AFFAIRE LABORIE c. FRANCE

La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 44024/13) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al căreia au sesizat-o la 2 iulie 2013 în temeiul articolului 34 al Convenției de salvgardare a drepturilor omului și libertăților fundamentale („Convenția"), Karine Laborie („prima reclamantă") și Fabrice Laborie („al doilea reclamant") („primii reclamanti"), cetățeni francezi, cât și Manon Laborie („a treia reclamantă") și Matéo Laborie („al patrulea reclamant"). Naționalitatea acestora din urmă nu este precizată în cerere, dar rezultă din documente produse la 16 februarie 2016 de Guvern că au obținut certificat de naționalitate franceză la 28 octombrie 2015.

Reclamantii sunt reprezentați de dna Caroline Mécary, avocat la Paris. Guvernul francez („Guvernul") este reprezentat de agentul, M. François Alabrune, director al afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.

La 16 ianuarie 2015, grievul privind art. 8 al Convenției a fost comunicat Guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru restul conform art. 54 § 3 al regulament Curții.

Reclamantii indică că, consultant informatic specializat în securitate informatică, al doilea dintre ei s-a instalat la Harkov în Ucraina în august 2010 scopul a crea o afacere. Adaugă că prima reclamantă l-a ajuns la 23 octombrie 2010.

A treia și a patra reclamanti născuți la 22 noiembrie 2010 la Harkov. Actele de naștere stabilite la 30 noiembrie 2010 de autoritățile ucrainene indică că prima reclamantă este mama lor și că al doilea reclamant este tatăl lor. 1. Refuzul a transcrie actele de naștere pe registrele stării civile franceze

La 14 februarie 2011, primii reclamanti depuseră o cerere de transcriere a actelor de naștere ale treilea și patra reclamanti la ambasada Franței în Ucraina.

Printr-o scrisoare din 15 martie 2011, procurorul Republicii Nantes le răspunse că „se opunea acestei transcrierii ținând seama de indicii serioase reunite de postul diplomacy că aceste nașteri interveniră în cadrul unui contract de gestație pentru altul prohibit de art. 16-7 al codului civil". 2. Sentința tribunalului de mare instanță din Nantes din 10 noiembrie 2011

La 20 mai 2011, primii reclamanti chemaseră procurorul Republicii Nantes înaintea tribunalului de mare instanță din același oraș în scopul obținerii transcrierii actelor de naștere ale treilea și patra reclamanti pe registrele stării civile. Susțineau mai ales că faptul că ministerul public considera că recurseseră la un contract de gestație pentru altul în afara teritoriu francez nu putea justifica refuzul de transcriere a actelor de naștere ai copiilor, dispozițiile art. 16-7 al codului civil („orice convenție purtând pe procreație sau gestație pentru cont altul este nulă") nefiind aplicabile unui contract care nu era supus legii franceze și care nu putea fi considerat contrar ordinei publice franceze. Adăugau că acest refuz era constitutiv o încălcare art. 8 Convenției și art. 3.1 al convenției internaționale drepturile copilului, care prevede că „interesul superior al copilului trebuie fi o considerație primară" în toate decizii care se referă la copii.

Tribunalul de mare instanță respinse reclamantii printr-o sentință din 10 noiembrie 2011. Estimă că elementele dosaru permiteau rețin cum stabilit că prezența primilor reclamanti în Ucraina la data nașterii treilea și patra reclamanti avusese scop preluare a copiilor concepuți în cadrul unui contract de gestație pentru cont altul. Subliniă apoi că principiu indisponibilitate stării persoane, principiu esențial drept francez, se opunea ca, prin recunoaștere a filiației, să fie dat efect o convenție purtând pe procreație sau gestație pentru cont altul care, chiar licită la străinătate, era nulă și o nulitate ordine publică conform articole 16-7 și 16-9 al codului civil. Deduse că era cu dreptate că ministerul public se opunea transcrierii, și că „faptele menționate pe acte de naștere [nu erau] conforme realitate relativă parentela copiilor și că, prin aplicare dispozițiuni art. 47 codului civil, ei nu [puteau] vedea recunoscuți o valoare probatorie". Preciză că „acest refuz de transcriere nu priveaza cu toate acestea copii filiație paternă și maternă, pe care dreptul ucrainean li-o recognosca, nici nu i-a privat de a trăi cu părinți lor, și nu adus în consecință atingere dreptul respect a vieții private și familiale ai acestor copii, sens art. 8 Convenției (...), nici lor la interesul lor superior, garantat de art. 3 alinea 1 convenției internaționale drepturile copilului". 3. Hotărârea curții de apel din Rennes din 8 ianuarie 2013

La 5 martie 2012, primii reclamanti interjeseră apel înaintea curții de apel din Rennes.

