.
Pe de altă parte, [M. R.] produce un set de atestate și fotografii care arată bunăstarea copilului în căminul său. În plus, acesta comunică o expertiză a Dr. [S.], la 27 ianuarie 2017, care indică: până la 3 ani, fiecare părinte și copil participă la fabricarea părintelui; în cazul în care mama sau tatăl se îndepărtează de la Indiferent dacă sunt părinții ei biologici sau de culpă, copilul se simte părăsit... [; S.] nu cunoaște o altă familie decât cea care l-a crescut.
El nu știe că filiația lui face obiectul unor dezbateri complicate și, mai presus de toate, nu cunoaște cuplul care susține primirea ; Orice exercitare a unui drept de vizită sau de cazare ar fi trăită de copil ca o abandonare din partea părinților săi, [R.], și ar putea afecta dezvoltarea cognitivă și emoțională a acestuia dacă temerile pedopsihiatrilor referitoare la o potențială experiență psihoză a copilului în cazul modificării identității și a stilului său de viață nu pot fi înlăturate În ceea ce privește afirmațiile soților [R.] de a discredita tatăl biologic al copilului, acestea nu pot fi luate în considerare în lipsa dovezilor și a pericolului dovedit. În măsura în care paternitatea [reclamantului] este pe deplin recunoscută și în măsura în care, în mod clar și repetat de la nașterea copilului, și-a manifestat dorința de a-l ridica pe acesta din urmă, nu este posibil să-i priveze pe el și pe fiul său de o viață comună.
În acest sens, este în mod legal coerent să i se acorde reședința copilului. Cu toate acestea, având în vedere faptul că [S.] nu are nicio cunoștință despre conflictul de care este supus și rămâne convins de realitatea filiației sale actuale, susținută de sentimente de afecțiune reciprocă cu soții [R.] pe care nimeni nu le contestă, un transfer de reședință brutală ar putea pune în pericol echilibrul psihic al copilului. Chiar și dreptul de a vizita și de a găzdui întreaga vacanță școlară, care ar duce la o deplasare geografică semnificativă, la străinii perfecți, ar fi, de asemenea, un factor important de stres la un copil atât de tânăr. Prin urmare, este necesar să se facă un transfer progresiv de reședință, astfel încât copilul să poată face cunoștință cu tatăl său și cu însoțitorul acestuia din urmă.
(...) Transferul de reședință nu are menirea de a fi efectiv ca de la 9 decembrie 2017. Înainte de această dată, va fi de competența [reclamantului] să vină să vadă copilul pe Diepe, în primul rând în cadrul unor drepturi simple de vizită, apoi de drepturi de vizită și de cazare de la vacanta de la Toussaint 2017. Instanța este pe deplin conștientă de distanța care separă domiciliul [reclamantului] de domiciliul cuplului [R.] și de dificultățile practice cauzate de instituirea, într-o primă etapă, a unui simplu drept de vizită. Cu toate acestea, este imperativ ca [reclamantul] să ia în considerare interesul [S.] și caracterul necesar al unei întâlniri progresive și însoțite de profesioniști.
Într-adevăr, și în scopul de a însoți [S.] în descoperirea originilor sale, întâlnirile [reclamanților] și ale copilului se vor face prin intermediul unei asociații specializate în medierea familială și întâlnirile mediate. El se va întoarce la cuplul [R.] de a însoți copilul în spațiul opus Părinții Copii (...) la datele și orele specificate (...). Pentru a pregăti copilul pentru schimbări, trei întâlniri vor fi organizate fără prezența tatălui biologic. În cazul în care cuplul [R.] dorește acest lucru, un profesionist, distinct de cel care ia copilul, va fi la dispoziția lor pentru un timp de ascultare și de comercializare. Următoarele două întâlniri vor avea ca scop să permită copilului să se întâlnească cu tatăl său biologic cu intervenția unui profesionist, apoi în prezența acestui terț, fără ca acesta să interfereze în mod necesar în comerț.
