C.P. împotriva Franței și încă o cauză

Comunicat la 7 decembrie 2020 Publicat la 11 ianuarie 2021 SECȚIUNEA CINQUES n 56513/17 și 56515/17 C.P. împotriva Franței și M.N. împotriva Franței introduse la 1 august 2017 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul primei cereri, dl C.P., este un resortisant francez născut în 1967 și rezident la Paris. reclamanta celei de-a doua cereri, M. M.N., este o resortisantă franceză născută în 1965 și rezidentă la Paris. Cei doi reclamanți sunt reprezentați în fața Curții de către domnul P. Spinosi, avocat care își exercită activitatea la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei Recurenta a locuit cu T.P. și cei doi copii ai săi, dintre care unul, X, din căsnicie, și un alt que ea a avut o uniune anterioară, atunci când ea sa întâlnit cu reclamantul în 2006. Ei au angajat o relație intimă.

La un moment dat, reclamanta a rămas însărcinată. La 25 decembrie 2007, ea a dat naștere unui băiețel, N. T.P. recunoscut copilul înainte de naștere. Potrivit recurentei, în timpul unei dispute violente între cupluri în iunie 2009, T.P. ar fi recunoscut că nu putea fi tatăl lui N. Având în vedere lipsa unor relații intime între ei la momentul conceperii. A doua zi după această ceartă, recurenta l-a informat pe reclamant că era tatăl biologic al lui N. Recurenta a părăsit T.P. în decembrie 2011, în timp ce era din nou însărcinată, pentru a locui cu reclamantul. La 14 martie 2012, reclamanții au încheiat un pact civil de solidaritate (PACS). În cursul anului 2012, reclamanta a anunțat lui N. că reclamantul era tatăl său biologic.

În august 2012, a născut o fetiță a cărei paternitate a fost recunoscută de solicitant. După naștere, T.P. stabilește reședința principală a lui N și X la domiciliu. Prin hotărârea din 26 iulie 2013, Tribunalul de Mare Instanță (TGI) din Paris a decis că autoritatea părintească pe N. și X va fi exercitată în comun și a stabilit reședința principală a celor doi copii la domiciliul T.P., în principal pe motivul că a fost în interesul lor să nu schimbe instituția școlară, astfel cum a solicitat recurenta. Prin hotărârea din 3 februarie 2015, Curtea de apel din Paris a instituit un regim alternativ de reședință pentru ambii copii, o săptămână din două la fiecare părinte. La 14 noiembrie 2012, reclamantul a adresat T.P.

în fața TGI de la Paris pentru a obține anularea recunoașterii paternității acestuia în ceea ce privește N. La 28 februarie 2013, recurenta a fost numită reprezentant legal al N. La 4 februarie 2013, La 17 decembrie 2013, Tribunalul a desemnat un administrator ad-hoc pentru a asigura apărarea intereselor copilului. Prin hotărârea din 21 octombrie 2014, tribunalul a declarat acțiunea reclamantului inadmisibilă. A reieșit că acțiunea în litigiu de paternitate ar trebui să fie îndreptată împotriva tatălui și împotriva copilului și a luat în considerare că a trebuit, prin urmare, să se stabilească dacă reclamantul avea calitatea de a acționa la data la care copilul fusese atribuit, la 28 februarie 2013. Această dată a copilului a beneficiat de o posesie a unui copil de T.P.

care a fost conformă cu filiația stabilită prin recunoaștere, el a considerat că reclamantul nu a avut calitatea de a acționa având în vedere expirarea termenului de forcludere de cinci ani prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil. În special, pe baza anchetei sociale efectuate, Tribunalul a constatat că, de la nașterea N.P. la lal a tratat ca pe fiul său. El a considerat că nici cunoașterea ca T.P. a putut avea, încă din 2009, din cauza faptului că nu a fost tatăl biologic al lui N., nici scrisoarea pe care reclamantul i-a adresat-o pentru a-i informa cu privire la intenția sa de a introduce o acțiune în litigiu de paternitate, nici chiar la cheta emisă în noiembrie 2012 nu au avut ca efect perturbarea sau înechivoc a deținerii de stat astfel stabilită.