Printr-o hotărâre din 8 ianuarie 2013, curtea de apel confirmă sentința din 10 noiembrie 2011. După rememorare termeni articole 16-7, 16-9 și 47 al codului civil, ea subliniază ce urmează: „(...) apelantii nu au putut aduce dovadă că, în timp ce cuplul rezida la Dubai, dna Laborie ar fi născut la spitalul din Harkov. Deci, nici un certificat al unui medic, sau o ginecolog, sau maternitate nu a putut fi furnizat. Ministerul public stabilește că la momentul completării cererii de transcriere a actelor de naștere la ambasadă, dna Laborie cerut asistentei consulului redă acte pentru că nu reamintea dată de naștere ai gemenilor. Rezultă din nota sinteză al ambasadei Franței la Kiev că soții Laborie nu vorbesc limba ucraineană, nu aveau nici un proiect profesional serios la Kiev (distanț de 500 km de Harkov), M. Laborie finalizând de altfel prin preciza că mergeau întoarce la Dubai unde rezidă din 2007. Apelantii, care se cunosc de mai 20 ani nu au niciodată avut copil și angajaseră demersuri scopul o adopție în 2005, cu primă refuz, apoi o aprobare în 2006. Era de asemenea revelat că Harkov dispune o maternitate specializată în medicină reproductivă. Este în consecință, conform termeni o analiză pertinentă că tribunalul reținut existență o convenție gestație pentru altul care nu poate produce efect în Franța. O asemenea convenție, sigur licită în Ucraina, este cu toate acestea contrar principiu indisponibilitate corpului uman și stării persoane, principii esențiale drept francez. Ea se găsește în consecință lovit o nulitate ordine publică. Pe de altă parte, actele de naștere ai copiilor conțin o indicație care nu corespunde realitate în măsura în care menționer că dna Laborie este mama copiilor, în timp ce este mama comanditară. Aceste acte nu pot deci, beneficia nici o eficacitate cu privire art. 47 al codului civil. Jurisprudența acestei curți, din care se prevalează apelantii, nu este transponabilă în speța deoarece viza un act de naștere ale cărui mențiuni, și mai ales numele mamei biologice, erau exacte. Este încă cu dreptate că tribunalul judeca refuzul transcrierii nu priveaza copii filiație lor, recunoscuta de dreptul ucrainean, și nu aduce atingere, în consecință, la interesul copiilor și, mai ales, la dreptul lor a trăi cu părinți lor. (...)".

Reclamantii nu depuseră recursuri în casație. Estimau că un recurs ar fi fost fără speranță în cauza jurisprudență Curții de Casație. Precizează la privință aceasta că, la 6 aprilie 2011, prin trei hotărâri de principiu, curtea de casație judeca că era justificat refuzul transcriere o act de naștere stabilit la străinătate în cadrul unei convenții gestație pentru altul pe registrele stării civile era justificat.

Reclamantii nu furnizează precizări pe modalități curente ale vieții lor familiale. Indică cu toate acestea că situația familie lor este „absolut identică cu cea ai familiei Mennesson" (Mennesson c. Franța, nr. 65192/11, CEDO 2014 (extrase)).

Guvernul indică că, în trei hotărâri de principiu din 6 aprilie 2011, Curtea de Casație judeca că refuzul transcriere o act de naștere stabilit la străinătate în cadrul unei convenții gestație pentru altul pe registrele stării civile era justificat din cauza contradicție ordinei publice internaționale franceze. Deduce că apelul împotriva sentință redată în speță de tribunalul de mare instanță din Nantes la 10 noiembrie 2011 era fără speranță, deci reclamantii ar fi trebuit sesizeze Curtea în șase luni după semnificare a acestei sentințe. El invită deci Curtea respinge cerere pentru tardivitate.

Reclamantii răspund că prin interjecție apel la 5 martie 2012 al sentință din 10 noiembrie 2011, au exercitat o cale de drept disponibilă și efectivă. Subliniază că puteau legitimu a spera obținere reformare al acestei sentințe de curtea de apel din Rennes, care putea, cum judecător fond și în apreciere sa suverană a cauzei, să se abată jurisprudență Curții de Casație sau considera că nu era aplicabil în speța. Adaugă că după hotărârile Curții de Casație din 6 aprilie 2011 și înaintea ca ei înșiși interjecteză apel, curtea de apel din Rennes avusese, printr-o hotărâre din 21 februarie 2012 (din care produc o copie), confirmă o sentință ordonând transcriere a actelor de naștere doi copii suspectati a fi născuți la străinătate o gestație pentru altul.

Curtea reamintește că scopul regulei epuizare căi de atac interne este a menaja statelor contractante oportunitate a preveni sau redresa încălcări susținute împotriva lor înainte ca aceste aserțiuni nu fie submise organelor Convenției; ea constituie un aspect important a principiul că mecanismul salvgardare instituit de Convenție reveste caracter subsidiaru cu privire sistemelor naționale de garanție drepturilor omului (vedea, de exemplu, Selmouni c. Franța [Mare Cameră], nr. 25803/94, § 74 CEDO 1999-V).