Ulterior, profesioniștii vor avea vocația de a interveni în momentul plecării copilului și în momentul întoarcerii acestuia. Acesta va fi, într-o primă etapă, de drepturi de vizită simple în timpul după-amiezii, urmată de drepturi de vizită și de cazare în weekend începând cu luna mai 2017. În cele din urmă, pentru ca copilul să poată descoperi noul său loc de viață înainte de transferul efectiv de reședință, se prevede instituirea a două weekend-uri extinse în luna noiembrie la domiciliul [reclamantului]. Contactele la distanță cu asociația pot fi avute în vedere dacă este cazul. De sâmbătă, 9 decembrie 2017, [S.] poate pleca să locuiască cu tatăl său biologic. Întrucât soții [R.] nu au depus o cerere de drepturi de vizită și de cazare, nu este posibil să li se acorde unul din momentul în care copilul va locui cu tatăl său.
În funcție de evoluția situației, acesta va putea, dacă este cazul, să sesizeze judecătorul cu privire la cauzele familiale ale unei astfel de cereri (...) Domnul R. Interjeta apel la Tribunalul de Primă Instanță din Rouen la 23 martie 2017. El a solicitat suspendarea executării provizorii, care i-a fost acordată la 28 iulie 2017 printr-o ordonanță a primului președinte al acestei instanțe. Prin hotărârea din 31 mai 2018, prin care s-a infirmat hotărârea din 23 martie 2017, Tribunalul de apel din Rouen a declarat cererile reclamantului inadmisibile în acest motiv se bazau pe un contract de gestație pentru alții, interzis prin lege. art. 16-7 din Codul civil prevede că orice convenție privind procrearea sau gestația în numele lui Iehova este nulă.
Art. 16-9 adaugă că [aceste] dispoziții (...) sunt de ordine publică. Aceste norme figurează în capitolul II din Codul civil intitulat "respectarea corpului uman." În conformitate cu articolele 16-16-9 care sunt de ordine publică, ceea ce necesită o aplicare riguroasă, în special în ceea ce privește principiile fondatoare ale dreptului civil. La art. 16 amintește în prealabil că legea asigură supremația persoanei, interzice orice încălcare a demnității acesteia și garantează respectarea ființei umane încă de la începutul vieții.
În mod similar, instanțele trebuie să țină seama în mod prioritar de interesul copilului, astfel cum se menționează în special la art. 3 din Convenția internațională privind drepturile copilului care precizează că în toate deciziile care privesc copiii, indiferent dacă sunt luate de instituțiile publice sau private de protecție socială, instanțele, autoritățile administrative sau organismele legislative, interesul superior al copilului trebuie să fie o considerație primordială. Nu s-a contestat niciodată faptul că [S.] s-a născut dintr-un acord de gestație pentru alții încheiat între, pe de o parte, mama sa, [M.] M.] și, pe de altă parte, [reclamantul și domnul Ma.], uniți de PACS, [M. Ma.] fiind primul care a recunoscut copilul nenăscut, în timp ce aceasta este [reclamantul] care sa dovedit a fi tatăl biologic.
Prin urmare, copilul a fost, de asemenea, recunoscut de [dl. R.], ales în cele din urmă de către mama, încă prin mijloace financiare, pentru a fi tatăl copilului pe care îl poartă și care l-a crescut de la soția sa. Pentru a putea fi tatăl legal al [S.], [reclamantul] ar trebui nu numai să conteste paternitatea [M.R.], ci și a [dlui Ma.], a cărui recunoaștere este cunoscută în prezent, ceea ce nu a făcut, cu excepția faptului că, în orice caz, nu a fost sesizată o astfel de contestație. Cu toate acestea, acțiunea inițiată de [reclamantul] care contestă recunoașterea [S.] de către [M. R.], pentru a-și stabili propria paternitate, se bazează pe faptul că: el este tatăl biologic al copilului. Această filiație biologică se bazează ea însăși pe însămânțarea artizanală În conformitate cu termenii săi, care au urmat Convenția pentru gestație pentru alții deja menționată, trecută, contra finanțelor, între mamă, prieten și el însuși.
În aceste condiții, cererile prezentate de [reclamantul] nu pot decât să fie declarate inadmisibile ca bazate pe un contract de gestație pentru alții interzise prin lege, interdicție de ordine publică.
