FUMAL c. BELGIQUE

Comunicat la 23 august 2020 Publicat la 7 septembrie 2020 SECȚIUNEA 3 Cerere nr 76985/12 André FUMAL împotriva Belgiei, introdusă la 20 noiembrie 2012 CU PRIVIRE LA LEFFAR diferitele acțiuni introduse de solicitant, expert judiciar pe lângă instanțele belgiene, în fața Comisiei pentru cheltuieli de judecată, instanță administrativă instituită prin lege, împotriva deciziilor delegate ale ministrului justiției, adoptate între 2008 și 2010, prin care se contestă declarațiile sale de cheltuieli și de cheltuieli pentru expertiză judiciară. Toate cele douăzeci și două de acțiuni introduse de reclamant au fost respinse de comisie prin intermediul unor hotărâri pronunțate în cursul anului 2011. Reclamantul a introdus o acțiune în casare administrativă în fața Consiliului în privința a douăzeci și una dintre aceste decizii. Prin diferite ordonanțe și hotărâri adoptate în 2012, Consiliul a considerat că art. 6 alin. (1) din Convenție nu se referă la procedură în fața comisiei. Zece dintre acțiunile în Casație introduse de reclamant au fost declarate inadmisibile de către Consiliu. Pe cele unsprezece acțiuni declarate admisibile, la unul a fost respins în fond de către Consiliu d (tt) alte nouă au dat naștere unei dezmințiri a reclamantului, în timp ce una a fost legată de ruperea deciziei comisiei și de o trimitere a cauzei în fața comisiei. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil și, în special, de faptul că comisia nu putea fi privită ca o instanță independentă și imparțială, de o încălcare a principiului egalității de arme și a principiului contradictoriui, precum și de lipsa de publicitate a audierilor și de pronunțarea deciziilor comisiei. El susține că acțiunea în casare administrativă în fața Consiliului de Primă Instanță nu a fost o acțiune în deplină instanță și că, prin urmare, procedura în fața Comisiei pentru cheltuieli de judecată trebuie să respecte toate cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție. 1 din Convenție, în domeniul său civil, a fost aplicabil procedurii urmate în speță (a se vedea, pentru principiile generale, Regener c. Republica Cehă [GC], nr 35289/11, §§ 99-112, 19 septembrie 2017) În acest caz, contestația privind drepturile și obligațiile cu caracter civil ale reclamantului a fost audiată în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție În special, Comisia pentru cheltuieli de judecată, care a cunoscut cauza reclamantului, era independentă și imparțială, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, ținând seama de componența sa, de modalitățile de numire a membrilor săi, precum și de modul său de funcționare (a se vedea, pentru principiile generale, Ramos Nunes de Carvalho e Sác. Portugal [GC], n 55391/13 și alte 2 §§ 144-150, 6 noiembrie 2018, precum și Sramek c. Austria, 22 octombrie 1984, § 42, seria A n 84) Au fost respectate egalitatea armelor și principiul contradictoriei, în special în ceea ce privește audierea martorilor de către comisie în lipsa reclamantului și lipsa de acces al reclamantului la rapoartele raportorilor comisiei (a se vedea, pentru principiile generale, Regner, citată anterior, §§ 146-149, precum și, mutatis mutandis K.S.c. Finlanda, 29346/95, §§ 23-24, 31 mai 2001 și Martinie c. Franța [GC], n 58675/00, § 50 CEDH 2006 VI)? A fost ședința publică a cauzei și deciziile comisiei au fost făcute publice, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, pentru principiile generale, Ramos Nunes de Carvalho e Sá, citată anterior, §§ 187-192, și Preotto și alte c. Italia , 8 decembrie 1983, §§ 25-28, seria A n 71) Dacă este cazul, să se considere că procedura în fața comisiei nu s-a confruntat cu toate cerințele prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție, acțiunea în fața Consiliului de Stat a permis remedierea acestor eventuale lacune, întrucât aceasta constituia o cale de atac în instanță deplină (a se vedea, pentru principiul general, Ramos Nunes de Carvalho e Sá , citată anterior, punctul 132, precum și SA Patronale ipotecare c. Belgia, n 14139/09, § 40-51, 17 iulie 2018)

Communiquée le 23 août 2020

Publié le 7 septembre 2020

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

76985/12

André FUMAL

contre la Belgique

introduite le 20 novembre 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

les différents recours introduits par le requérant, expert judiciaire auprès des juridictions belges, devant la commission des frais de justice, juridiction administrative instituée par la loi, contre des décisions de la déléguée du Ministre de la Justice, adoptées entre 2008 et 2010, contestant ses états de frais et d’honoraires pour des expertises judiciaires.

