SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 52624/09 Sait Hulusi SUNOL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 1 decembrie 2020 într-un comitet compus din Valeriu Gritsco, președinte, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Sait Hulusi Sunol, este un resortisant turc născut în 1940 și rezident la Mu A fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1974, reclamantul și-a făcut rost de un teren situat în Milas, Mu În 2007, autoritățile au inițiat o acțiune de rectificare a titlului de proprietate al reclamantului și au afirmat că a avut loc o eroare în transcrierea suprafeței care nu trebuia să fie de 2773 m2, ci de 1 619 m2. Tribunalul de Mare Instanță a acceptat cererea printr-o hotărâre din 10 octombrie 2007 și a readus suprafața titlului la 1 619 m2. Pe de altă parte, el a apărut în timpul perioadei de competență că o suprafață de 587 m2 de teren era situată în banda de coastă, care nu putea face obiectul unei proprietăți private. În consecință, instanța a transferat proprietatea acestei părți a binelui autorităților. Prin hotărârea din 23 septembrie 2008, Curtea de Casație a respins recursul după ce a rectificat hotărârea de primă instanță. La 9 aprilie 2009, Curtea Supremă a respins, de asemenea, cererea de încuviințare a reclamantului. Dreptul intern relevant la art. 1007 din Codul civil prevede că statul este răspunzător pentru orice prejudiciu care rezultă din păstrarea registrului funciar. GRIEF 10. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul declară că a fost victima unei încălcări a dreptului său de proprietate. ÎN Â 11. Reclamantul reproșează autorităților că a privat o parte din proprietatea sa și că nu l-a compensat pentru prejudiciul suferit. El invocă diverse hotărâri ale Curții, printre care N.A. și alții c. Turcia 37451/97, CEDH 2005 X) și Do 368/rusöz și Aslan c. Turcia 1262/02, 30 mai 2006). 12. El precizează că a achiziționat proprietatea asupra credinței indicațiilor din registrul funciar ținut de stat și susține că erorile comise de autorități nu pot fi remediate pe cheltuiala persoanelor care au dobândit un bun în baza registrului. 13. Guvernul ridică mai multe excepții de la care se trage la suprafața regulii de epuizare a căilor de atac interne. Acesta susține că reclamantul nu a formulat o acțiune în temeiul articolului 1007 din Codul civil. 14. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. În această privință, ea subliniază că orice reclamant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea pe care art. 35 alin. , Hotărârea din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 19, punctul 36.15. În speță, Curtea constată că prejudiciul în cauză se datorează unei erori materiale în ținerea registrului și că aceaceasta este această eroare pe care Tribunalul de Mare Instanță a corectat-o. Suprafața titlului său fiind redusă printr-o hotărâre, nu mai rămânea reclamantului decât să solicite despăgubiri statului, în temeiul articolului 1007 din Codul civil. 16. Or, Curtea constată că, deși a declarat că corectarea erorilor comise în ținerea registrelor trebuie să se facă pe cheltuiala autorităților, reclamantul nu a încercat niciodată să inițieze o acțiune întemeiată pe art. 1007.17. Curtea a recunoscut deja eficacitatea acestei căi de atac în acest caz (a se vedea Ubay și alții c. Turcia (dec.), 16252/04 30 septembrie 2008), iar în cazul de față nu a existat niciun element care să-i permită să creadă că o acțiune întemeiată pe această dispoziție era condamnată la eșec. 18. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 14 ianuarie 2021. Hasan Bak
Requête n
o
52624/09
Sait Hulusi SUNOL
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 1
er
décembre 2020 en un comité composé de
:
Valeriu Grițco,
président,
Branko Lubarda,
Pauliine Koskelo,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 septembre 2009,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Sait Hulusi Sunol, est un ressortissant turc né en 1940 et résidant à Muğla. Il a été représenté devant la Cour par M
e
Z.
Kadayıfcı, avocat exerçant à Hatay.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
En 1974, le requérant fit l’acquisition d’un terrain situé à Milas, Muğla et immatriculé au registre foncier sous les références «
îlot 101 parcelle 31
».
5.
En 2007, les autorités initièrent une action en rectification du titre de propriété du requérant. Ils affirmèrent qu’une erreur était survenue dans la transcription de la superficie qui ne devait pas être de 2 773 m² mais de 1
619 m².
6.
Le tribunal de grande instance fit droit à la demande par un jugement du 10 octobre 2007 et ramena la superficie du titre à 1
619 m². Par ailleurs, il était apparu au cours de l’expertise qu’une surface de 587 m² du terrain était située dans la bande littorale, laquelle ne pouvait faire l’objet d’une propriété privée. En conséquence, le tribunal transféra la propriété de cette partie du bien aux autorités.
7.
Par un arrêt du 23 septembre 2008, la Cour de cassation rejeta le pourvoi après avoir rectifié le jugement de première instance. Relevant que la partie de 587 m² n’étant pas en litige, elle estima que le tribunal ne pouvait valablement statuer sur la propriété de celle-ci. Par conséquent, elle déclara nulle la partie du jugement visant cette portion du terrain.
8.
Le 9 avril 2009, la haute juridiction rejeta également la demande en rectification d’arrêt du requérant.
Le droit interne pertinent
9.
L’article 1007 du code civil dispose que l’État est responsable de tout dommage résultant de la tenue du registre foncier.
10.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant allègue avoir été victime d’une atteinte à son droit de propriété.
11.
Le requérant reproche aux autorités de l’avoir privé d’une partie de son bien et de ne pas l’avoir indemnisé pour le préjudice subi. Il invoque divers arrêts de la Cour, dont notamment
N.A. et autres c. Turquie
(n
o
‑
X) et
Doğrusöz et Aslan c. Turquie
(n
o
1262/02, 30 mai 2006).
12.
Il précise qu’il a acheté le bien sur la foi des indications du registre foncier tenue par l’État et fait valoir que les erreurs commises par les autorités ne peuvent être rectifiées aux frais des individus qui comme lui ont acquis un bien en se fiant au registre.
13.
Le Gouvernement soulève plusieurs exceptions d’irrecevabilité dont l’une est tirée de la règle de l’épuisement des voies recours internes. Il fait valoir que le requérant n’a pas entrepris de recours fondé sur l’article 1007 du code civil.
14.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’
article
35 § 1 de la
Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes. À cet égard, elle souligne que tout requérant doit avoir donné aux juridictions internes l’occasion que l’
article
35 § 1 a pour finalité de ménager en principe aux États contractants : éviter ou redresser les violations alléguées contre lui (
Cardot c. France
, arrêt du 19 mars 1991, série A no 200, p. 19, § 36).
15.
En l’espèce, la Cour observe que le dommage en cause est dû à une erreur matérielle dans la tenue du registre foncier et que c’est cette erreur que le tribunal de grande instance a corrigée. La superficie de son titre ayant été réduite par une décision de justice, il ne restait plus au requérant qu’à demander un dédommagement à l’État, en vertu de l’article 1007 du code civil.
16.
Or, la Cour constate que, bien qu’il affirme que la correction des erreurs commises dans la tenue des registres doit se faire aux frais des autorités, le requérant n’a jamais cherché à engager une action fondée sur l’article 1007.
17.
La Cour a déjà reconnu l’effectivité de cette voie de recours en pareil cas (voir
Ubay et autres c. Turquie
(déc.),
n
o
16252/04
30 septembre 2008), et n’aperçoit en l’espèce aucun élément pouvait lui permettre de penser qu’une action fondée sur cette disposition était vouée à l’échec.
18.
Il
s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la
Convention
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 14 janvier 2021.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Greffier adjoint
Président