Adevărul biologic invocat de [reclamantul] în numele interesului copilului de a trece dincolo de consecințele prohibiției gestației pentru alții și de a permite, în ciuda în același timp stabilirea paternității sale, nu este un motiv suficient pentru a-și justifica cererea, în statul de drept și în raport cu situația micului [S.] al cărui interes superior, având în vedere istoria sa, nu este în mod obligatoriu să-și modifice filiația actuală pentru a fi fiul tatălui său biologic, în timp ce viața sa prezentă, la soții [R.] care se află la nașterea sa în diverșii termeni, pare a fi în conformitate cu interesul său și chiar și în cazul în care pare a fi interesat să învețe, la momentul potrivit, adevărul despre originea sa și că sunt avute în vedere eventuale contacte cu [reclamantul] ale căror modalități nu sunt în această zi a instanței în absența oricărei legături legale între acest tată biologic și fiul său și chiar dacă [M. R.] ar fi putut deveni tatăl [S.], prin fraudarea legii privind adopția, nu este aprobată.
Prin urmare, prezenta decizie, în declarație, a cererilor prezentate de [reclamantul] va avea ca rezultat menținerea recunoașterii [S.] de către [M. R.] a cărei anulare nu a fost solicitată decât de [reclamantul]. În acest sens, este necesar să se reamintească faptul că, dacă [M.R.] este cazul, [M.R.] este necesar să se reamintească faptul că [M.R.].
D.] nu a constituit un avocat în apel, aceasta a fost reprezentată în primă instanță și a susținut că Õ dorește ca fiul său să fie menținut în casa soților [R.] (...) La hotărârea Curții de Casație din 12 septembrie 2019 La 31 iulie 2018, reclamantă se asigură de casarea contra hotărârii din 31 mai 2018. El susținea, în special, că, în statul în care a avut loc litigiul dintre tatăl biologic al copilului și tatăl de inălțime care l-a recunoscut ca urmare a unei reproduceri pentru ali, la maillicul gestației pentru alții nu constituia un sfârșit de neacțiune în exercitarea de către tatăl biologic a unei acțiuni atât în vederea stabilirii filiației biologice a copilului său, cât și în a contesta filiația sa față de părintele de instanță care l-a recunoscut în mod fraudulos după încheierea unui contract de mamă surogat.
În opinia sa, prin decizia contrarie, instanța de apel încălcase articolele 6 și 16-7 din Codul civil și art. 8 din Convenție (primul aspect al motivului). R., care a recunoscut în executarea unui contract de mamă surogat (a se vedea partea a treia a motivului). Reclamantul a explicat, de asemenea, că, în cazul în care instanța a stabilit o legătură de filiație paternă constituia o interferență în exercitarea dreptului la respectarea vieții private a copilului, aceasta aparținea instanei de a aprecia dacă, în fapt, aceasta nu prezintă o încălcare disproporționată a dreptului la respectarea vieții private a persoanei în cauză, având în vedere scopul legitim urmărit și, în special, dacă un echilibru corect dintre interesele concurente în cauză.
Acesta susținea faptul că, după ce a declarat inadmisibile cererile sale ca având la bază un contract de mamă purtătoare ilegală, Curtea de apel încălcase art. 8 din Convenție, fără a fi efectuat un astfel de control proporționalității (în ceea ce privește domeniul de aplicare al motivului). Pe de altă parte, invocând articolele 8 și 14 din Convenție, reclamantul reproșa instanței de apel să fi decis că . ..ar fi trebuit să conteste paternitatea domnului Ma… Curtea de Casație a respins recursul printr-o hotărâre din 12 septembrie 2019 în ceea ce privește în special al șaselea aspect al motivului, aceasta a considerat că nu a fost necesar să se pronunțe printr-o decizie motivată în mod special asupra [acestuia] care [nu] era în mod evident de natură să antreneze casarea.
