Comunicată la 25 noiembrie 2020 Publicată la 14 decembrie 2020 SECȚIUNEA a patra Cerere nr 31067/15 Lyudmil Mitkov KEHAYOV împotriva Bulgariei introdusă la 23 iunie 2015 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Lyudmil Mitkov Kehayov, este un resortisant bulgar născut în 1975 și rezident în Sofia. Este reprezentat în fața Curții de către M Z.I. Doncheva, avocat în Sofia. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptei, reclamantul a fost polițist anchetator la secția 3 Sofia. În ianuarie 2013, un anume E.K. a depus plângere împotriva reclamantului, susținând că acesta i-a solicitat suma de 5 000 de lev bulgare (BGN 500 EUR (EUR) pentru a pune capăt anchetei penale pendinte împotriva sa. Parchetul orașului Sofia a deschis o anchetă penală împotriva reclamantului pentru corupție pasivă. La 18 ianuarie 2013, reclamantul a fost arestat în cadrul acestei anchete. La 19 ianuarie 2013, a fost pus sub acuzare pentru fapte de corupție pasivă, în special pentru că, în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, E.K. a solicitat de mai multe ori suma de 5 000 BGN pentru a pune capăt procedurii penale inițiate împotriva sa, cu ocazia unui accident de muncă care a avut loc la întreprinderea sa. Parchetul a impus reclamantului o garanție de 5 În același timp, la 30 ianuarie 2013, ministrul de l'a deschis o procedură disciplinară împotriva reclamantului și i s-a reproșat că, în exercitarea atribuțiilor sale, E.K. a solicitat suma de 5 La 23 octombrie 2013, ministrul a decis, de asemenea, să suspende reclamantul din funcția sa de ofițer de poliție până la sfârșitul procedurii. Printr-o decizie din 5 martie 2013, ministrul landurilor concediază reclamantul pentru încălcări disciplinare grave care constau, printre altele, în a solicita E.K. suma de 5 000 BGN pentru a influența cursul procedurii penale pendinte împotriva acestuia. La 29 martie 2013, reclamantul și-a contestat concedierea din motive disciplinare în fața CAS. În fața acestei instanțe, acesta susținea, printre altele, că decizia ministerială a încălcat dreptul său de a fi presupus nevinovat, deoarece procedura penală, deschisă împotriva sa pentru aceleași fapte, era încă în curs de desfășurare. Prin hotărârea din 10 iunie 2014, CAS, care se află în formațiune de trei judecători, a confirmat decizia de a concedia reclamantul. În special, Comisia a constatat că faptele reproșate reclamantului au fost stabilite în cursul anchetei disciplinare și că faptul că a existat o procedură penală concomitentă împotriva reclamantului pentru aceleași fapte nu a avut niciun impact asupra rezultatului procedurii disciplinare. La 26 iunie 2014, reclamantul a contestat această hotărâre în fața unei formări de cinci judecători ai CAS. La 21 noiembrie 2014, Parchetul orașului Sofia a pus capăt procedurii penale împotriva reclamantului pentru lipsa unor probe suficiente pentru a stabili o cale de atac penală. Reclamantul a primit o copie a acestei decizii de nejudiciare și, la 26 noiembrie 2014, a solicitat CAS plata acesteia la dosarul procedurii de contestare a concedierii sale. Printr-o hotărâre definitivă din 23 ianuarie 2015, formarea a cinci judecători din CAS a respins acțiunea reclamantului împotriva hotărârii din 26 iunie 2014 și a confirmat concedierea în litigiu. Înalta instanță administrativă concluzionează că decizia ministerială din 5 martie 2013 fusese adoptată în conformitate cu normele materiale relevante ale dreptului intern. În special, s-a stabilit în mod categoric că reclamantul a solicitat E.K. suma de 5 000 BGN pentru a pune capăt procedurilor penale împotriva acestuia, ceea ce era împotriva normelor stabilite de Codul etic al funcționarilor Ministerului de Interne. Formarea a cinci judecători din CAS a adăugat că răspunderea disciplinară a reclamantului nu depindea de stabilirea răspunderii sale penale și că, prin urmare, aceasta putea fi angajată înainte de încheierea procedurii penale și independent de încheierea procedurii penale împotriva reclamantului. În temeiul articolului 224 alineatul (2) punctele 1 și 4 din Legea din 2006 privind Ministerul de Interne (în prezent abrogată), nerespectarea normelor prevăzute de această lege și de Codul etic al funcționarilor Ministerului reprezintă o încălcare disciplinară. La art. 227 alineatul (1) din această lege a identificat în mod neexhaustiv deficiențele disciplinare care justifică trimiterea la agentul respectiv. Printre exemple se numără: condamnarea pentru o infracțiune intenționată (punctul 1); abuzul de putere în scopul obținerii unui avantaj material pentru sine sau alții (punctul 7); abuzul de încredere (punctul 8) ; și orice altă încălcare disciplinară gravă (punctul 10) GRIEF Invocând art. 6 alineatul (2) din convenție, recurentul se plânge că, în motivarea hotărârilor pronunțate în fața recursului său împotriva concedierii sale din motive disciplinare, CAS și-a încălcat dreptul de a fi presupus nevinovat. A fost respectată în speță prezumția de nevinovăție garantată prin art. 6 alineatul (2) din convenție? În special, motivarea hotărârilor Curții Administrative Supreme pronunțate în cadrul examinării acțiunii reclamantului împotriva trimiterii sale disciplinare a adus atingere dreptului reclamantului de a fi prezumat nevinovat
Communiquée le 25 novembre 2020
Publié le 14 décembre 2020
Requête n
o
31067/15
Lyudmil Mitkov KEHAYOV
contre la Bulgarie
introduite le 23 juin 2015
Le requérant, M. Lyudmil Mitkov Kehayov, est un ressortissant bulgare né en 1975 et résidant à Sofia. Il est représenté devant la Cour par M
e
Z.I.
