SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 46386/10 Karine HALLIER și altele împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află la 12 decembrie 2017 într-un comitet compus din Mārti Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, având în vedere observațiile suplimentare prezentate de guvern, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT recurentele, dle Karine Hallier (prima reclamantă) și M. Elodie Lucas (a doua reclamantă), sunt resortisante franceze, născute în 1975 și, respectiv, 1976 și rezidente în Arthon Retz. Prima reclamantă acționează atât în numele său personal, cât și în calitate de reprezentant legal al fiului său minor, V., născut în 2004, de asemenea, solicitant în fața Curții. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către domnul B. Rousseau, avocat în Nantes. Guvernul francez a fost reprezentat de agentul său, E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe, la care a succedat dl F. Alabrune în funcțiile sale. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Recurentele sunt într-o relație de mai mulți ani și au încheiat un pact civil de solidaritate (PACS) la tribunalul din Nantes la 22 martie 2004. Această uniune este declarată în cadrul CAF. Prima reclamantă a dat naștere la V. la 29 iunie 2004. La 4 martie 2006, a doua recurentă a dat naștere la S. Potrivit recurentelor, CAF competentă recunoaște căminul constituit de ele și cei doi copii ai acestora, precum și calitatea lor de copăreni, acordându-le aceleași drepturi ca și un cuplu heterosexual (alocații familiale acordate pentru rata servită pentru un cuplu cu doi copii aflați în întreținere) și, de asemenea, aceleași condiții (refuze de a plăti primei reclamante alocația de părinte izolat ca urmare a luării în considerare a comunității de viață cu partenera sa). Procedura privind concediul de paternitate prin scrisoarea din 8 iulie 2004, a doua reclamantă și-a exprimat opinia cu privire la fondul primar de asigurări de sănătate (CPAM) al Nantes pentru a putea beneficia de concediul de paternitate de 11 zile prevăzut de textele în vigoare. La 21 iulie 2004, CPAM i-a opus un refuz, pe motiv că în statul de drept, acesta nu era posibil. (a) acordarea acestui avantaj unei femei. Într-adevăr, articolul L. 331-8 din Codul de securitate socială a precizat: (a) După nașterea copilului său, tatăl primește dreptul la pensie zilnică. A doua recurentă a contestat această decizie în fața comisiei de recurs confidențial, care și-a respins reclamația printr-o decizie din 9 noiembrie. noiembrie 2004, după ce a constatat că Codul de securitate socială a asociat beneficiul concediului de paternitate cu calitatea de tată al eventualului beneficiar și că a doua reclamantă nu avea această calitate. 10. Aceasta din urmă a formulat o acțiune în fața Tribunalului de Securitate Socială din Nantes, care l-a respins prin hotărârea din 20 martie 2006, pe baza formulării articolului L. 122-25-4 din Codul securității sociale ( 331-8 menționat anterior. Instanța a considerat că termenii folosiți de aceste texte erau clari și foarte ambigui în ceea ce privește calitatea beneficiarului concediului, în sensul că acesta nu vizau Prin hotărârea din 30 ianuarie 2008, Tribunalul de apel al lui Rennes a confirmat hotărârea, considerând că aceasta era pe bună dreptate pe care tribunalul o judecase în conformitate cu textele aplicabile, beneficiarul concediului nu putea fi tovarășul sau însoțitorul mamei, ci singurul tată al copilului. Curtea a considerat, de asemenea, că aceste texte nu puteau fi considerate discriminatorii numai pe motiv că CIF ar acorda alocații familiale cuplurilor homosexuale pe baza unor texte diferite. 