Cu privire la motivul luat în prima, a doua și a patra parte, Curtea a statuat următoarele: În primul rând, se așteaptă ca, în conformitate cu prevederile articolului 16-7 din Codul civil, orice convenție privind procrearea sau gestația în contul d … R.], destinat să-i permită să își stabilească propria filiație pe copil, bazată pe Convenția de gestație pentru Öi Õ a încheiat cu M [M.], instanța de apel a ajuns la concluzia că cererea era inadmisibilă ca bazată pe un contract interzis prin lege; În al doilea rând, s-a așteptat ca hotărârea să afirme că realitatea biologică nu prezintă un motiv suficient pentru a primi cererea [reclamantului], având în vedere experiența copilului (...) . mai mult decât indică faptul că acesta trăiește de la nașterea sa la M. [R.], care își ridică soția în condiții foarte bune, astfel încât nu este în interesul său superior să se pună sub semnul întrebării legătura de filiație cu acesta, ceea ce nu presupune dreptul copilului de a cunoaște adevărul despre originile sale; pe care îl observă astfel, chiar dacă modul în care această legătură de filiație a fost stabilită printr-o fraudă a legii privind adopția nu este aprobat, și precizează că procurorul republicii, singurul abilitat să conteste recunoașterea domnului.
[R.], a făcut cunoscut faptul că nu a avut intenția de a acționa în acest scop; că a pus astfel în balanță interesele în prezența, de care cea a copilului, pe care a invocat-o, instanța de apel nu a ignorat cerințele convenționale care rezultă din art. 8 din Convenție (...) dreptul intern relevant în conformitate cu art. 16-7 din Codul civil, Orice convenție privind procrearea sau gestația în numele d … Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de respingerea cererii sale de a-și stabili paternitatea față de fiul său biologic, născut în Franța, la lissu de o gestație pentru alții. El denunță o interferență îndoielnică de bază legală și disproporționată în dreptul său la respectarea vieții sale private.
A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a-și respecta viața privată, în sensul articolului 8 din Convenție? Ce consecință ar trebui să se tragă în această privință din durata procedurii interne
Communiquée le 20 octobre 2020 Publié le 9 novembre 2020
Requête n o 13344/20 A. L. contre la France introduite le 9 mars 2020
Le requérant, est un ressortissant français né en 1987 et résidant en France. Il est représenté devant la Cour par M e N. Boullez, avocat exerçant à Paris. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. En 2012, le requérant et son compagnon, M. Ma., postèrent une annonce sur Internet afin de rencontrer une femme acceptant de conclure avec eux un contrat de gestation pour autrui. M me M. accepta contre rémunération d’être fécondée par les gamètes du requérant. L’enfant, S., naquit en mars 2013. M me M. le confia cependant à un autre couple, M. et M me R., contre le versement de 15 000 euros. Elle indiqua au requérant qu’il était décédé.
L’enfant avait été reconnu avant sa naissance, le 11 septembre 2012, par M. Ma. et M me M., ainsi que le 17 septembre 2012, dans une autre maire, par M. R. et M me M. Le jugement du tribunal correctionnel de Blois du 26 janvier 2016 Ayant appris que l’enfant était vivant, qu’il se trouvait depuis sa naissance avec M. et M me R. et que M. R. l’avait reconnu, le requérant déposa plainte contre M me M. pour escroquerie. Par un jugement du 26 janvier 2016 (non produit), le tribunal correctionnel de Blois condamna M me M. à un an d’emprisonnement avec sursis de ce chef et pour fraude aux prestations sociales. Il condamna par ailleurs M. et M me R., le requérant et M. Ma., chacun, à une peine d’amende avec sursis de 2 000 euros pour provocation à l’abandon d’enfant né ou à naître.
Il ressort d’une expertise biologique réalisée dans le cadre de cette procédure que le requérant est le père biologique de l’enfant. Le jugement du tribunal de grande instance de Dieppe du 23 o mars 2017 Entretemps, le 19 juillet 2013, le requérant avait assigné M. et M me R. et M me M. en contestation de reconnaissance de paternité, et en vue d’établir son propre lien de filiation avec l’enfant. Il demandait aussi le changement de nom de l’enfant, l’exercice exclusif de l’autorité parentale et la fixation de sa résidence chez lui. Subsidiairement, il demandait un droit de visite médiatisé progressif dans l’attente de l’arrivée définitive de l’enfant chez lui et, très subsidiairement, un large droit de visite en cas de maintien de la résidence de l’enfant chez M. R. Par un jugement du 23 mars 2017, le tribunal déclara recevables les actions en contestation de paternité et en établissement de paternité.
