C.Y. c. BELGIQUE

Comunicată la 19 noiembrie 2020 Publicată la 7 decembrie 2020 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 19961/17 C.Y. împotriva Belgiei introdusă la 7 martie 2017 FOARTE DE L La 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel din Bruxelles l-a numit pe reclamantul de prevenire a falsificării și a utilizării falsurilor și a înșelătoriei reținute împotriva sa. La 18 mai 2015, Curtea de Casație a declarat inadmisibil recursul în Casație introdus de părțile civile împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles. La 13 martie 2016, camera de recurs din cadrul mai 2016 l-a condamnat pe reclamant la rambursarea sumelor încasate în mod necuvenit și la plata unei amenzi administrative. Camera de recurs a respins argumentul întemeiat pe art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

În esență, Comisia a considerat că faptele cu care a fost sesizată au fost nu aceleași fapte cu cele supuse instanței penale, în măsura în care, spre deosebire de instanța penală, nu îi aparținea să aprecieze existența unei intenții neloiale în fața reclamantului și, prin urmare, principiul non bis in idem La 13 martie 2016, Consiliul de Stat a respins recursul în casare administrativă introdus de reclamant împotriva deciziei camerei de recurs din mail. Invocând art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, reclamantul se plânge că a fost acuzat de două ori din motive identice sau în esență aceleași fapte și, în special, din cauza faptului că camera de recurs a 7 este aplicabil în cazul de față?

În special, cele două proceduri care îi revin reclamantului pot fi considerate penale (a se vedea, pentru principiile generale, Serghei Zolotukine c. Rusia [GC], n 14939/03, §§ 52-53, CEDH 2009, și A și B c. Norvegia [GC], n 24130/11 și 29758/11, §§ 105-107, 15 noiembrie 2016) În cazul în care reclamantul, în ciuda articolului 4 din Protocolul nr. 7, a fost acuzat de două ori pentru aceeași infracțiune pe teritoriul statului pârât? În special, faptele pentru care a fost achitat prin intermediul instanței de apel din Bruxelles și cele pentru care a fost condamnat de camera de recurs din statul pârât erau identice sau, în esență, aceleași Serghei Zolotukine menționat anterior, § 83, și Ruotalainen c. Finlanda, 13079/03, punctul 56, 16 iunie 2009)?

Communiquée le 19 novembre 2020 Publié le 7 décembre 2020

TROISIÈME SECTION

Requête n o 19961/17 C.Y. contre la Belgique introduite le 7 mars 2017

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation du requérant par les instances de l’Institut national d’assurance maladie-invalidité (« INAMI ») pour avoir porté en compte à l’assurance obligatoire des soins de santé et indemnités des prestations non-effectuées et des prestations non-conformes à la loi ou à ses arrêtés d’exécution. Le 27 janvier 2015, la cour d’appel de Bruxelles acquitta le requérant des préventions de faux et usage de faux et d’escroquerie retenues contre lui. Le 18 mai 2015, la Cour de cassation déclara irrecevable le pourvoi en cassation introduit par les parties civiles contre l’arrêt de la cour d’appel de Bruxelles. Le 13 mars 2016, la chambre de recours de l’INAMI condamna le requérant au remboursement des montants indument perçus et au paiement d’une amende administrative.

La chambre de recours rejeta l’argument tiré de l’article 4 du Protocole n o 7 à la Convention. Elle jugea en substance que les faits dont elle était saisie n’étaient « pas les mêmes » que ceux soumis à la juridiction pénale, dans la mesure notamment où, contrairement à la juridiction pénale, il ne lui appartenait pas d’apprécier l’existence d’une intention délictueuse dans le chef du requérant et que partant le principe non bis in idem n’était pas applicable en l’espèce. Le 13 mars 2016, le Conseil d’Etat rejeta le recours en cassation administrative introduit par le requérant à l’encontre de la décision de la chambre de recours de l’INAMI.

Invoquant l’article 4 du Protocole n o 7 à la Convention, le requérant se plaint d’avoir été poursuivi deux fois à raison de faits identiques ou en substance les mêmes, et, en particulier, du fait que la chambre de recours de l’INAMI n’a pas dûment pris en considération la décision d’acquittement précédemment adoptée par la cour d’appel de Bruxelles.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’article 4 du Protocole n o 7 est-il applicable en l’espèce ? En particulier, les deux procédures à charge du requérant peuvent-elles être qualifiées de pénales (voir, pour les principes généraux, Sergueï Zolotoukhine c. Russie [GC], n o 14939/03, §§ 52-53, CEDH 2009, et A et B c. Norvège [GC], n os 24130/11 et 29758/11, §§ 105-107, 15 novembre 2016) ? 2. Dans l’affirmative, le requérant a-t-il, au mépris de l’article 4 du Protocole n o 7, été poursuivi deux fois pour la même infraction sur le territoire de l’État défendeur ? En particulier, les faits pour lesquels il fut acquitté par la cour d’appel de Bruxelles et ceux pour lesquels il fut condamné par la chambre de recours de l’INAMI étaient-ils « identiques ou en substance les mêmes » ( Sergueï Zolotoukhine , précité, § 83, et Ruotsalainen c. Finlande , n o 13079/03, § 56, 16 juin 2009) ?