L’ensemble des vingt-deux recours introduits par le requérant furent rejetés par la commission au travers de décisions rendues au cours de l’année 2011. Le requérant introduisit un recours en cassation administrative devant le Conseil d’

é

tat contre vingt-et-une de ces décisions. Par différents ordonnances et arrêts adoptés en 2012, le Conseil d’

é

tat estima que l’article

6 § 1 de la Convention ne s’appliquait pas à la procédure devant la commission. Dix des recours en cassation introduits par le requérant furent déclarés irrecevables par le Conseil d’

é

tat. Sur les onze recours déclarés recevables, l’un fut rejeté au fond par le Conseil d’

é

tat, neuf autres donnèrent lieu à un désistement du requérant, tandis qu’un seul conduisit à la cassation de la décision de la commission et à un renvoi de la cause devant la commission.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention le requérant, se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable, et, en particulier, du fait que la commission ne pouvait être regardée comme un tribunal indépendant et impartial, d’une violation du principe de l’égalité des armes et du principe du contradictoire, ainsi que de l’absence de publicité des audiences et du prononcé des décisions de la commission. Il fait valoir que le recours en cassation administrative devant le Conseil d’

é

tat n’était pas un recours de pleine juridiction, et que, partant, la procédure devant la commission des frais de justice devait respecter l’ensemble des exigences de l’article 6 § 1 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

L’article

6 §

1 de la Convention, dans sa branche civile, était-il applicable à la procédure suivie en l’espèce (voir, pour les principes généraux,

Regner c. République tchèque

[GC], n

o

35289/11, §§ 99-112, 19

septembre 2017)

?

2.

Dans l’affirmative, la contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention

?

En particulier, la commission des frais de justice qui a connu de la cause du requérant était-elle indépendante et impartiale, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention, compte tenu de sa composition, des modalités de nomination de ses membres, ainsi que de son mode de fonctionnement

(voir, pour les principes généraux,

Ramos Nunes de Carvalho e Sá c.

Portugal

[GC], n

os

55391/13 et 2 autres, §§ 144-150, 6 novembre 2018, ainsi que

Sramek c. Autriche

, 22 octobre 1984, § 42, série A n

o

84)

?

L’égalité des armes et le principe du contradictoire ont-ils été respectés, notamment en ce qui concerne l’audition de témoins par la commission en l’absence du requérant et le défaut d’accès du requérant aux rapports des rapporteurs de la commission (voir, pour les principes généraux,

Regner

, précité, §§ 146-149, ainsi que,

mutatis mutandis

,

K.S. c. Finlande

, n

o

29346/95, §§ 23-24, 31 mai 2001, et

Martinie c. France

[GC], n

o

58675/00, § 50, CEDH 2006

‑

VI) ?

La cause a-t-elle été entendue publiquement et les décisions de la commission ont-elles été rendues publiquement, comme l’exige l’article

6 §

1 de la Convention (voir, pour les principes généraux,

Ramos Nunes de Carvalho e Sá

, précité, §§ 187-192, et

Pretto et autres c. Italie

, 8 décembre 1983, §§ 25-28, série A n

o

71)

?

3.

Le cas échéant, à considérer que la procédure devant la commission n’a pas rencontré l’ensemble des exigences de l’article 6 § 1 de la Convention, le recours devant le Conseil d’État a-t-il permis de remédier à ces éventuelles lacunes, en ce qu’il constituait un recours de «

pleine juridiction

»

(voir, pour le principe général,

Ramos Nunes de Carvalho e Sá

, précité, § 132, ainsi que

SA Patronale hypothécaire c. Belgique

, n

o

14139/09, §§ 40-51, 17 juillet 2018)

?