Se fondant sur l’expertise biologique réalisée dans le cadre de la procédure pénale et sur le fait que M me M. ne niait pas avoir été fécondée par les gamètes du requérant, il dit que le requérant était le père de l’enfant. Le tribunal décida en outre que l’enfant porterait le nom du requérant, attribua à ce dernier l’exercice exclusif de l’autorité parentale, fixa la résidence de l’enfant chez lui à compter du 9 décembre 2017, précisa que sa résidence demeurerait chez les époux R. jusqu’à cette date, accorda au requérant un droit de visite et d’hébergement progressif selon un calendrier précis et ordonna l’exécution provisoire.
Le jugement souligne notamment ce qui suit s’agissant de la résidence de l’enfant et des droits de visite et d’hébergement : « (...) Concernant la résidence de l’enfant et l’éventualité de droits de visite et d’hébergement accordés au père biologique de l’enfant, le couple [R.] fait une nouvelle fois état d’éléments relatifs à la personnalité et aux choix de vie [du requérant] et de son compagnon qui seraient contraires à l’intérêt de l’enfant. Plus précisément, il explique que M. [Ma.] a fait l’objet d’un viol dans son enfance et que [le requérant] est un « charlatan » du fait de ses pratiques occultes. À l’inverse, [M. R.] produit un ensemble d’attestations et de photos montrant le bien-être de l’enfant au sein de son foyer.
Il communique par ailleurs une expertise du Dr [S.], en date du 27 janvier 2017, qui indique : « jusqu’à 3 ans, chacun, parent et enfant, participe à la fabrication de la parentalité ; si la mère ou le père se dérobe à l’appel de l’enfant qui les fait parents – peu importe qu’ils soient ses parents biologiques ou d’intention – l’enfant se sent délaissé (...) [; S.] ne connaît pas d’autre famille que celle qui l’a élevé.
Il ne sait pas que sa filiation fait objet de débats compliqués et surtout il ne connaît pas le couple qui prétend l’accueillir ; tout exercice d’un droit de visite ou d’hébergement serait vécu par l’enfant comme un abandon de la part de ses parents, les [R.], et serait susceptible de nuire à son développement cognitif et affectif ». Si les craintes du pédopsychiatre relatives à une éventuelle « psychose » de l’enfant en cas de modification de son identité et de son mode de vie ne peuvent être écartées ; il est possible d’en relativiser la portée, faute d’avoir été émises par un expert judiciaire indépendant. Concernant les allégations des époux [R.] visant à jeter le discrédit sur le père biologique de l’enfant, elles ne sauraient être prises en compte en l’absence de preuve et de danger avéré.
Dans la mesure où la paternité [du requérant] est pleinement reconnue et où il a, clairement et de manière réitérée depuis la naissance de l’enfant, manifesté son souhait d’élever ce dernier, il n’est pas envisageable de les priver lui et son fils d’une vie commune. À cet égard, il est juridiquement cohérent de lui accorder la résidence de l’enfant. Toutefois, compte tenu du fait que [S.] n’a aucune connaissance du conflit dont il est l’objet et demeure convaincu de la réalité de sa filiation actuelle, corroborée par des sentiments d’affection mutuels avec les époux [R.] que nul ne conteste, un transfert de résidence brutal serait de nature à mettre en péril l’équilibre psychique de l’enfant.
L’éventualité même de droits de visite et d’hébergement sur la totalité des vacances scolaires qui entraineraient un déplacement géographique conséquent, chez de parfait inconnus, serait également facteur de stress important chez un si jeune enfant. Par conséquent, il convient d’ordonner un transfert de résidence progressif de manière à permettre à l’enfant de faire connaissance avec son père et le compagnon de ce dernier. (...) le transfert de résidence n’a vocation à être effectif qu’à compter du 9 décembre 2017. Avant cette date, il appartiendra [au requérant] de venir voir l’enfant sur Dieppe, d’abord dans le cadre de simples droits de visite, puis de droits de visite et d’hébergement à compter des vacances de la Toussaint 2017. Le tribunal est parfaitement conscient de la distance séparant le domicile [du requérant] du domicile du couple [R.] et des difficultés pratiques engendrées par la mise en place, dans un premier temps, d’un simple droit de visite.
