STATIVKA v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
-
- Comunicată guvernului
STATIVKA v. UKRAINE (CtEDO, 2020)
Comunicat la 21 decembrie 2020 Publicat la 18 ianuarie 2021 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 64305/12 Oleksandr Yevgenovych STATIVKA împotriva Ucrainei depusă la 18 septembrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Oleksandr Yevgenovych Stativka, este un național ucrainean, care s-a născut în 1971 și trăiește în Kharkiv. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 mai 2011, reclamantul a depus o cerere la Curtea Administrativă de District Lugansk („Tribunalul de District”) împotriva fostului său angajator, Biroul Militar local („Oficiul”), contestand refuzul acesteia de a recalcula plățile legate de salariu datorate acestuia.
La 6 mai 2011, instanța a respins reclamația neexaminată din cauza faptului că reclamantul a aflat despre o încălcare a drepturilor sale la 14 decembrie 2010 și a ratat astfel o perioadă de limitare de o lună pentru depunerea unei cereri, astfel cum se prevede în legislația specială pentru funcționarii publici. La 7 octombrie 2011, Curtea Administrativă de Apel Donetsk („Curtea de Apel”) a anulat hotărârea de mai sus și a trimis cazul la Curtea de District pentru reexaminare. În urma reexaminării cauzei, la 13 decembrie 2011, Curtea de District a permis parțial cererea și a ordonat Biroului să recalculeze și să plătească reclamantului diverse arriéré legate de salariu. De asemenea, la art. 233 § 2 din Codul Muncii, astfel cum este cazul în acest caz.
La 15 februarie 2012, Curtea de Apel a anulat hotărârea din 13 Decembrie 2011 și a respins reclamația neexaminată din cauza faptului că reclamantul a pierdut perioada de limitare pentru depunerea cererii sale. De asemenea, a susținut că trimiterea instanței inferiore la art. 233 § 2 din Codul Muncii a fost greșită și a făcut trimitere în schimb la art. 99 § 2 din Codul de Justiție Administrativă, care a stabilit o perioadă de limitare de șase luni pentru depunerea cererilor administrative. Reclamantul a interzis în caz de revocare cu Curtea Administrativă Superioră („HAC”) argumentând, în special, că concluzia Curții de Apel că art. 233 alineatul § 2 din Codul Muncii nu era aplicabilă a fost greșită, în special având în vedere hotărârea sa finală din 7 octombrie 2011, în care a constatat că această dispoziție era aplicabilă în cazul său.
De asemenea, el s-a bazat pe alte cazuri similare în care instanța internă, inclusiv HAC, nu a respins cererile depuse în afara perioadei de prelungire. Într-o hotărâre sumară din 19 martie 2012 HAC a refuzat să acorde concediu recursului reclamantului în cazare, fără a furniza motive specifice. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția de încălcarea dreptului său de acces la instanță din cauza hotărârilor din 15 februarie și 19 martie 2012. QUESTION ÎNTRE PARTILE A existat o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în vederea hotărârilor din 15 februarie și 19 martie 2012?
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.