Apelul fiind deci o cale de atac a epuiza în principiu a se conforma cerințe art. 35 § 1 Convenției, reclamantii ar lua riscul vedea cerere respingă pentru defaut epuizare căi de atac interne dacă aveau sesizat Curtea fără prealabil folosit. Curtea constată de altfel că, cum indică aceștia, nu era complet exclus că curtea de apel din Rennes le dea câștig de cauză în pofida hotărârilor Curții de Casație din 6 aprilie 2011. Observă în particular că în cauza Bouvet mai sus-citat, curtea de apel din Rennes a, la 21 februarie 2012, adică posteru acestor hotărâri, confirmă o sentință ordonând transcriere pe registrele stării civile franceze a actelor de naștere copiilor născuți la străinătate o gestație pentru altul (vedea hotărârea Foulon și Bouvet, mai sus-citat, § 30).

Nu se poate deci reproșa reclamantilor de a interjeceta apel al sentință din 10 noiembrie 2011 și a aștepta hotărârea curții de apel din Rennes din 8 ianuarie 2013 sesizeze Curtea. Această sesizare fiind intervenit mai puțin șase luni după această hotărâre și reclamantii găsindu-se dispensat sesizeze prealabil Curtea de Casație a grievul lor din cauza hotărârilor din 6 aprilie 2011, ei au, conform cerințe art. 35 § 1 Convenției, sesizat Curtea în șase luni pornind de la decizia internă definitiv.

Observând de altfel că acest grief nu este manifestativ rău fondată sens art. 35 § 3 a) Convenției și că nu se ciocnește la nici alt motiv inadmisibilitate, Curtea o declară recevabil. B. Asupra fondului 1. Teze ale părților a) Reclamantii

Reclamantii susțin că ingerință în exercitare dreptul respect vieții lor private și familiale nu urmărește nici une din scopuri legitime enumerate la al doilea paragraf art. 8 Convenției, și că nu era necesară într-o societate democratică.

Cu privire dreptul respect a vieții familiale, reclamantii indică că copii suspectati a fi născuți la străinătate o gestație pentru altul sunt confruntați cu obstacole concrete majore din cauza absență a recunoașterii în drept francez a legăturii lor filiație și găsesc într-o situație nesigură cu privire mai ales la recunoaștere a naționalitate franceză. Se ciocnit în particular cu greutate mare pentru obținere o pașaport francez, o carte de identitate franceză sau o certificat de naționalitate franceză, și în pofida hotărârilor Curții de Casație din 3 iulie 2015, serviciile consulare franceze și parchetul din Nantes persista a refuza a transcrie la starea civilă franceză actele de naștere acestor copii (reclamantii trimit mai ales la doi decizii al apărătorului drepturilor: nr. MSP-MLP-MDE-2015-093, 5 iunie 2015; nr. MLD-2015-234, 8 octombrie 2015). Primul și al doilea reclamanti găsindu-se de altfel privați autoritate paternă pe treilea și patrul reclamanti, cărora nu aveau nici o vocație succesoral cu privire lor. Ei serând de plus confruntați dificultate înaintea toți administrații, care cereau sistematic o act de naștere transcris sau documente nu prevăzut de lege pentru înscrierii la școală, percepție prestation sociale și înscriiere la securitate socială sau a beneficia congeal parental.

Cu privire dreptul respect a vieții private, reclamantii trimit la concluzii Curții în hotărârile Mennesson (mai sus-citat, §§ 96-101) și Labassee (mai sus-citat, §§ 75-80). Adaugă că, contrariază ce susține Guvernul, autoritate a lucru judecat nu ar face obstacol ca, având în vedere hotărârile Curții de Casație din 3 iulie 2015, Parchetul din Nantes dea urmare la noi cereri transcriere a actelor de naștere ai treilea și patrul din ei. Potrivit lor, încălcare Convenției se va continua cât timp actele de naștere nu vor fi transcrise. Susțin de altfel că alte căi juridice evocate de Guvern (recunoaștere paternă, posesie stării și acțiune stabilire a filiației art. 327 codului civil) sunt ineficace și nu sunt de natură elimina obstacole la care sunt confruntați copii ale cărui act de naștere nu este transcris. b) Guvernul

Guvernul declară nu contest nici că relații în cauză ținere a vieții private și familiale, nici că refuzul a proceda transcriere a actelor de naștere pe registrele stării civile și anulare a recunoașterii paternă pot fi privi cum ingerință în viața familială. Observă de altfel că reclamantii nu contest că această ingerință este prevăzut de lege.

Cu privire scopul legitim și proporționalitate a ingerință în exercitare dreptul respect vieții familiale ai reclamantilor, guvernul trimite la hotărârile Mennesson și Labassee mai sus-citat.