Il est toutefois impératif que [le requérant] prenne en compte l’intérêt de [S.] et le caractère nécessaire d’une rencontre progressive et accompagnée de professionnels. En effet, et afin d’accompagner [S.] dans la découverte de ses origines, les rencontres [du requérant] et de l’enfant se feront par l’intermédiaire d’une association spécialisées dans la médiation familiale et les rencontres médiatisées. Il reviendra au couple [R.] d’accompagner l’enfant à l’espace Rencontre Parents Enfants (...) aux dates et heures précisées (...). Afin de préparer l’enfant aux changements à intervenir, trois rencontres seront organisées sans la présence du père biologique. Si le couple [R.] le souhaite, un professionnel, distinct de celui prenant en charge l’enfant, sera à leur disposition pour un temps d’écoute et d’échange.
Les deux rencontres suivantes viseront à permettre à l’enfant de rencontrer son père biologique avec l’intervention d’un professionnel, puis en présence seulement de ce tiers, sans que celui-ci interfère nécessairement dans les échanges. Par la suite, les professionnels auront vocation à intervenir au moment du départ de l’enfant et au moment de son retour. Il s’agira, dans un premier temps, de simples droits de visite durant l’après-midi, puis de droits de visite et d’hébergement sur le weekend à compter du mois d’octobre 2017. Enfin, afin que l’enfant puisse découvrir son nouveau lieu de vie avant le transfert effectif de résidence, il est prévu la mise en place de deux weekends élargis au mois de novembre au domicile [du requérant].
Des contacts à distance avec l’association pourront le cas échéant être envisagés. À compter du samedi 9 décembre 2017, [S.] pourra partir vivre avec son père biologique. Les époux [R.] n’ayant pas formé de demande de droits de visite et d’hébergement, il n’est pas envisageable de leur en accorder un à compter du moment où l’enfant résidera chez son père. Selon l’évolution de la situation, il pourront, le cas échéant, saisir le juge aux affaires familiales d’une telle demande (...) ». M. R. interjeta appel devant la cour d’appel de Rouen le 23 mars 2017. Il sollicita la suspension de l’exécution provisoire, laquelle lui fut accordée le 28 juillet 2017 par une ordonnance du premier président de cette juridiction.
L’arrêt de la cour d’appel de Rouen du 31 mai 2018 Par un arrêt du 31 mai 2018, infirmant le jugement du 23 mars 2017, la cour d’appel de Rouen déclara les demandes du requérant irrecevables en ce qu’elles reposaient sur un contrat de gestation pour autrui, prohibé par la loi. L’arrêt est ainsi motivé : « (...) L’article 16-7 du code civil énonce que toute convention portant sur la procréation ou la gestation pour le compte d’autrui est nulle. L’article 16-9 ajoute que [ces] dispositions (...) sont d’ordre public. Ces règles figurent au chapitre II du code civil intitulé « du respect du corps humain » comprenant les articles 16 à 16-9 qui sont d’ordre public, ce qui nécessite qu’elles soient appliquées de façon rigoureuse, s’agissant des principes fondateurs du droit civil.
L’article 16 rappelle de façon préliminaire que la loi assure la primauté de la personne, interdit toute atteinte à la dignité de celle-ci et garantit le respect de l’être humain dès le commencement de la vie. De la même façon, les juridictions doivent tenir compte de façon prioritaire de l’intérêt de l’enfant, comme le rappelle notamment l’article 3 de la convention internationale relative aux droits de l’enfant qui énonce que, « dans toutes les décisions qui concernent les enfants, qu’elles soient le fait des institutions publiques ou privées de protection sociale, des tribunaux, des autorités administratives ou des organes législatifs, l’intérêt supérieur de l’enfant doit être une considération primordiale.