12. A doua recurentă a formulat un recurs la Curtea de Casație, invocând în special articolele 8 și 14 din convenție, precum și jurisprudența Curții. Curtea de Casație a respins recursul prin hotărârea din 11 martie 2010, pe motiv că, potrivit textelor aplicabile, beneficiul concediului de paternitate era deschis, pe baza existenței unei legături de filiație juridică, tatălui copilului, că aceste texte excludeau orice discriminare în funcție de sex sau de orientarea sexuală și nu aduceau atingere dreptului la o viață de familie. Plângerea adresată Comisiei Europene 13. La 13 august 2010, recurentele au înaintat Comisiei Europene o plângere privind încălcarea dreptului Uniunii Europene. Prin scrisoarea din 23 septembrie 2011, Comisia a răspuns că nu era în măsură să dea curs acestui fapt, pe motiv că au fost inițiate acțiuni la nivel național și că a fost depusă o cerere în fața Curții, nu îi revine nici să se pronunțe, nici să se pronunțe. Dreptul intern și practica europeană relevantă 14. În redactarea sa în vigoare în momentul faptelor, la art. 1225 35 din Codul muncii a definit concediul de paternitate după cum urmează după nașterea copilului său și într-un termen stabilit prin decret, tatăl salariat a beneficiat de un concediu de paternitate de 11 zile consecutive sau de 18 zile consecutive în cazul unor nașteri multiple. (...) 331-8 din Codul de securitate socială care dispunea, în versiunea sa în vigoare la data faptelor După nașterea copilului său și într-un termen stabilit prin decret, tatăl asigurat primește, pentru o perioadă maximă de 11 zile consecutive și în aceleași condiții de deschidere a dreptului, de lichidare și de serviciu, dreptul la pensie zilnică menționată la articolul L. 331-3, cu condiția să înceteze orice activitate salariată sau asimilată. (...) Aceste texte au urmat conferinței familiei din 11 iunie 2001, în cadrul căreia prim-ministrul a anunțat crearea concediului de paternitate cu următoarele cuvinte: Împreună cu mamele, tații trebuie să poată trăi pe deplin evenimentul născut, astfel încât să poată găzdui împreună copilul în cele mai bune condiții 15. Aceste două texte au fost modificate prin Legea nr. 2012-1404 din 17 decembrie 2012. În noua sa redactare, articolul L. 1225 35 din Codul muncii prevede: După nașterea copilului său și într-un termen stabilit printr-un decret, tatăl salariat, precum și, după caz, soțul salariat al mamei sau persoana salariată legată de ea printr-un pact civil de solidaritate sau care locuiește împreună cu ea beneficiază de un concediu de paternitate și de primire a copilului de unsprezece zile consecutive sau de zece opt zile consecutive în cazul nașterii multiple. (1) din Codul de securitate socială, primul alineat din art. L. 331-8 din Codul de securitate socială se citește astfel, în noua sa redactare, în cazul în care acesta își exercită dreptul la concediu prevăzut în art. L. 1225-35 din Codul muncii și într-un termen stabilit prin decret, asigurat primește, pentru o perioadă maximă de unsprezece ani zile consecutive și în aceleași condiții de deschidere a dreptului, a lichidării și a serviciului, plata diurnă menționată la articolul L. 331-3, sub rezerva încetării oricărei activități salariate sau asimilate. 17. Rezoluția din 29 iunie 2000 a Consiliului miniștrilor pentru ocuparea forței de muncă și politica socială a Uniunii Europene privind participarea echilibrată a bărbaților și a femeilor la viața profesională și de familie, încurajează în special statele membre, la punctul 2 litera (b), să: dezvoltarea unor strategii globale și integrate de stimulare a participării echilibrate a bărbaților și femeilor la viața profesională și de familie (...) (i) studierea posibilității, pentru ordinele juridice respective, de a recunoaște bărbații care lucrează un drept individual și care nu sunt supuși concediului de paternitate după naștere sau adoptarea unui copil, menținând în același timp drepturile legate de locul lor de muncă, concediu pe care l-ar lua în același timp cu mama și-ar lua concediu de maternitate (...) GRIEF 18. Recurentele se plâng de respingerea cererii de concediu de paternitate din partea celei de-a doua recurente după nașterea lui V. Ele susțin că acest refuz este motivat de o discriminare întemeiată, pe o parte, pe sexul celei de-a doua recurente și, pe de altă parte, pe orientarea sa sexuală. 