Pentru ce privit proporționalitate a ingerință în exercitare dreptul respect a vieții private, Guvernul subliniază că Curtea de Casație a, la 3 iulie 2015, operat un revirement jurisprudență. În prezența o act străin stabilit regulat conform dreptul local și permițând stabili legătuță filiație cu tatăl biologic, mai nici obstacol nu poate de acum fi opus transcriire a filiției biologice. Indică că, la 7 iulie 2015, garda sigiliu a adresat parchetelor în cauză o depesă indicând că era cazul a proceda la transcriere a actelor de naștere străini ai copiilor născuți la străinătate o gestație pentru altul, sub rezerv conformitate lor art. 47 al codului civil. Adaugă că, dacă o cerere transcriere formulat de reclamanti putea pune o dificultate de vreme ce hotărârea din 8 ianuarie 2013 al curții de apel din Rennes a achiziționat autoritate a lucru judecat, al doilea reclamant poate în schimb legal stabili legătuță filiție între treilea și patrul reclamanti și el prin cale a recunoașterii paternă sau a posesie stării, sau prin cale acțiune stabilire a filiției prevăzut de art. 327 al codului civil (conform termeni căruia „paternă în afara căsătorie poate fi judiciariu declarată; acțiune căutare paternă este rezervat copilului"). Potrivit lui, refuzul transcriere nu constituie o atingere dispropor-ționată respect dreptul vieții private ai reclamantilor de vreme ce dreptul identitate copilului este preservat posibilitate a stabili filiție prin alte căi juridice. 2. Apreciere a Curții

Curtea constată că situația reclamantilor în speța este similar la cea ai reclamantilor în cauzele Mennesson, Labassee, Foulon și Bouvet (mai sus-citate), în care a judeca nu a avut o încălcare dreptul respect a vieții familiale ai reclamantilor (părinți intențiune și copii în cauză), dar a avut o încălcare dreptul respect a vieții private ai copiilor în cauză.

Considerând circumstanțele speții, Curtea nu vede nici o motiv concluzie altfel ca în cauzele Mennesson, Labassee, Foulon și Bouvet mai sus-citate.

Cum în hotărârile Foulon și Bouvet mai sus-citate (§ 56), Curtea ia bună nota indicații Guvernului relativ la revirement jurisprudență operat de Curtea de Casație la 3 iulie 2015, posterior la introducere prezentei cereri și pronunț al hotărârilor Mennesson și Labassee. Observă de asemenea că Guvernul intenționează deduce din acest nou stare dreptul pozitiv francez că al doilea reclamant și treilea și patrul reclamanti au de acum posibilitate a stabili legătuță filiție prin cale recunoașterii paternă sau a posesie stării, sau prin cale acțiune stabilire a filiției prevăzut de art. 327 al codului civil. Constată cu toate acestea că la presupune această circumstanță confirmă și pertinentă – ce contest reclamantii –, dreptul francez a toți stare cazuri făcut obstacol în timpul aproape patru ani și opt luni la recunoaștere juridic al acestei legătuț (treicia și patrul reclamanti fiind născuți la 22 noiembrie 2010).

Curtea concluzionează în consecință nu a avut o încălcare art. 8 Convenției cu privire dreptul reclamantilor respect al vieții lor familiale, dar a avut o încălcare acestei dispozații cu privire dreptul treicia și patrul reclamanti respect al vieții lor private.

Reclamantii revendică 20.000 euro (EUR) la titlu prejudiciu moral ar fi suferit.

Trimițând la sumele alocate în cauzele Mennesson și Labassee, Guvernul estimează o montant maximal 20.000 EUR putea fi versat reclamantilor dacă Curtea ar trebui rețin o încălcare art. 8 de altfel cu privire vieții familiale ca vieții private ai reclamantilor.

Curtea reamintește că constatare încălcare Convenției pe care ajunge în speța rezultă numai o mancare dreptul treicia și patrul reclamanti respect a vieții lor private. Trebuie deci respinge cerere globalitate pentru cât timp emană din primii și al doilea reclamanti, și pentru cât timp se raportează la încălcare dreptul respect a vieții familiale ai alți reclamanti. Aceasta fiind subliniat, Curtea estimează că este cazul acorda acestora din urmă aceeași montant cum cel a reținut în cauzele Mennesson, Labassee și Foulon și Bouvet mai sus-citate. Pornind, ea acordă 5.000 EUR fiecare din treicia și patrul reclamanti. B. Cheltuieli și daunele

Reclamantii solicită de asemenea 11.028 EUR pentru cheltuieli și daune angajate înaintea juridicții interne și 16.500 EUR pentru cele angajate înaintea Curții. Ei produc facturi de onorar care acoperă totalitate acestor montante, cu excepție 850 EUR, care corespunde onorar avocat de apel înaintea curții de apel din Rennes.

Guvernul constată că această din urmă sumă nu poate lua în considerare în absență justificări. Pentru restul, observă că cereri reclamantilor sunt susținute de facturi, dar judecă montant global excesiv. Propune a-l aduce la 15.000 EUR.

Potrivit jurisprudență Curții, o reclamant nu poate obține rambursare cheltuieli și daune decât în măsura găsindu-se stabilit realitate lor, necesitate și caracter rezonabil rat lor. În speța, ținând seama de documente din care dispune și jurisprudență sa, Curtea estimează rezonabil acorda reclamantilor suma globală 15.000 EUR, toți cheltuieli confundați. C. Interese morator

Curtea judecă potrivit a calca rat interese morator pe rat interes facilitate împrumut marginal Banca Centrală Europeană majorat trei puncte procent. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară cererea recevabilă cu privire grievul tras de art. 8 Convenției; 2. Zice nu a avut o încălcare art. 8 Convenției cu privire dreptul reclamantilor respect a vieții lor familiale; 3. Zice a avut o încălcare art. 8 Convenției cu privire dreptul treicia și patrul reclamanti respect a vieții lor private; 4. Zice a) că Statul pârât trebuie versa, în trei luni, sumele următor:

Les requérants sont représentés par M e Caroline Mécary, avocate à Paris. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. François Alabrune, directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Le 16 janvier 2015, le grief concernant l’article 8 de la Convention a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour. EN FAIT I.