Pe de altă parte, în cazul în care recurenta ar fi arătat într-adevăr lui N. că reclamantul era tatăl său biologic, nu există niciun element la dosar care să arate că copilul nu mai considerase T.P. ca fiind tatăl său. Cei doi reclamanți au intervenit în apel. Curtea de apel a confirmat hotărârea printr-o hotărâre din 22 septembrie 2015. Comisia a considerat că termenul prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil a fost un termen de încuviințare care nu era susceptibil de întrerupere sau suspendare și a considerat că deținerea de către reclamantă pe o perioadă mai mare de cinci ani a fost dobândită în speță și că, în cazul în care ar rezulta dintr-o evaluare psihologică, efectuată la cererea reclamantei decât N. Suferea să nu-l poată recunoaște pe reclamant ca fiind tatăl său, această evaluare a fost făcută după perioada relevantă și nu putea pune în discuție caracterul pașnic și neechivoc al deținerii statului.

În cele din urmă, ea a considerat că soluția adoptată de legislator de a privilegia realitatea sociologică realității biologice după expirarea unei perioade de cinci ani nu era contrară interesului copilului. Reclamanții s-au ocupat de casare și au susținut, într-un prim motiv, că termenul de cinci ani prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil ar trebui să fie considerat ca fiind întrerupt de la data de 14 noiembrie 2012 la T.P. În cel de-al doilea motiv, ei susțineau că, prin faptul că nu permiteau reclamantului să-și stabilească paternitatea biologică, instanțele nu și-au respectat drepturile garantate prin art. 8 din Convenție.

În februarie 2017, Curtea de Casație a considerat că acțiunea în contestație de paternitate care, sub pedeapsa d … Cu privire la motivul întemeiat de reclamanții de încălcarea articolului 8 din convenție, Comisia a considerat că decizia legiuitorului de a invoca realitatea sociologică privind adevărul biologic la expirarea unei perioade de cinci ani, în cursul căreia tatăl legal s-a îmbrăcat în mod continuu, pașnic și neechivoc ca tatăl copilului, nu putea fi considerată contrară interesului copilului. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile Codului civil privind acțiunile referitoare la filiație au făcut obiectul unei reforme care a intrat în vigoare la 1 iulie 2006. Deținerea de sine este printr-o întâlnire suficientă de fapte care dezvăluie legătura de filiație și rudenie între o persoană și familia căreia i se spune că îi aparține.

Cele mai importante dintre aceste fapte sunt că această persoană a fost tratată de persoana sau cei despre care se spune că a ieșit ca și copilul lor și că ea însăși i-a tratat ca fiind părinții ei sau părinții ei. Fie că aceștia au, în această calitate, prevăzute cu educația, întreținerea sau instalarea sa Că această persoană este recunoscută ca fiind copilul lor, în societate și de familia Qu ë ea este considerată ca atare de către autoritatea publică Qu Õ ea poartă numele celui sau celor despre care se spune că a rezultat. art. 311-2 Deținerea de stare trebuie să fie continuă, pașnică, publică și neechivocă. art. 332 (...) Paternitatea poate fi contestată prin raportarea dovezii că soțul sau autorul recunoașterii nu este tatăl.

art. 333 În cazul în care proprietatea de stare este conformă cu titlul, numai un copil, unul dintre părinții săi sau cel care pretinde că este părintele adevărat. Acțiunea se prescrie de cinci ani din ziua în care proprietatea de stare a încetat sau din moartea părintelui a cărui legătură de filiație este contestată. Nimeni, cu excepția procuraturii publice, nu poate contesta filiația în cazul în care deținerea statului conform titlului a durat cel puțin cinci ani de la naștere sau recunoaștere, dacă aceaceasta a fost făcută ulterior. Înainte de reforma din 2006, acțiunea în culpă a unei recunoașteri a paternitatei se prevăzu în termen de 30 de ani.

GRIFS Reclamanții susțin că instanțele interne au refuzat să ia în considerare acțiunea în litigiu de paternitate introdusă de reclamant pe baza unei aplicări prea restrictive a termenului de cinci ani prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil și fără a asigura un echilibru corect între diferitele interese implicate. dreptul lor la respectarea vieții private și de familie, încălcând dispozițiile art. 8 din Convenție. A fost încălcat dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și familiale, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție?