19. Recurentele invocă încălcarea articolului 14 din Convenție, coroborat cu art. 8 din Convenție. Aceste dispoziții se citesc după cum urmează art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile care decurg din aceasta. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, a originii naționale sau sociale, a unei minorități naționale, a averii, a nașterii sau a oricărei alte situații. 20. Guvernul ridică mai multe excepții de la aceasta. Acesta susține că prima reclamantă nu demonstrează că are calitatea de victimă a încălcărilor pretinse și că, presupunând chiar că această calitate este recunoscută, aceasta nu a suferit un prejudiciu important, în sensul articolului 35 alin. (3) lit. (b) din Convenție. În cele din urmă, acesta susținea în observațiile inițiale că, în măsura în care recurentele sesizau în paralel Comisia Europeană cu o plângere, cererea lor trebuia declarată inadmisibilă în temeiul art. 35 alin. (2) lit. (b) din Convenție. 21. În ceea ce privește fondul, guvernul recunoaște că concediul de paternitate intră sub incidența articolului 8 din convenție. Acesta subliniază că, atunci când legiuitorul a instituit acest concediu, acesta a urmărit, printr-o investiție timpurie a taților, să-i consolideze în responsabilitatea lor educativă față de copiii lor și să facă să evolueze împărțirea sarcinilor casnice între bărbați și femei, în special ca urmare a rezoluției din 29 iunie 2000 al Consiliului miniștrilor europeni ai afacerilor sociale care încurajează statele membre să instituie un astfel de concediu și conferința familiei din 11 iunie 2001 (punctele 14 și 17 de mai sus). Guvernul subliniază că regimul francez al acestui concediu nu creează nici o discriminare pe motive de sex sau orientare sexuală, Ö Õ este deschis tatălui biologic numai pe baza legăturii de filiație și că (sau) concubin(e) sau partenerul mamei sau frumosului părintele copilului nu poate pretinde acest lucru în lipsa unei legături de filiație cu acesta din urmă. Concluzia sa este că al doilea reclamant nu este plasat într-o situație comparabilă cu cea a tatălui copilului și nu poate pretinde că este victima oricărei discriminări, în timp ce acordarea concediului de paternitate doar tatălui este justificată în mod obiectiv. 23. Recurentele susțin că prima reclamantă poate pretinde nu numai că este victimă directă, în măsura în care aceasta este discriminată, ci și victimă indirectă pe motiv că a refuzat acordarea unui concediu de paternitate partenerului său, aceasta nu a putut beneficia de sprijinul său după naștere. În continuare, recurentele subliniază că art. 35 alineatul (3) litera (b) nu se aplică, în măsura în care este vorba despre o chestiune de principiu, și anume recunoașterea cuplului homosexual și a egalității drepturilor între cuplurile homosexuale și cuplurile heterosexuale. În cele din urmă, citând în special Hotărârea Karosusitis c. Portugalia 23205/08, CEDO 2011 (extracturi) invită Curtea să respingă excepția guvernului întemeiat pe art. 35 alin. (2) lit. (b) din Convenție. 24. Recurentele nu au răspuns argumentelor guvernului pe fond. 25. Curtea amintește că art. 34 vizează nu numai victima sau victimele directe ale presupusei încălcări, ci și orice victimă indirectă căreia i-ar cauza o astfel de încălcare un prejudiciu sau care ar avea un interes personal valabil în obținerea faptului că acesta este pus capăt acesteia (Vallianatos și alții c. Grecia [GC], n 29381/09 și 32684/09, § 47, CEDH 2013 (extracturi)). În speță, Curtea consideră că, în măsura în care, în situația textelor, prima reclamantă nu a putut beneficia de prezența și de sprijinul tovarășei sale după naștere, aceasta se poate pretinde a fi victimă a presupuselor încălcări (a se vedea mutatis mutandis X și alții c. Austria ([GC], n 19010/07, § 127, CEDH 2013). 