Les requérants indiquent que, consultant informatique spécialisé en sécurité informatique, le deuxième d’entre eux s’est installé à Karkhov en Ukraine en août 2010 en vue d’y créer une entreprise. Ils ajoutent que la première requérante l’y a rejoint le 23 octobre 2010.

Les troisième et quatrième requérants sont nés le 22 novembre 2010 à Karhov. Les actes de naissance établis le 30 novembre 2010 par les autorités ukrainiennes indiquent que la première requérante est leur mère et que le deuxième requérant est leur père. 1. Le refus de transcrire les actes de naissance sur les registres de l’état civil français

Le 14 février 2011, les premiers requérants déposèrent une demande de transcription des actes de naissance des troisième et quatrième requérants à l’ambassade de France en Ukraine.

Par une lettre du 15 mars 2011, le procureur de la République de Nantes leur répondit qu’il « [s]’oppos[ait] à cette transcription compte-tenu des indices sérieux réunis par [le] poste diplomatique que ces naissances soient intervenues dans le cadre d’un contrat de gestation pour autrui prohibé par l’article 16-7 du code civil ». 2. Le jugement du tribunal de grande instance de Nantes du 10 novembre 2011

Le 20 mai 2011, les premiers requérants assignèrent le procureur de la République de Nantes devant le tribunal de grande instance de cette même ville aux fins d’obtenir la transcription des actes de naissance des troisième et quatrième requérants sur les registres de l’état civil. Ils soutenaient notamment que le fait que le ministère public considérait qu’ils avaient eu recours à un contrat de gestation pour autrui en dehors du territoire français ne pouvait justifier le refus de transcription des actes de naissance des enfants, les dispositions de l’article 16-7 du code civil (« toute convention portant sur la procréation ou la gestation pour le compte d’autrui est nulle ») n’étant pas applicable à un contrat qui n’était pas soumis à la loi française et qui ne pouvait être considéré comme contraire à l’ordre public français. Ils ajoutaient que ce refus était constitutif d’une violation de l’article 8 de la Convention et l’article 3.1 de la convention internationale des droits de l’enfant, qui dispose que « l’intérêt supérieur de l’enfant doit être une considération primordiale » dans toutes les décisions qui concernent les enfants.

Le tribunal de grande instance débouta les requérants par un jugement du 10 novembre 2011. Il estima que les éléments du dossier permettaient de tenir pour établi que la présence des premiers requérants en Ukraine à la date de naissance des troisième et quatrième requérants avait pour finalité la prise en charge d’enfants conçus dans le cadre d’un contrat de gestation pour le compte d’autrui. Il souligna ensuite que le principe de l’indisponibilité de l’état des personnes, principe essentiel du droit français, faisait obstacle à ce que, par la reconnaissance de la filiation, il soit donné effet à une convention portant sur la procréation ou la gestation pour le compte d’autrui qui, fût-elle licite à l’étranger, était nulle et d’une nullité d’ordre public aux termes des articles 16-7 et 16-9 du code civil. Il en déduisit que c’était à bon droit que le ministère public s’opposait à la transcription, et que « les faits mentionnés aux actes de naissance [n’étaient] pas conformes à la réalité relativement à la parenté des enfants et que, par application de dispositions de l’article 47 du code civil, ils ne [pouvaient] se voir reconnaître de valeur probante ». Il précisa que « ce rejet de transcription ne priv[ait] cependant pas les enfants de la filiation paternelle et maternelle, que le droit ukrainien leur reconnais[sait], ni ne les priv[ait] de vivre avec leurs parents, et ne port[ait] en conséquence pas atteinte au droit au respect de la vie privée et familiale de ces enfants, au sens de l’article 8 de la Convention (...), non plus qu’à leur intérêt supérieur, garanti par l’article 3 alinéa 1 de la convention internationale des droits de l’enfant ». 3. L’arrêt de la cour d’appel de Rennes du 8 janvier 2013

Le 5 mars 2012, les premiers requérants interjetèrent appel devant la cour d’appel de Rennes.

