STATIVKA v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
STATIVKA v. UKRAINE (CtEDO, 2020)
Comunicat la 21 decembrie 2020 Publicat la 18 ianuarie 2021 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 64305/12 Oleksandr Yevgenovych STATIVKA împotriva Ucrainei depusă la 18 septembrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Oleksandr Yevgenovych Stativka, este un național ucrainean, care s-a născut în 1971 și trăiește în Kharkiv. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 mai 2011, reclamantul a depus o cerere la Curtea Administrativă de District Lugansk („Tribunalul de District”) împotriva fostului său angajator, Biroul Militar local („Oficiul”), contestand refuzul acesteia de a recalcula plățile legate de salariu datorate acestuia. La 6 mai 2011, instanța a respins reclamația neexaminată din cauza faptului că reclamantul a aflat despre o încălcare a drepturilor sale la 14 decembrie 2010 și a ratat astfel o perioadă de limitare de o lună pentru depunerea unei cereri, astfel cum se prevede în legislația specială pentru funcționarii publici. La 7 octombrie 2011, Curtea Administrativă de Apel Donetsk („Curtea de Apel”) a anulat hotărârea de mai sus și a trimis cazul la Curtea de District pentru reexaminare. În urma reexaminării cauzei, la 13 decembrie 2011, Curtea de District a permis parțial cererea și a ordonat Biroului să recalculeze și să plătească reclamantului diverse arriéré legate de salariu. De asemenea, la art. 233 § 2 din Codul Muncii, astfel cum este cazul în acest caz. La 15 februarie 2012, Curtea de Apel a anulat hotărârea din 13 Decembrie 2011 și a respins reclamația neexaminată din cauza faptului că reclamantul a pierdut perioada de limitare pentru depunerea cererii sale. De asemenea, a susținut că trimiterea instanței inferiore la art. 233 § 2 din Codul Muncii a fost greșită și a făcut trimitere în schimb la art. 99 § 2 din Codul de Justiție Administrativă, care a stabilit o perioadă de limitare de șase luni pentru depunerea cererilor administrative. Reclamantul a interzis în caz de revocare cu Curtea Administrativă Superioră („HAC”) argumentând, în special, că concluzia Curții de Apel că art. 233 alineatul § 2 din Codul Muncii nu era aplicabilă a fost greșită, în special având în vedere hotărârea sa finală din 7 octombrie 2011, în care a constatat că această dispoziție era aplicabilă în cazul său. De asemenea, el s-a bazat pe alte cazuri similare în care instanța internă, inclusiv HAC, nu a respins cererile depuse în afara perioadei de prelungire. Într-o hotărâre sumară din 19 martie 2012 HAC a refuzat să acorde concediu recursului reclamantului în cazare, fără a furniza motive specifice. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția de încălcarea dreptului său de acces la instanță din cauza hotărârilor din 15 februarie și 19 martie 2012. QUESTION ÎNTRE PARTILE A existat o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în vederea hotărârilor din 15 februarie și 19 martie 2012?