În special, viața privată și de familie a reclamantei este în discuție în speță În sensul articolului 8 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 83, 27.3.2002, p. 1). ? În special, aplicarea în speță a termenului de cinci ani prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil și aprecierea interesului copilului de către instanțele interne au permis realizarea unui echilibru corect între diferitele interese implicate, astfel cum impune această dispoziție

Communiquée le 7 décembre 2020 Publié le 11 janvier 2021

CINQUIÈME SECTION

Requêtes n os 56513/17 et 56515/17 C.P. contre la France et M.N. contre la France introduites le 1 er août 2017

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant de la première requête, M. C.P., est un ressortissant français né en 1967 et résidant à Paris. La requérante de la deuxième requête, M me M.N., est une ressortissante française née en 1965 et résidant à Paris. Les deux requérants sont représentés devant la Cour par M e P. Spinosi, avocat exerçant à Paris. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le contexte de l’affaire La requérante vivait avec T.P. et ses deux enfants, dont l’un, X, issu du couple, et un autre qu’elle avait eu d’une précédente union, lorsqu’elle rencontra le requérant en 2006. Ils engagèrent une relation intime. Quelque temps après, la requérante tomba enceinte.

Le 25 décembre 2007, elle donna naissance à un petit garçon, N. T.P. reconnut l’enfant avant la naissance. Aux dires de la requérante, lors d’une violente dispute du couple en juin 2009, T.P. aurait admis qu’il ne pouvait être le père de N. eu égard à l’absence de relations intimes entre eux à l’époque de la conception. Le lendemain de cette dispute, la requérante informa le requérant qu’il était le père biologique de N. La requérante quitta T.P. en décembre 2011, alors qu’elle était de nouveau enceinte, pour vivre avec le requérant. Le 14 mars 2012, les requérants conclurent un pacte civil de solidarité (PACS). Au courant de l’année 2012, la requérante annonça à N. que le requérant était son père biologique.

En août 2012, elle donna naissance à une petite fille dont le requérant reconnut la paternité. Après cette naissance, T.P. établit la résidence principale de N et X. à son domicile. La procédure concernant la garde de N. et X Par un jugement du 26 juillet 2013, le tribunal de grande instance (TGI) de Paris décida que l’autorité parentale sur N. et X serait exercée de manière conjointe et fixa la résidence principale des deux enfants au domicile de T.P., principalement au motif qu’il était dans leur intérêt de ne pas changer d’établissement scolaire, comme le demandait la requérante. La requérante interjeta appel. Par un arrêt du 3 février 2015, la cour d’appel de Paris mit en place un régime de résidence alternée pour les deux enfants, une semaine sur deux chez chaque parent.

L’action en contestation de paternité Le 14 novembre 2012, le requérant assigna T.P. devant le TGI de Paris aux fins d’obtenir l’annulation de la reconnaissance de paternité de ce dernier à l’égard de N. Le 28 février 2013, il assigna la requérante en sa qualité de représentante légale de N. Le 4 avril 2013, il assigna la requérante en intervention forcée. Le 17 décembre 2013, le tribunal désigna un administrateur ad hoc pour assurer la défense des intérêts de l’enfant. Par un jugement du 21 octobre 2014, le tribunal déclara l’action du requérant irrecevable. Il releva que l’action en contestation de paternité devait être dirigée contre le père et contre l’enfant et considéra qu’il convenait dès lors de déterminer si le requérant avait qualité pour agir à la date à laquelle l’enfant avait été assigné, le 28 février 2013. Relevant qu’à cette date l’enfant avait bénéficié d’une possession d’état d’enfant de T.P.

qui était conforme à la filiation établie par reconnaissance, il jugea que le requérant n’avait pas qualité à agir compte tenu de l’expiration du délai de forclusion de cinq ans prévu à l’article 333, alinéa 2 du code civil. En se fondant notamment sur l’enquête sociale réalisée, le tribunal constata que, depuis la naissance de N., T.P. l’avait traité comme son fils. Il considéra que ni la connaissance que T.P. avait pu avoir, dès 2009, du fait qu’il n’était pas le père biologique de N., ni la lettre que le requérant lui avait adressée pour l’informer de son intention d’introduire une action en contestation de paternité, ni même l’assignation délivrée en novembre 2012 n’avaient eu pour effet de troubler ou de rendre équivoque la possession d’état ainsi établie.

Il releva par ailleurs que si la requérante avait effectivement révélé à N. que le requérant était son père biologique, aucun élément au dossier ne montrait que l’enfant n’avait plus considéré T.P. comme son père. Les deux requérants interjetèrent appel. La cour d’appel confirma le jugement par un arrêt du 22 septembre 2015. Elle considéra que le délai prévu à l’article 333, alinéa 2 du code civil était un délai de forclusion qui n’était pas susceptible d’interruption ou de suspension. Elle considéra que la possession d’état pendant une durée de plus de cinq ans était acquise en l’espèce et que s’il ressortait d’une évaluation psychologique, faite à la demande de la requérante, que N. souffrait de ne pouvoir reconnaître le requérant comme son père, cette évaluation avait été faite postérieurement à la période pertinente et ne pouvait remettre en cause le caractère paisible et non équivoque de la possession d’état.