Par un arrêt du 8 janvier 2013, la cour d’appel confirma le jugement du 10 novembre 2011. Après avoir rappelé les termes des articles 16-7, 16-9 et 47 du code civil, elle souligna ce qui suit : « (...) les appelants n’ont pas pu rapporter la preuve de ce que, alors que le couple résidait à Dubai, M me Laborie aurait accouché à l’hôpital de Kharkov. Ainsi, aucun certificat d’un médecin, ou d’une gynécologue, ou de la maternité n’a pu être fourni. Le ministère public établit qu’au moment de remplir la demande de transcription des actes de naissance à l’ambassade, M me Laborie a demandé à l’assistante du consul de lui redonner les actes car elle ne se rappelait pas de la date de naissance des jumeaux. Il résulte de la note de synthèse de l’ambassade de France à Kiev que les époux Laborie ne parlent pas l’ukrainien, n’avaient aucun projet professionnel sérieux à Kiev (distant de 500 km de Kharkov), M. Laborie finissant d’ailleurs par préciser qu’ils allaient retourner à Dubaï où ils résident depuis 2007. Les appelants, qui se connaissent depuis plus de vingt ans n’ont jamais eu d’enfant et avaient engagé des démarches en vue d’une adoption en 2005, avec un premier refus, puis un agrément en 2006. Il était également révélé que Kharkov dispose d’une maternité spécialisée dans la médecine reproductive. C’est en conséquence, aux termes d’une analyse pertinente que le tribunal a retenu l’existence d’une convention de gestation pour autrui qui ne peut produire effet en France. Une telle convention, certes licite en Ukraine, est toutefois contraire au principe de l’indisponibilité du corps humain et de l’état des personnes, principes essentiels du droit français. Elle se trouve en conséquence frappée d’une nullité d’ordre public. D’autre part, les actes de naissance des enfants contiennent une indication qui ne correspond pas à la réalité dans la mesure où ils mentionnent que M me Laborie est la mère des enfants, alors qu’elle est la mère commanditaire. Ces actes ne sauraient, dès lors, bénéficier d’aucune efficacité au regard de l’article 47 du code civil. La jurisprudence de cette cour, dont se prévalent les appelants, n’est pas transposable en l’occurrence puisqu’elle visait un acte de naissance dont les mentions, et précisément le nom de la mère biologique, étaient exactes. C’est encore à bon droit que le tribunal a jugé que le refus de transcription ne prive pas les enfants de leur filiation, reconnue par le droit ukrainien, et ne porte pas atteinte, en conséquence, à l’intérêt des enfants et, notamment, à leur droit de vivre avec leurs parents. (...) ».

Les requérants ne se pourvurent pas en cassation. Ils estimaient qu’un pourvoi aurait été voué à l’échec en raison de la jurisprudence de la Cour de cassation. Ils précisent à cet égard que, le 6 avril 2011, par trois arrêts de principe, la cour de cassation a jugé qu’était justifié le refus de transcrire un acte de naissance établi à l’étranger dans le cadre d’une convention de gestation pour autrui sur les registres de l’état civil était justifié.

Les requérants ne fournissent pas de précisions sur les modalités actuelles de leur vie familiale. Ils indiquent toutefois que la situation de leur famille est « absolument identique à celle de la famille Mennesson » ( Mennesson c. France , n o 65192/11, CEDH 2014 (extraits)). II.

Le Gouvernement indique que, dans trois arrêts de principe du 6 avril 2011, la Cour de cassation a jugé que le refus de transcrire un acte de naissance établi à l’étranger dans le cadre d’une convention de gestation pour autrui sur les registres d’état civil était justifié en raison de sa contrariété à l’ordre public international français. Il en déduit que l’appel contre le jugement rendu en l’espèce par le tribunal de grande instance de Nantes le 10 novembre 2011 était voué à l’échec, de sorte que les requérants auraient dû saisir la Cour dans les six mois suivant la signification de ce jugement. Il invite donc la Cour à rejeter la requête pour tardiveté.

Les requérants répliquent qu’en interjetant appel le 5 mars 2012 du jugement du 10 novembre 2011, ils ont exercé une voie de droit disponible et effective. Ils soulignent qu’ils pouvaient légitimement espérer obtenir la réformation de ce jugement par la cour d’appel de Rennes, qui pouvait, en tant que juge du fond et dans son appréciation souveraine de l’affaire, s’écarter de la jurisprudence de la Cour de cassation ou considérer qu’elle n’était pas applicable en l’espèce. Ils ajoutent qu’après les arrêts de la Cour de cassation du 6 avril 2011 et avant qu’ils aient eux-mêmes interjeté appel, la cour d’appel de Rennes avait, par un arrêt du 21 février 2012 (dont ils produisent une copie), confirmé un jugement ordonnant la transcription d’actes de naissance de deux enfants suspectés d’être nés à l’étranger d’une gestation pour autrui.

La Cour rappelle que la finalité de la règle de l’épuisement des voies de recours internes est de ménager aux États contractants l’occasion de prévenir ou redresser les violations alléguées contre eux avant que ces allégations ne soient soumises aux organes de la Convention ; elle constitue un aspect important du principe voulant que le mécanisme de sauvegarde instauré par la Convention revête un caractère subsidiaire par rapport aux systèmes nationaux de garantie des droits de l’homme (voir, par exemple, Selmouni c. France [GC], n o 25803/94, § 74 CEDH 1999-V).

