COJOCARI v. ROMANIA and 1 other application

Publicat la 28 iulie 2025 CUARTA SECȚIUNE Cerințele nr. 18325/20 și 3707/20 Ioan COJOCARI împotriva României și Smaranda Maria HARACICU împotriva României depuse la 21 aprilie 2020 și, respectiv, 4 august 2020 comunicate la 9 iulie 2025 OBJET MATERIA CAUZELOR Reclamanții sunt foști angajați de rang înalt al Oficiului Primarului Timișoara. Solicitațiile lor se referă la procedurile penale pentru abuzul de funcție care implică avantaje ilegale pentru ei sau pentru alții deschise împotriva lor și a altor angajați de rang înalt al Biroului primar, inclusiv primarul lui Timișoara, deoarece au aprobat și pus în aplicare o decizie presupusă ilegală de finanțare a clubului local de fotbal cu fonduri publice. Prin o hotărâre finală din 4 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara a condamnat reclamanții infracțiunii menționate mai sus, prin bazarea pe dispoziții de drept penal și necriminal și condamnat la trei ani de închisoare, suspendat. Noiembrie 2019 contestarea legalității condamnării lor a fost respinsă de Curtea Înaltă de Cassare și Justiție la 4 iunie 2020. În cazul dlui Cojocari, recursul de cassare a fost respins ca fiind inadmisibil deoarece nu a semnat cererea corespunzătoare, în timp ce în cazul dnei Haracicu este respins ca nefondat. Curtea de Casație a declarat în doamna Hotărârea lui Haracicu că Curtea de Apel se bazase, printre altele, pe legislația secundară necriminală pentru a o condamna. 7 din Convenția, reclamanții au plâns că condamnarea lor este ilegală pentru că se bazează pe o bază juridică care constă atât în dispoziții de drept penal, cât și necriminal, care lipsesc claritatea și prevederea necesare și au încălcat jurisprudența Curții Constituționale privind interpretarea infracțiunii de abuz. Reclamarea extraordinară de cassare constituie un remediu eficace care să asigure o soluție adecvată pentru plângerea în temeiul articolului 7 din Convenție, prezentată de reclamanții în fața Curții (a se vedea Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia [GC], nr. 56080/13, § 134, 19 decembrie 2017, și Comunauté genevoise d’action syndicalale (CGAS) c. Elveția [GC], nr. 2181/20, § 139, 27 noiembrie 2023)? Dacă este cazul, reclamantul în cererea nr. 18325/20 a epuizat remediul intern în cauză, având în vedere hotărârea Înaltului Curte de casă și Justiție din 4 iunie 2020 de respingere a recursului extraordinar de casă depus de el ca fiind inadmisibil? În acest caz, condamnarea reclamanților pentru abuz de funcție care implică avantaje ilegale pentru ei sau pentru alții se bazează pe o bază juridică care îndeplinește cerințele de claritate și prevedere în sensul articolului 7 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Yüksel Yalçınkaya v. Türkiye [GC], nr. 15669/20, § 238/39, 26 septembrie 2023 și Delga v. Franța , nr. 38998/20, §§ 57-59, 9 iulie 2024)? În special, Curtea de Apel Timișoara se bazează pe dispoziții de drept penal și necriminal, inclusiv pe dispozițiile de drept necriminal secundar, pentru a condamna reclamanții? În cazul în care, legislația relevantă în cazul reclamanților a fost aplicată în mod clar și previzibil și în conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale privind interpretarea infracțiunilor de abuz de funcție?

Published on 28 July 2025

FOURTH SECTION

Applications nos. 18325/20 and 37007/20

Ioan COJOCARI against Romania

and Smaranda Maria HARACICU against Romania

lodged on 21 April 2020 and 4 August 2020 respectively

communicated on 9 July 2025

SUBJECT MATTER OF THE CASES

The applicants are former high-ranking employees of the Timișoara Mayor’s Office. Their applications concern the criminal proceedings for abuse of office entailing unlawful advantages for them or others opened against them and other high-ranking employees of the above-mentioned Mayor’s Office, including Timișoara’s mayor, because they approved and implemented an allegedly unlawful decision to finance the local football club from public funds. By a final judgment of 4 November 2019, the Timișoara Court of Appeal convicted the applicants of the above-mentioned offence by relying on criminal and non-criminal law provisions and sentenced them to three years imprisonment, suspended. The extraordinary appeal for cassation (

recurs ȋn casație

) lodged by the applicants against the final judgment of 4

November 2019 challenging the lawfulness of their conviction was dismissed by the High Court of Cassation and Justice on 4 June 2020. In Mr

Cojocari’s case the appeal for cassation was dismissed as inadmissible because he had failed to sign the corresponding application, whereas in Ms

Haracicu’s case it was dismissed as ill-founded. The Court of Cassation noted in Ms

Haracicu’s case that the Court of Appeal had relied

inter alia

on secondary non-criminal legislation to convict her. Relying on Article

7 of the Convention the applicants complained that their conviction was unlawful because it rested on a legal basis that consisted of both criminal and non-criminal law provisions which lacked the requisite clarity and foreseeability and violated the Constitutional Court’s case-law on the interpretation of the offence of abuse of office.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Does the extraordinary appeal for cassation constitute an effective remedy capable of providing adequate redress for the complaint under Article

7 of the Convention raised by the applicants before the Court (see

Lopes de Sousa Fernandes v. Portugal

[GC], no. 56080/13, § 134, 19

December 2017, and

Communauté genevoise d’action syndicale (CGAS) v. Switzerland

[GC], no. 21881/20, § 139, 27 November 2023)?

2.

If so, has the applicant in application no. 18325/20 exhausted the domestic remedy in question, in view of the High Court of Cassation and Justice’s decision of 4 June 2020 rejecting the extraordinary appeal for cassation lodged by him as inadmissible?

3.

If so, did the applicants’ conviction for abuse of office entailing unlawful advantages for them or others rest on a legal basis which met the requirements of clarity and foreseeability within the meaning of Article

7 of the Convention (see, for example,

Yüksel Yalçınkaya v. Türkiye

[GC], no.

15669/20, §§ 238-39, 26 September 2023 and

Delga v. France

, no.

38998/20, §§ 57-59, 9 July 2024)?

4.

In particular, did the Timișoara Court of Appeal rely on criminal and non-criminal law provisions, including secondary non-criminal law provisions, to convict the applicants? If so, was the relevant legislation in the applicants’ case applied clearly and foreseeably and in conformity with the Constitutional Court’s case-law on the interpretation of the offence of abuse of office?