26. În ceea ce privește excepția referitoare la lipsa unui prejudiciu important, Curtea amintește că aprecierea gravității unei încălcări, în plus față de cea a unei încălcări, trebuie să se ia în considerare atât percepția subiectivă a reclamantului, cât și percepția obiectivă a unei anumite cauze (Korolev c. Rusia (dec.), nr 25551/05, CEDH 2010 și Eon France, n 26118/10, § 34, 14 martie 2013). Cu toate acestea, în speță, nu există nicio îndoială că este vorba despre o chestiune de principiu pentru recurente, și anume recunoașterea cuplului homosexual și a egalității drepturilor între acesta din urmă și cuplul heterosexual. În cele din urmă, în ceea ce privește excepția prevăzută la art. 35 alineatul (2) litera (b) menționat anterior, Curtea constată că Comisia Europeană a clasat plângerea recurentelor și a reafirmat în orice caz că nu este vorba despre o instanță internațională de investigare sau de decontare în sensul acestei dispoziții (Karussiotis, citată anterior, § 76 și Shaw c. Ungaria, n 6457/09, § 51, 26 iulie 201127). În ceea ce privește fondul, Curtea face trimitere la principiile aplicabile, astfel cum au fost expuse în Hotărârile Gas și Dubois c. France 25951/07, § 60, CEDH 2012) și X și alții c. Austria (citată la §§ 98-99). 29. În prezenta cauză, Curtea consideră că, spre deosebire de guvern - că a doua recurentă, care a primit copilul la care a dat naștere partenerul său de lungă durată, este într-o situație comparabilă cu cea a unui tată biologic în cadrul unui cuplu heterosexual. Cu toate acestea, aceasta a suferit un tratament diferit, în măsura în care, spre deosebire de acesta, nu a putut beneficia de un concediu de paternitate în conformitate cu textele în vigoare. 30. Curtea amintește că o diferență de tratament este discriminatorie în cazul în care nu are justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu are un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (Burden Regatul Unit [GC], nr 13378/05, § 60 CEDH 2008 și Gas și Dubois, citată anterior, punctul 58). 31. În cazul de față, așa cum a amintit guvernul, instituirea concediului de paternitate a vizat consolidarea taților în responsabilitatea lor educativă față de copii printr-o investiție timpurie în aceștia și prin dezvoltarea împărțirii sarcinilor casnice între bărbați și femei (punctul 21 de mai sus). Curtea consideră că acest lucru este într-adevăr un scop legitim. Aceasta arată, de asemenea, că această diferență de tratament nu este întemeiată nici pe sex, nici pe orientarea sexuală, deoarece, în cadrul unui cuplu heterosexual, partenerul sau partenerul mamei care nu este tatăl biologic al copilului nu mai poate beneficia de concediul de paternitate (a se vedea mutatis mutandis Gas și Dubois În aceste condiții, Curtea consideră că motivul pentru care s-a angajat o zi de concediu de unsprezece zile restantă este proporțional cu scopul vizat și consideră în plus că faptul de a face să depindă beneficiul acestui concediu de o legătură de filiație cu copilul ar putea, la momentul respectiv, să se afle în marja de apreciere recunoscută statului în materie (a se vedea mutatis mutandis Manenc c. Franța (dec.), nr. 66686/09, 21 septembrie 2010 și a contrario X și alții c. Austria, citată anterior, §§ 148 și 153. Prin urmare, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a articolelor 14 și 8 combinate. 33. Curtea constată în sfârșit că, în temeiul modificărilor introduse de lege 17 În decembrie 2012, partenerul sau partenerul (partenera) mamei care nu este părintele biologic al copilului poate beneficia în prezent de un concediu de primire al copilului identic cu concediul de paternitate (punctele 15-16 de mai sus). 34. În consecință, cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § (a) și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Se declară cererea inadmisibilă. Se face în limba franceză și se comunică în scris la 18 ianuarie 2018. Anne-Marie Dougin Mārti
Requête n
o
46386/10
Karine HALLIER et autres
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 12 décembre 2017 en un comité composé de
:
Mārtiņš Mits,
président,
André Potocki,
Lәtif Hüseynov,
juges,
et de Anne-Marie Dougin,
greffière adjointe de section f.f.