Doncheva, avocate à Sofia.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
À l’époque des faits, le requérant était policier enquêteur au commissariat n
o
3 de Sofia.
En janvier 2013, un certain E.K. porta plainte contre le requérant en alléguant que celui-ci lui avait demandé la somme de 5
000 lev bulgares (BGN – environ 2
500 euros (EUR)) pour mettre fin à l’enquête pénale pendante à son encontre. Le parquet de la ville de Sofia ouvrit une enquête pénale contre le requérant pour corruption passive.
Le 18 janvier 2013, le requérant fut arrêté dans le cadre de cette enquête.
Le 19 janvier 2013, il fut mis en examen pour des faits de corruption passive. On lui reprochait en particulier d’avoir, à plusieurs reprises entre décembre 2012 et janvier 2013, demandé à E.K. la somme de 5
000 BGN pour mettre fin à la procédure pénale engagée à son encontre à l’occasion d’un accident de travail survenu à son entreprise. Le parquet imposa au requérant un cautionnement de 5
Entre-temps, le 30 janvier 2013, le ministre de l’Intérieur ouvrit une procédure disciplinaire contre le requérant. On lui reprochait d’avoir, dans l’exercice de ses fonctions, demandé à E.K. la somme de 5
000 BGN afin d’influencer le cours de la procédure pénale menée contre ce dernier. Le ministre décida également de suspendre le requérant de ses fonctions d’agent de police jusqu’à la fin de la procédure.
Le recours formé par la suite par le requérant pour contester sa suspension temporaire fut rejeté par la Cour administrative suprême («
CAS
») le 23 octobre 2013.
Par une décision du 5 mars 2013, le ministre de l’Intérieur licencia le requérant pour manquements disciplinaires graves consistant notamment à avoir, entre décembre 2012 et janvier 2013, demandé à E.K. la somme de 5
000 BGN pour influencer le cours de la procédure pénale pendante à son encontre.
Le 29 mars 2013, le requérant contesta son licenciement pour motifs disciplinaires devant la CAS. Devant cette juridiction, il soutenait, entre autres, que la décision ministérielle avait porté atteinte à son droit d’être présumé innocent car la procédure pénale, ouverte contre lui pour les mêmes faits, était toujours pendante.
Par un jugement du 10 juin 2014, la CAS, siégeant en formation de trois juges, confirma la décision de licencier le requérant. Elle constata notamment que les faits reprochés au requérant avaient été établis au cours de l’enquête disciplinaire et que le fait qu’il y avait une procédure pénale concomitante contre le requérant pour les mêmes faits était sans incidence sur l’issue de la procédure disciplinaire.
Le 26 juin 2014, le requérant contesta ce jugement devant une formation de cinq juges de la CAS.
Le 21 novembre 2014, le parquet de la ville de Sofia mit fin à la procédure pénale contre le requérant pour absence de preuves suffisantes à établir la commission d’une infraction pénale. Le requérant reçut la copie de cette décision de non-lieu, et, le 26 novembre 2014, il demanda à la CAS son versement au dossier de la procédure de contestation de son licenciement.
Par un arrêt définitif du 23 janvier 2015, la formation de cinq juges de la CAS rejeta le recours du requérant contre le jugement du 26 juin 2014 et confirma le licenciement litigieux. La haute juridiction administrative conclut que la décision ministérielle du 5 mars 2013 avait été prise conformément aux règles matérielles pertinentes du droit interne. En particulier, il avait été établi de manière catégorique que le requérant avait demandé à E.K. la somme de 5
000 BGN afin de mettre fin à la procédure pénale menée contre celui-ci, ce qui allait à l’encontre des règles établies par le code déontologique des fonctionnaires du ministère de l’Intérieur. La formation de cinq juges de la CAS rajouta que la responsabilité disciplinaire du requérant ne dépendait pas de l’établissement de sa responsabilité pénale et que, dès lors, elle pouvait être engagée avant la fin et indépendamment de l’issue de la procédure pénale menée en l’occurrence contre le requérant.
Le droit interne pertinent
En vertu de l’article 224, alinéa 2, points 1 et 4, de la loi de 2006 sur le ministère de l’Intérieur (désormais abrogée), la non-observation des règles établies par cette loi et par le code déontologique des agents du ministère représente un manquement disciplinaire.
L’article 227, alinéa 1 de cette loi énumérait de manière non-exhaustive les manquements disciplinaires justifiant le renvoi de l’agent. Parmi ces exemples figuraient notamment
: la condamnation pour une infraction pénale intentionnelle (point 1)
; l’abus de pouvoir dans le but de procurer à soi-même ou à autrui un avantage matériel (point 7)
; l’abus de confiance (point 8)
; et tout autre manquement disciplinaire grave (point 10).
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant se plaint que, dans la motivation des décisions rendues à l’occasion de son recours contre son licenciement pour motifs disciplinaires, la CAS a porté atteinte à son droit d’être présumé innocent.
La présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-elle été respectée en l’espèce
? En particulier, la motivation des décisions de la Cour administrative suprême rendues dans le cadre de l’examen du recours du requérant contre son renvoi disciplinaire, a-t-elle porté atteinte au droit du requérant d’être présumé innocent
?