» Il n’a jamais été contesté que [S.] est né d’une convention de gestation pour autrui conclue moyennant finances entre, d’une part, sa mère, [M me M.] et, d’autre part [le requérant et M. Ma.], unis par PACS, [M. Ma.] étant le premier à avoir reconnu l’enfant à naître, alors que c’est [le requérant] qui s’est avéré en être le père biologique. L’enfant a donc été également reconnu par [M. R.], finalement choisi par la mère, là encore moyennant finances, pour être le père de l’enfant qu’elle portait et qui l’élève depuis avec son épouse. Pour pouvoir être le père légal de [S.], [le requérant] devrait, non seulement, contester la paternité de [M. R.], mais également celle [de M. Ma.], dont la reconnaissance est désormais connue, ce qu’il n’a pas fait, la cour n’étant, en tout état de cause pas saisie d’une telle contestation.
Il demeure que l’action initiée par [le requérant] en contestation de la reconnaissance de [S.] par [M. R.], pour faire établir sa propre paternité, repose bien sur le fait qu’il est le père biologique de l’enfant. Cette filiation biologique repose elle-même sur l’ « insémination artisanale », pour reprendre ses propres termes, qui a suivi la convention pour gestation pour autrui déjà évoquée, passée, contre finances, entre la mère, son ami et lui-même. Dans ces conditions, les demandes présentées par [le requérant] ne peuvent qu’être déclarées irrecevables comme reposant sur un contrat de gestation pour autrui prohibé par la loi, interdiction d’ordre public.
La vérité biologique invoquée par [le requérant] au nom de l’intérêt de l’enfant pour passer outre aux conséquences de la prohibition de la gestation pour autrui et permettre malgré tout l’établissement de sa paternité, n’apparaît pas une raison suffisante pour faire droit à sa demande, en l’état de la loi et au regard de la situation du petit [S.] dont l’intérêt supérieur, au regard de son histoire, n’est pas obligatoirement de voir modifier sa filiation actuelle pour être le fils de son père biologique, alors que sa vie présente, chez les époux [R.] qui l’élèvent depuis sa naissance dans d’apparentes excellentes conditions, semble conforme à son intérêt et même s’il semble de son intérêt qu’il apprenne, le moment venu, la vérité sur ses origines et que soient envisagés d’éventuels contacts avec [le requérant] dont les modalités ne sont pas à ce jour du ressort de la cour en l’absence de tout lien légal entre ce père biologique et son fils et même si la façon dont [M. R.] a pu devenir le père de [S.], par une fraude à la loi sur l’adoption, n’est pas approuvée.
La présente décision en déclaration d’irrecevabilité des demandes présentées par [le requérant] aura pour conséquence le maintien de la reconnaissance de [S.] par [M. R.] dont l’annulation n’était demandée que par [le requérant]. Le ministère public, seul habilité désormais à contester cette reconnaissance, a fait savoir qu’en l’état il ne la solliciterait pas.
L’autorité parentale sur l’enfant sera à priori en l’état exercée par sa mère, sous réserve des droits [de M. Ma.], la reconnaissance de l’enfant par [M. R.] étant intervenue plus d’un an après sa naissance [ sic ]. Il convient à ce propos de rappeler que, si [M me M.] n’a pas constitué avocat en appel, elle était représentée en première instance et avait fait valoir qu’elle souhaitait le maintien de son fils chez les époux [R.] (...) » L’arrêt de la Cour de cassation du 12 septembre 2019 Le 31 juillet 2018, requérant se pourvut en cassation contre l’arrêt du 31 mai 2018. Il soutenait notamment qu’en l’état du litige opposant le père biologique de l’enfant au père d’intention qui l’a reconnu à la suite d’une procréation pour autrui, l’illicéité de la gestation pour autrui ne constituait pas une fin de non-recevoir à l’exercice par le père biologique d’une action tendant tant à établir la filiation biologique de son enfant qu’à contester sa filiation à l’égard du parent d’intention qui l’a reconnu frauduleusement après avoir également conclu un contrat de mère porteuse.
Selon lui, en décidant le contraire, la cour d’appel avait violé les articles 6 et 16-7 du code civil et l’article 8 de la Convention (première branche du moyen). Il ajoutait qu’en violation de ces mêmes dispositions, la cour d’appel avait déduit un motif inopérant en déclarant irrecevable ses demandes comme reposant sur un contrat de mère porteuse illicite alors que l’enfant avait été remis à M. R., qui l’avait reconnu en exécution d’un contrat de mère porteuse (deuxième branche du moyen).