L’appel étant ainsi une voie de recours à épuiser en principe pour se conformer aux exigences de l’article 35 § 1 de la Convention, les requérants auraient pris le risque de voir leur requête rejetée pour défaut d’épuisement des voies de recours internes s’ils avaient saisi la Cour sans en avoir préalablement usé. La Cour constate du reste que, comme l’indiquent ces derniers, il n’était pas totalement exclu que la cour d’appel de Rennes leur donne gain de cause malgré les arrêts de la Cour de cassation du 6 avril 2011. Elle relève en particulier que dans l’affaire Bouvet précitée, la cour d’appel de Rennes a, le 21 février 2012, soit postérieurement à ces arrêts, confirmé un jugement ordonnant la transcription sur les registres de l’état civil français des actes de naissance d’enfants nés à l’étranger d’une gestation pour autrui (voir l’arrêt Foulon et Bouvet , précité, § 30).

On ne peut donc reprocher aux requérants d’avoir interjeté appel du jugement du 10 novembre 2011 et d’avoir attendu l’arrêt de la cour d’appel de Rennes du 8 janvier 2013 pour saisir la Cour. Cette saisine étant intervenue moins de six mois après cet arrêt et les requérants se trouvant dispensés de saisir préalablement la Cour de cassation de leur grief en raison des arrêts du 6 avril 2011, ils ont, conformément aux exigences de l’article 35 § 1 de la Convention, saisi la Cour dans les six mois à partir de la décision interne définitive.

Constatant par ailleurs que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable. B. Sur le fond 1. Thèses des parties a) Les requérants

Les requérants soutiennent que l’ingérence dans l’exercice de leur droit au respect de leur vie privée et familiale ne poursuit aucun des buts légitimes énumérés au second paragraphe de l’article 8 de la Convention, et qu’elle n’était pas nécessaire dans une société démocratique.

S’agissant du droit au respect de la vie familiale, les requérants indiquent que les enfants soupçonnés d’être nés à l’étranger d’une gestation pour autrui sont confrontés à des obstacles concrets majeurs en raison de l’absence de reconnaissance en droit français de leur lien de filiation et se trouvent dans une situation incertaine en ce qui concerne notamment la reconnaissance de leur nationalité française. Ils se heurteraient en particulier à de grandes difficultés pour l’obtention d’un passeport français, d’une carte d’identité française ou d’un certificat de nationalité française, et malgré les arrêts de la Cour de cassation du 3 juillet 2015, les services consulaires français et le parquet de Nantes persisteraient à refuser de transcrire à l’état civil français les actes de naissance de ces enfants (les requérants renvoient notamment à deux décisions du défenseur des droits : n o MSP-MLP-MDE-2015-093, 5 juin 2015 ; n o MLD-2015-234, 8 octobre 2015). Les premier et deuxième requérants se trouveraient par ailleurs privés de l’autorité parentale sur les troisième et quatrième requérants, lesquels n’auraient aucune vocation successorale à leur égard. Ils seraient de plus confrontés à des difficultés devant toutes les administrations, qui demanderaient systématiquement un acte de naissance transcrit ou des documents non prévus par la loi pour les inscriptions à l’école, la perception des prestations sociales et l’inscription à la sécurité sociale ou pour bénéficier du congé parental.

S’agissant du droit au respect de la vie privée, les requérants renvoient aux conclusions de la Cour dans les arrêts Mennesson (précité, §§ 96-101) et Labassee (précité, §§ 75-80). Ils ajoutent que, contrairement à ce que soutient le Gouvernement, l’autorité de la chose jugée ne ferait pas obstacle à ce qu’eu égard aux arrêts de la Cour de cassation du 3 juillet 2015, le Parquet de Nantes donne suite à de nouvelles demandes de transcription des actes de naissance des troisième et quatrième d’entre eux. Selon eux, la violation de la Convention se poursuivra tant que les actes de naissance ne seront pas transcrits. Ils soutiennent par ailleurs que les autres voies juridiques évoquées par le Gouvernement (la reconnaissance de paternité, la possession d’état et l’action en établissement de filiation de l’article 327 du code civil) sont inefficaces et ne sont pas de nature à supprimer les obstacles auxquels sont confrontés les enfants dont l’acte de naissance n’est pas transcrit. b) Le Gouvernement

Le Gouvernement déclare ne contester ni que les relations en cause relèvent de la vie privée et familiale, ni que le refus de procéder à la transcription des actes de naissance sur les registres de l’état civil et l’annulation de la reconnaissance de paternité puissent être regardés comme une ingérence dans la vie familiale. Il note par ailleurs que les requérants ne contestent pas que cette ingérence est prévue par la loi.

S’agissant du but légitime et de la proportionnalité de l’ingérence dans l’exercice du droit au respect de la vie familiale des requérants, le gouvernement renvoie aux arrêts Mennesson et Labassee précités.