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 13 août 2010,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Vu les observations complémentaires soumises par le Gouvernement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les requérantes, M
me
Karine Hallier (la première requérante) et M
me
Elodie Lucas (la deuxième requérante), sont des ressortissantes françaises, nées respectivement en 1975 et 1976 et résidant à Arthon
‑
en
‑
Retz. La première requérante agit tant en son nom personnel qu’en qualité de représentante légale de son fils mineur, V., né en 2004, également requérant devant la Cour. Les requérants ont été représentés devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son Agent, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Les requérantes sont en couple depuis de nombreuses années et ont conclu un pacte civil de solidarité (PACS) auprès du tribunal d’instance de Nantes le 22 mars 2004. Cette union est déclarée auprès de la Caisse d’allocations familiales (CAF) compétente.
5.
La première requérante a donné naissance à V. le 29 juin 2004. Le 4
mars 2006, la deuxième requérante a donné naissance à S.
6.
Selon les requérantes, la CAF compétente reconnaît le foyer constitué par elles et leurs deux enfants, ainsi que leur qualité de coparents, en leur accordant les mêmes droits qu’un couple hétérosexuel (allocations familiales accordées au taux servi pour un couple ayant deux enfants à charge) mais également les mêmes sujétions (refus de verser à la première requérante l’allocation de parent isolé en raison de la prise en considération de la communauté de vie avec sa compagne).
1.
La procédure relative au congé de paternité
7.
Par lettre du 8 juillet 2004, la deuxième requérante s’adressa à la Caisse primaire d’assurance maladie (CPAM) de Nantes afin de pouvoir bénéficier de l’indemnisation du congé de paternité de onze jours prévu par les textes en vigueur.
8.
Le 21
juillet 2004, la CPAM lui opposa un refus, au motif qu’en l’état de la législation, il n’était pas possible
d’accorder cet avantage à une femme. En effet, l’article L. 331-8 du code de la sécurité sociale précisait
: «
Après la naissance de son enfant, le père reçoit l’indemnité journalière.
»
9.
La deuxième requérante contesta cette décision devant la commission de recours amiable, qui rejeta sa réclamation par une décision du 9
novembre 2004, après avoir constaté que le code de la sécurité sociale associait le bénéfice du congé de paternité à la qualité de «
père
» du bénéficiaire éventuel et que la deuxième requérante n’avait pas cette qualité.
10.
Cette dernière forma un recours devant le tribunal des affaires de sécurité sociale de Nantes, qui le rejeta par jugement du 20 mars 2006, en se fondant sur la formulation de l’article L. 122-25-4 du code de la sécurité sociale (« Après la naissance de l’enfant, le père salarié bénéficie d’un congé de paternité (...)
») et sur celle de l’article L.
331-8 précité. Le tribunal considéra que les termes employés par ces textes étaient clairs et dénués d’ambiguïté quant à la qualité du bénéficiaire du congé, en ce qu’il ne visaient pas le «
compagnon
» de la mère mais bien le «
père
» de l’enfant, ce qui supposait qu’il s’agisse d’une personne de sexe masculin rattachée à l’enfant par un lien de filiation juridiquement établi.
11.
Par arrêt du 30 janvier 2008, la cour d’appel de Rennes confirma le jugement, estimant que c’était à bon droit que le tribunal avait jugé qu’au vu des textes applicables, le bénéficiaire du congé ne pouvait être le compagnon ou la compagne de la mère, mais le seul père de l’enfant. La cour estima par ailleurs que ces textes ne pouvaient être considérés comme discriminatoires au seul motif que les CAF accorderaient des allocations familiales aux couples homosexuels sur le fondement de textes différents.
12.
La deuxième requérante forma un pourvoi devant la Cour de cassation, en invoquant notamment les articles 8 et 14 de la Convention, ainsi que la jurisprudence de la Cour. La Cour de cassation rejeta le pourvoi par arrêt du 11 mars 2010, au motif que selon les textes applicables, le bénéfice du congé de paternité était ouvert, à raison de l’existence d’un lien de filiation juridique, au père de l’enfant, que ces textes excluaient toute discrimination selon le sexe ou l’orientation sexuelle et ne portaient pas atteinte au droit à une vie familiale.