Le requérant exposait également que, dès lors que l’impossibilité d’établir un lien de filiation paternelle constituait une ingérence dans l’exercice du droit au respect de la vie privée de l’enfant, il appartenait au juge d’apprécier si, concrètement, elle ne portrait pas une atteinte disproportionnée au droit au respect de la vie privée de l’intéressé, au regard du but légitime poursuivi, et en particulier si un juste équilibre était ménagé entre les intérêts concurrents en jeu. Il soutenait qu’en se déterminant en considération de l’intérêt supérieur de l’enfant, qui avait tissé des liens affectifs avec ses parents d’intention depuis quatre ans, à la date à laquelle elle statuait, après avoir déclaré irrecevables ses demandes comme reposant sur un contrat de mère porteuse illicite, la cour d’appel avait violé l’article 8 de la Convention, faute d’avoir opéré un tel contrôle de proportionnalité (quatrième branche du moyen).
Par ailleurs, invoquant les articles 8 et 14 de la Convention, le requérant reprochait à la cour d’appel d’avoir décidé qu’il aurait dû contester la paternité de M. Ma. alors que l’impossibilité d’établir une filiation paternelle à l’égard de deux parents de même sexe constitue une discrimination prohibée en tant qu’elle est fondée sur l’orientation sexuelle (sixième branches du moyen).
La Cour de cassation rejeta le pourvoi par un arrêt du 12 septembre 2019. S’agissant notamment de la sixième branche du moyen, elle jugea qu’ « il n’y a[vait] pas lieu de statuer par une décision spécialement motivée sur [ce grief] qui [n’était] manifestement pas de nature à entraîner la cassation ». Sur le moyen pris en ses première, deuxième et quatrième branche, elle jugea ce qui suit : « (...) attendu, d’abord, qu’aux termes de l’article 16-7 du code civil, toute convention portant sur la procréation ou la gestation pour le compte d’autrui est nulle ; que, selon l’article 16-9 du même code, ces dispositions sont d’ordre public ; qu’ayant relevé que l’action [du requérant] en contestation de la reconnaissance de paternité de [M. R.], destinée à lui permettre d’établir sa propre filiation sur l’enfant, reposait sur la convention de gestation pour autrui qu’il avait conclue avec M me [M.], la cour d’appel en a exactement déduit que la demande était irrecevable comme reposant sur un contrat prohibé par la loi ; Attendu, ensuite, que l’arrêt énonce que la réalité biologique n’apparaît pas une raison suffisante pour accueillir la demande [du requérant], au regard du vécu de l’enfant (...) ; qu’il relève que celui-ci vit depuis sa naissance chez M. [R.], qui l’élève avec son épouse dans d’excellentes conditions,
de sorte qu’il n’est pas de son intérêt supérieur de voir remettre en cause le lien de filiation avec celui-ci, ce qui ne préjudicie pas au droit de l’enfant de connaître la vérité sur ses origines ; qu’il observe qu’il en est ainsi même si la façon dont ce lien de filiation a été établi par une fraude à la loi sur l’adoption n’est pas approuvée, et précise que le procureur de la République, seul habilité désormais à contester la reconnaissance de M. [R.], a fait savoir qu’il n’entendait pas agir à cette fin ; qu’ayant ainsi mis en balance les intérêts en présence, dont celui de l’enfant, qu’elle a fait prévaloir, la cour d’appel n’a pas méconnu les exigences conventionnelles résultant de l’article 8 de la Convention (...) » Le droit interne pertinent Aux termes de l’article 16-7 du code civil, « toute convention portant sur la procréation ou la gestation pour le compte d’autrui est nulle.
» GRIEF Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint du rejet de sa demande tendant à établir sa paternité à l’égard de son fils biologique, né en France à l’issu d’une gestation pour autrui. Il dénonce une ingérence dénuée de base légale et disproportionnée dans son droit au respect de sa vie privée.
Y a-t-il eu violation du droit du requérant au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 de la Convention ? Quelle conséquence y a-t-il lieu de tirer à cet égard de la durée de la procédure interne ?