C.P. c. FRANCE et 1 autre affaire
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
C.P. c. FRANCE et 1 autre affaire (CtEDO, 2020)
Comunicat la 7 decembrie 2020 Publicat la 11 ianuarie 2021 SECȚIUNEA CINQUES n 56513/17 și 56515/17 C.P. împotriva Franței și M.N. împotriva Franței introduse la 1 august 2017 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul primei cereri, dl C.P., este un resortisant francez născut în 1967 și rezident la Paris. reclamanta celei de-a doua cereri, M. M.N., este o resortisantă franceză născută în 1965 și rezidentă la Paris. Cei doi reclamanți sunt reprezentați în fața Curții de către domnul P. Spinosi, avocat care își exercită activitatea la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei Recurenta a locuit cu T.P. și cei doi copii ai săi, dintre care unul, X, din căsnicie, și un alt que ea a avut o uniune anterioară, atunci când ea sa întâlnit cu reclamantul în 2006. Ei au angajat o relație intimă. La un moment dat, reclamanta a rămas însărcinată. La 25 decembrie 2007, ea a dat naștere unui băiețel, N. T.P. recunoscut copilul înainte de naștere. Potrivit recurentei, în timpul unei dispute violente între cupluri în iunie 2009, T.P. ar fi recunoscut că nu putea fi tatăl lui N. Având în vedere lipsa unor relații intime între ei la momentul conceperii. A doua zi după această ceartă, recurenta l-a informat pe reclamant că era tatăl biologic al lui N. Recurenta a părăsit T.P. în decembrie 2011, în timp ce era din nou însărcinată, pentru a locui cu reclamantul. La 14 martie 2012, reclamanții au încheiat un pact civil de solidaritate (PACS). În cursul anului 2012, reclamanta a anunțat lui N. că reclamantul era tatăl său biologic. În august 2012, a născut o fetiță a cărei paternitate a fost recunoscută de solicitant. După naștere, T.P. stabilește reședința principală a lui N și X la domiciliu. Prin hotărârea din 26 iulie 2013, Tribunalul de Mare Instanță (TGI) din Paris a decis că autoritatea părintească pe N. și X va fi exercitată în comun și a stabilit reședința principală a celor doi copii la domiciliul T.P., în principal pe motivul că a fost în interesul lor să nu schimbe instituția școlară, astfel cum a solicitat recurenta. Prin hotărârea din 3 februarie 2015, Curtea de apel din Paris a instituit un regim alternativ de reședință pentru ambii copii, o săptămână din două la fiecare părinte. La 14 noiembrie 2012, reclamantul a adresat T.P. în fața TGI de la Paris pentru a obține anularea recunoașterii paternității acestuia în ceea ce privește N. La 28 februarie 2013, recurenta a fost numită reprezentant legal al N. La 4 februarie 2013, La 17 decembrie 2013, Tribunalul a desemnat un administrator ad-hoc pentru a asigura apărarea intereselor copilului. Prin hotărârea din 21 octombrie 2014, tribunalul a declarat acțiunea reclamantului inadmisibilă. A reieșit că acțiunea în litigiu de paternitate ar trebui să fie îndreptată împotriva tatălui și împotriva copilului și a luat în considerare că a trebuit, prin urmare, să se stabilească dacă reclamantul avea calitatea de a acționa la data la care copilul fusese atribuit, la 28 februarie 2013. Această dată a copilului a beneficiat de o posesie a unui copil de T.P. care a fost conformă cu filiația stabilită prin recunoaștere, el a considerat că reclamantul nu a avut calitatea de a acționa având în vedere expirarea termenului de forcludere de cinci ani prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil. În special, pe baza anchetei sociale efectuate, Tribunalul a constatat că, de la nașterea N.P. la lal a tratat ca pe fiul său. El a considerat că nici cunoașterea ca T.P. a putut avea, încă din 2009, din cauza faptului că nu a fost tatăl biologic al lui N., nici scrisoarea pe care reclamantul i-a adresat-o pentru a-i informa cu privire la intenția sa de a introduce o acțiune în litigiu de paternitate, nici chiar la cheta emisă în noiembrie 2012 nu au avut ca efect perturbarea sau înechivoc a deținerii de stat astfel stabilită. Pe de altă parte, în cazul în care recurenta ar fi arătat într-adevăr lui N. că reclamantul era tatăl său biologic, nu există niciun element la dosar care să arate că copilul nu mai considerase T.P. ca fiind tatăl său. Cei doi reclamanți au intervenit în apel. Curtea de apel a confirmat hotărârea printr-o hotărâre din 22 septembrie 2015. Comisia a considerat că termenul prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil a fost un termen de încuviințare care nu era susceptibil