2.
La plainte auprès de la Commission européenne
13.
Le 13 août 2010, les requérantes saisirent la Commission européenne d’une plainte pour infraction au droit de l’Union européenne. Par lettre du 23 septembre 2011, la Commission répondit qu’elle n’était pas en mesure d’y donner suite, au motif que des recours ayant été engagés au niveau national et une requête ayant été déposée devant la Cour, il ne lui appartenait pas de se prononcer ni d’intervenir.
B.
Le droit et la pratique internes et européens pertinents
14.
Dans sa rédaction en vigueur au moment des faits, l’article
L.
1225
‑
35 du code du travail définissait le congé de paternité comme suit
:
«
Après la naissance de son enfant et dans un délai déterminé par décret, le père salarié bénéficie d’un congé de paternité de onze jours consécutifs ou de dix-huit jours consécutifs en cas de naissances multiples.
(...) »
Cet article était complété, en ce qui concernait l’indemnisation de ce congé, par l’article L.
331-8 du code de la sécurité sociale qui disposait, dans sa version en vigueur au moment des faits
:
«
Après la naissance de son enfant et dans un délai fixé par décret, le père assuré reçoit, pendant une durée maximale de onze jours consécutifs et dans les mêmes conditions d’ouverture de droit, de liquidation et de service, l’indemnité journalière visée à l’article
(...)
»
Ces textes faisaient suite à la conférence de la famille du 11 juin 2001, lors de laquelle le Premier ministre avait annoncé la création du congé de paternité dans les termes suivants
: «
Avec les mères, les pères doivent pouvoir vivre pleinement l’événement que constitue une naissance, afin d’accueillir ensemble l’enfant dans les meilleures conditions
».
15.
Ces deux textes ont été modifiés par la loi n
o
2012-1404 du 17
décembre 2012. Dans sa nouvelle rédaction, l’article L.
1225
‑
35 du code du travail dispose :
«
Après la naissance de son enfant et dans un délai déterminé par décret, le père salarié ainsi que, le cas échéant, le conjoint salarié de la mère ou la personne salariée liée à elle par un pacte civil de solidarité ou vivant maritalement avec elle bénéficie d’un congé de paternité et d’accueil de l’enfant de onze jours consécutifs ou de dix
‑
huit jours consécutifs en cas de naissances multiples.
(...) »
16.
Le premier paragraphe de l’article L. 331-8 du code de la sécurité sociale se lit ainsi, dans sa nouvelle rédaction
:
«
Lorsqu’il exerce son droit à congé prévu à l’article L. 1225-35 du code du travail et dans un délai fixé par décret, l’assuré reçoit, pendant une durée maximale de onze
jours consécutifs et dans les mêmes conditions d’ouverture de droit, de liquidation et de service, l’indemnité journalière visée à l’article L.
331-3, sous réserve de cesser tout activité salariée ou assimilée.
»
17.
La résolution du 29 juin 2000 du Conseil des ministres de l’emploi et de la politique sociale de l’Union européenne, relative à la participation équilibrée des hommes et des femmes à la vie professionnelle et à la vie familiale, encourage notamment les États membres, dans son point 2 b) à :
«
mettre au point des stratégies globales et intégrées visant à susciter la participation équilibrée des hommes et des femmes à la vie professionnelle et à la vie familiale (...)
i) en étudiant la possibilité, pour les ordres juridiques respectifs, de reconnaître aux hommes qui travaillent un droit individuel et non transmissible au congé de paternité après la naissance ou l’adoption d’un enfant, tout en conservant les droits relatifs à leur emploi, congé qu’ils prendraient en même temps que la mère prend un congé de maternité (...)
»
GRIEF
18.