Pour ce qui est de la proportionnalité de l’ingérence dans l’exercice du droit au respect de la vie privée, le Gouvernement souligne que la Cour de cassation a, le 3 juillet 2015, opéré un revirement de jurisprudence. En présence d’un acte étranger établi régulièrement selon le droit local et permettant d’établir le lien de filiation avec le père biologique, plus aucun obstacle ne peut désormais être opposé à la transcription de la filiation biologique. Il indique que, le 7 juillet 2015, la garde des Sceaux a adressé aux parquets concernés une dépêche indiquant qu’il convenait de procéder à la transcription des actes de naissance étrangers des enfants nés à l’étranger d’une gestation pour autrui, sous réserve de leur conformité à l’article 47 du code civil. Il ajoute que, si une demande de transcription formulée par les requérants pourrait poser une difficulté dès lors que l’arrêt du 8 janvier 2013 de la cour d’appel de Rennes a acquis autorité de la chose jugée, le deuxième requérant peut en revanche légalement établir le lien de filiation entre les troisième et quatrième requérants et lui par la voie de la reconnaissance de paternité ou de la possession d’état, ou par la voie de l’action en établissement de filiation prévue par l’article 327 du code civil (aux termes duquel « la paternité hors mariage peut être judiciairement déclarée ; l’action en recherche de paternité est réservée à l’enfant »). Selon lui, le refus de transcription ne constitue pas une atteinte disproportionnée au respect du droit à la vie privée des requérants puisque le droit à l’identité de l’enfant est préservé par la possibilité d’établir sa filiation par d’autres voies juridiques. 2. Appréciation de la Cour

La Cour constate que la situation des requérants en l’espèce est similaire à celle des requérants dans les affaires Mennesson , Labassee , Foulon et Bouvet (précitées), dans lesquelles elle a jugé qu’il n’y avait pas eu violation du droit au respect de la vie familiale des requérants (les parents d’intention et les enfants concernés), mais qu’il y avait eu violation du droit au respect de la vie privée des enfants concernés.

Considérant les circonstances de l’espèce, la Cour ne voit aucune raison de conclure autrement que dans les affaires Mennesson , Labassee, Foulon et Bouvet précitées

Comme dans les arrêts Foulon et Bouvet précités (§ 56), la Cour prend bonne note des indications du Gouvernement relatives au revirement de jurisprudence opéré par la Cour de cassation le 3 juillet 2015, postérieurement à l’introduction de la présente requête et au prononcé des arrêts Mennesson et Labassee . Elle observe aussi que le Gouvernement entend déduire de ce nouvel état du droit positif français que le deuxième requérant et les troisième et quatrième requérants ont désormais la possibilité d’établir leur lien de filiation par la voie de la reconnaissance de paternité ou de la possession d’état, ou par la voie de l’action en établissement de filiation prévue par l’article 327 du code civil. Elle constate toutefois qu’à supposer cette circonstance avérée et pertinente – ce que contestent les requérants –, le droit français a en tout état de cause fait obstacle durant presque quatre ans et huit mois à la reconnaissance juridique de ce lien de filiation (les troisième et quatrième requérants étant nés le 22 novembre 2010).

La Cour conclut en conséquence qu’il n’y a pas eu violation de l’article 8 de la Convention s’agissant du droit des requérants au respect de leur vie familiale, mais qu’il y a eu violation de cette disposition s’agissant du droit des troisième et quatrième requérants au respect de leur vie privée. II.

Les requérants réclament 20 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.

Renvoyant aux sommes allouées dans les affaires Mennesson et Labassee , le Gouvernement estime qu’un montant maximal de 20 000 EUR pourrait être versé aux requérants si la Cour devait retenir une violation de l’article 8 aussi bien au regard de la vie familiale que de la vie privée des requérants.

La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle parvient en l’espèce résulte uniquement d’un manquement au droit des troisième et quatrième requérants au respect de leur vie privée. Il convient donc de rejeter la demande dans sa globalité pour autant qu’elle émane des premier et deuxième requérants, et pour autant qu’elle se rapporte à la violation du droit au respect de la vie familiale des autres requérants. Ceci étant souligné, la Cour estime qu’il convient d’accorder à ces derniers le même montant que celui qu’elle a retenu dans les affaires Mennesson , Labassee et Foulon et Bouvet précitées. Partant, elle accorde 5 000 EUR à chacun des troisième et quatrième requérants. B. Frais et dépens

Les requérants demandent également 11 028 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 16 500 EUR pour ceux engagés devant la Cour. Ils produisent des factures d’honoraires qui couvrent la totalité de ces montants, à l’exception de 850 EUR, qui correspond aux honoraires de l’avoué devant la cour d’appel de Rennes.

Le Gouvernement constate que cette dernière somme ne peut être prise en compte en l’absence de justificatifs. Pour le reste, il note que les demandes des requérants sont étayées par des factures, mais juge le montant global excessif. Il propose de le ramener à 15 000 EUR.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, compte tenu des documents dont elle dispose et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable d’allouer aux requérants la somme globale de 15 000 EUR, tous frais confondus. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l’article 8 de la Convention ; 2. Dit qu’il n’y a pas eu violation de l’article 8 de la Convention s’agissant du droit des requérants au respect de leur vie familiale ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 8 de la Convention s’agissant du droit des troisième et quatrième requérants au respect de leur vie privée ; 4. Dit a) que l’État défendeur doit verser, dans les trois mois, les sommes suivantes : i) aux troisième et quatrième requérants, chacun, 5 000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; ii) aux requérants, 15 000 EUR (quinze mille euros), plus tout montant pouvant être dû par eux à titre d’impôt, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 janvier 2017, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Anne-Marie Dougin Ganna Yudkivska Greffière adjointe f.f. Présidente