de întrerupere sau suspendare și a considerat că deținerea de către reclamantă pe o perioadă mai mare de cinci ani a fost dobândită în speță și că, în cazul în care ar rezulta dintr-o evaluare psihologică, efectuată la cererea reclamantei decât N. Suferea să nu-l poată recunoaște pe reclamant ca fiind tatăl său, această evaluare a fost făcută după perioada relevantă și nu putea pune în discuție caracterul pașnic și neechivoc al deținerii statului. În cele din urmă, ea a considerat că soluția adoptată de legislator de a privilegia realitatea sociologică realității biologice după expirarea unei perioade de cinci ani nu era contrară interesului copilului. Reclamanții s-au ocupat de casare și au susținut, într-un prim motiv, că termenul de cinci ani prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil ar trebui să fie considerat ca fiind întrerupt de la data de 14 noiembrie 2012 la T.P. În cel de-al doilea motiv, ei susțineau că, prin faptul că nu permiteau reclamantului să-și stabilească paternitatea biologică, instanțele nu și-au respectat drepturile garantate prin art. 8 din Convenție. În februarie 2017, Curtea de Casație a considerat că acțiunea în contestație de paternitate care, sub pedeapsa d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu privire la motivul întemeiat de reclamanții de încălcarea articolului 8 din convenție, Comisia a considerat că decizia legiuitorului de a invoca realitatea sociologică privind adevărul biologic la expirarea unei perioade de cinci ani, în cursul căreia tatăl legal s-a îmbrăcat în mod continuu, pașnic și neechivoc ca tatăl copilului, nu putea fi considerată contrară interesului copilului. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile Codului civil privind acțiunile referitoare la filiație au făcut obiectul unei reforme care a intrat în vigoare la 1 iulie 2006. Deținerea de sine este printr-o întâlnire suficientă de fapte care dezvăluie legătura de filiație și rudenie între o persoană și familia căreia i se spune că îi aparține. Cele mai importante dintre aceste fapte sunt că această persoană a fost tratată de persoana sau cei despre care se spune că a ieșit ca și copilul lor și că ea însăși i-a tratat ca fiind părinții ei sau părinții ei. Fie că aceștia au, în această calitate, prevăzute cu educația, întreținerea sau instalarea sa Că această persoană este recunoscută ca fiind copilul lor, în societate și de familia Qu ë ea este considerată ca atare de către autoritatea publică Qu Õ ea poartă numele celui sau celor despre care se spune că a rezultat. art. 311-2 Deținerea de stare trebuie să fie continuă, pașnică, publică și neechivocă. art. 332 (...) Paternitatea poate fi contestată prin raportarea dovezii că soțul sau autorul recunoașterii nu este tatăl. art. 333 În cazul în care proprietatea de stare este conformă cu titlul, numai un copil, unul dintre părinții săi sau cel care pretinde că este părintele adevărat. Acțiunea se prescrie de cinci ani din ziua în care proprietatea de stare a încetat sau din moartea părintelui a cărui legătură de filiație este contestată. Nimeni, cu excepția procuraturii publice, nu poate contesta filiația în cazul în care deținerea statului conform titlului a durat cel puțin cinci ani de la naștere sau recunoaștere, dacă aceaceasta a fost făcută ulterior. Înainte de reforma din 2006, acțiunea în culpă a unei recunoașteri a paternitatei se prevăzu în termen de 30 de ani. GRIFS Reclamanții susțin că instanțele interne au refuzat să ia în considerare acțiunea în litigiu de paternitate introdusă de reclamant pe baza unei aplicări prea restrictive a termenului de cinci ani prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil și fără a asigura un echilibru corect între diferitele interese implicate. dreptul lor la respectarea vieții private și de familie, încălcând dispozițiile art. 8 din Convenție. A fost încălcat dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și familiale, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție? În special, viața privată și de familie a reclamantei este în discuție în speță În sensul articolului 8 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 83, 27.3.2002, p. 1). ? În special, aplicarea în speță a termenului de cinci ani prevăzut la art. 333 alineatul (2) din Codul civil și aprecierea interesului copilului de către instanțele interne au permis realizarea unui echilibru corect între diferitele interese implicate, astfel cum impune această dispoziție