Les requérantes se plaignent du rejet de la demande de congé paternité formée par la deuxième requérante après la naissance de V. Elles soutiennent que ce refus est motivé par une discrimination fondée, d’une part, sur le sexe de la deuxième requérante et, d’autre part, sur son orientation sexuelle. Elles invoquent l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 8 de la Convention.
19.
Les requérantes allèguent la violation de l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 8 de la Convention. Ces dispositions se lisent comme suit
:
Article 8
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien
‑
être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
Article 14
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
20.
Le Gouvernement soulève plusieurs exceptions d’irrecevabilité. Il fait valoir que la première requérante ne démontre pas avoir la qualité de victime des violations alléguées et qu’à supposer même que cette qualité lui soit reconnue, elle n’a pas subi de préjudice important, au sens de l’article
35 § 3 b) de la Convention. Enfin, il soutenait dans ses observations initiales que, dans la mesure où les requérantes avaient parallèlement saisi la Commission européenne d’une plainte, leur requête devait être déclarée irrecevable en vertu de l’article 35 § 2 b) de la Convention.
21.
Quant au fond, le Gouvernement admet que le congé de paternité relève du champ d’application de l’article 8 de la Convention. Il expose que, lorsque le législateur a institué ce congé, il visait, par un investissement précoce des pères, à les renforcer dans leur responsabilité éducative à l’égard de leurs enfants et à faire évoluer le partage des tâches domestiques entre hommes et femmes, à la suite notamment de la résolution du 29
juin
2000 du Conseil des ministres européens des affaires sociales encourageant les États membres à instituer un tel congé et de la conférence de la famille du 11 juin 2001 (paragraphes 14 et 17 ci-dessus).
22.
Le Gouvernement souligne que le régime français de ce congé ne crée aucune discrimination fondée sur le sexe ou l’orientation sexuelle, puisqu’il est ouvert au père biologique sur le seul fondement du lien de filiation et que le (ou la) concubin(e) ou partenaire de la mère ou le beau
‑
parent de l’enfant ne peuvent y prétendre en l’absence de lien de filiation avec ce dernier. Il conclut que la deuxième requérante n’est pas placée dans une situation comparable à celle du père de l’enfant et ne peut prétendre être victime d’une quelconque discrimination, alors que par ailleurs l’octroi du congé de paternité au seul père est objectivement justifié.
23.
Les requérantes font valoir que la première requérante peut se prétendre non seulement victime directe, dans la mesure où elle subit une discrimination, mais également victime indirecte puisqu’en raison du refus d’octroi d’un congé de paternité à sa partenaire, elle n’a pu bénéficier de son soutien après son accouchement. Les requérantes soulignent ensuite que l’article 35§ 3 b) ne trouve pas à s’appliquer, dans la mesure où il s’agit pour elles d’une question de principe, à savoir la reconnaissance du couple homosexuel et de l’égalité des droits entre couple homosexuel et couple hétérosexuel. Enfin, citant notamment l’arrêt
Karoussiotis c.
Portugal
(n
o
23205/08, CEDH 2011 (extraits)), elles invitent la Cour à rejeter l’exception du Gouvernement fondée sur l’article 35§ 2 b) de la Convention.
24.
Les requérantes n’ont pas répondu aux arguments du Gouvernement sur le fond.
25.
La Cour rappelle que l’article 34 vise non seulement la ou les victimes directes de la violation alléguée mais encore toute victime indirecte à qui cette violation causerait un préjudice ou qui aurait un intérêt personnel valable à obtenir qu’il y soit mis fin (
Vallianatos et autres c. Grèce
[GC], n
os
29381/09 et 32684/09, § 47, CEDH 2013 (extraits)). En l’espèce, la Cour considère que, dans la mesure où en l’état des textes, la première requérante n’a pu bénéficier de la présence et du soutien de sa compagne après son accouchement, elle peut se prétendre victime des violations alléguées (voir
mutatis mutandis X et autres c. Autriche
([GC], n
o
2013).
26.