Elle estima enfin que la solution adoptée par le législateur de privilégier la réalité sociologique à la réalité biologique après l’expiration d’une période de cinq ans n’était pas contraire à l’intérêt de l’enfant. Les requérants se pourvurent en cassation. Ils arguaient, dans un premier moyen, que le délai de cinq ans prévu à l’article 333, alinéa 2 du code civil devait être considéré comme interrompu par l’assignation délivrée le 14 novembre 2012 à T.P. Dans leur deuxième moyen, ils soutenaient qu’en ne permettant pas au requérant d’établir sa paternité biologique, les juridictions avaient méconnu leurs droits garantis par l’article 8 de la Convention.

Dans son arrêt du 1 er février 2017, la Cour de cassation considéra que l’action en contestation de paternité devant, sous peine d’irrecevabilité, être dirigée contre le père dont la filiation est contestée et contre l’enfant, l’assignation délivrée au seul père légal n’avait pas pu interrompre le délai de forclusion prévu à l’article 333, alinéa 2 du code civil. Sur le moyen tiré par les requérants de la violation de l’article 8 de la Convention, elle considéra que la décision du législateur de faire prévaloir la réalité sociologique sur la vérité biologique à l’expiration d’une période de cinq ans, pendant laquelle le père légal s’est comporté de façon continue, paisible et non équivoque comme le père de l’enfant, ne pouvait être considérée comme contraire à l’intérêt de l’enfant.

Le droit et la pratique internes pertinents Les dispositions du code civil concernant les actions relatives à la filiation ont fait l’objet d’une réforme entrée en vigueur le 1 er juillet 2006. Les dispositions du code pertinentes en l’espèce sont les suivantes : Article 311-1 « La possession d’état s’établit par une réunion suffisante de faits qui révèlent le lien de filiation et de parenté entre une personne et la famille à laquelle elle est dite appartenir. Les principaux de ces faits sont : 1 o Que cette personne a été traitée par celui ou ceux dont on la dit issue comme leur enfant et qu’elle-même les a traités comme son ou ses parents ; 2 o Que ceux-ci ont, en cette qualité, pourvu à son éducation, à son entretien ou à son installation ; 3 o Que cette personne est reconnue comme leur enfant, dans la société et par la famille ; 4 o Qu’elle est considérée comme telle par l’autorité publique ; 5 o Qu’elle porte le nom de celui ou ceux dont on la dit issue.

» Article 311-2 « La possession d’état doit être continue, paisible, publique et non équivoque. » Article 332 « (...) La paternité peut être contestée en rapportant la preuve que le mari ou l’auteur de la reconnaissance n’est pas le père. » Article 333 « Lorsque la possession d’état est conforme au titre, seuls peuvent agir l’enfant, l’un de ses père et mère ou celui qui se prétend le parent véritable. L’action se prescrit par cinq ans à compter du jour où la possession d’état a cessé ou du décès du parent dont le lien de filiation est contesté. Nul, à l’exception du ministère public, ne peut contester la filiation lorsque la possession d’état conforme au titre a duré au moins cinq ans depuis la naissance ou la reconnaissance, si elle a été faite ultérieurement.

» Avant la réforme de 2006, l’action en contestation d’une reconnaissance de paternité se prescrivait par un délai de trente ans. GRIEFS Les requérants soutiennent que les juridictions internes ont refusé d’examiner l’action en contestation de paternité introduite par le requérant en se fondant sur une application trop restrictive du délai de cinq ans prévu à l’article 333, alinéa 2 du code civil et sans ménager un juste équilibre entre les différents intérêts en jeu. Ils estiment que ce refus a porté atteinte à leur droit au respect de leur vie privée et familiale, en violation de l’article 8 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

Y a-t-il eu atteinte au droit des requérants au respect de leur vie privée et familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention ? En particulier, la vie privée et familiale de la requérante est-elle en cause en l’espèce ? Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle nécessaire, au sens de l’article 8 § 2 ? Plus particulièrement, l’application faite en l’espèce du délai de cinq ans prévu à l’article 333, alinéa 2 du code civil et l’appréciation de l’intérêt de l’enfant par les juridictions internes ont-elles permis de ménager un juste équilibre entre les différents intérêts en jeu, comme l’exige cette disposition ?