S’agissant de l’exception tirée de l’absence de préjudice important, la Cour rappelle que l’appréciation de la gravité d’une violation, outre l’aspect pécuniaire, doit aussi être faite compte tenu à la fois de la perception subjective du requérant et de l’enjeu objectif d’une affaire donnée (
Korolev c. Russie
(déc.), n
o
25551/05, CEDH 2010 et
Eon
c
France
, n
o
26118/10, § 34, 14 mars 2013). Or en l’espèce, il ne fait pas de doute qu’il s’agit pour les requérantes d’une question de principe, à savoir la reconnaissance du couple homosexuel et de l’égalité des droits entre ce dernier et le couple hétérosexuel. Enfin, quant à l’exception tirée de l’article 35§ 2 b) précité, la Cour constate que la Commission européenne a classé la plainte des requérantes et réitère qu’en tout état de cause il ne s’agit pas d’une «
instance internationale d’enquête ou de règlement
» au sens de cette disposition (
Karoussiotis
, précité, § 76 et
Shaw c. Hongrie
, n
o
6457/09, §
51, 26 juillet 2011).
27.
Il y a donc lieu de rejeter les exceptions soulevées par le Gouvernement.
28.
Quant au fond, la Cour renvoie aux principes applicables, tels qu’ils ont été exposés dans les arrêts
Gas et Dubois c. France
(n
o
25951/07, §§
58
‑
2012) et
X et autres c. Autriche
(précité, §§ 98-99).
29.
Dans la présente affaire, la Cour considère – contrairement au Gouvernement - que la deuxième requérante, qui a accueilli l’enfant auquel sa partenaire de longue date avait donné naissance, est dans une situation comparable à celle d’un père biologique au sein d’un couple hétérosexuel. Toutefois, elle a subi un traitement différent, dans la mesure où, contrairement à celui-ci, elle n’a pas pu bénéficier d’un congé de paternité en l’état des textes en vigueur.
30.
La Cour rappelle qu’une différence de traitement est discriminatoire si elle manque de justification objective et raisonnable, c’est-à-dire si elle ne poursuit pas un but légitime ou s’il n’y a pas un rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé (
Burden
c.
Royaume-Uni
[GC], n
o
13378/05, § 60 CEDH 2008 et
Gas et Dubois
, précité, § 58).
31.
En l’espèce, comme l’a rappelé le Gouvernement, l’institution du congé de paternité visait à renforcer les pères dans leur responsabilité éducative à l’égard de leurs enfants par un investissement précoce auprès de ceux-ci et à faire évoluer le partage des tâches domestiques entre hommes et femmes (paragraphe 21 ci
‑
dessus).
32.
La Cour considère qu’il s’agit là en effet d’un but légitime. Elle relève par ailleurs que cette différence de traitement n’est fondée ni sur le sexe, ni sur l’orientation sexuelle, puisque, dans le cadre d’un couple hétérosexuel, le compagnon ou partenaire de la mère qui n’est pas le père biologique de l’enfant ne peut davantage bénéficier du congé de paternité (voir
mutatis mutandis Gas et Dubois
, précité, § 69). Dans ces conditions, la Cour estime que le moyen employé – l’institution d’un congé de onze jours rémunéré – est proportionné au but visé et considère au surplus que le fait de faire dépendre le bénéfice de ce congé d’un lien de filiation avec l’enfant pouvait, à l’époque considérée, s’inscrire dans la marge d’appréciation reconnue à l’État en la matière (voir
mutatis mutandis Manenc c.
France
(déc.), n
o
66686/09, 21 septembre 2010 et
a contrario X et autres c.
Autriche,
précité, §§ 148 et 153). Dès lors, la
Cour ne décèle aucune apparence de violation des articles
14 et 8 combinés.
33.
La Cour relève enfin qu’en vertu des modifications introduites par la loi 17
décembre 2012, le ou la partenaire de la mère qui n’est pas le parent biologique de l’enfant peut désormais bénéficier d’un congé d’accueil de l’enfant identique au congé de paternité (paragraphes 15-16 ci-dessus).
34.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35 §§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 18 janvier 2018.
Anne-Marie Dougin
Mārtiņš Mits
Greffière adjointe f.f.
Président